CEZARA ZAMFIR: EU, CEA DE PE LOCUL DOI – RECENZIE

Viața este formată dintr-un cumul de alegeri pe care le facem, dintr-o multitudine de experiențe pe care le adăugăm la bagajul pe care îl purtăm cu noi zi de zi. Nu întotdeauna alegem ceea ce este cel mai bine pentru noi și poate nici nu conștientizăm lucrul acesta decât când este mult prea târziu și deja ne-am afundat în nefericire și nesiguranțe fel de fel. E nevoie de multă tărie sufletească pentru a te ridica de jos, pentru a ieși la lumină și a străluci, atingând maximul de potențial cu care ai venit pe lumea asta. Uneori, este necesar să strângi puțin din dinți până ajungi să îți înveți lecțiile și până când reușești să crești în plan personal. Mai dai și cu capul de pragul de sus, principalul este cum continui după ce ai căzut, cum anume te înalți din abisul sufletesc în care singur te-ai afundat. Toate astea îți trec prin minte citind Eu, cea de pe locul doi, de Cezara Zamfir, un roman care se citește extrem de ușor, dar care te pune pe gânduri și îți oferă multe învățăminte, numai bune de aplicat în vălmășagul de evenimente ce se petrec zilnic.

Eu, cea de pe locul doi este o carte cu un mare substrat psihologic, care analizează relațiile dintre oameni și ne arată cât de jos se poate ajunge atunci când nu știi să te pui pe tine însuți pe primul loc în viața ta. Este un roman al alegerilor, atât când vine vorba de iubire, cât și când vorbim de prietenie, dezvoltare personală și locul de muncă. Cezara Zamfir ne arată că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg și ne arată că putem scăpa lucrurile de sub control atunci când ne așteptăm mai puțin. Putem părea puternici în exterior, însă numai experiențele de viață ne vor arăta cine suntem cu adevărat și e posibil ca realitatea să ne lovească extrem de puternic.

Așa cum spune și titlul, cartea aduce în prim-plan o relație de iubire adulteră, în care femeia se pune pe sine pe locul doi în viața unui bărbat pe care ajunge să îl dorească alături de ea, indiferent de consecințe. Însă, romanul este mult mai mult decât atât, pentru că nu doar povestea aceasta de iubire clandestină este cea pe care cade accentul, ci ne este prezentată Amalia, cu toate luminile și umbrele ei, cu căderile și urcușurile sale, cu dorința sa de a fi mai bine, de a înfrunta totul de una singură, de a se găsi pe ea, cea adevărată, care nu are nevoie de un bărbat în viața ei în mod necesar:

„Eram pe locul doi, eram un nimeni pentru prietenii lui în acel oraș, pentru familia lui, pentru toți cunoscuții lui. Știu că în acel moment am vărsat lacrimi amare, înecându-mi chinul în vin și privind stelele de la geamul bucătăriei mele, însă nu aveam curajul să zic nimănui despre suferința mea, simțeam că trebuie să îndur singură, pentru că așa voi deveni mai puternică, iar într-un final, poate soarta avea să fie blândă cu mine.”

Amalia se descoperă pe sine și, în același timp, se pierde pe ea din dragoste obsesivă pentru Victor, un bărbat însurat cu care are o legătură de durată. Tocmai de aici provine și substratul psihologic, pentru că în tânără se poartă bătălii serioase între datorie și plăcere, între moralitate și atracție fizică, între iubire și obișnuință. Amalia calcă în picioare tot ceea ce a crezut vreodată, își încalcă promisiunile făcute față de ea și ajunge să nu se mai recunoască pe ea, cea adevărată, cea care este separată de Victor. Așa, trăiește doar pentru momentul în care bărbatul decide să îi fie alături și trebuie să se mulțumească mereu cu locul doi în viață lui, căci, indiferent de ceea ce îi spune mereu și mereu, Victor încă nu are de gând să renunțe la soția sa. Tocmai în asta constă paradoxul din viața Amaliei: își dorește pe cineva alături care să o iubească, însă nu știe unde să caute și, cu toate că dragostea se află chiar sub nasul ei, căci are un prieten cel mai bun care îi este mereu alături, Octavian, care o iubește în secret, ea alege să rămână într-o relație care știe din start că este greșită și pe care jurase în trecut că nu o va avea vreodată. Ea își încalcă principiile sacre pentru un bărbat care nici măcar nu luptă prea tare pentru ea, însă, preferă să fie pe locul doi decât să fie singură. Cu toate că știe ca relația lor poate nu are viitor, ea alege să viseze la o eventuală ruptură între soția lui și la venirea alături de ea pentru totdeauna:

„Am închis ochii și am visat câteva secunde la cum ar fi fost să citească aceste rânduri și să renunțe la tot pentru mine. Mă bucuram, zâmbeam inocent, mă hrăneam cu vise. Nu voiam să mă opresc, deși știam că asta nu putea dura la nesfârșit. Învățasem cu timpul că visele te pot și răni dacă nu reușești să le îndeplinești, iar eu înduram deja destulă durere și umilință pentru situația pe care o acceptam.”

