NATAȘA ALINA CULEA: MARAT – RECENZIE

Sunt o romantică incurabilă, fapt pentru care nu mă satur niciodată să descopăr noi povești de dragoste, noi îndrăgostiți care să îmi transmită bucuria lor din interiorul paginilor în care își trăiesc frumoasa poveste de iubire. Am nevoie de speranța aceea fără margini pe care doar iubirea ți-o poate oferi ca de apă, am nevoie să mă încarc de optimism și de bună dispoziție evadând într-o poveste romantică. Nu cred că mai pot schimba asta la mine, însă, ceea ce s-a modificat odată cu trecerea timpului, este modul meu de a aborda anumite istorii de viață și felul în care ajung să mă raportez la acestea. Cred cu tărie în puterea iubirii de a muta până și munții din loc și cred că există o anumită forță de atracție între două persoane care se văd pentru prima dată, însă nu pot accepta faptul că ai văzut pe cineva pentru prima dată și ajungi să simți cum aerul îți părăsește plămânii. Consider ca o dragoste adevărată are nevoie de puțin mai mult decât atât, are nevoie de o mai mare notă de stabilitate și de siguranță pentru a ajunge să se înfiripe cu adevărat în suflet și să înflorească, atingând apogeul pe măsură ce anii trec. Tocmai de aceea, în poveștile romantice pe care le descopăr în cărțile pe care le citesc, dincolo de extraordinar și de emoția aceea în stare pură pe care le aștept de la niște îndrăgostiți, am nevoie și de elementul acela realist, care face ca povestea în sine sa pară credibilă, să mă facă să cred că personajele alea de acolo sunt atât de palpabile încât pot ieși din carte și îmi pot oferi toată magia sentimentelor lor. Și cred ca tocmai elementul acesta de realism, care să facă totul să pară posibil, i-a lipsit cărții Natașei Alina Culea„Marat”. Prea este totul îmbrăcat într-o haină a supranaturalului și a idealului pentru a ajunge să empatizezi cu caracterul principal al romanului, pentru a putea să te apropii de el  și să trăiești fiecare experiență în parte cot la cot cu acesta. Poate că la o vârstă mai mică aș fi crezut ca totul este posibil, chiar și să întâlnești un străin la un moment dat al vieții tale care să îți devină stăpân al sufletului în mod irevocabil, însă, în prezent, este mai greu să mă mai raportez astfel la lumea înconjurătoare. Sunt în continuare o visătoare, însă, în ceea ce privește relațiile cu cei din jur, prefer să îmi ancorez picioarele pe pământ și să dau curs sentimentelor abia după ce m-am asigurat că persoana respectivă merită lucrul acesta și asta aș fi așteptat asta și de la Alina, personajul principal al cărții.

„Marat” este un fel de basm modern, un fel de reintroducere în literatură a poveștii Cenușăresei, care se află în permanență în căutarea prințului pe cal alb. Natașa Alina Culea aduce în fața cititorilor o poveste de dragoste desprinsă direct din poveștile cu prinți și prințese și ne prezintă un ideal de relație, care poartă hainele naivității și ale gingășiei sufletești, nealterate de nimeni și de nimic, nici măcar de trecerea timpului sau de distanța care apare în calea celor doi îndrăgostiți. Autoarea se joacă mult cu imprevizibilul și cu ineditul și ne oferă o poveste de iubire cum rar ajungi să întâlnești, o istorie de viață care trece dincolo de barierele timpului și ale spațiului, ba chiar și dincolo de culturile diferite din care provin cei doi protagoniști.

Romanul stă sub semnul incertitudinii de la prima și până la ultima pagină, oferindu-ne multe răsturnări de situație, nu toate foarte bine ancorate în momentul în care aceasta se desfășoară, căci de la unele acțiuni aș fi așteptat mult mai mult, aș fi vrut un anumit cadru creat special pentru actul respectiv, aș fi vrut să existe un context mai potrivit care să mă conducă exact la fapta respectivă și nu să fiu adusă cu repeziciune în acel punct. Cu toate acestea, finalul este destul de previzibil, dar dacă sunteți în căutarea unei povești cu happy-end, atunci acest roman este pentru voi.

