PIERDUTĂ PRINTRE GÂNDURI: AM ÎNVĂȚAT SĂ TRĂIESC CU ADEVĂRAT DOAR CÂND M-AI TRĂDAT

Uneori, avem impresia că ceea ce ni se întâmplă este cum nu se poate mai rău, că o acțiune a celui de lângă noi ne pune la pământ și că nu mai avem forța necesară pentru a ne ridica din nou. Și stăm acolo, jos de tot, ghemuiți în poziția fetusului, și ne plângem de milă, fără a observa că, de fapt, de cele mai multe ori, binecuvântările vin la noi deghizate în cele mai ciudate și abstracte forme. Avem impresia că e rău, însă, în realitate, este cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla, căci ne oferă lecții valoroase și ne face să strălucim cu și mai multă putere, să ne testăm limitele și să devenim o variantă mai bună a noastră.

În urmă cu ceva timp, am învățat toate acestea pe pielea mea. Eram implicată într-o relație pe care am reluat-o, credeam eu de unde o întrerupsesem, dar s-a dovedit a fi cel mai mare blestem al meu, căci el nu era acel CINEVA cu care să ajungi să împarți o viață, cu tot ceea ce are aceasta, bun sau rău, ci acel tip de persoană care doar se sprijină pe tine, pentru ca, la primul hop, să îți facă vând cu viteza luminii. Am crezut în el și în schimbare, însă am priceput atunci că supa reîncălzită nu mai e niciodată la fel ca prima dată. Nu e pentru mine. Doar m-a făcut să pierd timp prețios, doar lamentându-mă și făcându-mi un milion de gânduri și trecând printr-o multitudine de stări, care mai de care mai greu de purtat pe umeri.

Am crezut în noi mai mult decât a făcut-o el și am greșit enorm, pentru că m-am afundat în propriile mele fantasme și am rămas la nivel de vis cu o idee idilică și plină de feerie, care nu a ajuns niciodată să se materializeze, să prindă acea formă pe care credeam că ne-o dorim amândoi. Am crezut că a doua oară va fi altfel, căci eram amândoi mai maturi și mai trecuți prin viață, am crezut că, într-un final, vom fi două suflete pereche, unite pentru vecie. Dar, ce păcat, doar eu am crezut asta, căci el a ales să trădeze, să își găsească fericirea alături de altcineva ușurel, pas cu pas, ca să nu mă prind eu prea repede de mișcarea lui inteligentă de pe tabla de șah numită viață. A fugit ca un laș, lăsându-mă singură să mă confrunt cu toate de ce-urile și cu toate acele dacă… știți voi, dacă aș fi făcut astfel, poate ar fi fost mai bine.

 

Fericirea a venit abia după ce el a plecat

Am suferit un timp, am plâns și m-am simțit trădată și total nefericită. Aveam impresia ca nimic nu mai merge așa cum trebuie, că totul a stat în loc și că eu nu mai am vreun rost concret în viața mea. Mă învârtisem atât de mult timp în jurul lui și a nevoilor sale, încât parcă nu mă mai recunoșteam. Eram jos de tot, mă afundam tot mai tare în temerile și anxietățile mele, mă puneam la pământ de una singură, sabotându-mă cu o plăcere sadică. Asta până într-o zi, când am luat o gură mare de aer și m-am analizat, și m-am văzut într-o nouă lumină, aceea a propriului EU, singurul demn de luat în seamă.

Am înțeles că eu priveam totul dintr-o perspectivă greșită, că m-am pus pe mine pe locul doi de mult prea multe ori și de asta el a avut o atât de mare putere asupra mea, ajungând să mă dărâme cu totul atunci când nu a mai fost în preajmă. Eu sunt un cumul de stări, fapte, acțiuni, fapt pentru care nu ar trebui să mă raportez la nimeni din exteriorul meu pentru a fi fericită, ci doar la mine însămi. Eu sunt o forță capabilă să emane căldură și bucurie prin fiecare por, așa că nu am de ce să stau undeva, într-un colț, și să îmi plâng de milă.

Fiecare dintre noi face o alegere în această viață, iar alegerea lui nu am fost eu. Sfârșit. Numai că, după acest „the end” demn de filme, vine un întreg început, mult mai proaspăt, mai luminos, mai plin de iubire pentru propria persoană, mai plin de întoarcere spre mine și de cunoaștere de sine. Așa am ajuns din nou să mă bucur de lucruri, de fapte, de stări, să ies din nou din coconul meu de fluturi în care mă înfășurasem cu putere și să ies din nou la lumină, să strălucesc, să râd cu poftă și să mă bucur de fiecare lucru mărunt, de fiecare mic miracol zilnic care mă înconjura și pe care eu refuzam cu o îndărătnicie și încăpățânare tipice mie să o le observ, deși ele erau toate în fața mea și țipau să le văd, să le aud, să le îmbrățișez.

