PIELEA ARE MAI MULT FARMEC IARNA CU PRODUSELE POTRIVITE

Vine iarna

Rău îmi pare,

Căci imunitatea scade,

Iar tenul capătă dermatite.

Cam așa ar arăta declarația mea la venirea anotimpului rece. Cred că se poate observa deja cât de drag îmi este acesta și câtă bucurie îmi provoacă sosirea frigului! Ar fi chiar frumos dacă aș putea sta doar în casă, lângă foc, cu un ceai fierbinte în față, o carte bună la citit și să admir pe fereastră fulgii de nea care cad ca într-o poveste. Asta, recunosc, chiar mi-ar plăcea, însă, cum toate acestea nu sunt decât fantezii de om care nu iubește deloc iarna, tot trebuie să ies pe afară prin frig, pe ninsoare sau geruială și să înfrunt vremea capricioasă, care se joacă cu o plăcere fantastică de-a dreptul cu tenul și cu părul meu. Bine, acesta din urmă să spunem că mai scapă, știți doar că îl acopăr sub un batic, dar pielea mea are mult de suferit de pe urma gerului și dă semne care atestă protestul ei puternic pentru nebunia mea de a mai ieși în casă acum și de a nu hiberna o lungă perioadă de timp, cam până prin aprilie, așa. Da, da, nu dați cu pietre, pielea mea are multe de spus în privința aceasta și am tendința de multe ori să o ascult! I-ar fi mai bine orișicum!

Am un ten gras cu tendințe acneice, fapt care atrage după sine probleme. Multe probleme. Cu greu găsesc produsele potrivite pentru el, căci este extrem de sensibil și se înroșește cu viteza luminii sau cât ai zice piele. Vara ne luptăm puțin cu căldura, însă, cu toate că am o frumusețe de alergie la praf ce se manifestă la nivelul palmei și labei piciorului, fața și mâinile scapă fără prea mari probleme și aș putea spune că am un mare noroc. Iarna, în schimb, începe cu adevărat teroarea. Pielea mea se usucă și, de cele mai multe ori, devine casantă. Mici cojițe se ițesc prima dată pe frunte, după care se întind ca o plagă la nivelul bărbiei și al obrajilor. Apar apoi și celebrele bubițe roșii pe bărbie și pe gât. Toată frumusețea la mine se găsește! Nu pot folosi orice fel de produs cosmetic, pentru că mă irit imediat. Nu pot folosi nici nimic ce conține alcool, pentru că îmi strânge și mai tare tenul, făcându-l să semene cu frunza desprinsă din copac toamna sau cu solzii de pește numai gata de a fi înlăturați pentru a fi gătit. Tocmai de aceea folosesc cu încredere de ceva timp produsele Gerovital Plant, care îi oferă pielii mele un plus de strălucire și mult mai puține probleme. În plus, sunt produse ce folosesc ingrediente de origine naturală, fapt pentru care sunt un booster de vitalitate și strălucire.

Gerovital-plant

Hidratarea este cheia pentru o piele plină de farmec

Iarna, pielea noastră este mai puțin protejată, căci produce mai puține substanțe grase decât de obicei, fapt care conduce la o scădere a nivelului de hidratare a epidermei și, implicit, la iritare, uscare și la o piele mai puțin elastică. Simți efectiv că te strânge pielea, fapt pentru care are nevoie de puțin ajutor, pentru a rămâne fermă și hidratată. Eu sunt adepta unui cumul de factori atunci când vine vorba de protejarea tenului. Acesta nu devine minunat doar pentru că aplici o cremă minune și nu diminuez deloc importanța unei creme hidratante, cum este, spre exemplu, Crema hidratantă Microbiom Protect, trebuie neapărat folosită în această perioadă. Însă, doar ea, nu face miracole. Tenul nostru este supus mai multor agresiuni, dincolo de frigul de afară, așa cum sunt sursele artificiale de încălzire (soba, radiatorul), fapt care o usucă mai tare, ca urmare a aerului uscat din camere. Tocmai de aceea, trebuie să avem mereu un vas cu apă în cameră, pus pe sobă sau în apropierea radiatorului.

De asemenea, hidratarea se face și din interior, avem nevoie de mai multe lichide, chiar dacă frigul ne dă de multe senzația că nu suntem însetați, și de un plus de vitamine, pe care le putem lua din alimentația bogată în fructe și legume. La toate acestea, ajutăm tenul și exterior, înlocuind loțiunile atât de dragi vara cu creme, mult mai grase și mai ușor de absorbit de către piele.

În plus, nu doar vara avem nevoie de un fond de ten care să ne apere de razele ultraviolete. Cred cu tărie că acesta este mult mai indicat iarna, când, la razele soarelui, se adaugă și zăpada, care are cam același efect. Tocmai de aceea, e bine să folosim un fond de ten cu SPF 10, pentru un plus de protecție.

MNP_9628

Dacă aveți tenul sensibil ca mine, atunci mai bine renunțați la exfolierea pielii în această perioadă. Poate face mai mult rău decât bine. Dacă totuși pielea este prea uscată, merge să facem exfolierea seara, înainte de culcare. Nu aș abuza de acest aspect totuși.

La fel, nu trebuie să uitați de buze, care, la rândul lor, au nevoie de extra protecție. E bun și rujul, însă, pentru mai multă hidratare, eu prefer balsamul de buze, pe care îl aplic de câte ori îmi simt buzele sensibile sau uscate.

Nu trebuie să uităm că nu doar pielea feței are de suferit iarna, chiar dacă ea este mai expusă în sezonul rece, ci și cea a mâinilor și a picioarelor, care devine mult mai sensibilă și mai uscată. Călcâiele mele devin casante în această perioadă. Tocmai de aceea, aplic seara o cremă puternic hidratantă, după care acopăr mâinile în niște mănuși și picioarele în șosete pufoase. Ajută destul de tare. Mănușile le folosesc și când ies afară.

Nu e recomandată spălarea mâinilor și a feței cu jumătate de oră înainte de a ieși afară, iar după spălare, mereu se aplică o cremă grasă. Vitamina A ajută și ea pentru o piele fermă, iar pe aceasta o folosesc și pentru unghii, alături de uleiul călduț.

Cu produsele potrivite, parcă mă simt un pic mai protejată. Pentru un plus de strălucire și farmec, recomand GeroVital – Doctor în frumusețe.

Farmec_original-300x300.png

Acest articol a fost scris pentru cea de a douăzeci și cincea probă din cadrul competiției SuperBlog, ediția toamnă 2019.

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.