CATHERINE RYAN HYDE: CÂND TE-AM GĂSIT – RECENZIE

Nu mi se mai întâmplă atât de des ca în trecut, însă am momente în care mă îndrăgostesc pur și simplu de anumite cărți, fără a ști exact motivul. Este ca și cum acele romane m-ar trage pe ele cu un fir al Ariadnei cusut cu măiestrie, fapt pentru care nu pot să îmi mai dezlipesc ochii de la ele. Știu în mod cert că trebuie să le am, că trebuie să le citesc și să le analizez în profunzime, pentru a putea ajunge la o altă lectură mai apoi. Așa mi s-a întâmplat recent cu romanul lui Catherine Ryan Hide„Când te-am găsit”. L-am văzut pe Libris și pur și simplu nu m-am putut abține, cu toate că mi-am promis că nu voi mai cumpăra cărți noi în viitorul prea apropiat. Nu m-a convins datorită coperții, căci nu este una extraordinară, ba chiar are un aer puțin vintage, ci mai mult prin intermediul descrierii și, nu știu, am avut așa un sentiment de dragoste la prima vedere când l-am văzut prima dată.

Romanul acesta a fost ca un adevărat festin pentru suflet. Nu are o poveste cu multe răsturnări de situație, însă este alcătuit cu mare pricepere de către Catherine Ryan Hyde, care îți descrie cu minuțiozitate trăirile personajelor, oferindu-ți atât perspectiva lui Nathan McCann, cât și pe cea a lui Nathan Bates, iar acest fapt te face să te atașezi foarte tare de ele și să trăiești fiecare eveniment în parte la intensitate maximă. Nu ai cum să nu îl iubești pe Nathan McCann, un bătrânel onorabil, mereu gata să ajute, doar pentru că astfel simte că îi oferă un sens vieții sale, și nu ai cum să nu empatizezi cu Nathan Bates, care nu a avut chiar cel mai fericit parcurs în viață, fapt care l-a făcut destul de furios, atât de mânios încât de multe ori a refuzat chiar să se ia la trântă cu viața.

„Când te-am găsit” este un roman de o frumusețe aparte, plin de emoție, care ajunge să te sensibilizeze de la prima și până la ultima pagină. Este o carte cu un subiect tulburător, care te face să te gândești încă la problemele aduse prin intermediul ei mult timp după ce ai închis ultima pagină. Îți lasă o impresie de gol în stomac, de durere profundă pentru toate nedreptățile care se întâmplă în lume, și, în același timp, te face să pui lucrurile puțin în perspectivă și să trăiești viața mai cu patos, mai cu dorința de a lăsa o amprentă a trecerii tale prin această lume și de a oferi la rândul tău bucăți din suflet celor din jur, fără a aștepta nimic în schimb. Doar așa, pentru că poți să faci o diferență în viața cuiva, că poți aduce puțină lumină cuiva, chiar dacă acea persoană nu e conștientă de acest lucru. Este nevoie doar să dai un sens vieții tale și să faci ceva care să conteze. De restul, se va ocupa viața.

62183833_2718813754814648_7705915178704961536_n

„Când te-am găsit” – o poveste tulburătoare, un destin plin de drame și nefericire

„Când te-am găsit” este un roman care nu are cum să te lase indiferent. Ajungi să te întrebi de ce oamenii care nu sunt pregătiți să aibă copii îi au și cei care își doresc nu pot să îi aibă. Întotdeauna lucrul acesta mi s-a părut a fi cea mai crudă ironie a sorții. Unii au copii sănătoși, pe care îi abandonează cu prima ocazie, iar alții așteaptă toată viața acest moment, care refuză să își facă simțită prezența. De la acest punct pornește de fapt cartea asta, de la un copil abandonat găsit pur întâmplător în pădure, sub un morman de frunze. Nu am văzut în realitate o asemenea imagine, însă cred că mă va urmări multă vreme, căci autoarea a reușit să o creeze cu o acuratețe uluitoare, dându-ți senzația că ești și tu în pădure, într-o zi de octombrie, dimineața devreme, când afară este destul de frig, și descoperi sub frunze un copilaș, rece ca și când ar fi mort, singurul gest care îi trădează viața ce încă îi pulsează prin vene fiind o ușoară mișcare a buzelor.

