ADRIENNE YOUNG: CERUL DIN ADÂNCURI – RECENZIE

Sunt unele cărți cărora nu le prevezi miraculosul și extraordinarul de la început și care ajung să te ia în totalitate prin surprindere, învăluindu-te cu totul sub vraja lor. În ultimul timp, am ajuns să mă bucur de astfel de descoperiri, care îmi fac inima să tresalte și care se adaugă, cu siguranță, pe raftul cu cărți preferate, pe care prefer să le păstrez acolo, cu speranța că voi avea timpul necesar pentru a reveni la ele la un moment dat. Cam așa mi s-a întâmplat cu „Cerul din adâncuri” de Adrienne Young, o carte care m-a atras ca un magnet prin intermediul coperții sale feerice, care te face să vrei să o citești. Nu am știut foarte multe despre ea înainte să purced la drum întru citirea ei, doar că are la bază mitologia nordică, iar acest lucru mi-a plăcut și l-am considerat a fi cireașa de pe tort, căci iubesc să aflu noi detalii despre popoarele lumii, despre culturi și civilizații. Autoarea nu aduce în fața noastră chiar acele povești cu vikingi pe care le anunța coperta patru, însă o oarecare inspirație de acolo există, cu unele răsturnări de valori, pentru că în cartea ei, Adrienne Young a preferat să ofere o oarecare egalitate a sexelor, să echilibreze relațiile dintre bărbați și femei la un așa nivel încât până și zeul nordic, Thor, devine aici o zeitate feminină extraordinar de puternică, Thora.

„Cerul din adâncuri”  este o lectură captivantă și fascinantă, care te face să te cufunzi cu totul în poveștile descrise între paginile sale și să vrei să afli mereu mai mult. Autoarea imaginează o lume de o frumusețe aparte, sălbatică în esență, în care lupta și participarea la bătăliile ce asigură onoarea și continuitatea valorilor tribului din care fac parte personajele sunt principalele preocupări. Autoarea are un stil extrem de cinematografic, care te plasează direct în mijlocul acțiunii, observând îndeaproape strădaniile și frământările celor două clanuri rivale, aska și riki, care, o dată la cinci ani, se întâlnesc pe câmpul de luptă pentru a își demonstra supremația și pentru a își răzbuna morții trecuți.

Lumea în care se învârt caracterele romanului este una puternic ancorată în tradiții și superstiții moștenite din moși strămoși, iar acestea sunt bine conservate de-a lungul timpului, fapt care conduce o atmosferă tensionată, încărcată de ură și de lipsă de toleranță pentru celălalt clan, perpetuată de la o generație la alta. Însă, dincolo de toate aceste lupte, care rămân oarecum într-un plan secund în romanul lui Adrienne Young, descoperim o lume a contrastelor, în care iubirea, prietenia și legămintele de sânge își fac simțite prezența din plin. Este o lume a curajului, aprigă, în care ai nevoie de o mare forță fizică pentru a putea supraviețui, însă, printre toate aceste lupte exterioare, își fac simțite prezența cele mai pure sentimente și emoții, care conduc la distrugerea diferențelor rasiale și la contopirea valorilor într-un tot unitar. Cred că tocmai acest aspect, al bunătății și al toleranței, care irump de dincolo de toată ura existentă între cele două triburi, m-a făcut să mă îndrăgostesc de cartea asta, iar la acest sentiment de dragoste iremediabilă au contribuit și personajele extrem de credibile și de bine construite.

60038417_665975233815394_3603359724621266944_n

„Cerul din adâncuri” – o lume sălbatică, de o frumusețe aparte, în care iubirea, prietenia și camaraderia își fac simțite prezența de dincolo de valul urii și al rivalității

Două lumi în aparență total opuse ca mod de percepere a lumii, credințe și mod de viață. Două triburi rivale din moși strămoși, care își ciocnesc forțele într-un război interminabil o dată la cinci ani: aska și riki. Două zone diferite, una montană și plină de plante medicinale, iar alta aflată într-un fiord de pe malul mării, cu păsări ce se înalță spre măreția cerului și cu vântul și briza pătrunzând prin ferestre. Două sate – Hylli și Fela – conduse de credințe diferite și aflate sub auspiciile a două zeități complet opuse: Sigr și Thora. O lume a contrastelor și a setei de putere, de sânge, de dovedire a onoarei în luptă. O lume în care pierderea celor dragi este un lucru obișnuit și în care idolii iau locul oamenilor iubiți atunci când aceștia mor. O lume atât de diferită și totuși atât de asemănătoare în esență, un microunivers care ar putea fi mult mai vesel doar dacă oamenii ar înceta să se urască unii pe alții și ar purcede în viață unii alături de alții, iar nu unii împotriva celorlalți.

În această lume trăiește Eelyn, o tânără de numai șaptesprezece ani, învățată de mică să lupte pentru supraviețuire, o fată pe care nimic nu pare să o doboare și pentru care securea, sabia și cuțitul devin un fel de prelungire a ființei sale. Este o aska, iar preceptele tribului său îi curg prin vene, fiind gata oricând să își dea chiar și viața pentru oamenii săi. Trăiește alături de tatăl său, căci mama i-a murit în timpul unui raid al unui trib teribil, herja, iar fratele i-a murit în luptă în urmă cu cinci ani. Singura care i-a fost alături în toată această perioadă a fost prietena și sprijinul sau în luptă, Myra. Însă, întreaga viață a lui Eelyn este dată cu totul peste cap în timpul luptei, când i se pare că îl zărește pe Iri, fratele considerat mort, luptând alături de dușmani, de riki. Curiozitatea o împinge să meargă mai departe cu capul său, pentru a descoperi adevărul, însă acest fapt o va face extrem de vulnerabilă, fapt pentru care va deveni prizonieră a tribului riki.

