S. A CHAKRABORTY: ORAȘUL DE BRONZ (TRILOGIA DAEVABADULUI #1) – RECENZIE

Aveam de ceva timp în plan să citesc „Orașul de bronz” de S. A. Chakraborty, primul volum al trilogiei Daevabadului, pentru că m-a fascinat coperta sa feerică (da, recunosc, guilty pleasure), însă am amânat-o puțin din cauza numărului mare de pagini. Stau prost cu împărțirea timpului între diverse activități, însă, s-a dovedit că această temere a mea este total neîntemeiată, căci romanul se citește extrem de repede. Are o acțiune extrem de alertă, răsturnările de situație sunt la ele acasă, personajele sunt creionate cu măiestrie, cu lumini și umbre, lumea în care se petrece totul este una extrem de credibilă și de magică în același timp, iar toate aceste elemente te ancorează puternic în poveste, fără putința de a mai lăsa cartea din mână odată începută. Ai nevoie să afli mai mult, să te afunzi tot mai tare în acest univers fantastic și fascinant totodată, încât mărimea pare irelevantă, ba chiar ținând cont de final, parcă sunt mult prea puține pagini față de ceea ce îți dorești să descoperi pe mai departe (volumul 2 este apărut în engleză, la noi nu este disponibil încă, iar cel de al treilea volum va apărea abia în 2020, așa că îmi puteți înțelege disperarea, mai ales că sfârșitul a adus în discuție niște elemente atât de noi și de neașteptate încât gândul mi-a rămas fix acolo).

„Orașul de bronz” are valențe de basm arab, atât prin modul de construire al subiectului, cât și prin plasarea acțiunii inițial în Cairo, apoi în fantasticul Daevabad, cu toate construcțiile lui mărețe, demne de profetul Suleiman (Solomon), cunoscut mai ales în lumea arabă și în cultura musulmană ca persoana care i-a cucerit pe djinni (duhuri crete din foc, cu puteri magice și invizibile pentru oameni), poveste care stă la baza construirii acestui oraș și a diviziunii dintre diferitele tipuri de duhuri magice, mult mai accesibili pentru musulmani, care cresc de mici cu aceste mici istorioare.  Tocmai din această cauză, începutul poate fi un pic greoi pentru un neinițiat, însă nu trebuie să disperați, vă familiarizați repede cu termenii proveniți din arabă, iar glosarul cu termeni de la final este o adevărată mină de aur.

66036035_499967970748748_2061025230482046976_n (1)

„Orașul de bronz” este un volum absolut fermecător, care are darul de a te ține captiv între paginile sale de la început și până la final, fără niciun drept de apel. Are aceeași atmosferă pe care o găsim în „1001 de nopți” și mi-a amintit foarte mult de Alladin și de orașul lui cel plin de tot felul de tertipuri pentru a supraviețui, încât pot declara cu mâna pe suflet că mi-a plăcut la nebunie. Cairo, cu bazarurile lui pline de culoare, cu oameni din toate clasele sociale, cu diferite persoane care practică înșelătoria, cu toate ritualurile lui de scoatere a djinnilor din oamenii obișnuiți nici că putea fi descris mai autentic, iar Daevabadul, orașul de bronz cel plin de intrigi sângeroase, de atmosferă de epocă, de discriminare rasială și de disensiuni sociale și religioase, în care primează construcțiile fabuloase, cu coloane pline de istorie și cu temple uluitoare, nu are cum să nu îți anime imaginația. Stilul autoarei este unul extrem de vizual, de cinematografic, și parcă iei la rândul tău covorul fermecat și circuli din lumea oamenilor în deșertul plin de fierbințeală, faci baie în oazele cele pline de verdeață, te lupți cu ifriții pe care i-ai chemat alături de un afshin (un sclav eliberat din lumea duhurilor), cu ghoulii (morții vii), și te pierzi pe străzile Daevabadului, printre diferitele categorii sociale, deplângi soarta shafiților cei săraci și mereu oropsiți de soartă, pierderea nahizilor, cei cu puteri tămăduitoare, și te desfeți cu mâncăruri alese la palatul gezirilor, urmărind un întreg spectacol ce se desfășoară în fața ta.

Incipitul ne poartă pașii în Cairo, Egipt, în timpul în care francezii au preluat puterea de la turci. Aici, trăiește Nahri, o tânără de 20 de ani, a cărei ocupație principală este înșelatul oamenilor, activitate pe care o practică în stil mare. Este orfană, a crescut pe străzi, iar acest mod de a trăi este singurul pe care îl cunoaște. Visează să strângă suficienți bani într-o zi pentru a putea studia medicina la Stanbul, însă mai e mult până departe. Ce-i drept, Nahri are unele puteri, căci simte și vindecă bolile din trupul oamenilor fără ca aceștia să spună ceva și se poate vindeca și pe ea însăși extrem de ușor. Însă, cu toate că este martoră la aceasta și trăiește într-o zonă în care superstițiile și magia sunt la ele acasă, tânăra nu crede în toate acestea, ci ea învață doar anumite ritualuri la nivel gestual, astfel încât să se poată descurca. Ceea ce urmează însă în urma unui ritual de zar, un fel de exorcizare a demonilor existenți în interiorul unei fetițe, o face pe Nahri să își uite toate preconcepțiile inițiale. Destinul îi oferă reversul medaliei, arătându-i că dincolo de palpabil există o întreagă lume magică, un univers al duhurilor de toate tipurile.