De această surpriză nesperată are parte Nathan McCann, un contabil trecut de cincizeci de ani, care nu are o căsnicie tocmai fericită și care are ca unică plăcere mersul la vânătoare. Îl duce la spital, unde îl urmărește cu o grijă paternă:

„La spital, două angajate de la camera de gardă intrară parcă într-o stare febrilă, făcând mișcări rapide și aproape spasmodice când văzură ce ținea Nathan în brațe. Așezară copilul pe o targă, ca pe o așchie în mijlocul unui ocean, și desfăcură puloverul în care era înfășurat. Nathan văzu că era băiat. Un băiețel care mai avea încă urmele cordonului ombilical, ca pe o emblemă a inocenței.”

Acesta este momentul care îl face pe Nathan să se înduioșeze și să își dorească să aibă grijă de acest copil toată viața lui. Își dorește cu disperare să adopte acest copil azvârlit parcă la gunoi și speră că nu îl va revendica nimeni. Însă bunica băiețelului apare, iar Nathan rămâne doar cu speranța ca într-o zi aceasta să le facă cunoștință. Ei bine, acest lucru se va întâmpla abia după ce Nathan Bates, copilul salvat, devine un adolescent cu multe frustrări și cu multe carențe în ceea ce privește disciplina.

Ca o paranteză, țin să menționez că bunica lui Nat mi-a fost extrem de antipatică. Poate tocmai de aceea fiica ei, adolescentă la rândul ei la momentul nașterii lui Nat, a ales să lase copilul în pădure și nu la mama sa, căci este o persoană extrem de rigidă în ceea ce privește modul ei de a abordare a problemelor. Are impresia greșită, pe care am întâlnit-o la mulți părinți atunci când lucram în învățământ, că un copil trebuie ferit de unele adevăruri, dacă acestea sunt mai dure, iar acest tip de educație îi este aplicata și micului Nathan. Nu îi spune cine este omul din pădure, cu toate că acesta îi aduce cadouri de ziua lui și de Crăciun, nu îi spune că mama sa a murit, după ce l-a abandonat în pădure și a fost închisă pentru gestul său, și nici că tatăl său biologic s-a lepădat de el, căci a fost mai mult o greșeală de copil. Nat trăiește toată viața sa în minciună. La fel se întâmplă și în privința animalelor de companie. Este o scenă care mi-a frânt inima efectiv: Nat, copil fiind, găsește un pui de pasăre fără pene căzut din cuib și îl aduce în casă, pentru a îl îngriji. A doua zi, bunica îl alungă, spunându-i copilului că puiul a zburat. Mi s-a părut extrem de crud modul în care femeia acționează, pentru ca îi lasă impresii greșite nepotului ei și îl face să se îndoiască de toți și de toate, ba chiar și de el însuși la un moment dat. Tocmai pentru că nu are încredere în bunica sa și aude povești despre venirea lui pe lume, Nat ajunge să facă lucruri grave, devenind un delincvent de la o vârstă fragedă. Nu are intenții rele, nici măcar nu realizează când face rău, ci doar speră să își îndeplinească anumite aspirații, iar cum bunica are tendința de a îi omorî orice vis în fașă, el acționează așa cum îl taie capul, iar aproape niciodată nu face alegerile corecte. Apoi, când tot ea nu mai rezistă, alege să îl lase pe Nat în grija omului care l-a găsit în pădure, Nathan McCann.

