MARY HIGGINS CLARK: ANII PIERDUȚI – RECENZIE

Nu am foarte mulți autori pe care să îi iubesc la nebunie și de ale căror cărți să mă bucur cu tot sufletul, fără drept de apel. Însă, printre cei pe care îi citesc cu plăcere întotdeauna, cu siguranță Mary Higgins Clark ocupă un loc fruntaș. Scrie thrillere ingenioase, care te fac să nu poți închide cartea până când nu afli cine este ucigașul și se întoarce atât de tare spre psihologic, jucându-se cu personajele sale, pe care le trece prin diverse stări, bine gândite și analizate, încât să ajungi să le cunoști cu totul, cu lumini și umbre, iar acest fapt este un mare plus al cărților sale. Tocmai pentru că iubesc modul ei de scriere, m-am bucurat atunci când am descoperit un nou titlu de-al ei pe Târgul cărții și cred că deja bănuiți că nu m-am putut abține și am adus cartea acasă. Trebuia să o am.

Anii pierduți, cu toate că este un roman puțin atipic pentru Mary Higgins Clark prin tematica abordată, ce amintește mult mai tare de cărțile lui Dan Brown, este un thriller captivant, care îți pătrunde în suflet și care te face să vrei să dai pagină după pagină, cufundându-te tot mai tare și mai tare în povestea încâlcită creionată cu măiestrie, care se cere descifrată cu tot dinadinsul. Romanul pornește de la o realitate biblică, ce are la bază anii pierduți din bibliografia lui Isus Hristos, acea perioadă cuprinsă între vârsta de 12 ani și maturitate, pe care istoria nu a putut-o încă scoate la lumină. Se crede că a fost ajutat de Iosif, fapt pentru care Isus i-a scris o scrisoare de mulțumire, iar aceasta este o atracție pentru lumea biblică, ce tânjește să aibă Scrisoarea lui Iosif din Arimatreea sau Scrisoarea Vatican. Acesta este punctul central al poveștii acestei cărți, căci în jurul documentului se învârte întreaga acțiune. Ea se face vinovată de multe orgolii și lăcomii, de comiterea de crime și de răpiri de persoane, iar modul în care autoarea alege să ne poarte pe urmele pergamentului, din aproape în aproape, oferindu-ne detalii puțin câte puțin, astfel încât să ajungem să digerăm totul și să punem bucățile de puzzle cap la cap, este palpitant și cucerește.

70397832_10213778876016468_2736934361386450944_n

Anii pierduți – o crimă neelucidată, un pergament pierdut și multe semne de întrebare

Romanul pornește de la povestea pergamentului cunoscut în lumea creștină drept Scrisoarea Vatican, care este ascuns cu strășnicie în anul 1474. Apoi, pașii ne sunt purtați 500 de ani mai târziu, într-un orășel de provincie, unde o crimă oribilă s-a petrecut. Jonathan Lyons, un specialist biblic, este ucis în casa lui, chiar în propriul birou și cu propriul pistol, iar suspecta principală este considerată a fi chiar soția sa, Kathleen, care suferă de demență în stare avansată, descoperită în dulapul din biroul soțului ei plină de sânge și cu pistolul în mână. Așa îi găsește fiica lor, Mariah, care nu știe exact cum ar trebui să procedeze astfel încât adevărul să iasă la iveală și să piardă îndoiala care planează asupra mamei sale bolnave, nedorindu-și să își piardă ambii părinți dintr-odată.

Aceasta este imaginea de ansamblu de la care pornește întreaga acțiune a cărții, după care autoarea ne oferă crâmpeie din viața celor care l-au cunoscut pe Johnathan și ne ajută să pătrundem puțin câte puțin în viețile lor, privind parcă prin niște ferestre de casă, făcându-ne părtași atât la ancheta pe care o desfășoară poliția, cât și la anchetele secundare desfășurate atât de Mariah, dornică să afle adevărul, oricât de crud ar fi acesta, cât și de vecina lor, Alvirah, o doamnă cu puternice înzestrări detectiviste și cu darul de a observa oamenii cu atenție, până în adâncul sufletului lor. Bonusul este dat de faptul că nu apuci să ghicești ucigașul și, cu toate că îi bănuiești pe toți, căci nu prea există personaje fără pată, cu câteva excepții, nu poți înțelege care ar fi fost motivele crimei și cine ar fi avut cea mai mare dorință să se ajungă aici.

Autoarea ne arată că Jonathan, în urma unei banale analize de documente biblice, crede că a descoperit pergamentul autentic reprezentând scrisoarea lui Isus către Iosif din Arimatreea, pe care a și prezentat-o spre analiză cunoscuților săi. Apoi, imediat după confirmarea autenticității, bărbatul este ucis, iar lumea nu știe exact ce să creadă. Motive ar fi avut și soția sa, care, bolnavă fiind, nu gândea tocmai limpede, mai cu seamă că descoperise infidelitatea soțului ei, ce ajunsese să aibă o aventură cu una dintre femeile cu care mergea în expediții arheologice, Lillian. Ea devine și principala suspectă în acest caz, iar Mariah simte că îi este datoare tatălui ei să afle adevărul și simte că trebuie să își protejeze mama bolnavă.

Mergând din aproape în aproape, aflăm și de bărbații din jurul profesorului Lyons, Charles, Richard, Greg și Alex, cei care îi erau mereu aproape în fiecare expediție și care veneau la cină în casa lui o dată pe lună. Nimeni nu știe exact cui i-a prezentat profesorul documentul, însă fiecare dintre ei ar fi putut avea motive, iar autoarea se joacă destul de tare cu mințile noastre, căci ne oferă pe rând perspective care ar putea arunca vina asupra unuia sau a celuilalt, căci toți au ceva de ascuns. Însă, din fericire, nu aflăm adevărul decât atunci când decide ea să ne lase să privim limpede, coborând vălul pe care l-a pus pe fețele noastre în mod voit pe tot parcursul lecturii. Cine este vinovatul nu vă pot spune, asta trebuie să aflați singuri.

Anii pierduți este un roman frumos, nu foarte greu ca formă de scriere, dar minunat pentru evadarea din cotidian și pentru a citi ceva lejer la ceas de seară, cu un ceai în față. Cu toate că povestea biblică stă la bază, cartea nu este una de natură istorică, ci este totalmente o poveste detectivistă, cu puternice accente psihologice. Totul se așază frumos la locul lui până la final, singurul lucru care mi s-a părut mai puțin credibil și puțin forțat a fost povestea de iubire ce se ițește la final. Atât. Însă, dacă trecem peste ea, povestea este una frumos conturată, cu personaje complexe și atent construite, pe care o recomand cu drag.

70009161_2887614401267430_2813597139618234368_n.jpg

Date despre carte:

Titlu: Anii pierduți

Autor: Mary Higgins Clark

Titlu original: The Lost Years

Traducere: Bianca Paulevici

Editura: Litera

Anul apariției: 2019 (ediția curentă)

Număr de pagini: 348

 

Cărțile autoarei le puteți găsi  aici.

8 gânduri despre ”MARY HIGGINS CLARK: ANII PIERDUȚI – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.