Ineditul romanului este asigurat de cele câteva descrieri ale unor zone pe care, poate, unii dintre noi doar le vizualizăm în documentare. Pașii ne sunt purtați prin China aceea fantastică, minunată, plină de ritualuri speciale, care fac ca totul să pară magic. Ajungem în Beijing și asistăm la câteva tradiții legate de Anul Nou Chinezesc, iar acest fapt te face să îți dorești să afli mai multe despre această cultură a lumii. De asemenea, suntem purtați prin Japonia, printr-un Tokyo cu temple amestecate printre zgârie-norii ce se înalță spre cer și cu locuitori îmbrăcați în haine tradiționale. Atmosfera creată în aceste două locuri mi-a bucurat sufletul, trebuie să recunosc, pentru că iubesc să descopăr noi civilizații ale globului, iar cele câteva descrieri din carte (nu suficiente pentru a crea un cadru spațial deosebit de amplu însă) m-au făcut să visez puțin la lumea asiatică, pe care îmi doresc să ajung să o descopăr mai îndeaproape la un moment dat.

60738815_653874198406870_652024383979651072_n.jpg

„Marat” – despre o iubire unică, ce apare o singură dată în viață, o poveste despre căutarea idealului masculin și despre găsirea de sine

„Marat” este o lectură ușurică, lejeră, care se citește extrem de repede. Am tot auzit cuvinte mari legate de cartea asta și chiar am pornit la drum întru citirea ei cu mari speranțe că va fi o poveste pe placul sufletului meu. V-am spus deja că iubesc să citesc povești de dragoste. Însă, romanul nu a făcut nimic altceva decât să îmi confirme faptul că la pomul lăudat nu te duci cu sacul. Nu mă înțelegeți greșit, povestea în sine nu este una rea, scriitura este una puternică și, pe alocuri, ușor liricizată, însă i-a lipsit acel element care să o transforme într-o carte extraordinară. Am avut o relație gen love-hate pe tot parcursul citirii cărții, în sensul că sunt pasaje care mi-au plăcut extraordinar de tare și unde îmi spuneam că gata, acesta e momentul în care mă voi cufunda cu totul în povestea Alinei și nu voi mai vrea să știu de realitatea imediată, și pasaje peste care îmi venea să sar, pentru că le lipsea foarte tare verosimilul și căldura aceea pe care o aștept de la o poveste de iubire cum nu a mai fost. Parcă prețiozitatea exagerată a termenilor utilizați și superficialitatea din acțiunile personajului principal, care este o tânără ce se vrea puternică și gata să își găsească drumul în viață, dar, în realitate, se complace într-o situație care durează la nesfârșit, hrănindu-se cu iluzii și naivități, nu ajută deloc să crezi în forța acestei iubiri, care supraviețuiește timpului.

Mi-ar fi plăcut ca Alina să se dezvolte odată cu trecerea timpului, trec totuși 12 ani, adică, de la 22 de ani la 34, te mai maturizezi, mai vezi viața cu alți ochi, însă ea ajunge să rămână oarecum prinsă într-un fel de capsulă a timpului, iar acest fapt nu o face să meargă mai departe în viață și să facă tot ceea ce îi stă în putință fie să îl găsească pe cel care i-a cucerit inima pentru totdeauna, fie să îl uite și să își vadă mai departe de viață. Nu am înțeles de ce inițiativa de a îl căuta pe bărbatul sufletului ei este luată de cineva din exterior, de prietena ei cea mai bună, Alessia, când Alina ar trebui să fie prima care să facă acel ceva care să o conducă la un final fericit, la un final dorit. Însă, nu, ea se complace în a rămâne alături de un bărbat pe care era clar că nu îl mai iubea, ani de zile, în parte pentru ca el îi oferea confortul material (asta am urât-o din start, pentru că se folosește aici clișeul fetei extraordinar de frumoase care este întreținută de un bărbat de succes, fapt pentru care m-a bucurat momentul în care Alina și-a găsit cu adevărat un serviciu mai târziu), apoi se aruncă în patul unui bărbat pe care și-l dorea alături de ea cel mult ca prieten. Adică, ori e abstinentă că îl dorește doar pe Marat, că doar de asta abandonează orice fel de relație și apropiere de un bărbat, ori se aruncă în patul oricui.

Acum, să vă vorbesc puțin despre subiectul propriu-zis al romanului. Acesta se dezvoltă aș zice eu gradual. Părții de început a cărții îi lipsește acea fluiditate a scrierii, parcă totul e așa, fad, și se desfășoară pe repede înainte, până și procesul de îndrăgostire. Din fericire, acțiunea devine mult mai alertă pe parcurs și mult mai incitantă pe măsură ce înaintezi cu lectura și trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut să fie toată cartea mai asemănătoare cu partea de final, în sensul că mi-ar fi plăcut mai mult toate acele răsturnări de situație previzibilului și staticului din prima parte.

