JOE HILL: OMUL FOCULUI – RECENZIE

Nu citesc foarte des distopii literare, cu ample scenarii apocaliptice, însă „Bird Box. Orbește” mi-a stârnit dorința de a citi mai multe cărți care abordează acest subiect. Observasem de ceva timp în online cartea lui Joe Hill „Omul focului” și am zis ca este un bun punct de pornire pentru acest gen de cărți. Premisa anunța ceva deosebit și, recunosc, a fost un pic mai mult decât mă așteptam eu să fie, cu toate că mi-a fost un pic mai greu să intru în atmosfera romanului, căci are unele descrieri destul de ample, care ar fi putut lejer să lipsească din text, autorul pierzându-se în niște detalii care nu au niciun fel de relevanță pentru subiectul în sine. La fel, limbajul mai mult decât colorat al personajelor, care aruncă înjurături destul de urâte la tot pasul, chiar și atunci când lucrurile par liniștite, nu a fost tocmai preferatul meu. Însă, imediat ce am reușit să mă acomodez cu stilul autorului, lectura s-a derulat pe repede înainte, pentru că m-a prins în mrejele sale și m-a făcut extrem de curioasă cu privire la modul în care va fi dezvoltată acțiunea. Am devorat fiecare pagină și am reușit să termin un monstruleț de 800 de pagini în doar șapte zile, fapt care mă face tare mândră.

„Omul focului” este o distopie literară captivantă, care te poartă în pași alerți printr-o lume post apocaliptică, în care domnește o nouă ordine socială, mânată de frică, vecină cu paranoia adeseori, dorința de putere, autodistrugere și speranța că va veni un timp mai bun, mai apropiat de ceea ce avusese omenirea înainte ca un virus letal, supranumit Solzu` Dragonului, să se extindă asupra multor oameni, transformându-i într-o torță vie, în combustibil pentru un foc măreț, care joacă un rol magistral pe tot parcursul romanului, devenind un antagonist sau un erou, în funcție de perspectiva din care privești lucrurile.

Dincolo de povestea în sine, Joe Hill aduce în discuție problematici care preocupă lumea modernă, precum posibilitatea de autodistrugere a omenirii, care întâmpină deja tot felul de rele, ce ar putea conduce la dispariția oricărui confort actual, la interrelaționarea dintre oameni în caz de dezastru natural iminent, dorința de a domina și de a conduce lumea, atunci când ordinea mondială se modifică în totalitate, capacitatea oamenilor de a rămâne buni chiar și în cele mai teribile situații și de a face bine chiar și atunci când nu ești sigur că vei ajunge să supraviețuiești unei noi zile, panica ce conduce la excluderea totală a celor care nu se mai încadrează în anumite tipare sau dorința de a îi proteja pe ceilalți în pofida tuturor temerilor:

Dar când mă gândesc mai atent, păi, chiar și dinainte de Solzu’ Dragonului, majoritatea vieților oamenilor erau nedrepte, brutale, cuprinse de pierderi și de mâhniri și de confuzie. Majoritatea vieților oamenilor au fost și sunt prea scurte. Majoritatea oamenilor și-au trăit viețile înfometați și desculți, fugind de războaie și de foamete, o molimă aici și o inundație dincolo. Însă oamenilor le e dat să cânte pe mai departe. Chiar și un bebeluș care nu a mai fost hrănit de zile întregi se va opri din plâns și se va uita în jur când ar auzi pe cineva cântând de bucurie. Cânți și e ca și cum ai da de băut unui om însetat. E un act de bunătate. Te face să strălucești. Dovada că tu contezi se află în cântecul tău și în felul în care aduceți lumină unul pentru celălalt.

Practic, Joe Hill imaginează un scenariu extrem de plauzibil ținând cont de modul în care evoluează societatea în prezent și ne oferă o privire de ansamblu asupra noțiunilor de bine și rău, care se modifică în funcție de situație și de punctul de vedere. Multe lucruri pornesc de la o intenție bună și sfârșesc prin a fi doar o pată urâtă în istoria omenirii. Uneori, fanatismul îmbracă hainele bunătății și supune oamenii la o teroare fără margini, iar frica scoate la iveală frânturi de suflet ale unor oameni care se temeau să se arate pe ei, cei autentici, într-o lume în care trebuie să te supui anumitor rigori. Însă, atunci când totul explodează și arde la propriu, nu mai este nevoie să păstrezi anumite aparențe și poți lăsa monștrii interiori să iasă la suprafață, preluând controlul și semănând teroare și moarte de jur împrejur.

