LOIS LOWRY: NUMĂRĂ STELELE. O POVESTE DIN COPENHAGA – RECENZIE

Sunt unele coperți de carte realizate într-un mod atât de minunat încât creează deja o feerie în mintea cititorilor care le privesc. O astfel de copertă este cea de la „Numără stelele. O poveste din Copenhaga” de Lois Lowry. Acesta este principalul motiv care mi-a îndreptat pașii spre ea, fără a bănui măcar ce poveste teribilă ascunde între paginile sale. Cărticica aceasta face parte dintr-o colecție care mie îmi place foarte tare – Violet History de la Arthur –, iar acesta a fost cel de al doilea motiv care m-a condus la  roman. Nu am citit celelalte cărți ale autoarei, așa că nu știam exact la ce să mă aștept. Am vrut să fiu surprinsă și acest fapt s-a întâmplat din plin, căci am descoperit o poveste plină de sensibilitate, care oferă multe lecții de viață, de curaj și de iubire.

 „Numără stelele. O poveste din Copenhaga” este o poveste cutremurătoare despre rezistența împotriva unui regim nedrept și discriminator care s-a întins ca o plagă asupra întregii lumi, cu mici excepții. Este o altă poveste despre regimul nazist și despre tratamentul aplicat de acesta poporului evreu, care a ajuns să fie format din oameni considerați inferiori, poate aflați chiar mai jos decât animalele, îndulcită puțin de perspectiva narativă, aceea a unui copil de doar zece ani, care trece totul prin filtrul propriei gândiri.

Este tist să te gândești că niște copii au fost martori ai unor atrocități greu de imaginat, că niște pui de om au avut de înfruntat răul în stare pură și că au fost puși în situația de a lua decizii pe loc și de a se maturiza înainte de vreme și totul pentru că alte ființe umane s-au crezut mai bune și mai demne de a trăi în acest univers față de altele.

Cartea este o mărturie despre sistemul nazist prezent în Danemarca, care pornește de la istorii de viață reale petrecute în această țară mică, dar demnă, o carte despre Rezistența daneză în fața naziștilor și despre încercările oamenilor care nu erau evrei de a își ajuta prietenii și vecinii evrei, greu încercați de soartă. Este un roman mic ca întindere, dar mare ca mesaj, care ne arată că, în haosul creat de un sistem nedrept și intolerant, încă mai există loc pentru bunătate, iubire de oameni și curaj. Mai ales curaj, căci mulți au plătit cu propria viață pentru că au îndrăznit să își ajute semenii aflați în nevoie.

66446150_397756730862554_2344502211708452864_n

Lois Lowry pornește de la niște mărturii auzite de la prietenii săi și își construiește acțiunea romanului în jurul unor evenimente reale petrecute în Danemarca în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, căci, fiind o țară mică, nu a putut să țină piept soldaților naziști și a fost ocupată începând cu anul 1940. Apoi, până în 1945, soldații germani puteau fi observați peste tot, la colț de stradă, unde opreau din când în când trecătorii care nu se încadrau în tiparele lor, sau intrau seara în clădiri, scotocind după evreii ascunși de oamenii cu intenții bune din țară, care nu voiau să își lase vecinii și prietenii de izbeliște în cele mai grele momente ale lor. Autoarea își dorește ca oamenii să preia exemplul poporului danez și să viseze la o lume lipsită de prejudecăți și de minți înguste, astfel încât ororile Holocaustului să rămână îngropate în trecut și să nu se mai repete vreodată:

„(…) aș vrea să nu uite nimeni că nu trebuie să viseze la vremurile de dinainte de război; visul oricăruia dintre voi, fie tânăr, fie bătrân, trebuie să fie acela de a-și crea un ideal al decenței umane, iar nu un ideal al unei minți înguste și pline de prejudecăți. Acesta este cel mai mare dar la care tânjește țara noastră, este acel lucru la care poate aspira orice om de la țară, fiind mândru că face parte din el, acel lucru pentru care merită să trudească și să lupte.”

Romanul ne spune povestea lui Annemarie Johansen și a prietenei sale evreice, Ellen Rosen. Acțiunea se petrece în anul 1943, când și în Danemarca s-au înăsprit legile și modul de a se comporta cu evreii, cu toate că până atunci lucrurile fuseseră oarecum liniștite, în ciuda tuturor lipsurilor și a restricțiilor. Este greu să înțelegi de ce evreii trebuiau să fie persecutați și este mult mai greu de înțeles acest fapt dacă ești copil. Trebuie să înțelegi de ce până atunci prietenii tăi erau bine veniți și acum, dintr-odată, ei sunt văzuți ca o plagă ce trebuie eliminată:

„ – Este modul lor de a tortura. Din motive numai de ei știute, vor să-i chinuiască pe evrei. S-a întâmplat și în alte țări. Aici nu s-au mai grăbit, ne-au lăsat să ne liniștim puțin. Dar se pare că încep de-acum.”