În urma acestui ritual, Nahri reușește să îl cheme pe unul dintre cele mai puternice duhuri ale aerului, iar din acest moment începe aventura vieții ei, cea care îi va schimba cu totul perspectiva asupra lumii și chiar visurile. O urmăm în drumul ei de cunoaștere a adevăratei sale identități și într-un fel de traseu inițiatic, care o transformă în totalitate, oferindu-i un alt mod de a privi mediul înconjurător. Ajunge în deșert, de unde este preluată de Dara, un fel de duh așa cum numai prin poveștile arabe întâlnim, un sclav eliberat, un fel de duh din sticlă ce este nevoit să îndeplinească toate dorințele stăpânilor cărora le aparține, însă, cumva, Dara a reușit să își schimbe condiția și să trăiască mult mai mult decât s-ar fi așteptat de la el.

Dara este un personaj controversat și am impresia ca încă nu am ajuns să știm totul despre el până la finalul acestui volum. Nu își amintește multe despre trecutul lui sau cel puțin așa pretinde, însă Nahri are unele viziuni legate de el, care îl arată în niște poziții destul de violente și de sângeroase. Este un caracter cameleonic, care pare să urzească fel de fel de ițe, menite să îi readucă poporul daev la putere, așa cum fusese până ca gezirii să le fure tronul. Ascunde multe lucruri, iar noi, ca cititori, primim doar bucăți de puzzle pe care trebuie să le punem cap la cap pentru a afla mai multe detalii despre el. El este și cel care o introduce pe Nahri la curtea regilor din Daevabad, unde, nahidă fiind, adică un reprezentant al unei populații dispărute în urmă cu 20 de ani, chiar la nașterea ei, tămăduitoare, este primită cu onoruri și se așteaptă ca ea să poată face deja ceea ce făcea mama ei.

Ceea ce m-a bucurat enorm a fost faptul că autoarea nu ne-a oferit o perspectivă narativă unică, ci alternează planurile, oferindu-ne atât povestea lui Nahri, cât și pe cea a tânărului prinț, al doilea pe ordinea succesiunii la tron, Alizayd Al-Qahtani, un băiat de doar 17 ani cu multe visuri și speranțe de mai bine, extrem de credincios, mergând spre habotnicie, extrem de diferit de familia sa, cu care nu se simte chiar în largul său, cu toate că o iubește nespus. Asemenea lui Nahri, și el este construit cu lumini și umbre. Este un tânăr iubitor de dreptate, însă, pentru că încă nu înțelege pe deplin urzelile de la palat și teoriile conspirației din Daevabad, este extrem de manipulabil și devine un material gata de modelat în mâinile organizației extremiste Tanzeem, care, în numele apărării shafiților, un trib oprimat din cauza originilor, comite fel de fel de orori sângeroase. Ali ajunge cumva în centrul uneltirilor acestui trib și este ușor de acuzat de trădare, atât de către o tabără, cât și de cealaltă.

Acestea sunt faptele în linii mari pe care romanul ni le prezintă. Bineînțeles, intrigile se ramifică și se amplifică pe măsură ce citim cartea, iar poveștile lui Nahri și a lui Ali se împletesc în mod armonios, devenind una. Aflăm mult mai multe despre istoria orașului și despre triburile sale și nu suntem siguri care ar trebui să fie la putere, care este mai îndreptățită să dețină puterea.

Daevabadul este un oraș plin de magie, ascuns de privirile oamenilor, însă este construit cu o atât de mare măiestrie de către autoare încât te aștepți ca un văl să se coboare dinspre nori și sa vezi în fața ta un oraș măreț aflat în mijlocul deșertului. Locul acesta are de toate, la fel cum și romanul are de toate. Găsim aventură cât cuprinde, magie, creaturi fantastice, cu caracteristici proprii, un pic de iubire, care să condimenteze întreaga acțiune, un oarecare triunghi amoros și multe, multe răsturnări de situație. Finalul este wow, v-am spus deja, aștept cu nerăbdare cel de al doilea volum. Nu m-am așteptat deloc la ceea ce a adus în discuție epilogul, fapt pentru care m-a luat în totalitate prin surprindere.

„Orașul de bronz” este un roman extraordinar, un fantasy foarte bine construit, pe care îl recomand cu căldură.

66072807_477113229515324_8254570901144600576_n (1).jpg

Date despre carte:

Titlu: Orașul de bronz

Autor: S. A. Chakraborty

Titlu original: The City of Brass

Traducere: Iulia Dromereschi

Editura: Leda Edge (Grupul Editorial Corint)

Serie: cartea I din trilogia Daevabadului

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 576

Nota pe Goodreads: 4.18/5

Nota mea: 5/5

 

Cartea poate fi comandată de pe site-ul celor de la  Leda Edge (Grupul Editorial Corint).

12 gânduri despre ”S. A CHAKRABORTY: ORAȘUL DE BRONZ (TRILOGIA DAEVABADULUI #1) – RECENZIE

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc din suflet! ❤ Este un roman extraordinar. Abia aștept următoarele volume. Mi-a rămas gândul la el.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.