DE 1 DECEMBRIE, CITIM ROMÂNEȘTE! (2)

Deja a devenit o tradiție ca blogul meu să îmbrace haine de sărbătoare de 1 decembrie, ziua națională a României, și să aducă în prim-plan autorii români contemporani descoperiți peste an. De ce mă opresc tocmai la această ramură a literaturii? Tocmai pentru că mi se pare că este o parte destul de neglijată a culturii și valorilor noastre. Tindem tot mai tare să negăm tot ceea ce este românesc, autentic, ca și cum ar fi o subspecie de o slabă factură a lumii literare și este păcat, pentru că avem scriitori valoroși, care pot concura oricând cu cei care publică în afara țării. Dacă am trage o linie neagră deasupra numelor și nu am ști cine le-a scris, cred că încântarea s-ar putea citi mult mai mult pe chipurile noastre.

Mă număr și eu printre cititorii cu multe concepții greșite, pentru că, din păcate, facultățile de Litere, cele care ar trebui să susțină cultura românească,  au carențe mari la acest capitol. Se aduc în discuție oamenii aparținând literaturii vechi, căreia oricum nimeni nu îi contestă valoare, dar sunt minimalizați foarte tare autorii care publică astăzi, la fel de valoroși dacă mă întrebați pe mine și nu simpli epigoni ai celor care au fost odinioară. În afară de un Mircea Nedelciu sau un Cărtărescu nu cred că au fost pomeniți alți scriitori contemporani. La fel, programa școlară nu este deloc actuală, fapt care văduvește literatura română de afirmare. Tocmai de aceea prefer ca în această zi de sărbătoare să aduc în atenția voastră autori români extrem de dragi, care au reușit să reverbereze în sufletul meu, producând emoții puternice și aducând povești  ce sunt sigură că vor deveni nemuritoare. Timpul o va dovedi. Mai am pe blog două articole legate de acest subiect, pe care va invit să le accesați de aici și de aici, pentru a nu mă repeta. Astăzi voi discuta strict despre scriitorii descoperiți în 2019.

picsart_12-01-101005130932579027044.jpg

Autori români descoperiți anul acesta

Ordinea va fi una aleatorie, pentru că toți cei incluși în această listă sunt autori minunați, care scriu foarte bine și pe care mi-aș dori să îi regăsesc în manualele școlare.

Andrada Rezmüveș este o tânără autoare care scrie cu o forță uluitoare. Recenzeții consideră că este unul dintre cei mai valoroși autori al literaturii actuale și că este singurul care merită să fie tradus. Autoarea prezintă în operele sale viața cu tot ceea ce înseamnă aceasta: căderi, urcușuri, tristeți, căutări de sine, pierderi, regăsiri; și tocmai toate aceste elemente transformă această operă într-una autentică și plină de originalitate. Personajele sale nu acționează pe modelul acela clișeic ce a devenit parcă un tipar specific unui young adult, băiatul rău și fata cea bună, ci aici autoarea aduce în fața cititorilor personaje credibile cu lumini și umbre, care se afundă într-o lume a tenebrelor, a drogurilor și a alcoolului pentru a evada dintr-un cotidian mult prea dureros. Personajele Andradei Rezmüveș nu sunt în totalitate bune sau rele, ci în ele se împletesc cele două caracteristici, ieșind la lumină fie demonii interiori, fie blândețea ce cerșește iubire, iar acest fapt le face să fie extrem de reale și autentice. Cărțile sale îți ating sufletul și te sensibilizează, iar modul în care autoarea reușește să își construiască universul literar, cu multe răsturnări de situație, te determină să stai ancorat în poveste de la prima până la ultima pagină.

67259386_336937867249346_3393901977845891072_n

Bătăile inimii mele frânte este un roman de o sensibilitate aparte, care ne pune față în față cu temerile create de neputința de a îi salva pe cei dragi, care ajung să se lupte cu o boală necruțătoare și nu mai au speranța zilei de mâine. Acesta este punctul de plecare, însă autoarea brodează pe marginea acestui subiect și țese o poveste care se citește direct cu sufletul. Ea ne prezintă lupta crâncenă pentru viață, pentru iubire, pentru ridicarea deasupra suferinței, pentru zâmbet și speranță, pentru bucuria de a mai trăi o zi, de a mai continua istoria personală pe Pământ.