60801629_591400581352080_5058912772457234432_n

„Omul focului” – o nouă ordine mondială, un nou mod de a privi lumea

„Omul focului” pleacă de la o premisă asemănătoare cu „Bird Box. Orbește”: un virus letal apare în Rusia, răspândindu-se apoi în Alaska și în Statele Unite ale Americii, cuprinzând apoi întreaga lume. Aici, acesta primește și un nume: Draco Incendia trychophyton sau, pe scurt, Solzu`Dragonului. Nimeni nu știe exact unde și de ce a apărut, însă el se răspândește cu o rapiditate uluitoare, făcând ca o întreagă lume să ardă la propriu. Oameni și orașe sunt cuprinse de foc, iar acest fapt face ca lumea întreagă să necesite o schimbare majoră, ceea ce conduce la împărțirea oamenilor între cei sănătoși și cei bolnavi, iar cei din urmă trebuie neapărat izolați, iar mai apoi, pe măsură ce panica se instalează, uciși cu ajutorul Comandourilor de Incinerare. Mi-a plăcut că virusul este privit ca un organism viu aici, ca un fel de ființă cu voință proprie, cu frici și bucurii separate de gazda pe care o aleg să le fie casă, care poate arde casa sau poate să o protejeze dacă aceasta decide să se împrietenească cu el:

Solzu` Dragonului e ca orice lucru care provoacă foc, Soră Grayson. Îl poți folosi ca să arzi ceva până la temelie… sau ca să îți luminezi calea către altceva mai bun.

Romanul are o pleiadă de personaje extrem de diverse, provenite din diferite medii sociale, unele transformându-se în eroi, iar alții în antieroi pe măsură ce acțiunea înaintează. Există tineri și copii care sunt străbătuți de un fel de dorință justițiară de a face dreptate cu orice preț, dar, ca în orice societate care își dorește să conducă prin impunerea puterii, și aici aceștia sunt ușor de manipulat și de dirijat pentru îndeplinirea scopurilor adulților. În centrul tuturor însă, se află sora Harper Grayson, un personaj de o bunătate excesivă, care nu poate să le facă rău nici măcar celor mai aprigi dușmani. Este un fel de Mary Poppins care și-a găsit un nou loc de salvat, fapt pentru care ea le oferă tuturor din blândețea și din tratamentul ei cu zâmbete, îmbrățișări și lingurițe de zahăr. În momentul izbucnirii molimei, ea era asistentă la o școală și trăia credea ea în armonie alături de soțul ei Jakob. Cum toate școlile se închid, iar Harper nu poate trăi fără a ajuta pe cineva, ea devine voluntară la spitalul local. Cu toate că s-au luat toate măsurile de precauție, spitalul arde, iar asistenta ajunge să fie și ea infestată cu teribilul virus.

Noua ordine mondială aduce și noi sensuri în viața lui Harper, care ajunge curând după îmbolnăvire să înțeleagă că soțul ei, Jakob, nu este cel care pretindea a fi. Acesta este un bărbat șarmant și iubitor doar la suprafață, în realitate urându-și soția cu o patimă acerbă, fapt pentru care dorește să o ucidă, fără a ține cont că aceasta poartă în pântece rodul dragostei lor. El pornește de la o intenție bună, aceea de a nu muri arși de vii din cauza virusului, ci să aleagă singuri cum să moară, însă, când Harper refuză planul lui, trezindu-se în interiorul ei instinctul matern, care vrea cu orice preț să își protejeze odorul nenăscut, Jakob pornește o adevărată cursă pe viață și pe moarte, care o face pe Harper să fugă văzând cu ochii.

Cu toate că Harper este salvată din infernul personal și adăpostită în tabăra Wyndham, alături de alți oameni infestați, care reușesc să supraviețuiască cântând, Jakob rămâne un personaj central în viața ei, alimentându-i cele mai negre temeri legate de dispariția ei și a bebelușului și bântuindu-i somnul cu cele mai aprige coșmaruri, dar devine și un pericol real, palpabil, căci, ca și zmeul din basme, acesta continuă să o urmărească în permanență atât pe Harper, cât și pe cei ca ea. Tocmai pentru că acționează irațional și se transformă într-un nebun fără niciun fel de logică, deși se voia un filosof cu capul pe umeri, l-am urât din tot sufletul pe Jakob. Obsesiile lui îl conduc spre fapte reprobabile și spre a nu tine cont de factorul uman în ecuația distrugerii tuturor celor infestați, iar acest fapt m-a făcut să îl detest. Nu era fizic bolnav, Solzu` Dragonului nu îl atinsese, însă era extrem de urât la interior, infestat cu o ură greu de digerat ca cititor.

