JODI PICOULT: O VIAȚĂ DE REZERVĂ – RECENZIE

Sunt unii autori spre care te întorci mereu și mereu, căci sufletul ajunge să jinduiască după scrierile lor măiestre. Pur și simplu, ai nevoie de poveștile lor și acesta este în mod cert efectul pe care cărțile lui Jodi Picoult îl are asupra mea. Scrie cu forță și abordează subiecte pline de emoție, care ajung să îți atingă cele mai sensibile corzi ale sufletului.

Îmi doream de foarte mult timp să citesc O viață de rezervă, care este rara avis. Noroc cu  Târgul cărții, locul unde pot găsi mereu tot ceea ce îmi dorește inima. Am terminat romanul aseară sau, mai bine spus, el m-a terminat pe mine, căci am sfârșit cu ochii în lacrimi la final. Încă am aceeași senzație de tristețe și de durere fără margini și azi, în momentul în care mă gândesc la povestea dosită între paginile acestei cărți. E o apăsare care se lasă peste suflet pe tot parcursul citirii acestei cărți, iar spaima ți se cuibărește încet, dar sigur, în fiecare colțișor al minții, gândindu-te la cei dragi ție și rugându-te ca aceștia să fie bine. În același timp, te simți extrem de norocos, căci ești sănătos, totul este bine în jurul tău, iar cei la care ții nu au de înfruntat furtunile cele mari ale vieții.

 O viață de rezervă te lovește cu puterea unei tornade și te șochează prin curajul de a aborda un subiect atât de dur, de dureros, căci autoarea taie în carne vie și face să simți fiecare tăietură în parte. Jodi Picoult te suie într-un carusel al emoțiilor și te ridică sus, sus de tot pe culmile vieții, apoi te coboară în tenebre de nesiguranță, de frică și de frustrare și face aceasta cu o viteză uluitoare. Te face să îți pui întrebări, căci totul este tratat într-un mod extrem de realist și lipsit de floricelele acelea care îmbracă totul într-un veșmânt ficțional. Nu, autoarea ne arată niște fațete extrem de urâte ale vieții și ne pune în fața unor alegeri greu de făcut, căci intervin în mod inevitabil sentimentele, mai cu seamă că în prim-plan se află niște copii. În același timp, te determină să practici recunoștința fără margini pentru cât de norocos ești, cu toate frământările de zi cu zi, pentru toate micile lupte care par total insignifiante comparativ cu cele ale eroilor romanului.

Am vărsat lacrimi amare citind acest roman și nu cred că se poate altfel. Povestea principală este atât de încărcată emoțional și atât de vie încât te pui în pielea personajelor și încerci să vezi cum ai acționa dacă te-ai afla în locul lor. Și atunci încetezi să mai judeci, căci alegerile nu sunt ușor de făcut și orice ai face, nu există un câștig de cauză în nicio situație. Cum ai putea alege între lupta pentru supraviețuirea unui copil extrem de bolnav, care adeseori a văzut moartea cu ochii, și durerile provocate de intervențiile medicale suferite de cel de al doilea copil al tău, devenit donator pentru cel bolnav? Cum te-ai putea împărți între îndatoririle de părinte și dorința de a te întinde pe pământ și de a plânge, tremurând din cauza neputinței în fața destinului crud? Cum ai putea să nu îți dorești să concepi un copil perfect compatibil pentru copilul bolnav, atunci când înțelegi că nu există practic nicio altă soluție? Cum ai putea, ca soră, să devii dintr-odată egoistă și să mai poți să îți vezi liniștită de viața ta atunci când ai refuzat o procedură medicală ce i-ar fi putut salva viața surorii tale? Cum ai putea, ca frate, să trăiești știind că nu poți să îți ajuți sora bolnavă în niciun fel și cum ai putea să nu te afunzi în fărădelegi, care ți-ar putea oferi o pedeapsă compensatorii pentru faptul că trupul tău nu este compatibil cu al surorii pe moarte? Cum ai putea să știi că ai făcut ceea ce puteai mai bine? Cum ai putea să mai pui capul pe pernă, fără teama clipei ce va să vină? Da, romanul stă sub semnul unor multitudini de dacă… și niciun răspuns nu pare a fi cel corect, cel care ar putea să stopeze cumva suferința fără margini și să aducă din nou normalitatea aceea cu certuri între frați, și primul sărut, și primul iubit, și o notă mică la școală, și părinți pisălogi…

67687607_10213563333108030_1582338193196318720_n

O viață de rezervă – o poveste sensibilă despre alegeri, suferință și relațiile dintre oameni

Romanul aduce în prim-plan povestea unei familii pe care viața a încercat-o din plin, oferindu-i șoc după șoc și făcând ca fiecare zi din viața fiecărui membru să se transforme într-o luptă continue cu șansa, cu boala, cu dorința de a fi independent și de a duce viața dorită, sperată. Sunt cinci persoane cu personalități puternice, unite de drama care pare fără de sfârșit, cea care le sfâșie inimile în bucățele mici, mici, greu de lipit la loc, cea care le dictează cum să trăiască și care le produce o durere fără margini, greu de purtat și de suportat. Visele și speranțele personale sunt estompate, trecând într-un plan secund, căci în centrul atenției lor se află Kate, fetița diagnosticată la doar doi ani cu o formă gravă și rară de leucemie. Boala se infiltrează în sânul familiei și ajunge să se răspândească asemeni unei plăgi, din care cu greu mai poți ieși întreg la final.