69039713_867072833661831_27063215997321216_n

Amalia este tipul acela de personaj pe care l-ai strânge în brațe, pentru că simți că are nevoie să guste mai mult din iubire, astfel încât să se prețuiască pe ea mult mai mult, ca să nu se mai afunde într-o relație clandestină, ca să nu se mai pedepsească singură mai apoi doar pentru că a ales să viseze că lucrurile s-ar putea schimba în bine pentru ea și iubitul ei însurat. Este o tânără destul de naivă, venită din provincie într-un oraș mare, cu un bagaj sufletesc dureros, căci și-a pierdut mama în urma unui accident, pentru care își învinovățește tatăl, unde se pierde pe ea însăși în mijlocul haosului. Are principii de viață clare, este un fel de lupul moralist, care nu acceptă minciuna și trădarea, care nu acceptă să se pună pe ea pe locul doi, care nu vrea să își lase prietenii pe locul doi, care nu vrea să ajungă să fie doar o opțiune, un refugiu pentru cel de lângă ea, ci își dorește un om care să o țină de mână și care să o înțeleagă, să îi fie alături:

„În timp ce mă aflam în tren alături de el, priveam pe geam și mă gândeam că nu mă mai recunosc. Eu nu aș fi făcut așa ceva unui prieten niciodată. Aș fi ales prietenia oricând în locul iubirii. Mi-am dat seama că iubirea pentru el mă schimbă în ceea ce e mai rău și singura întrebare care mă înspăimânta era legată de ce aș fi în stare să fac numai ca să-l țin lângă mine. Nu aveam răspuns la așa ceva, însă pentru prima dată-n viață îmi era frică de mine însămi.”

Victor este elementul nociv din viața Amaliei, un fel de drog al ei la care îi e greu să renunțe, cu toate că e conștientă de răul pe care acesta i-l face. Apare atunci când ea nu mai căuta o relație stabilă, însă devine obsesia ei. Victor nu mi-a plăcut, bine, nici nu îl cunoaștem foarte bine, pentru că îl știm doar prin prisma Amaliei, însă pare a fi un bărbat manipulator, care vine la ea doar atunci când el nu are unde merge în altă parte. Are o soție, pe Sonia, iar minciuna pare a fi a doua lui natură. Spune clasicul suntem în divorț, voi divorța, dar nu pot încă, iar Amalia crede în toate acestea. Nu mi s-a părut credibil în schimb modul în care a început relația lor, căci se cunosc într-o seară la barul al cărui patron este Victor, apoi ea alege să nu mai meargă în acel loc, pentru a evita o posibilă relație clandestină, dar el o găsește exact în locul în care locuia. Mi s-a părut puțin forțată acțiunea aici, în sensul că nu prea ai cum să afli adresa exactă dacă nu ai urmărit persoana. Apoi, reacția Amaliei la venirea lui iar nu a fost una credibilă, pentru că îl primește în casă, ba chiar și în patul ei, chiar dacă se cunoșteau de puțin timp.

Dincolo de Victor, în viața Amaliei mai apar doi bărbați și pendulările Amaliei între acești trei bărbați, precum și saltul ei în patul fiecăruia a fost puțin obositoare. Octavian este colegul de muncă al Amaliei, prietenul și umărul ei de sprijin, dar este și îndrăgostit de ea (și trebuie să mărturisesc că mi-a plăcut foarte mult acest personaj, este și foarte bine conturat), iar Andrei este terapeutul ales de Amalia pentru a se vindeca de rănile trecutului, însă se va dovedi a fi cu totul altceva decât se presupunea a fi (asta nu pot să vă spun, ar fi spoiler).

Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să fie mai puțin grăbită. Sunt destul de multe răsturnări de situație și romanul are doar două sute de pagini. Nu ni se oferă timpul necesar pentru a ne obișnui cu acțiunea, se trece imediat la alta, și la alta, fapt care ne face să credem că nu se leagă totul într-un mod omogen. Par întâmplări răzlețe, unite prin intermediul Amaliei, dar cam atât. Mi-ar fi plăcut să existe o trecere mai puțin bruscă între acțiuni și să nu mai alergăm printre toate chestiunile importante din viața Amaliei, astfel încât să ajungem să ne atașăm mai mult de personaje.

Epilogul este cel care te face extrem de curios și da, îmi doresc volumul doi acum.

Eu, cea de pe locul doi este o carte cu un subiect extrem de actual, care te ajută să vezi lucrurile în ansamblu, fără a judeca acțiunile la care ești martor. Este despre a fi pe locul doi în viață cuiva și în viața ta, despre alegeri și opțiuni, despre căderi și regăsiri, despre iubiri și prietenii.

68966196_1784053931738623_712375898623442944_n.jpg

Date despre carte:

Titlu: Eu, cea de pe locul doi

Autor: Cezara Zamfir

Editura: Libris Editorial

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 202

Cartea poate fi găsită aici.

11 gânduri despre ”CEZARA ZAMFIR: EU, CEA DE PE LOCUL DOI – RECENZIE

  1. anasylvi zice:

    M-as hazarda sa afirm ca este un subiect mereu actual, postura de amanta pastrata drept roata de rezerva de catre un barbat egoist, care nu vrea sa renunte nici la sotie. Cred ca este ceva mai mult de un strop de naivitate in aceasta situatie in care pare sa se complaca eroina. Tineretea si lipsa de experienta isi spun, probabil, cuvantul. Cartea va avea o continuare?

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Da, va avea un volum doi, care va fi un pic diferit de primul volum. Este destul de naivă și alege prost, deși are la îndemână un alt bărbat care chiar o iubește doar pe ea și este mereu acolo, lângă ea.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Gavriloi Adina zice:

    Am citit cartea dar pot să spun că la prima citire, nu mi-a plăcut.Apoi am stat și am mai reflectat, mă așteptam la altceva, iar finalul m-a lăsat cu ochii în soare.Am înțeles că urmează o continuare, dar sincer nu știu dacă o voi citi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Prima parte nu m-a încântat nici pe mine foarte tare, abia apoi a fost mai ok. Sunt curioasă și de continuare, sper să fie scrisul matur pe care l-am descoperit în convorbirile cu autoarea.

      Apreciază

Lasă un răspuns la Oana - Crâmpeie de suflet Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.