 

M-am descoperit după ce el nu a mai fost în preajma mea

După ce el m-a trădat și a plecat, alungat de mine cu toată puterea de care am fost în stare, căci el încă nu voia să plece, cu toate că își făcuse o viață, am ajuns să înfloresc. Pentru prima dată după mult, mult timp, am ajuns să mă întorc spre mine și să mă descopăr cu adevărat. Am aflat ca pot fi cea mai bună versiune a mea doar dacă accept că doar eu pot face ca acest fapt să fie posibil. Sunt singura direct răspunzătoare de mine și nimeni din jurul meu nu are dreptul să îmi fure acest lucru. Nu trebuie să las pe nimeni să intervină între mine și sufletul meu.

Fericirea e o stare interioară, iar ea nu ar trebui să fie condiționată de cei din jurul nostru. Ea este forța care ne animă viețile și care ne face pe noi să dansăm pe interior chiar și atunci când ni se pare că nimic nu merge așa cum ne-am dori. Este o stare de fapt, total independentă și doar de noi depinde să fim fericiți. Putem alege cum să trăim, putem râde cu gura până la urechi de necazurile și greutățile noastre sau ne putem afunda în oceanul nefericirii. Suntem singurii responsabili de starea noastră interioară.

Apoi, am descoperit că pot fi mai dinamică, mai plină de vervă de una singură, că nimeni nu mai mă condiționează, că sunt singura persoană stăpână pe timpul meu. Și a fost divin.

 

Am ajuns să trăiesc cu adevărat abia după ce el m-a trădat

La ceva timp după ce el nu a mai fost în preajmă, m-am bucurat cu adevărat de viață și de tot ceea ce mă înconjura. Am înțeles că el nu făcea nimic altceva decât să îmi mănânce energia și să mă facă să mă simt pustie pe interior. Abia după ce el m-a trădat și l-am alungat, m-am simțit vie cu adevărat și am început să mă bucur de tot ceea ce aveam, fără a îmi mai impune niciun fel de bariere.

Tocmai pentru că acum mă simt cu adevărat bine și o variantă mai bună a mea, am ales să pun pe pauză pentru un timp nedefinit relațiile. Vreau să mă iubesc cum nu se poate mai tare, să știu exact cine sunt și ce îmi doresc, pentru ca atunci când voi cunoaște din nou o persoană alături de care să pot visa, să pot intra pe deplin, fără regret și fără a mai trăi doar pentru el. Trăiesc pentru mine în primul rând, apoi ne construim o cetate împreună.

Am învățat să mă pun pe mine pe primul loc, să mă iubesc și să îmi fiu autosuficientă. Visez, sunt liberă și iubesc viața cu o patimă pe care nici măcar nu știam că o port în mine!

person standing outdoors holding flowers

Fotografie de Renato Abati pe Pexels.com

 

17 gânduri despre ”PIERDUTĂ PRINTRE GÂNDURI: AM ÎNVĂȚAT SĂ TRĂIESC CU ADEVĂRAT DOAR CÂND M-AI TRĂDAT

  1. uirebit zice:

    Nu cred ca exista „suflete pereche, unite pe vecie”. E un mit.
    Felicitari pentru libertatea ta recastigata.
    Am patit si eu ceva asemanator acum 10 ani, cand mi-am pierdut un loc de munca la care tineam foarte mult.
    In timp, mi-am dat seama ca a fost o binecuvantare sa plec, dar in momentul respectiv am fost teribil de suparat.
    Acum am prins si eu gustul libertatii si nu m-as mai intoarce pentru nimic in lume.
    Deci timpul este… cheia, draga Oana!

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mulțumesc! Da, nu știu când dăm de prea multă libertate și când ar trebui să o împărțim la doi încă. Nu am descoperit secretul… Deocamdată, mi-e bine așa.

      Apreciază

  2. Joanna zice:

    Mi-a plăcut foarte mult articolul acesta. Știu că viața ne rezervă greutăți, poate mai frecvent decât bucurii, însă cred că e doar că atunci când suntem fericiți, s-o facem cu tot sufletul. Am rezonat la ceea ce ai scris, chiar dacă nu am avut o astfel de experiență, pentru că la rândul meu m-am luptat să-mi revin după o dezamăgire. Folosește iubirea pe care o dai celor din jur ca remediu și totul va fi mai ușor. Poate părea un clișeu, dar știu că ești o persoană deosebită care merită să fie fericită. Te pup!

    Apreciat de 1 persoană

  3. unjuristdinprovincie zice:

    Un articol emotionant, un episod pe care cred ca fiecare femeie l-a traversat cel putin 1 data in viata.E important sa ne iubim pe noi insine, sa privin mereu in perspectiva si sa inchidem usa dupa noi, sa o incuiem si sa nu mai dam drumul decat celor invitati.In orice caz sa ne bucuram pur si simplu de viata, de padure, de aer si de timp.Dumnezeu ne-a trimis aici sa indeplinim o misiune si sa nu uitam ca trebuie sa o ducem la capat.Imbratisari si numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Apostol Cristina zice:

    Mai atins la suflet- „Am învățat să mă pun pe mine pe primul loc, să mă iubesc și să îmi fiu autosuficientă. Visez, sunt liberă și iubesc viața cu o patimă pe care nici măcar nu știam că o port în mine!”
    Apreciz scrierile tale!! Mă regăsesc printre rânduri.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.