KAREN LEVINE: GEAMANTANUL HANEI. DIN ORORILE HOLOCAUSTULUI – RECENZIE

Cei care mă cunosc, știu că am o obsesie pentru ficțiunile istorice și, în principal, pentru cele care au în prim-plan destinul evreilor în timpul Holocaustului. Mi se pare că oricât de mult am vorbi despre acest subiect, nu vom ajunge să îl epuizăm vreodată și nici nu vom putea înțelege fenomenul la adevărata lui amploare. Urmăresc de ceva timp și niște documentare realizate în România referitoare la dramele evreilor români deportați și am observat că sunt câteva elemente comune care se găsesc în orice poveste din acea perioadă urâtă. Oamenii erau coborâți la nivelul animalelor, ba chiar poate și mai rău, iar ceea ce doare cel mai tare este neputința de a acționa în vreun fel. Nu ai cum să alini persoanele care au trecut prin asta în vreun fel, ci doar poți să speri că astfel de orori nu se vor mai întâmpla vreodată, că omenirea a învățat ceva din experiențele acestea și a ales să ia măsuri pentru ca alte ființe umane să nu mai aibă o atât de mare putere asupra altora, încât să ajungă să le înrobească trupurile și să le hotărască moartea și viața.

Mi-am dorit „Geamantanul Hanei. Din ororile Holocaustului” foarte tare și am vrut să citesc cartea neapărat înainte de a vedea filmul. Se găsește destul de greu, fapt pentru care, cum am observat-o, cum am adăugat-o în coșul de cumpărături. Nu a stat mult pe noptiera mea, am simțit nevoia să aflu povestea geamantanului și a Hanei, să aflu care este istoria din spatele imaginii copilei destul de senine de pe copertă. Și am aflat, iar ceea ce am descoperit mi-a sfărâmat sufletul în bucăți mici, mici, pe care mă chinuiam să le adun, fără putința de a reacționa în vreun fel. E trist că tratamentul contra evreilor nu s-a oprit doar asupra adulților, ci acesta a coborât la nivelul copiilor nevinovați, care nu se puteau apăra nicicum. Cartea vine însoțită și de poze, așa că totul devine chiar mai dureros, pentru că vezi copilul despre care se vorbește, iar acesta devine palpabil, viu, pare că îl cunoști, iar atunci când ceva cumplit i se întâmplă cuiva cunoscut, deja tragedia capătă alte proporții. Cu totul și cu totul mai ample, mai puternice, mai greu de suportat.

„Geamantanul Hanei. Din ororile Holocaustului” este o carte mică dacă ne raportăm doar la numărul de pagini, însă mare ca mesaj și ca emoție pe care o transmite. Este o carte tulburătoare, care smulge multe lacrimi pe parcursul lecturii, o carte document care îi ajută pe oamenii din întreaga lume să descopere un adevăr urât despre Hana Brady, fetița din Cehoslovacia căreia naziștii i-au răpit dreptul la viață și la fericire. Și-a dorit să devină învățătoare, căci iubea să învețe, și, într-un fel, destinul a transformat-o în ceea ce și-a dorit la mulți ani distanță după ce ea s-a stins din viață, căci a devenit un model de curaj pentru copiii din Japonia și, mai apoi, pentru copiii de pe întreg mapamondul, căci geamantanul ei i-a spus povestea și acest fapt a adus cu sine multe lecții de bunătate, compasiune și toleranță într-o lume dominată de furie, ură contra semenilor și intoleranță crasă.