Personajul său principal este o adolescentă, însă nu este una obișnuită, căci se luptă cu boala cea cruntă, cancerul, iar inima ei este frântă în bucăți. Caută să se regăsească pe sine și să își reîntregească bătăile frânte prin intermediul iubirii, însă are multe poveri de dus pe umeri, mult prea multe pentru vârsta ei. Am plâns citind povestea ei, am plâns citind povestea lui Charlie și am ținut pumnii strânși pentru amândouă. Le simți fiecare durere în parte, fiecare frământare, fiecare suferință și trăiești alături de ele.

Stilul este unul extrem de vizual, iar Andrada Rezmüveș are darul de a te face să simți totul la intensitate maximă, are puterea de a te face să te plimbi până la cabana ce le devine un refugiu îndrăgostiților sau locul mirific în care se pierd în timpul excursiei cu clasa. Iubesc modul în care își construiește poveste, ca un joc între un vis diafan de iubire și lupta pentru supraviețuire, care, de multe ori, este lipsită de speranță. Fiori te străbat pe tot parcursul citirii romanului și ții pumnii strânși pentru Venus și nu o judeci, indiferent de deciziile pe care le ia, pentru că are multe de înfruntat și, la un moment dat, alege doar să trăiască, fără a se mai gândi la consecințe. Se avântă direct în vâltoarea vieții și speră că mâine va fi mai bine.

picsart_11-29-107679089110997851111.jpg

Un final fericit?, noul ei roman apărut la editura Stylished Books, aduce în prim-plan povestea lui Sheryl, un personaj pe care ajungi să îl iubești și pe care îți dorești să îl iei în brațe și să nu îi mai dai drumul. Istoria ei de viață este una care te doare și care ți se strecoară direct în suflet, oferindu-ți o lecție de viață. În același timp, este o împletire de emoții puternice și pasiune, de căderi și ridicări prin forță proprie, de ciocniri cu realitatea dură și de dragoste de viață, cu tot ceea ce aceasta îți oferă. În plus, în această carte, zbuciumul sufletesc se contopește cu fiorii primei iubiri, care sunt o adevărată terapie pentru sufletul aflat în agonie, iar fina analiză psihologică dovedește o bună cunoaștere a trăirilor umane.

Sheryl este tipul meu preferat de caracter, pentru că, în ciuda tuturor greutăților pe care viața i le scoate în cale, reușește să se ridice prin forțe proprii de jos, de la pământ unde a pus-o viața de multe ori, și să renască din propria cenușă, asemeni păsării Phoenix. Cade lovită de oameni, de propriile gânduri, de propriile frământări, din lipsă de iubire, din lipsă de afecțiune maternă, dar se saltă mereu și încearcă să își adune bucățile de suflet împrăștiate și o ia de la capăt. Nu abandonează pe nimeni, nici pe propria mamă, nici prietenii, care, în schimb, o lasă baltă de multe ori, neînțelegând-o. Cade pradă drogurilor și alcoolului, devine un pic frivolă în relațiile cu băieții din jurul ei, însă nici nu are niciun model demn de urmat. Se caută pe sine, cea adevărată, și încearcă să vadă ce poate face cu tot răul pe care soarta i l-a scos în cale. Poate pica, dar nu își permite asta, așa că luptă, se caută, se analizează și se străduiește să fie o învingătoare, în ciuda a tot.

 

Cosmisian a fost adevărat revelație a anului acesta. Știți cum scrie? Demențial pur și simplu, trimițând fiori reci pe șira spinării. Are un stil care îl apropie foarte tare de clasici, dar originalitatea este asigurată de ludicul pe care îl regăsești în fiecare cuvânt pe care îl așterne pe hârtie. Se joacă pur și simplu cu cuvintele, care îi sunt prietene, inventează un limbaj propriu, care m-a făcut să mă gândesc foarte tare la Nina Cassian și la Nichita Stănescu. Are o plăcere deosebită să ne dezvăluie lumile sale prin intermediul cuvintelor proprii și asta atrage cel mai tare la cărțile sale și, deși are publicată o singură carte, vă spun cu mâna pe inimă că îi aștept cu înfrigurare celelalte romane. Am văzut eu ceva și vă asigur că își păstrează autenticitatea în absolut orice scrie și nu se dezminte. În plus, îi place să aducă un suflu nou prin scrierile sale și asta iubesc la nebunie. L-aș vrea prin facultate, ar fi un deliciu pentru studenți. Va ajunge clar în manuale, eu asta i-am urat! 🙂