Prizonieratul o face pe Eelyn să ajungă în teritoriul inamic, în satul Fela aparținând tribului riki. Fratele ei, Iri, este cel care a ajuns să o protejeze și care încearcă să o țină departe de pericolul vânzării ei într-un sat îndepărtat. Alături de Fiske, războinicul riki ce i-a devenit frate de sânge, el pune la cale un plan de a o reține pe Eelyn în casa lui Fiske, ca dyr (sclav), unde aceasta va locui alături de mama și fratele lui Fiske, Inge și Halvard. Odată ajunsă în casa lor, sufletul lui Eelyn începe să se dezghețe puțin câte puțin, și, cu toate că încă îi este dor de locurile natale și de familia ei, ea ajunge să se integreze în noua comunitate și să realizeze că aska și riki nu sunt chiar atât de diferiți în esență, iar în momentul în care herja atacă din nou, distrugând armonia din satele dimprejur și semănând teroarea, toate aceste diferențe nici nu mai contează. Este nevoie ca triburile să se unească în vederea supraviețuirii… Cine învinge și cine pierde rămâne să aflați.

Mi-a plăcut foarte tare modul în care Adrienne Young și-a conturat acțiunea și cum a făcut ca fiecare aspect al poveștii ei să se lege într-un fel sau altul. Pleacă de la o premisă destul de sumbră, a războaielor intertribale și a superstițiilor și a idolilor, pentru a ajunge la o lume plină de emoție, sentimente puternice și o anumită gingășie care se ascunde în spatele armurilor de războinici. De asemenea, în universul său, lumea nu suferă de discrepanțe și de diferențe bazate pe gen, căci atât bărbații, cât și femeile, sunt luptători ca formație interioară. Femeile luptă cot la cot cu bărbații pe câmpul de luptă, distingându-se prin curaj și siguranță de sine. Își apără familia la fel ca bărbații, iar în casă, de asemenea, există un ajutor reciproc.

Fela și casa lui Inge au avut darul de a mă face să înțeleg schimbările interioare ale lui Eelyn, traseul ei interior care a condus-o la femeia înțeleaptă din final. Inge este tămăduitoare, iar ea nu vindecă doar răni, ci și suflete frânte, prin bunătatea de care dă dovadă și prin puterea de a vedea dincolo de persoană, indiferent de tribul din care face parte aceasta. Pentru ea, toți sunt oameni, iar această lecție este una frumos de însușit de orice persoană. Iri ajunge să se simtă acasă la Inge, iar Eelyn îl urmează cu aceleași simțăminte la un moment dat, cu toate că se luptă din răsputeri să nu o facă. Fiske și Halvard, cei doi fii ai lui Inge, îi seamănă și poate că tocmai de aceea Fiske l-a salvat pe Iri din crevasă în care se prăbușiseră amândoi, cu toate ca era un aska și până și tribul lui îl abandonase.

Am iubit-o pe Eelyn, care este un personaj feminin extrem de puternic, care se remarcă în luptă, unde se avântă cu vitejie acolo unde este nevoie de ea, dar care, atunci când nu mai este nevoită să își distrugă dușmanul, se preschimbă, devenind sensibilă și o familistă convinsă. Ajungerea ei în satul riki am văzut-o ca pe o călătorie inițiatică, ce o transformă dintr-un copil, cu aspirații mărețe, într-o femeie, care și-a găsit menirea în viață și marea dragoste.

Mi-ar fi plăcut să găsesc între paginile cărți descrise mai multe aspecte ale vieții din cele două sate, mai multe tradiții, pentru că ar fi fost inedit să asiști la ceremoniile lor, iar stilul autoarei te ajută foarte tare să le vezi în fața ochilor. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca finalul să nu fie atât de brusc și de grăbit, pentru că mi s-a părut ca autoarea a obosit puțin pe final și a mișcat lucrurile un pic pe repede înainte. Însă, compensează din plin prin restul poveștii.

„Cerul din adâncuri” este o carte minunată, care ne oferă atât acțiune din plin, cât și romantismul acela pur, ițit într-o lume sălbatică, în care războaiele și vărsarea de sânge sunt lucruri comune. Sălbăticia lasă loc prieteniei și iubirii, iar acest fapt face ca romanul lui Adrienne Young să ți se lipească de suflet.

 

Date despre carte: 

Titlu: Cerul din adâncuri

Autor: Adrienne Young

Titlu original: Sky in the Deep

Traducere: Iulia Anania

Editura: Leda Edge (Grupul Editorial Corint)

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 336

 

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Corint (Leda Edge).

7 gânduri despre ”ADRIENNE YOUNG: CERUL DIN ADÂNCURI – RECENZIE

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc! ❤ Din ce am înțeles, mai există și alte romane din lumea asta, numai că personajele sunt altele. Am înțeles că în engleză deja ar există 2 volume.

      Apreciat de 2 persoane

  1. ancasicartile.ro zice:

    Mi-a atras atenția pentru trimiterea la mitologia nordică, dar am simțit constant nevoia de ceva mai mult în direcția asta. In rest, mi-a plăcut…deși era loc de un pic mai multa dezvoltare.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.