ALEJANDRO PALOMAS: UN FIU – RECENZIE

Sunt momente când cuvintele nu par suficiente pentru a exprima tot ceea ce simți, toate emoțiile și tristețile care se adună în suflet în urma pierderii cuiva drag, fapt pentru care îți pui o mască pe față și mergi mai departe, zi de zi, cu un zâmbet fals pe față. Sunt momente când acest gest fals e tot ceea ce ți-a rămas, mai ales când nu ai timpul necesar pentru a îți exprima durerile, căci cel de lângă tine are nevoie ca tu să fii puternic, astfel încât să îi transferi și lui din forța ta. Sunt clipe când unii copii te uimesc prin modul lor de a înțelege lucrurile, prin modul de a se raporta la durere și prin felul în care te țin de mână ca adult, încercând să îți mai aline sufletul rupt în mii și mii de bucățele. Uităm adeseori că puii de om văd mai mult decât le spunem noi și înțeleg totul, chiar dacă se exprimă altfel față de noi. Ca adulți, ar trebui să fim capabili mereu să îi protejăm, însă, viața ne arată că, uneori, suntem niște neputincioși în fața vicisitudinilor vieții și că puii de lângă noi pot face minuni.

Despre toate acestea și mult mai multe este cartea lui Alejandro Palomas„Un fiu”. M-a surprins ceea ce am găsit între paginile sale și, recunosc, că am vărsat lacrimi pe ici, pe colo, iar dacă veți citi cartea cred că mă veți înțelege perfect. Atunci când vine vorba despre copii și lumea lor interioară nu am cum să rămân impasibilă.

„Un fiu” este o poveste emoționantă și plină de sensibilitate despre pierderi și regăsiri, despre găsirea puterii de a merge mai departe când viața ta se schimbă în mod iremediabil și când tot ceea ce cunoșteai nu mai pare a fi valabil. Autorul ne pune în fața unui puzzle cu multe piese minuscule care trebuie așezate cap la cap pentru a afla adevărul de dincolo de fațadă. Este extraordinar modul în care acesta ne relevă adevărul, oferindu-ne mai multe perspective narative, printre care se numără și cea a unui copil de clasa a patra. Învățător, consilier școlar și părinte își unesc glasurile și gesturile pentru a ajunge să descopere adevăratele trăiri ale lui Guillermo (Guille), un copil deosebit, care se cufundă în lumea magiei și a poveștilor pentru a depăși greutățile din viața sa. Povestea se desfășoară cu gingășie în fața noastră și se țese ca o pânză de păianjen, aducând cu fiecare nouă perspectivă o nouă notă la adevărul ce se cere descoperit. Este nevoie de aflarea lui pentru că în joc este fericirea unui copil, iar adulții ar avea multe de învățat de la acesta, pentru că este un băiat cu adevărat minunat, care ține cu dinții de licării speranței și ai optimismului, cu toate că totul în jurul lui pare să se destrame.

59545948_10212980536898489_5543953191655178240_n

„Un fiu” ne poartă pașii în lumea plină de frumos și de feeric a lui Guillermo, un băiețel care a învățat să îmbrace toată durerea din propria casă într-o mască a fericirii și care își găsește refugiu în poveștile cu Mary Poppins, singura care pare să aibă puterea să redea speranța în viața lui și să îi arate luminița de la capătul tunelului. Mary Poppins devine o prezență atât de constantă în viața lui Guille încât băiatul ajunge să se agațe de ea pentru orice. Mai mult decât atât, întrebat fiind ce își dorește să devină când va crește, el oferă același răspuns tuturor, care devine pentru el un fel de mantră: Mary Poppins. Nu ca ea, ci ea însăși.