70602854_2440124762866470_1846609549553827840_n

Mouelle Roucher – volumul 1. „Dezliterare” pe fuior de timp este o carte despre iubire, atât ca sentiment suprem, care înnobilează ființa umană, cât și pentru cuvântul scris, pentru a transmite atât de multe prin intermediul unei opere literare. Autorului îi place să despice cuvintele în bucăți mici, în crâmpeie de substanță, pe care i le oferă apoi cititorului său, dându-i posibilitatea să înțeleagă mult mai mult decât descoperă la o primă citire în structura de suprafață a textului. Este o carte cu puternice accente postmoderniste, care îi oferă cititorului posibilitatea de a descoperi mai mult decât citește într-o primă fază, de a se pierde în poveste cu totul, fără ca măcar să bage de seamă când anume se pierde pe sine și când devine spectator la acțiunea ce se desfășoară în fața sa. Se simte foarte tare spiritul ludic al scriitorului în această carte, căci se joacă atunci când scrie, tocmai de aceea textul său are și atât de multe înțelesuri. În primă fază, este o poveste de iubire puțin atipică, pentru că trebuie să treacă testul timpului și al absenței fizice a persoanei iubite, însă, dincolo de aceasta descoperim o adevărată pleiadă de sentimente, de la temeri, poate chiar și nefondate, la emoția aceea pură generată de absența celui iubit, la plăcerea scrisului și a așternerii pe hârtie a poveștilor pe care viața le aduce în cale, la fina analiză a psihicului îndrăgostiților și a celorlalte persoane implicate în povestea lui Mouelle. Este o carte a sentimentelor puternice, a simțurilor ce tresar la cea mai mică schimbare pe care viață o aduce, a iubirii și a speranței ce crește chiar și dincolo de firesc:

„Simțurile sunt petalele nude ale frumosului absolut, pe care, activate, le poți transforma în culori vii cu care să pictezi ferestre spre lumi ascunse în inima ta. Unele ființe sunt pline de culori neutilizate, ale căror inimi sunt depozite înghețate de căldură. Când iubirii i se dă curs, trupul unei femei devine o cascadă tânără care etalează în splendoare trăiri egalate doar de nori.”

Valentina Negoiță este, de asemenea, o autoare din tânăra generație, dar cu un mare potențial. Aduce un suflu nou în literatura română prin modul în care își abordează temele și prin subiectele cu un mare impact emoțional, dezbătute într-un stil extrem de ludic, ducându-te la granița dintre real și ireal, dintre imediat și zbor prin timp, dintre fantezie și actualitate. Scrie foarte bine, are un penel de aur, care compune opere măiestre. Îi aștept cu nerăbdare viitoarele romane.

52657735_2329459863951198_7352269439863095296_n

Boris este construit sub forma unei introspecții, a unei meditații pe tema morții și a vieții, scris într-un stil alambicat și un limbaj colorat, care face ca lectura sa să nu fie una pentru orișicine. Ai nevoie de o anumită stare și de o anumită conformație sufletească atunci când îl citești. Este o carte cu o construcție suprarealistă, în care elementele aparținând lumii reale se împletesc în mod armonios cu cele de realism magic, fapt care îi conferă textului autenticitate. Autoarea aduce în fața cititorilor săi o imagistică extrem de bogată, fapt care te face, la un moment dat, să devii la fel de confuz cum este și personajul său eponim, Boris, însă tocmai acest fapt face ca romanul să fie unul de o frumusețe ieșită din comun.

Romanul Valentinei Negoiță este o carte care te supune unui adevărat test emoțional și care îți aduce multe lacrimi în ochi, oricât de mult te-ai strădui să nu o faci. Te consumă pe interior și te determină să privești lumea cu totul alți ochi decât o făcuseși până în momentul citirii ei și, deși nu este mare ca întindere, nu ai cum să o citești dintr-o suflare, nu ai cum să o citești într-o singură zi, pentru că ai nevoie să îți tragi sufletul din când în când, să analizezi totul și să pui lucrurile în balanță. Am râs și am plâns în egală măsură la cartea asta, m-am bucurat de personajele foarte bine conturate și de luciditatea lui Boris, care are puterea de a își găsi propria terapie în interiorul sufletului său, unde se cufundă de multe ori, din dorința de a evada dintr-un cotidian mult prea greu de suportat de cele mai multe ori.

