HOLLY BLACK: REGELE MALEFIC (FĂPTURILE VĂZDUHULUI #2) – RECENZIE

Nu cu mult timp în urmă, mă îndrăgosteam de Tărâmul Zânelor și stăteam cu sufletul la gură citind  Prințul nemilos. Holly Black a reușit să creeze cu măiestrie o lume care pare atât de credibilă, încât ai impresia că poți imediat pătrunde în acest loc plin de realism magic, purtând coliere de scorușe în buzunare, și te poți bucura de toată panoplia de evenimente care au loc printre zâne. Sunt viclene, sunt ludice și le place să acționeze cu cruzime chiar și atunci când iau parte la o farsă, și sunt maestre ale farselor în moc clar, însă ceea ce este sigur, nu vei ajunge să te plictisești deloc aici. Ai avea grijă doar să nu guști nimic fără a presăra puțină sare în mâncarea primită și poate că ai alege să acționezi puțin, învățând de la ele, având grijă la dorințe, pentru a nu te trezi transformat în pisică la un moment dat. Însă, dacă Jude, maestra intrigilor și făuritoarea de regi, o muritoare crescută în casa plină de duritate a lui Madoc, reușește să supraviețuiască aici, ba chiar să tragă sforile și să lege ițele, făcând și desfăcând planuri după planuri, ești sigur că vei reuși și tu. Doar iei lecții de la cei mai buni!

Regele malefic este cel de al doilea volum al seriei Făpturile Văzduhului și este o continuare în forță a acțiunii din primul volum, sucindu-ți mințile și învârtindu-te printre planuri și urzeli, printre zâne pline de ură și de gânduri pătimașe, încât ajungi la finalul lui năucit, fără putința de a te desprinde total de cele citite, fapt pentru care te mai întorci puțin la anumite scene și recitești, și te minunezi la fel ca prima dată. Volumul doi l-am simțit adânc în ființa mea, m-a lovit direct în suflet și m-a purtat pe valurile tulburi ale unei lumi care a căpătat alte valențe odată cu urcarea pe tron a unui nou rege. Autoarea te duce până jos de tot, în tenebrele ființei umane, apoi te înalță pe aripi de iubire și de pasiune până sus de tot, asta doar pentru a te arunca din nou în ghearele disperării. Romanul ăsta este pur și simplu, pas cu pas, un joc al seducției. Te ia cu binișorul, cătinel, cătinel la început, lăsându-ți senzația că știi totul, că deții controlul absolut asupra tuturor evenimentelor, pentru ca, mai apoi, să capete substanță și, bam, să îți aplice lovitura finală, făcându-te să te îndrăgostești de el în mod iremediabil, chiar atunci când credeai că este mai puțin probabil să se întâmple asta. Holly Black a împrumutat din viclenia zânelor atunci când a scris romanul ăsta și îți joacă o farsă de zile mari, căci, la final, ajungi să plângi în pumni că nu ai încă volumul trei și jinduiești după tărâmul ăsta magic. Cascade de sentimente te încearcă și nu poți face nimic pentru a opri șuvoiul de emoții.

Regele malefic – jocuri de culise, pasiuni ucigătoare și lupta pentru putere

Dacă aveți ambele volume ale seriei acasă, nu faceți ca mine și nu lăsați să treacă un anumit timp până când ajungeți să citiți cea de a doua carte. Romanele astea se cer citite unul după altul, pentru a te bucura din plin de farmecul lor. Așa, cu o anumită perioadă în care am zis că se vor mai așeza lucrurile în mintea mea, nu ajungi să te bucuri încă de la început de Regele malefic. Cel puțin, în cazul meu așa s-a întâmplat. Am avut nevoie să citesc o sută și ceva de pagini până când am ajuns să mă bucur din nou de lectură. Mi-a fost tare greu să revin la atmosfera aceea specifică Tărâmului Zânelor. Apoi, odată ce am reușit, n-am mai putut să mă opresc din citit și am stat până târziu în noapte pentru a termina de citit, iar la final, nu sunt foarte sigură dacă eu am terminat cartea sau dacă ea m-a terminat pe mine emoțional. Atât de alertă este ca acțiune, atât de fresh și de plină de răsturnări de situație, încât chiar nu știi la ce anume să te aștepți până la ultima pagină, iar finalul te ia cu totul și cu totul prin surprindere și înțelegi că ai fost păcălit în stil mare, că tot romanul ai asistat la o farsă și la un joc de-a șoarecele și pisica și nici măcar nu ai realizat asta.