66438351_2082549468714564_1617357247698960384_n

Povestea Hanei Brady atinge inimile și se cuibărește adânc în suflet, refuzând să mai plece de acolo vreodată. Ajungi să o cunoști și să îi deplângi trecerea în neființă. Blestemi în gând sistemul care a condus la moartea ei și a sute de copii nevinovați, la dizolvarea familiilor și la înstrăinarea de tot ceea ce acești oameni aveau mai drag pe lume. O lume întreagă a privit neputincioasă la ceea ce se petrecea atunci și mulți au tăcut în fața nedreptății, din cauza fricii teribile care le fusese inoculată. Copii, tineri și bătrâni au fost smulși din locurile de baștină și trimiși în lagăre de concentrare, unde erau înfometați, înfrigurați și lipsiți de identitate, voință și conștiință de sine:

„Într-o dimineață, pe când Hana își îndeplinea corvezile, s-a anunțat ca toți cei din lagăr să înceteze lucrul și să se adune pe un câmp uriaș de lângă Theresienstadt. Absolut toți – tineri și bătrâni. Au fost escortați de gardieni naziști înarmați cu pistoale mitralieră și li s-a ordonat să stea acolo, fără hrană, fără apă și cu sentimentul că se va întâmpla ceva îngrozitor. Hana și celelalte fete nici măcar nu au cutezat să șușotească între ele.”

Povestea Hanei nu este singulară, ci nenumărați copii au trecut prin aceeași dramă ca a ei, însă ea a ieșit în față printr-un joc al hazardului care, în anul 2000, i-a dus geamantanul gol în Japonia, la o persoană implicată care își dorea să îi învețe pe copiii din țara ei natală despre Holocaust, Fumiko Ishioka. Totul a pornit mai mult ca un joc și ca o dorință a copiilor de la muzeul de istorie din micul oraș japonez de a afla mai multe despre proprietara geamantanului ajuns la ei. Fumiko a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a afla adevărul: a scris la muzeul de la Auschwitz, a mers în Europa pentru a afla mai multe și pentru a deschide uși altfel închise. A făcut mai mult decât era omenește posibil pentru a afla ce s-a întâmplat, iar ceea ce a descoperit a fost greu de digerat.

Hana Brady era un copil curios și fericit, care trăia alături de fratele său, George, și părinții săi în Cehoslovacia, unde se bucura de viață, de patinaj, de mers la plimbare, de schi și de joacă alături de prietenele sale de la școală. Însă, toate aceste bucurii de copil normal îi sunt răpite de naziști, care încep să impună fel de fel de chestiuni evreilor: nu mai au acces la educație, nu mai pot merge la film sau la cumpărături, nu pot merge la patinaj, prietenii ne-evrei îi evită, iar lucrurile continuă din rău în mai rău. Mama copiilor este săltată de naziști și dusă în lagărul de la Ravensbruck, iar la scurt timp după impunerea stelelor care indica parcă cu degetul credința lor, și tatăl a fost dus la Auschwitz. Copiii au rămas singuri, îngrijiți de un unchi creștin, care a arătat empatie și bunătate față de nepoții săi, fără a se teme de consecințele ce ar fi putut apărea din acest fapt. Însă, nici aici nu au fost lăsați copiii, căci au fost duși și ei în lagărul de la Tezin, unde au rămas 2 ani, muncind cot la cot cu adulții și observând cu durere cum erau tratați oamenii bolnavi sau bătrâni, care nu mai puteau munci. Erau înconjurați de moarte din toate părțile, însă ei tot continuau să spere că se vor întoarce acasă când totul se va sfârși. Apoi, pe finalul războiului, pentru ca nemții să își acopere urmele terorii semănate peste tot pe unde au ajuns, i-au trimis și pe ei la Auschwitz, unde, normal, au fost aleși, iar Hana neavând vârsta necesară pentru muncă, a fost dusă la camera de gazare. Însă, cu toate că au trecut prin cele mai grele încercări și au fost supuși la tratamente teribile, acești copii au ales să își păstreze demnitatea și curajul în fața asupritorilor lor:

„- Ascultă-mă cu atenție! Ești nefericită și speriată. Exact așa cum vor naziștii să ne vadă pe toți. Nu le poți oferi satisfacția asta, Hana! Nu le poți oferi ceea ce-și doresc. Noi suntem mai puternice și mai bune. Trebuie să-ți oprești lacrimile și să te arăți curajoasă!