 

Ana Barton trebuie neapărat gustată, savurată cu scrierile ei pline de măiestrie, pline de forță și de gingășie în același timp. Romanele ei sunt construite într-un mod extrem de neconvențional, precum și într-un stil extrem de liric, cu toate că scrie proză, și de franc, de ludic, făcându-te să te îndrăgostești de operele ei în mod iremediabil. Ana Barton construiește adevărate ode închinate iubirii pure, neprelucrate, netrecute prin filtrul rațiunii umane, acelei scântei de dragoste care izvorăște din cele mai tainice camere ale sufletului și domină ființa, făcând-o să uite tot ceea ce a știut vreodată și să se reconstruiască de la zero, reamintindu-și cine este și ce merită cu adevărat și uitând tot ceea ce a trăit până la întâlnirea aceasta măreață cu viața și cu iubirea, cu persoana aceea special trimisă pentru ea.

58800331_1244930415664745_4039871226737328128_n

Nemuritorii de rând este asemeni unui dans prin viață, printre evenimentele care ne apar în cale și ne transformă, făcându-ne să ne pierdem și să ne regăsim neîncetat. Uneori, mergem în pași de vals, molatic și plin de farmec, alteori, încercăm tangoul, cel încărcat de senzualitate și de erotism, sau cha cha-ul, trecând rapid peste momentele care ne-au făcut să uităm de noi înșine. Așa procedează și personajele Anei Barton, care au nume pline de muzicalitate, precum Vara și Saul, Sofia și Hatim, Agnes și Hans, Gherghina și Victor sau Cristina și Matei. Ele aleargă de la un moment al existenței la altul, se îndrăgostesc sau cred ca o fac, aduc pe lume copii, muncesc până la epuizare, se aruncă în vâltoarea vieții care, uneori, arată precum apele învolburate și rapizi ale Dunării, fapt care le face să uite să mai trăiască cu adevărat. Însă, atunci când sunt sigure că nu mai există scăpare din toată această nebunie, care nu le aduce niciun fel de împlinire sufletească, ceva se întâmplă în viețile lor, fapt care le face să regăsească vitalitatea și forța de viață. Locurile în care se petrec toate nici măcar nu au importanță, căci extraordinarul și miraculosul pot să își facă simțită prezența oriunde: în căminele studențești, în parc, într-un sat uitat de lume sau pe o insulă pustie. Dragostea vine și lovește cu putere, făcând ca totul să se estompeze și să devină insignifiant. Ea apare în cele mai neașteptate momente și celor mai banali oameni, cum sunt un tată vitreg cu fiica lui, doi studenți la Litere, o bătrână cu un bărbat mai tânăr, doi oameni bătrâni, care găsesc, pentru prima dată, vitalitatea necesară de a face ceea ce le trece prin cap.

Nemuritorii de rând ne oferă o evadare din cotidian și o pătrundere printr-un portal magic într-o lume în care totul e posibil, în care oamenii se pot reinventa indiferent de vârstă, în care oamenii pot să preia din înțelepciunea aceea de la început de lume și să aducă increatul în prezent, în care oamenii pot reveni oricând la povestea care stă la baza omenirii, cea dintre Adam și Eva, și să se considere primii care trăiesc acea iubire nebună, ce te plasează dincolo de timp și spațiu. Cartea îți oferă o energie uluitoare și te îndeamnă să o iei de la capăt, să te reinventezi și să crezi mai mult în tine. Ești puternic, iar sufletul pereche te așteaptă undeva în acest Univers, pentru a putea trăi unul în altul, unul prin altul, pentru a face transfer de acea energie magică și inconfundabilă, capabilă să mute și munții din loc.

 

Florin Buharu este o voce tânără a literaturii române contemporane, care dă dovadă de o mare forță creatoare și a cărui scriitură este deja conturată și extraordinar de puternică. În operele sale, se simte pasiunea sa pentru legende, mituri și depășirea granițelor realismului, poveștile sale trecând dincolo de normalitate și îndreptându-se spre un fantasy inovativ. Îi place să scrie și se simte acest lucru în fiecare cuvânt pe care îl așterne pe hârtie. Seria „Vânătorii Proscriși” este cea de a doua serie a sa, autorul publicând anterior două volume din seria „Îngerul nimicirii”, care au ca subiect tot elementul paranormal. Romanele sale, din păcate, sunt destuld e greu de găsit în prezent, poate doar pe Libris, însă nu m-am putut abține să nu vorbesc despre el.