Povestea ne este prezentată în mod subiectiv de către Alina, o tânără bucureșteancă, artistă în devenire, pasionată de fotografie, cu un trai oarecum banal (are un iubit care îi este extrem de drag, Denis, om de afaceri, un câine, Rex, o casă frumoasă și lipsă de încredere în sine). Viața ei se schimbă în totalitate într-o clipă, în momentul în care iubitul ei o trimite în locul lui într-o călătorie de afaceri tocmai în China, în Beijing. Nu merge singură, ci însoțită de Luana, o tânără asemenea ei, însă cu mai multă experiență în ceea ce privește lumea afacerilor. Totul merge foarte bine până spre finalul călătoriei, când, pur întâmplător, îi întâlnesc la un restaurant rusesc (dacă tot erau în China, mi-ar fi plăcut să fi mers la un restaurant chinezesc, nu la unul  rusesc, pentru obținerea culorii locale) pe Hamid, o veche cunoștință a Luanei, și pe unchiul acesteia, Marat (ca o paranteză, dacă sunt din Azerbaidjan, nu sunt arabi, pentru că nu corespunde zona geografică). Un dans este suficient pentru ca între Marat și Alina să se aprindă acea scânteie, ce le aprinde în suflete focul iubirii.

Momentul îndrăgostirii dintre cei doi mi s-a părut prea puțin verosimil, pentru că se văd doar o singură dată și nici măcar nu vorbesc aceeași limbă. Cuvintele le lipsesc și am înțeles ideea de ideal, de dragoste la prima vedere, care se înfiripă după o singură ocheadă, însă mi-ar fi plăcut să se întâmple totul într-un timp mai îndelungat, astfel încât să cred că două persoane chiar ajung să se placă, să se descopere într-un fel până să se declanșeze dragostea. Așa, o simplă cină, la care nu au făcut nimic altceva decât să se privească, pentru că îi împiedică bariera cuvântului, un dans și un buchet de trandafiri aduși apoi la hotel nu mă conving că e vorba de acea iubire unică în viață. Mi se pare doar că se pune accent iar pe aspectul exterior al personajelor, care ajung să se placă pentru asta, ceea ce mă duce cu gândul la atracție fizică. Altfel, să spui apoi că Marat era cavalerul acela pe cal alb pe care azi nu îl mai întâlnești și pentru care merită să suferi în tăcere ani de zile mi se pare puțin exagerat.

Întoarsă acasă, în București, Alina nu și-l mai poate scoate pe Marat din gând și din suflet. Trec ani întregi până ajunge să se despartă de Denis, înțelegând că nu merită să stea lângă un bărbat pe care nu îl iubește. Devine fotograf de succes, adună în jurul său prietene deosebite, așa cum sunt Alessia și Lili, însă, în plan sentimental, Alina nu reușește deloc să obțină mulțumirea și liniștea dorite. Există o căutare permanentă a ceva special, ce nu poate fi regăsit în bărbații din jurul ei. Acest fapt o conduce la singurătate și la abstinență.

Alina mi s-a părut că aleargă după un fel de fata Morgana, căci ceea ce are ea este o părere rămasă după o experiență nefinazlită, căci i-ar fi plăcut să încerce să îl cunoască mai bine pe Marat la Beijing, însă loialitatea ei față de iubitul actual nu i-a permis să meargă mai departe. Nici în prezent nu face niciun pas în căutarea celui pierdut, ci Alessia este cea care vine cu ideea de a merge iar în China sau de a îl căuta la Moscova. Tocmai de aceea mi-a plăcut mai mult de prietena Alessia, stewardesă, pentru că este mai mult un om al acțiunii, un om empatic care încearcă să facă ceva pentru un om drag, decât de Alina, care rămâne ancorată în trecut și atât.

O imagine frumoasă pe care autoarea o creează este cea a apariției lui Marat în vis în timpul celei de a doua șederi ale sale în China. Acel moment a ajuns să mă emoționeze foarte tare, pentru că oricum Alina trăiește undeva la limita dintre vis și realitate, iar căutarea și găsirea iubitului pierdut în vis îmbracă o anumită aură feerică, magică, ce te convinge în sfârșit de puterea sentimentelor. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să fi continuat pe această linie și chiar o face o anumită perioadă, pentru că Marat rămâne doar la stadiul de ideal, de iubitul acela perfect pe care orice fată și-ar fi dorit-o și mi-ar fi plăcut că el să nu fie găsit deloc. Să rămână doar o speranță deșartă a Alinei, care a condus-o la distrugerea celei mai frumoase părți a vieții ei, ca un vis din care să se trezească la un moment dat și să își dea seama că a greșit.

