DAR DIN DAR SE FACE RAI – CADOURI CU PERSONALITATE

A fost o dată ca niciodată o lume mai bună, în care oamenii se ajutau unul pe altul atunci când era nevoie, puteai împrumuta ceea ce îți lipsea de la un vecin, primeai în dar dimineața un zâmbet cald, venit tocmai din adâncimi de suflet, și o binețe care îți transforma în totalitate ziua, făcând-o mai bună și mai ușor de îndurat cu toate greutățile ei. Asta e lumea în care m-am născut și am crescut, căci trăiesc la sat și aici lumea încă știe pe fiecare om din orișice ungher și încă mai este interesată să te ajute atunci când te afli în nevoie și simte că nu mai poți de unul singur. Însă, chiar și aici, se poate observa cu ochiul liber o ușoară tendință spre impersonalitate, spre egoism și spre o însingurare care nu cred că ne face bine ca oameni, ființe născute să se înconjoare de alți oameni, iar nu să trăiască singure. Tocmai de aceea, încă mai sper că ne vom trezi într-o zi și vom deveni mai buni, mai toleranți, mai iubitori, mai atenți la nevoile celor din jurul nostru, mai darnici și mai aproape de a fi acel ideal de om care face ceea ce e mai bine atât pentru el, cât și pentru cei din jurul său. Împreună mână în mână pentru o lume mai bună. Aceasta e deviza după care ar trebui să ne ghidăm întotdeauna.

Lumea se schimbă începând cu noi înșine, tocmai de aceea consider că putem să dăruim un pic din sufletul nostru celor din jur, după care bunătatea se va propaga cu o viteză uluitoare mai departe, până va ajunge și în cel mai întunecat colț, la cel mai singuratic om de pe Pământ. Dăruim bucăți din noi oamenilor cu care intrăm în contact și o facem dezinteresat, nu pentru că am putea avea ceva de câștigat, nu pentru că așa trebuie, nu pentru ca așa ni s-a spus. Facem daruri din inimă pentru alte inimi, iar cadourile nu trebuie să fie neapărat ceva mare, scump, material. Da, am devenit în mare parte o societate de materialiști, dar asta se poate transforma ușor. Cadourile date celor din jur nu ar trebui oferite doar cu o anumită ocazie, nu pentru că este ziua de naștere sau onomastica cuiva, ci pentru că putem și pentru că simțim nevoia de a fi aproape de celălalt prin ceva ce rupem din noi, prin ceva de care este nevoie, prin ceva de care simțim că ne putem despărți doar pentru ca celui de lângă noi să îi fie mai bine.

Dar din dar se face Rai, spune o vorbă din bătrâni, iar eu cred cu putere în acest dicton. Tocmai din acest motiv îmi place la nebunie să ofer ceva celor dragi, nu ceva măreț, ci ceva simplu, venit din suflet, dar nu sunt întotdeauna foarte bine cu mine însămi atunci când trebuie să primesc la rândul meu ceva. Un vechi proverb arab spune că acela care dăruiește este mai binecuvântat decât cel care primește, pentru că el se hrănește din bucuria celuilalt, iar eu simt acest lucru de fiecare dată. Iubesc să dau mai departe zâmbete, un sfat, un cuvânt bun, o floare, o carte, dar nu pot primi cu aceeași lejeritate cu care ofer. Am întotdeauna impresia că mi se face o favoare, că sunt răsfățată atunci când nu trebuie, că nu merit, și accept destul de greu un cadou.

picsart_11-22-11802981930676136634.jpg

Oferim timp, energie, zâmbete, amintiri și cadouri personalizate

Cadourile nu sunt neapărat materiale, nu au o valoare inestimabilă, nici măcar nu cred că trebuie să fie ceva pe care să îl observi peste un an, doi sau zece în fața ta, pentru a îți aminti de omul respectiv. Da, știu, obișnuim să păstrăm amintirile în fotografii, pentru a ne întoarce la momentele dragi atunci când ne este mai greu, însă, ar trebui să fim conștienți că acestea se cuibăresc în primul rând în suflet și în gând. Atunci când iubim pe cineva, îi oferim zâmbete atunci când ne bucurăm că îl/o vedem, rupem timp din timpul nostru doar pentru a petrece câteva clipe lângă el/ea, ne punem la bătaie energia atunci când este nevoie, dăm mângâieri în momentele grele și creăm pur și simplu un lanț al amintirilor, greu de rupt și de desfăcut în timp și spațiu.