Dincolo de ororile războiului, autoarea ne oferă o imagine a unor oameni care nu au uitat să fie Oameni, indiferent de situațiile prin care treceau, și care au decis să facă ceva în loc să stea pasivi. În primul rând, unchiul care i-a ajutat, apoi menajera familiei, care le-a rămas copiilor aproape. Apoi, în lagărul de la Tezin, au existat oameni, alți evrei, care și-au uitat propriile dureri și i-au educat pe copiii ajunși acolo, fie prin desen, fie prin muzică, ajutându-i, astfel, să-și mai uite traumele și să privească lumea prin alți ochi, în ciuda urâtului, a durerii și a suferinței din jur.

„Geamantanul Hanei. Despre ororile Holocaustului” este o carte cu un subiect sensibil, care prezintă viața unei fetițe, Hana Brady, a cărei viață și trecere în neființă au adus cu sine multe lecții de curaj, bunătate și omenie într-o lume a durerii și a terorii. Este povestea îndrăznelii de a spune adevărul lumii întregi, în ciuda amintirilor dureroase:

„Fumiko și-a compus scrisoarea cu foarte multă atenție. Știa că primirea ei va însemna un șoc pentru George. Știa că unii supraviețuitori ai Holocaustului refuzau să mai vorbească vreodată despre încercările prin care trecuseră. Ea se temea că amintirile lui puteau fi atât de dureroase și de amare, încât nu mai dorea să audă nimic despre geamantanul Hanei și despre Centrul Holocaustului din Japonia.”

15404086.jpg

Date despre carte:

Titlu: Geamantanul Hanei. Despre ororile Holocaustului

Autor: Karen Levine

Titlu orignal: Hana’s Suitcase. A True Story

Traducere: Mihai-Dan Pavelescu

Editura: Meteor Press

Categorie: Memorii. Jurnal

Anul apariției: 2014

Număr de pagini: 112

 

Cartea se găsește destul de greu. Dacă din întâmplare dați de ea pe undeva, achiziționați-o. Nu veți regreta!

14 gânduri despre ”KAREN LEVINE: GEAMANTANUL HANEI. DIN ORORILE HOLOCAUSTULUI – RECENZIE

  1. evaancutahamza zice:

    M-au trecut fiorii. Felicitari pentru recenzia superba! Chiar mi-ai starnit curiozitatea privitor la geamantanul Hanei. O sa caut si eu cartea. Multumesc pentru recomandare! Si mie imi plac cartile de fictiune istorica, mai ales cele care au ca subiect al Doilea Razboi Mondial.

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc din suflet! 💞 Cartea se găsește destul de greu. Eu am dat de ea pe Libris, dar în câteva ore deja nu mai era. 🙈

      Apreciază

  2. Dana zice:

    Deşi dureros şi de multe ori greu de administrat emoţional, genul acesta m-a cucerit şi pe mine. Deşi ştiu de pe acum că voi plânge – ceea ce este firesc, ţinând cont de suferinţa celor care au trecut prin Holocaust, cu atât mai mult drama copiilor, care sâfşie efectiv, cartea va fi a mea.
    Îţi mulţumesc pentru recomandare şi complimente pentru încă o recenzie uimitoate şi plină de emoţie!

    Apreciat de 2 persoane

  3. ancasicartile.ro zice:

    Am văzut cartea cândva, dar am uitat de ea. Recenzia ta superbă mi-a lăsat piele de găină, sunt sigură că romanul mă va răvăși complet. Îți mulțumesc!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Roxana Elena Suma zice:

    In ultima perioada, am citit doar carti ce au avut ca subiect Holocaustul. M-a prins asa de mult aceasta perioada dramatica, incat simt nevoia sa citesc si sa aflu mai mult si mai mult. Cum ai spus si tu, acest subiect este inepuizabil. De citit! Multumim.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.