„Marat” este o lectură lejeră, nu mi-a displăcut în totalitate, dar nici nu m-a convins. Poate că mi-ar fi plăcut să existe și o perspectivă a lui Marat, astfel încât să simt mult mai bine povestea asta, și mi-ar fi plăcut să fi fost descris mult mai tare zbuciumul sufletesc al Alinei, care este doar vag precizat, căci adeseori este cufundată în muncă, și poate, astfel, încercarea de sinucidere mi-ar fi părut mult mai credibilă. Cartea aceasta este mai mult pentru tineri, pentru cei aflați la început de drum în viață, și care încă mai cred în dragostea aceasta ce răsare de nicăieri și care poate dura o viață. Probabil, cu zece ani în urmă, aș fi fost vrăjită de povestea Alinei și a lui Marat, așa, mi-aș fi dorit mai multă emoție, mai multă trăire, mai multă apropiere de sufletul fetei.

60395946_346994889334893_5598152539309604864_n.jpg

Date despre carte:

Titlu: Marat

Autor: Natașa Alina Culea

Editura: Hebe

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 322

 

Cartea poate fi comandată de  aici.

 

22 de gânduri despre ”NATAȘA ALINA CULEA: MARAT – RECENZIE

  1. anasylvi zice:

    Fara sa vrem, cand citim o carte, exista tendinta de a ne pune in locul personajelor sau de a empatiza cu ele, ceea ce este firesc. Cu toate acestea, daca noi nu am experimentat un anumit lucru, nu inseamna ca altii nu pot sa se regaseasca in anumite stari si situatii, la o anumita varsta. Eu nu prea citesc carti romantice, insa Marat mi-a placut, chiar daca nu am putut empatiza foarte tare cu Alina din anumite puncte de vedere. Alina e o visatoare, eu sunt om de actiune. Mi-a placut tocmai acest aer de basm urban, de extraordinar in mijlocul cotidianului. Iti da o stare, te indeamna la visare. Preferatul meu ramane „Lupii trecutului”, dar ca romance, mi-a placut si Marat.

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mi-ar fi plăcut ca Alina să pară mai credibilă. Nu spun ce aș face și ce nu aș face eu, nu sunt împotriva dragostei la prima vedere sau a dragostei care se naște fulgerător, în definitiv, am avut o relație de 5 ani cu un libanez cunoscut pe net, deci nu mi se pare imposibil. Chiar sunt deschisă în această direcție. 🙂 Însă, mi-ar fi plăcut să simt mai mult zbuciumul interior al Alinei, să simt că se prăbușește pentru că e singură, să simt că se duce la fund fără Marat, pentru a putea înțelege scena sinuciderii. Mi-ar fi plăcut ca ei doi să fi interacționat puțin mai mult în Beijing, astfel încât să ajung să cred în ei. Mi-ar fi plăcut ca Alina să nu își mai plângă de milă și să plece să îl caute, chiar dacă nu avea decât foarte puțin despre el. Nu poți să îți plângi de milă 12 ani și să nu iei inițiativa de a face ceva în sensul ăsta. Fie îl cauți, mutând și munții din loc, fie te resemnezi că asta e, nu a fost să fie, a fost o șansă ratată. De asta aș fi vrut un pic și perspectiva lui Marat, ca să pot să cred povestea asta. Așa, mi s-a părut lipsită de substanță. Nu o să zic nu altor romane ale Natașei, ca scriitură îmi place, doar că aș fi vrut aici mai mult.

      Apreciat de 2 persoane

      • Uirebit zice:

        N-am citit cartea, dar nici c-o s-o mai fac. La ce bun?
        Deja am impresia ca stiu totul despre ea.

        Dar… poate ca nu este o carte chiar atat de slaba. Ma intreb daca nu cumva asteptarile tale, draga Oana, au fost prea mari.
        Mda… poate ca ai citit atat de multe carti incat „stacheta” gusturilor tale literare a ramas fixata mult prea sus.

        Ei, zic si eu 🙂
        Nu e un defect – Doamne, fereste! – dar vai de pielea scriitorul care n-o sa reuseasca sa te multumeasca.

        Eu unul sunt ferm convins ca nu m-as ridica niciodata la inaltimea asteptarilor tale.
        Deja m-ai speriat 😦

        Apreciază

      • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

        Nu am așteptări mari, nu fac o nedreptate autorului. Dar aceasta carte a pornit de la ideea de dragoste la prima vedere și s-a ajuns la o himeră. Asta ar fi fost frumos, dragostea ca ideal. Dar autoarea pune accent prea mult pe imaginea protagonistei, grăbește lucrurile și aduce chestiuni neverosimile. Vreau o poveste care să mă convingă. Aceasta nu a făcut-o, desi mi-aș fi dorit.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.