Dincolo de toate aceste chestiuni abstracte, care par banale în aparență, dar sunt mari în esență, consider că un cadou trebuie să se plieze întotdeauna pe sufletul celui care primește un dar din partea ta. Nu poți oferi ceva impersonal, ceva care să nu însemne nimic nici pentru tine, nici pentru cel căruia îi faci un dar. Nu ai cum să dai ceva ce nu are legătură cu voi doi, ceva ce este rupt din povestea voastră personală. Oferi ceva ce are ceva de spus, ceva care să însemne te iubesc, te prețuiesc, te vreau în viața mea, te respect, te admir și mesajele ascunse într-un simplu gest ar putea continua la nesfârșit.

picsart_11-22-11863904111574312345.jpg

Nu aș putea vreodată să ofer un cadou care să nu însemne ceva pentru persoana căreia îi ofer acel dar. Pentru mine, ceea ce dăruim este un mesaj puternic și o declarație de iubire, fapt pentru care trebuie să fie ales cu multă grijă și cu persoana căreia vrem să îi oferim ceva în gând. Iubesc gesturile pe care le simți ca pe un fior adânc ancorat în inimă și asta sper să ofer la rândul meu. În Turcia, pe când mă aflam în casa unei prietene, primeam zilnic buchețele din flori de mușețel de la niște copilași de 6 ani, care, în ciuda barierelor culturale și de limbă, simțeau să își exprime astfel prețuirea și dragostea față de mine. La rândul meu, nu puteam să nu le ofer puțină bucurie, fapt pentru care aveam pregătiți câte 2 biscuiți simpli pentru fiecare dintre ei și multe, multe îmbrățișări. La fel, profesor fiind, primeam flori de câmp de la elevii mei, pe care le aduceam întotdeauna acasă, spre distracția colegilor din cancelarie, care nu pricepeau pentru ce țin atât de mult la niște plante fără nume. Îmi amintesc și de ziua mea de naștere sărbătorită alături de elevii mei, care mi-au făcut o surpriză și mi-au oferit energie de la ei, flori și multe, multe prăjituri, pe care le-am împărțit, bineînțeles.

La rândul meu, gândesc cadourile pe care le fac. Mă uit cam ce îi place persoanei căreia îi fac un cadou. Trebuie neapărat să știu că bucură. Din suflet e făcut mereu. Poate că nu am nimerit întotdeauna cel mai bine, însă personalizate mereu au fost. Iubesc să dăruiesc, v-am spus, fapt pentru care pregătesc darurile cu mult timp înainte de a le trimite mai departe, de a le da drumul în lume.

picsart_11-22-11615480458304478407.jpg

Cartea cu personalitate, o hartă a amintirilor neprețuite și cadoul perfect pentru cei dragi

De curând, am descoperit cadoul perfect pentru cei dragi mie și îmi pare rău că nu am dat de el mult mai devreme. Este vorba de ceva minunat creat, o carte personalizată, care este o adevărată feerie de emoții, știți voi, emoția aceea în stare pură, care face ca totul în jur să strălucească. În ea, se împletesc în mod armonios cuvintele venite din suflet, căci poți pune pe fiecare filă a acesteia gândurile tale, mesajele gândite special pentru persoana la care te-ai gândit atunci când ai început să creezi un nou proiect, ce urmează să poposească în propria casă sau în casa celui drag, cu imaginile adunate de-a lungul timpului. Poți să îi oferi oricui un astfel de dar, însă eu am ales să creez o carte pentru mama, persoana mea de bază, prietena mea cea mai bună și cea care îmi este alături în mod necondiționat întotdeauna.

Mi se pare că îmbină în mod miraculos atât dorința de a oferi zâmbete și multă dragoste celor dragi, cât și dorința de a avea ceva personalizat, creat special pentru cel drag ție. Ai la îndemână o adevărată hartă amintirilor, căci poți adăuga aici poze cu persoana dragă, alături de cuvinte pline de însemnătate pentru voi. Mama mea clar a fost extrem de fericită de un astfel de cadou, pentru că este inedit și inovativ și nu a mai văzut așa ceva până acum. A iubit să revadă clipele dragi petrecute alături de noi și a pus cartea la loc de cinste.

Haideți să fim mai buni, să fim „o bunătate” de oameni cum frumos spunea cineva cândva! Haideți să nu oferim simple cadouri, ci crâmpeie din sufletele noastre celor dragi! Haideți să oferim clipe de neuitat, amintiri și multă dragoste la pachet! Putem face miracole, doar de noi depinde!

cartecupersonalitate-logo-500px-300x300.jpg

Acest articol a fost scris pentru cea de a douăzeci și patra probă din cadrul competiției SuperBlog, ediția toamnă 2019.

2 gânduri despre ”DAR DIN DAR SE FACE RAI – CADOURI CU PERSONALITATE

  1. Andrada Rezmüveș zice:

    Am adorat acest articol, draga mea! Se vede că este scris cu sufletul, nu cu mintea. Într’adevăr, în cale ne apar oameni materialisti, răi şi plini de sine. Oameni care se cred mai buni, mai înţelepţi, mai presus, tocmai din acest motiv mă bucur atât de mult să te am. Eşti un om simplu, dar mai frumos decât mulţi alţii! Ai dreptate, cadourile trebuie facute din şi cu suflet. Trebuie să însemne ceva pentru tine şi persoana căruia îl oferi. Eu am primit cel mai frumos dar de la tine. Prietenia ta, care este nepreţuită 🥰🥰🥰🥰 Te iubesc!🥰🥰🥰🥰

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Am iubit să scriu acest articol și mă bucur că se simte. Darul prieteniei este clar reciproc și mă bucur că ai ieșit în calea mea, buburuza mea frumoasă! Și eu te iubesc! ❤❤❤

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.