 

59967650_2170876426363244_4542621380939612160_n.jpg

„Omul focului” – despre teroare, panică și frică irațională, dorința de putere și de dominare și modificarea fondului intrinsec al omului

Tabăra Wyndham, locul în care ajunge Harper, este un fel de oază în toată această nebunie exterioară, un loc de refugiu și de evadare din cotidian, asemănător grădinii țigăncilor din nuvela lui Eliade. Este un spațiu ce pare rupt de timp, unde alți suferinzi de boala incurabilă s-au adăpostit atunci când societatea sănătoasă a obosit să îi mai trateze și a început să îi elimine. Aici, santinelele sunt copii adolescenți, părintele Storey îi conduce pe toți, iar Pompierul este o figură emblematică a întregului roman.

Inițial, autorul ne oferă câteva momente de liniște și ai impresia că nimic rău nu se mai poate întâmpla, cu toate că lumea care le dorea moartea nu este atât de departe de ei. Însă, pare că aici oamenii pot în sfârșit respira liberi, dar acțiunile ulterioare vor demonstra că natura omului este extrem de schimbătoare și că prea mult bine strică. Solzul nu le face rău aici, pentru că oamenii au învățat să cânte și să strălucească, pierzându-se în ceea ce numesc ei Strălucire, fapt care îi ține departe de combustia spontană.

În urma unui incident nefericit, părintele Storey este rănit și ajunge în comă pentru luni bune, moment în care fiica sa, Carol, preia frâiele puterii, iar din acest moment, scenariul apocaliptic exterior este adus și în interior. Ea ajunge să îi controleze pe toți cei din tabără cu forța unui dictator, împarte pedepse în stânga și în dreapta, ba chiar amenință să îi fure copilul încă nenăscut lui Harper. Paranoia aceasta a ei m-a dus cu gândul la dorința de putere și de a conduce lucrurile manipulând oamenii pe care o întâlnim și la societatea actuală. Este un lucru care se petrece adeseori, pentru că oamenii vor să își impună propria voință și acționează în consecință. În plus, acel cult al cântului și al Sclipirii în care se transformă tabăra Wyndham, face ca totul să fie mult mai greu de acceptat atât de cititor, cât și de unii dintre locuitorii taberei, care visează la o insulă a unei anumite Martha Quinn, un fel de fata Morgana care le animă tuturor imaginația, căci pare un Paradis coborât în tot acel infern prezent, unde speră să poată evadă și să trăiască în liniște.

Aici, după cum am spus, trăiește Pompierul, care, cu toate că se află în preajma taberei, locuiește separat pe o insuliță, unde continuă să întrețină un anumit foc. El este eroul clar din poveste, alături de Harper, cu care se completează în mod armonios, pentru că el ajunge să ajute oamenii prin intermediul focului. Este un personaj destul de misterios și de înconjurat de o anumită aură a eroismului, care îl face să pară un Robin Hood al noii lumi. El formează nucleul întregului roman, unind întreaga lume sub aripa lui protectoare.

Sunt și alte personaje memorabile în roman, iar preferata mea dintre toate cred că a fost Allie, adolescenta de doar șaptesprezece ani, care are curajul de a înfrunta orice pericol și care nu se teme să își recunoască greșelile și să își ceară iertare atunci când este cazul.

Acțiunea romanului este mult mai complexă decât v-am descris-o eu, pentru că începe ușurel, ca un fel de roman postmodernist, centrat pe relația dintre două personaje, Harper și Jakob, pentru a se ramifica mai apoi, întinzându-și tentaculele în stânga și în dreapta asemeni unei caracatițe, ajungând la un cumul de fantasy, suprarealism și elemente apocaliptice. Focul se dezlănțuie atât în exterior, devenind palpabil pentru toți locuitorii Pământului, cât și în interior, în sufletele oamenilor greu încercați de noua ordine, care ajung să lupte pentru supraviețuire într-o lume ostilă până la paroxism.

„Omul focului” este un roman complex, cu o frumusețe aparte, care te îndeamnă să îi dai o șansă și să pornești la drum, în lupta pentru viață într-o lume dominată de frică, paranoia, ură și durere.

 

Date despre carte:

Titlu: Omul focului

Autor: Joe Hill

Titlu original: The Fireman

Traducere: Alexandru Voicescu

Editura: Herg Benet

Colecție: Cărțile Arven/Speculativ

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 800

 

Cartea poate fi comandată de pe  site-ul Editurii Herg Benet.

 

9 gânduri despre ”JOE HILL: OMUL FOCULUI – RECENZIE

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc! ❤ Da, deși m-a speriat mai tare Bird Box. Aceasta merge mai mult pe relațiile interumane și pe puterea excesivă oferită oamenilor. Clar este mult mai bună aceasta.

      Apreciază

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc! ❤ Este mai mult decât un thriller, are un pic de suspans, un pic de SF (care nu e chiar genul meu preferat, dar aici se așază frumos), un pic dintr-un roman psihologic.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.