57409168_2144332365684317_7804033358689730560_n

Suflet letal este o reinterpretare a clasicelor basme populare, în care binele și răul se confruntă și în care balaurii sunt combătuți de Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene. În cartea lui Florin Buharu, aceștia sunt înlocuiți cu niște eroi mai moderni, care animă mințile generațiilor de cititori contemporani: vrăjitori, vampiri și ceva personaje malefice, care înfruntă Neantul și ies la lumină, cu dorința acerbă de a distruge întreaga ordine a lumii și a readuce la viață vechi obișnuințe și oameni dragi. Dincolo de poveștile cu iz supranatural, regăsim în acest roman un mit ce amintește foarte tare de Luceafărul lui Eminescu: o uniune dintre o muritoare și un nemuritor, o poveste de dragoste dintre o fată obișnuită, dar cu valențe de vrăjitoare, ceea ce o scoate puțin din normalitate, ridicând-o deasupra celorlalte fete de vârsta ei și făcând-o demnă de extraordinar, și un înger cu aripile frânte, un băiat semi divin, cu anumite caracteristici malefice ce îi sunt impuse de un anume stăpân, care îl cheamă la el printr-un fel de constrângere atunci când îi este lumea mai dragă și îl determină să facă anumite fapte groaznice, doar pentru ca el să își atingă scopul.

Toate acestea sunt doar forma de suprafață pe care o îmbracă povestea din Suflet letal, căci acțiunea este una mult mai complexă și se ramifică pe mai multe planuri, urmărind atât viața mamei eroinei principale, o vrăjitoare cu talente extraordinare, dar care a preferat să își ascundă puterile în fața fiicei sale, cât și pe cea a tatălui acesteia, devenit vrăjitor din dragoste pentru femeia căreia i-a rămas aproape indiferent de situație, precum și o legendă ce ne poartă pașii în spații atemporale, când vrăjitorii, vârcolacii, vampirii și oamenii împânzeau Pământul, pentru ca, mai apoi, un fel de blestem adus de către stăpân face ca totul să se rătăcească în Neant și să lase la suprafață doar o vagă amprentă a ceea ce a existat odată. Însă, atunci când forțele ancestrale se trezesc la viață în urma unei vrăji nereușite, pericolul atinge cote maxime, fapt care conduce la unirea dintre mai multe ființe supranaturale, din dorința de a asigura siguranța și ordinea în lume.