Acțiunea din volumul doi este situată la o distanță de cinci luni față de primul roman. Jude Duarte e așezată confortabil la palat, devenind în aparență seneșalul Înaltului Rege din Elfhame, în realitate, ea fiind mânuitorul păpușii de cârpe, cea care orchestrează toate sforile ce se trag în regat. Ambițiile lui Jude sunt nemărginite și se întind pe ani întregi, de parcă uită că influența sa asupra lui Cardan durează, conform jurământului, doar un an și o zi. Firea ei aprigă și dorința de putere, de a cuprinde totul sub influența ei, o fac să creadă că acest fapt se poate extinde încă un an peste cel anunțat inițial, sau poate chiar zece. Simți cum puterea și voința de a conduce o lume căreia nu îi aparține în teorie, ca muritoare, dar de care ține cu dinții, ca și cum nu ar mai exista nimic dincolo de lumea zânelor, curge prin venele lui Jude. Ea se impune în fața lui Cardan, păstrând aparențele în fața celorlalți oameni de la curte, chiar și în fața lui Madoc, Marele General, însă îi face plăcere să joace această comedie, acest teatru al absurdului care o transformă într-o regină nenumită. Are nevoie de forța pe care acest joc al intrigilor i-o oferă și pare gata să lupte cu toți cei care i se opun. Însă pierde din vedere atât de multe lucruri, nu observă ceea ce este evident chiar sub ochii ei, cu toate că ar fi trebuit să fie o strategă mai bună, ca membră a Curții Umbrelor și ca prietenă a Bombei, Gândacului și Stafiei… Încă de la început am vrut  să țip la ea tare, tare, astfel încât sunetul strigătului meu să reverbereze ca o goarnă până în Elfhame: „Ai grijă, Jude!” sau „Ce ai făcut, Jude? Unde ți-a fost capul? Cum de nu te-ai gândit la asta?” și am rămas cu aceleași strigăte puternice în interior chiar și la finalul romanului, când acestea s-au dovedit întemeiate. Încă nu pot să cred ca dincolo de puterea ei și de dragostea pentru comploturi care să o propulseze în față și să o facă să ajungă acolo sus, unde își dorește de copilă, Jude a fost atât de naivă, atât de credulă și de dornică să acorde încrederea mult prea ușor, mult prea repede, parcă uitând că, dincolo de blestemul lor de a spune doar adevărul, zânele sunt cu adevărat niște farsori, buni negociatori atunci când vine vorba de interesul lor și iubitori de a spune adevărurile pe jumătate.

Alături de Jude, apare întotdeauna Cardan, noul rege, cel pe care intrigile lui Jude l-au adus la putere, în speranța că va fi ușor de controlat și că, la momentul potrivit, îi va ceda locul lui Oak, frățiorul ei vitreg. Nu știu de ce crede asta Jude. Cred că pasiunea pentru el și fluturașii din stomac care o fac să roșească în preajma lui o fac să uite cine este și cum a făcut-o să se simtă înainte de a se alia unul cu altul. Iar lui Cardan pare să îi placă să îi mai fure câte un sărut din când în când și să îi ofere ceea ce își dorește. Mi-a plăcut de el în primă fază, părea că a devenit un tânăr mult mai demn de apreciat fată de băiatul răutăcios și mereu pus pe șotii din primul volum. Părea docil și gata să ofere distracțiile dorite de curtenii săi, ba chiar el însuși se înconjoară de femei frumoase și de curteni gata să râdă alături de el. Însă, așa cum va afla și Jude, Cardan este un om al contrastelor, lumină și întuneric, bunătatea întruchipată și răutatea aproape sadică, un bun strateg și un om al acțiunii. Este până la urmă urmașul tatălui său și se pricepe să aducă lucrurile pe făgașul dorit. Recunosc, până la final m-a păcălit și pe mine cu naivitatea lui, cu dragostea pentru Jude și cu joaca de-a regele cu Nicasia… Deci, Cardan este noul meu strateg preferat. Este atât de crud și de malefic de nici nu aveți idee, dar și atât de iubibil în același timp…

Jude va afla că puterea se obține destul de ușor, dar este extrem de greu să o și păstrezi. Intrigi peste intrigi are de înfruntat la palat și mulți sunt cei care vor să îi știrbească puterea Coroanei. Se dau multe jocuri de culise, iar trădarea este la ea acasă. Nu știi în cine poți avea încredere, căci cei mai mulți au secrete teribile de ascuns. Politica e grea, iar Jude nu pare atât de pregătită pe cât își închipuia. Mi-a plăcut ca este construită cu lumini și umbre de această dată și chiar dacă pare statică în prima parte a romanului, ea se transformă până în final. Devine vulnerabilă, pare un fulg ușor de suflat în vânt, dar dovedește multă tărie interioară, fapt care o ajută să renască din propria cenușă. 

Volumul doi îl aduce în prim-plan mult mai mult pe Madoc, un personaj extrem de controversat, față de care nu sunt sigură ce ar trebui să simt. Este versat și se simte aceasta în faptul ca este mereu cu doi pași înainte față de Coroană și de Jude. Pare ca poți avea încredere în el, că te va ajuta, apoi, imediat, îți oferă o lovitură care te amețește complet și te ia prin surprindere. Apoi, ca o imagine care mi-a plăcut în mod deosebit, chiar dacă este, în realitate, de un tragism crud, este regatul Mării de Jos, locul de sub ape care se dovedește mult mai puternic decât te-ai fi putut gândi. El este cel care ne arată și adevăratele puteri ale lui Cardan și cât este el legat de destinul regatului său.

Regele malefic este un roman captivant, o continuare de serie spectaculoasă, care te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. Intrigi, răsturnări de situație, jocuri de culise, de toate acestea veți avea parte citind acest al doilea volum. Să vă mai spun că stau cu sufletul la gură și că îmi fac un milion de scenarii în minte până când voi reuși să ajung la cel de al treilea volum?!

Date despre carte:

Titlu: Regele malefic

Autor: Holly Black

Titlu original: The Wicked King

Traducere: Bogdan Voiculescu

Editura: Storia Books

Serie: Făpturile Văzduhului, volumul 2

Colecție: Young Adult

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 360

 

Puteți achiziționa și voi romanul de pe  Storia Books.