Anemarie și Ellen sunt două fetițe obișnuite, vecine și prietene de când se știu. Au visuri mari, iar Ellen vrea să dea la actorie, în ciuda faptului că tatăl ei își dorește ca ea să devină profesor, asemeni lui. Lucrurile încep să se schimbe în Copenhaga, iar asta o pot simți chiar și ele, căci dacă se joacă, aleargă sau sunt prea gălăgioase pe stradă, trebuie să dea socoteală pentru tot unor soldați germani, care le fac să tremure de frică. Se tem de tot și de toate și învață curând să evite zonele cu naziști doar pentru a nu avea probleme, ceea ce e trist, căci sunt copii care trebuie să se lupte cu probleme mult mai mari pentru ei. Observă cum oamenii nu mai pot părăsi localitățile și merge în vacanțe, nu mai există mâncare bună, nu mai există cafea, electricitate și, peste toate astea, nici nu pot ieși afară la anumite ore, căci au parte de o oră a stingerii:

„De când începuse războiul, nu mai plecase nimeni din Copenhaga în concediu la mare. Și nu existau brioșe cu glazură roz; nu se mai găseau de luni de zile.”

Mamele trebuie să păstreze aparențele de normalitate, în timp ce își sfătuiesc copiii cum să se comporte în preajma naziștilor, astfel încât să nu aibă probleme:

„Întotdeauna e bine să faci parte din mulțime. Să fii unul dintre cei mulți. Ai grijă să nu le dai niciodată un motiv să-ți țină minte figura.”

Singurele care le-au rămas sunt poveștile, iar Annemarie are grijă să se folosească de ele adeseori, căci îi spune povești surioarei ei mai mici, Kirsti, pentru a o liniști, și își spune povești chiar ei însăși, atunci când îi este mai greu și are de înfruntat situații periculoase:

„Lumea toată părea să fie altfel. Numai basmele rămăseseră neschimbate.”

Annemarie trece totul prin filtrul minții sale și înțelege mult mai mult decât era normal pentru un copil de vârsta ei. Află că soldații vor să îi relocheze pe vecinii ei, familia Rosen, iar acest fapt o neliniștește. Însă, în toată această nebunie și în toată această suferință, există oameni capabili de fapte mari și pline de curaj și de bunătate, căci ei își riscă siguranța și viața pentru a îi ajuta pe evrei. Acesta este cazul rabinului, care i-a anunțat la slujba de Anul Nou pe oameni că vor urma razii din partea naziștilor, fapt care i-a făcut pe mulți sa plece din casele lor, fugind spre locuri mai sigure. La fel, este cazul familiei Johansen, care o primesc pe Ellen în propria casă, numind-o fiica lor doar pentru a scăpa de relocare. Apoi, există oamenii din Rezistență, care fug cu evreii în miez de noapte, trecându-i apa în Suedia, unde se află în siguranță, și cei care au creat batiste îmbibate în carne și cocaină, pentru a amorți mirosul câinilor trimiși în căutarea evreilor. La fel, existau copiii curajoși, asemenea lui Annemarie, care învățau sa păcălească soldații, pentru a își ajuta prietenii. Ei își doresc ca poporul danez să se unească toți ca să  îi poată apăra pe evrei:

„- Papa, mai știi ce i-a zis băiatul ăla soldatului? Cum că toată Danemarca este garda de corp a regelui?

Tatăl zâmbi.

– N-am uitat nicio secundă.

– Păi, cred că acum toată Danemarca trebuie să fie garda de corp a evreilor, zise Anemarie încet.

„Numără stelele. O poveste din Copenhaga” este o poveste despre curaj și bunătate într-o mare a deznădejdii și a nedreptății. Povestea lui Annemarie și a lui Ellen nu este singulară, ea poate fi povestea oricăror danezi din timpul Holocaustului, care au luptat cu tot ceea ce au putut pentru siguranța celor aflați în pericol. Este o poveste despre supraviețuire în mijlocul dezastrului, despre prietenie în ciuda diferențelor religioase și despre toleranță într-o mare de intoleranță.

 

Date despre carte:

Titlu: Numără stelele. O poveste din Copenhaga

Autor: Lois Lowry

Titlu original: Number the Stars

Traducere: Alina-Nicoleta Ioan

Editura: Arthur (Grupul editorial Art)

Colecție: Violet History

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 141

Recomandare: 10+

Nota pe Goodreads: 4.13/5

Nota mea: 5/5

 

Cartea poate fi comandată de  aici.

8 gânduri despre ”LOIS LOWRY: NUMĂRĂ STELELE. O POVESTE DIN COPENHAGA – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.