52082346_2034774429973445_7587251455724093440_n

Cinci artefacte. Cinci tineri. Cinci destine care se contopesc, devenind unul singur.
       Cinci adolescenți obișnuiți sunt aruncați într-o lume întoarsă cu susul în jos, în care tot ceea ce părea imposibil devine posibil, iar creaturile mitologice renasc chiar de sub ruinele ascunse ale orașului natal. Totul se schimbă pentru ei în momentul în care spiritele celor trecuți în neființă încep să umble libere printre ei. Ei sunt cei care au răscolit o lume a umbrelor ce a stat într-o stare latentă timp de mii de ani. Acum, coșmarurile prind viață și împânzesc Amherstul. Iar ei trebuie să oprească totul, indiferent de prețul ce trebuie plătit. Totul se transformă într-o luptă pentru supraviețuire, iar viitorul pare sumbru.
          În timp ce frica și întunericul amenință să îi împresoare, ei trebuie să-și dea seama de unde a început totul și cum ar putea opri o posibilă înviere a silfidelor, ielelor, zeilor și zodronilor. Ei sunt cei aleși, Vânătorii Proscriși care trebuie să salveze lumea de la un colaps iminent.
      Fiți pregătiți pentru o lume în care creaturi nebănuite luptă pentru putere, unde nu există loc pentru îndoială și lipsă de acțiune! Lumea pe care au cunoscut-o se prăbușește în jurul lor, iar iadul pare a se dezlănțui pe pământ. Cine va câștiga și cine va pierde rămâne de văzut. Garantat, acțiunea intensă nu vă va permite să lăsați cartea din mâini!
Iulia-Florentina Paciurea este, de asemenea, o mare surpriză a anului 2019. Are un talent înnăscut pentru a scrie povești și o face extraordinar de bine. Am citit doar unul dintre romanele sale, care m-a surprins prin exotismul exploatat extraordinar de frumos, după care am cumpărat și celelalte romane ale sale, plus un volum de poezie. Mi-este foarte dragă și îi iubesc modul de a alcătui povești.
65530361_337681366909927_3976201188432412672_n
„Apă plată cu lămâie” este un roman care are de toate: mister, un pic de dramă, iubire din plin, sub toate formele, fie ea jucăușă sau pătimașă, aventură și multe, multe răsturnări de situație, care reușesc să te țină captiv în lumea creată de autoare fără drept de apel. Dincolo de toate acestea, cartea este construită sub forma unei călătorii inițiatice, care o ajută pe protagonistă să se descopere cu adevărat, să sape adânc în interiorul ei și să se găsească la final mult mai puternică și mai matură decât a crezut că poate fi. Schimbă haina superficialității cu una a omului care știe exact ce dorește de la viață, iar acest fapt te îndeamnă și pe tine, cititor, la introspecție. În plus, descoperim detalii inedite despre flora și fauna junglei amazoniene, precum și elemente de civilizație sălbatică, încă neatinsă de modernismul lumii în care trăim, iar acest fapt te face să visezi ochii deschiși și îți face un dor de ducă nebun și nu oriunde, ci chiar pe malul mărețului fluviu Amazon, pentru a descoperi cu ochii tăi modul de trai al triburilor de acolo și pentru a te contopi cu tradițiile lor minunate.
 Valentin Mihăilă este o voce tânără a literaturii române, însă cu o forța extraordinară a cuvântului scris. El scrijelește în suflete versuri minunate și pline de sensibilitate, pe o tematică diversă. Citindu-i scrierile, nu ai cum sa nu te contopești cu gândurile sale și să nu te pierzi în lumea lui literară.
53913800_976424692555672_7657790980686348288_n

Poezie între patru perețieste un volum plin de sensibilitate și de emoție, care te face să experimentezi diferite trăiri. Are o frumusețe și un farmec aparte și te poartă pe aripi de gând printre fiorii primei iubiri și printre căderile suferite de înfrângerile pe care viața ți le oferă din când în când. Poeziile au o tematică diversă și sunt scrise într-un stil simplu și curat, însă aceasta nu împiedică energiile sufletești puternice să își facă simțită prezența. Găsești poezii care să se plieze pe sufletul tău și care să îți inducă o anumită stare sufletească.  Este ca și cum autorul ar lua un vas gol și l-ar umple cu propriile gânduri, cu propriile momente, și te face și pe tine părtaș la această și tocmai această sinceritate te determină și pe tine, ca cititor, să devii una cu ceea ce citești. Tocmai de aceea, consider că Valentin Mihăilă și-a atins scopul, acela de a crea un pod între suflete și de a ne transpune în lumea lui.

 

picsart_11-29-02343660864348453636.jpg

Prin intermediul volumului său – Inimă lirică, Valentin Mihăilă defineşte rolul poetului în lume şi face ca întreaga sa operă literară să se transforme într‑o ars poetica minunată. Ne arată care este condiţia scriitorului în lume şi care este raportul său cu lumea înconjurătoare şi care este intensitatea trăirilor care îl definesc şi care îl conduc spre meditaţie, filosofare şi increat. Poetul este un călăuzitor al sufletelor, un fel de deschizător de drumuri pentru restul omenirii pentru teme existenţiale, izvorâte dintr‑o cunoaştere profundă a întregului univers înconjurător, precum şi al interiorului plin de frământări şi zbucium intens:

„Un scriitor este un călăuzitor al sufletului
prin abisurile întunecate
ale vieţii, ale morţii şi‑ale neantului.
Poetul este el însuşi călăuzit de propriu‑i suflet
prin noianele versului,
copleşite de iubire, viaţă şi moarte.”

 

Nicoleta Tudor nu mai are nevoie de prezentare. Este un om extrem de gingaș, de blând, de frumos sufletește, care picură emoție în scrierile sale. I-am citit deocamdată doar poezia, dar va urma curând și fantasy-ul ei.