Aici intervine Sonia, învățătoarea lui Guillermo, care observă că se întâmplă ceva cu băiatul, în ciuda zâmbetului care nu îi părăsește fața. Ea se dovedește a fi un dascăl cu menire, așa cum puțini mai sunt în zilele noastre, un adevărat model de dăruire profesională, căci este interesată de binele elevilor săi și face orice pentru ei. Astfel, ea observă că este ceva în neregulă cu Guille, căci mama lui este plecată la muncă timp de 6 luni, iar băiatul nu pare să fie afectat de acest fapt, cu toate că, mai înainte, avusese o adevărată relație de iubire cu mama sa. Mai mult, el refuză să discute despre mama sa. Are o singură prietenă, pe Nazia, o fetiță pakistaneză, iar în rest se refugiază în lumea poveștilor, în special a celor cu Mary Poppins, pe care o consideră o persoană reală. Tocmai pentru că i se pare că fericirea băiatului este doar de fațadă și că ascunde multe dureri nerostite în interiorul lui, Sonia insistă ca Guille să discute cu consilierul școlii, Maria.

Din momentul în care Guille ajunge în cabinetul Mariei, începem o adevărată călătorie spre sufletul băiețelului. El se deschide încet, încet în fața consilierei și îi spune povestea lui, așa cum se pricepe la vârsta lui fragedă. Terapia va dovedi că băiatul trecea prin multe dureri nespuse și că era mai puternic decât s-ar fi bănuit la vârsta lui. El a înțeles din zbor ce se petrece și a încercat să îi ajute pe cei din jurul său: pe tatăl lui, Manuel, cel dărâmat de durere, care se înconjurase de un cocon al negării și al refuzului de a accepta adevărul, precum și pe prietena sa, Nazia, o fetiță musulmană obligată de bărbații din familia sa să se căsătorească de la o vârstă fragedă cu un bărbat mai în vârstă decât ea.

Temele alese în acest roman sunt unele extrem de sensibile, fapt care face ca „Un fiu” să fie citit cu sufletul. Autorul ne vorbește despre pierderi și despre impactul acestora atât asupra adulților, care, de multe ori, se pierd în durerea lor și uită de copiii care resimt totul la o altă dimensiune, cât și asupra copiilor, care se dovedesc mult mai puternici și mai empatici. În plan secund, descoperim una dintre problemele actuale ale lumii de astăzi: diversitatea etnică și problema refugiaților, care încă nu se adaptează așa cum trebuie în comunitățile în care sosesc și care nici nu sunt ajutați să se integreze. Tocmai de aceea, este încă posibilă o căsătorie între veri, lucru extrem de comun printre pakistanezi, și o posibilitate a unui mariaj cu o mireasă copil. La toate acestea, se adaugă puterea de a produce o schimbare în viața copiilor pe care o are învățătorul/profesorul, cel care se ocupă de copii la școală, atunci când acesta își înțelege cu adevărat menirea și depășește barierele impuse de transmiterea de cunoștințe pur teoretice și încearcă să vadă dincolo de masca pe care uneori o îmbracă elevii lor, fapt care conduce la o îmbunătățire a vieții acestora de dincolo de ușile școlii.

„Un fiu” este un roman scurt ca întindere, dar măreț ca mesaj. Este o carte emoționantă, plină de gingășie și de acea inocență specifică puilor de oameni, care învață să poarte o întreagă lume pe umerii lor, tăcuți și cu zâmbetul pe buze. Este o carte care smulge multe lacrimi, sensibilizând orice adult, pe care îl determină să își controleze mult mai bine stările în față copiilor, învățând să ceară ajutor specializat atunci când este nevoie, astfel încât să nu își supună copiii la traume și griji inutile. Este o carte minunată, pe care o recomand din tot sufletul atât oamenilor mari, cât și copiilor, care pot învăță multe lucruri din această cărticică.

 

Date despre carte:

Titlu: Un fiu

Autor: Alejandro Palomas

Titlu original: Un hijo

Traducere: Lingua Connexion

Editura: Rao

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 208

Cartea poate fi comandată de  aici.

Publicitate

10 gânduri despre ”ALEJANDRO PALOMAS: UN FIU – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.