Mi-a plăcut foarte tare că autoarea ne-a oferit perspective narative multiple și reușim, astfel, să înțelegem mai bine acțiunile tuturor celor care iau parte la această viață plină de suferință, atât pe cele ale părinților, care sunt oarecum depășiți de situație, cât și pe a fratelui și surorii lui Kate, care ajung, oarecum, să ajungă pe planul al doilea în fața părinților, la fel și nevoile și dorințele lor, căci adulții sunt mai mereu în preajma lui Kate, cea a cărei stare de sănătate se deteriorează de la o zi la alta. Se pornește de la perspectiva Annei, o fată de doar 13 ani, născută dintr-un considerent pe care unii nu l-ar considera tocmai moral: ea este, într-un fel, viața de rezervă pentru Kate. Ea a fost concepută după ce, în prealabil, au fost selectați embrionii, astfel încât să fie perfect compatibili cu Kate. În cazul formei ei de leucemie, un transplant de măduvă de la o persoană străină ar putea să îi facă mai mult rău decât bine, căci trupul ei este obosit după atâta luptă. Astfel, s-a recurs la un plan de rezervă, la un copil salvator. Da, știu, pare barbar, dar nu am judecat, nu sunt părinte, dar, dacă aș fi, probabil că aș lupta cu toate forțele pentru a îmi ține în viață toți copiii. În plus, se așteptau ca celulele stem din cordonul ombilical al Annei să fie de ajuns pentru însănătoșirea lui Kate, însă destinul a decis altfel, fapt pentru care a fost nevoie de prelevarea de măduvă de la Anna și de multe alte lucruri pe care sora mai mică i le putea asigura surorii sale. Nu vreau să mă pun în pielea părinților, Sara și Brian, care trebuia să ia decizii pentru toți copiii lor, căci, uneori, alegi răul mai mic sau beneficiile mai mari.

Însă, Anna crește și începe să aibă propriile dorințe, iar cedarea unui rinichi către sora sa nu i se pare cea mai bună soluție și ajunge să își dea părinții în judecată, pentru a putea hotărî singură ce să facă cu trupul ei. Lupta ei nu este ușoară și de multe ori cedează pe drum, căci e vorba de familia ei, de sora și prietena ei cea mai bună. E forțată să se maturizeze mult mai repede decât ar fi trebuit.

Chiar dacă se pornește de la povestea Annei, care, într-un fel, pare să lanseze un strigăt de ajutor, astfel încât să devină și ea vizibilă, dincolo de sora ei, aflăm și povestea fratelui mai mare Jesse, care nu a fost compatibil cu sora sa și nu i-a putut dona nimic. El ajunge să se simtă invizibil și dat la o parte, iar gura lui de oxigen este redată de infracțiunile pe care le face, de consumul de droguri și de alcool, de micile furtișaguri și de plăcerea lui pentru foc, fapt care îl transformă într-un piroman, simțind că doar așa îi poate atrage atenția tatălui său, pompier de meserie.

Chiar dacă în prim-plan se află povestea lui Kate, fata bolnavă, și a Annei, care vrea să se elibereze de toate poverile, romanul aduce în prim-plan și relațiile de iubire, atât cele care se desfășoară ca în cazul lui Brian și a Sarei pe fundalul îmbolnăvirii unuia dintre copii, fapt care îi face să se înstrăineze parcă unul de altul, cât și cele care s-au născut undeva în trecut și înfloresc din nou în prezent, așa cum este cazul avocatului Campbell și al tutorelui Annei, Julia. Se pot observa și relațiile dintre surori/frați, care, deși au suișuri și coborâșuri, rămân unele dintre cele mai puternice existente.

O viață de rezervă este o carte plină de emoții, care te face să nu o poți lăsa din mână odată ce ai început-o. Subiectul abordat este unul dur și poate chiar controversat, dar este o carte scrisă cu multă sensibilitate și o recomand cu căldură.

68515852_2333612423554607_580154514372296704_n

Date despre carte:

Titlu: O viață de rezervă

Autor: Jodi Picoult

Titlu original: My Sister`s Keeper

Traducere: Claudia Teodosia Spulber

Editura: Rao

Anul apariției: 2008

Număr de pagini: 444

 

 

15 gânduri despre ”JODI PICOULT: O VIAȚĂ DE REZERVĂ – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.