 

„Când te-am găsit” – uniți pentru totdeauna, ca timbrul de scrisoare

Nathan McCann este un om în esență bun, de la început și până la final. Nu reușești să găsești niciun fel de fisură în comportamentul lui oricât de tare te-ai strădui. Se comportă cu cei din jur într-o manieră excepțională, fiind prietenul lor, profesorul lor, confidentul lor și niciodată, dar niciodată nu se lasă pradă mâniei și nici nu ia decizii pripite, fără a afla ambele puncte de vedere. El face bine instinctual, doar pentru că așa vede el lucrurile. L-a găsit pe micul Nat în pădure și consideră că, din acel moment, el a devenit responsabilitatea lui, căci viața nu aduce pe cineva în existența cuiva doar așa, din întâmplare. Trebuie să fie un motiv ascuns acolo, iar el consideră că trebuie să îi fie alături mereu. De aceea, îi trimite cadouri până la vârsta de cincisprezece ani, apoi, când se trezește cu el la ușă, părăsit de bunica lui, încearcă să îl cunoască mai bine și să îl ia alături de el, găsindu-i punctul sensibil care l-ar fi putut trezi la realitate.

Nu este ușor cu Nat Bates, pentru că a fost părăsit și mințit de atât de multe ori, încât se grăbește cu concluziile și acționează uneori ilogic, doar că pentru el nu există noțiunile de bine și de rău așa cum le vedem noi, ci el își construiește vise și speranțe în cap și se ține de ele, indiferent de ceea ce i se spune. Nu a avut o viață ușoară și nicio comunicare foarte bună cu bunica lui, fapt pentru care își dorește libertate și nici nu s-a dezvoltat foarte bine din punct de vedere emoțional. Nathan îi cere să își găsească o slujbă și o găsește cu ajutorul tutorelui său, dar o părăsește pentru că se visează boxer profesionist și merge pe linia aceasta, indiferent de reticența pe care o primește din jur. Mi-a amintit foarte tare partea asta cu viața de boxer de volumul de proză scurtă – „Dragoste de viață” – al lui Jack London, iar Nat chiar așa acționează, cu dragoste de viață, cu un optimism de nedescris, cu încredere că se află în locul care i-a fost menit. Nu are înțelegere de la soția lui Nathan, care l-ar vrea plecat, dar are mereu sprijinul lui Nathan, iar asta îl face să meargă înainte. A găsit în el refugiul și punctul de sprijin de care avea atâta nevoie. Face în continuare greșeli, nu voite, dar le face, iar acestea nu îl conduc spre un destin foarte fericit, însă are pe cineva alături care are mai multă putere decât el, iar asta îi oferă posibilitatea de a înainta printre valurile vieții.

Finalul romanului ne arată că trebuie să dăruim la rândul nostru bunătate în această viață, că totul are un ciclu repetitiv, iar dacă facem bine, vom primi același lucru la rândul nostru, nu de la aceeași persoană, dar va exista, pentru că binele se propagă asemeni luminii și revine la noi într-o formă sau alta. De asemenea, învățăm să nu renunțăm la oameni prea ușor și să punem mereu lucrurile în balanță, fără a emite judecăți de valoare imediat ce ne întâlnim cu cineva. E nevoie de timp pentru a ne cunoaște și e nevoie de multa răbdare în inter-relaționarea cu cei din jur. Însă, un lucru e cert, blândețea, comunicarea și sinceritatea sunt ingredientele secrete ale unei vieți demne.

„Când te-am găsit” este un roman care te cucerește în mod iremediabil. Îți oferă multe lecții de viață, îți dă optimismul necesar pentru a înainta printre vicisitudinile vieții și te determină să observi lumea din jurul tău fără ochelarii de cal pe care adesea îi folosim.

62222802_354969701828190_1145870242048638976_n

Date despre carte: 

Titlu: Când te-am găsit

Autor: Catherine Ryan Hyde

Titlu original: When I Found You

Traducere: Mihaela Ionescu

Editura: Trei

Colecție: Fiction Connection

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 448

Nota pe Goodreads: 3,94 stele

Nota mea: 5/5 stele

 

Cartea poate fi comandată de aici.

13 gânduri despre ”CATHERINE RYAN HYDE: CÂND TE-AM GĂSIT – RECENZIE

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc din suflet pentru că îmi ești mereu alături! 💗 Cartea asta mi-a făcut pielea de găină efectiv. Bine, la mine așa se întâmplă când e vorba de copii, iar Nat este un copil mare.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.