BUCURII DE AUGUST: CE AM CITIT LUNA TRECUTĂ

Încă nu îmi vine să cred că s-a terminat vara și sper cu tot sufletul că mă mai pot ascunde puțin la umbra verii, într-un septembrie de poveste cu soare, culori minunate și timp de plimbări și de întoarcere spre mine însămi. Poate tocmai din această cauză am și amânat atât de tare scrierea acestui articol, pentru că sufletul meu este încă prins undeva la început de august și puțin picat în butoiul cu melancolie. Prima parte a ultimei luni de vară fusese destul de productivă și mă împăcam destul de bine cu tot ceea ce aveam de făcut, însă am reușit să mă moleșesc puțin de la jumătate încolo, alegând să lenevesc un pic. Nu mă plâng, căci aveam nevoie de pauza asta de la afundat în lectură și, cu toate că nu am citit atât de mult cât îmi propusesem și am rămas în urmă cu ceva lecturi, nu a fost deloc rău. În plus, am descoperit platforma Wattpad și am dat de niște super povești, care m-au captivat și prins cu totul în mrejele lor. Așadar, în articolul de față vă voi vorbi despre cărțile pe care le-am citit în august și despre ce am simțit lecturându-le.

Am început luna cu primul volum din Tronul de cleștar, pe care, recunosc, nu l-am dus la bun final și nu pentru că nu este o carte pe placul meu, ba, dimpotrivă, ador modul de scriere al Sarei J Maas, care curge lin, dar au intervenit altele și am decis să amân puțin citirea lui pentru momentul în care sunt liberă și mă pot bucura de lectura lui. Ca o paranteză, am achiziționat deja toate cele șapte volume apărute, ultimele două în engleză, pentru că nu mai am răbdare să fie traduse.

Am continuat cu o carte extraordinar de sensibilă, cu o poveste care m-a făcut să plâng și asupra căreia am poposit destul de mult, pentru că O viață de rezervă de Jodi Picoult nu se poate citi fără pauze destul de lungi. Autoarea vorbește despre nașterea unui copil care să ajute la supraviețuirea altui copil, iar subiectul în sine m-a dat puțin peste cap. Este destul de greu de digerat, dar am iubit cartea asta.

A urmat o cărticică mai pentru copii, Leul-fluture de Michael Morpurgo, o cărticică plină de emoție, cu o poveste în ramă, care prezintă relația dintre un băiețel forțat să trăiască singur în pustietatea savanei africane, și un leu deosebit, alb, care se continuă mult după ce acesta crește și devine un bărbat în toată puterea cuvântului.

Am continuat cu o carte care a stârnit revolte destul de mari în interiorul meu: Blasfemie. Cărticica pornește de la un caz real și te șochează prin experiența dureroasă la care este supusă Asia doar din cauză că este creștină într-o țară profund musulmană. Romanul aduce în prim-plan relația dintre creștini și musulmani, precum și prețul care trebuie plătit pentru ignoranță.

A urmat o carte a unui autor român, pentru că era nevoie și de asta: Eu, cea de pe locul doi de Cezara Zamfir. Cartea nu este rea, în ciuda subiectului nu foarte confortabil: o relație interzisă, în care femeia ajunge pe planul doi în iubire, imediat după soția bărbatului iubit, însă mi-ar fi plăcut ca execuția să fie un pic mai elaborată, pentru a transmite mai multă emoție.

Am avut parte apoi de o lectură ușurică, ce nu m-a solicitat foarte tare, însă mi-a oferit starea de bună dispoziție mult dorită, plus că am citit-o alături de o prietenă dragă, iar acest fapt mi-a prins extrem de bine, căci am avut cu cine să o discut: Caruselul iubirii de Chiara Gamberale. Practic, Chiara trece printr-o despărțire care doare foarte tare și care a lăsat-o fără repere în viață, dar care încearcă să se refacă și să devină o versiune mai bună a ei.

Uh, următoarea carte este un subiect destul de delicat pentru mine și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut în totalitate, cu toate că am păreri împărțite legate de acest roman, însă am stat pe câteva pagini mai bine de două săptămâni, ceea ce e mult prea mult pentru mine. Prințesa de cenușă de Laura Sebastian m-a ținut destul de mult pe loc și mi-a mâncat nervii prin intermediul personajului extrem de slab construit inițial, care își pierde identitatea, nervii și scopul în viață. Noroc că și-a revenit de la jumătatea cărții încolo și credeți sau nu, îmi doresc volumul doi 🙂 .

V-am spus că am descoperit platforma Wattpad și că am început să citesc și acolo. Mă bucur că am ajuns în sfârșit să ajung aici, pentru că am dat de două povești absolut magice, care m-au acaparat cu totul: Trezită la viață și Profeția întunecată, scrise de  autoarea Florentina Pandelea,ambele aducând în prim plan doua povești fantasy extraordinar de bine scrise.

Cartea lunii este în mod cert Trezită la viață, pentru că mi-a stârnit numeroase emoții și m-a purtat printre legende trecute, care îi au în prim plan pe Lucifer și Lilith, și pentru că mi-a oferit evadarea din cotidian de care aveam nevoie. Este un fantasy pur și simplu minunat, plin de demoni care te fac să visezi cu ochii deschiși, de care te îndrăgostești instant.

Voi câte cărți ați citit în luna august? Care este cartea lunii pentru voi?

69679086_10213703384369224_5941733567754141696_n

9 gânduri despre ”BUCURII DE AUGUST: CE AM CITIT LUNA TRECUTĂ

  1. Florentina Pandelea zice:

    M-ai avertizat în legătură cu articolul, dar tot nu a putut opri demonii ce dansează nebuni prin mintea mea acum. Mulțumesc din suflet, draga mea! Nu ma așteptăm ca Trezita la viata sa fie cartea lunii, chiar nu o vedeam deloc acolo, comparand cu Tronul de cleștar pe care l-ai început.
    Felicitări pentru lista! Titlurile sunt deosebite și tentante. O viata de împrumut ma tentează și ma alunga totodată și știi motivul.
    Sper sa reiei curând seria Tronul de cleștar, nu de alta, dar am rămas la volumul 5 sa te aștept ca să comentam pe mergi e! :))
    Lecturi plăcute în continuare! Te pup și te îmbrățișez! ❤️❤️❤️

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.