59726285_1468701219933633_4861118584899764224_n

Dincolo de nori este un volum de poezie plin de sensibilitate și de profunzime, care ne poartă pe aripi de vis către teme centrale, ce au preocupat mințile oamenilor dintotdeauna, precum iubirea, în toate formele sale, dezamăgirea, căutarea de sine, feminismul, și acestea sunt doar câteva dintre fărâmele de gânduri pe care le putem întâlni în opera Nicoletei Tudor. Versurile îmbracă o formă canonică, tradițională, și au darul de a te face să te afunzi cu totul în citirea lor, cuprinzându-te cu totul sub vraja lor. Descoperi o întreagă lume citindu-le, o lume plină de bunătate, iubire, toleranță și acceptare, o lume bogată, mai bună, mai gingașă, mai plină de frumos, pe care ne-o dorim din suflet să o observăm și în jurul nostru. Gândurile autoarei sunt în majoritate străbătute de pozitivism și optimism, chiar și când sunt descrise perioade mai puțin frumoase, așa cum sunt despărțirile sau întrebările legate de sine și de universul înconjurător. Speranța e nemuritoare, e cea care rămâne adânc înfiptă în piept chiar și atunci când greutățile ating sufletul, chiar și atunci când tristețea și melancolia îl cuprind, ca un fel de flamură ce rămâne să fluture prin timp și spațiu, ca un stâlp de sprijin care oferă puterea de a merge mai departe.

 

Marina Costa scrie povești desprinse parcă din timpurile când lumea era mai bună, mai tolerantă, mai plină de iubire. Te îndrăgostești în mod iremediabil de atmosfera din cărțile sale și te lași purtat pe mările învolburate ale aventurii.

57191820_318703492125975_777542282059448320_n

Echipajul este un roman care te cuprinde sub vraja sa de la prima și până la ultima pagină. Acțiunea sa este asemeni unui vals pe Dunăre sau ca o croazieră de plăcere pe apele ei uneori limpezi, alteori tulburi, ca și viața. Autoarea ne poartă în pași de dans într-o lume de altădată, în care Brăila era un tărâm de poveste, iar oamenii săi debordau de ambiție și de devotament față de cei dragi. Am descoperit aceeași atmosferă pe care o știam din scrierile lui Panait Istrati și recunosc că mi-a plăcut. Am luat parte la aventuri fel de fel, am fost martora unor povești de iubire care trec peste orice obstacol, am observat un triunghi amoros, am admirat puterea personajului central, Emilia Mavrodin, de a lua oamenii așa cum sunt și de a îi judeca în funcție de personalitate, iar nu de etnie, așa cum se practica în universul ei, am aflat tradiții și obiceiuri noi, atât de-ale grecilor (un popor extrem de drag mie), cât și de-ale rușilor lipoveni și pur și simplu am uitat de cotidian. M-am pierdut pe mine descoperind o altfel de lume și mi-a plăcut. Am pășit pe corabia vieții prin intermediul personajelor Marinei Costa și am observat schimbarea lor de-a lungul timpului.

 

Cezara Zamfir scrie diafan, dar oferă lecții de viață prin ceea ce scrie. Eu, cea de pe locul doi este o carte cu un mare substrat psihologic, care analizează relațiile dintre oameni și ne arată cât de jos se poate ajunge atunci când nu știi să te pui pe tine însuți pe primul loc în viața ta. Este un roman al alegerilor, atât când vine vorba de iubire, cât și când vorbim de prietenie, dezvoltare personală și locul de muncă. Cezara Zamfir ne arată că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg și ne arată că putem scăpa lucrurile de sub control atunci când ne așteptăm mai puțin. Putem părea puternici în exterior, însă numai experiențele de viață ne vor arăta cine suntem cu adevărat și e posibil ca realitatea să ne lovească extrem de puternic.

69039713_867072833661831_27063215997321216_n

De 1 decembrie, citim românește, se știe! Îi recomandă talentul și stilul de scriere!

5 gânduri despre ”DE 1 DECEMBRIE, CITIM ROMÂNEȘTE! (2)

      • Marina Costa zice:

        Daca ti-a placut Echipajul, Prietenii dreptatii este oarecum in acelasi stil. Doar ca afli mai multe despre mexicani,d espre mariachis si toreadori. Daca nu esti de acord cu lupta de tauri este ok- am personaje care nu-s si personaje care sunt la fel de pasionate ca microbistii nostri de fotbal. Si, de asemenea, arat ce se ascunde in spatele fiecarui sport de performanta la care un junior obtine succesul de tanar…

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.