ERIC EMMANUEL SCHMITT: DOAMNA PYLINSKA ȘI SECRETUL LUI CHOPIN – RECENZIE

Sunt unii autori spre care mă întorc întotdeauna cu drag, căci știu că nu vor reuși să mă dezamăgească vreodată, iar unul dintre aceștia este în mod clar Eric Emmanuel Schmitt. Scrie cu o forță extraordinară, creează adevărate istorii de viață, din care ai multe de învățat și totul într-o formă extraordinar de scurtă, de concisă, pe care o invidiez la el, căci mi-ar plăcea și mie să pot să îmi exprim astfel ideile în scris. Cu toate acestea, noul său roman apărut la noi – Doamna Pylinska și secretul lui Chopin, mi-a dat ceva bătăi de cap, trebuie să recunosc, și chiar am crezut vreme de câteva zeci de pagini că, de data aceasta, am dat greș cu alegerea lui. M-am gândit că, poate, nu sunt eu în dispoziția necesară pentru cartea lui, căci îți trebuie o anumită stare de spirit pentru Schmitt. Însă, nu cred că asta a fost totuși, ci modul de abordare al subiectului, care m-a zăpăcit puțin. Îl iubesc pe Chopin și iubesc pianul, cred că e sunetul care îmi place cel mai tare, însă parcă totul a fost abordat un pic cam prea teoretic pentru un iubitor de muzică clasică fără studii de specialitate. Cu toate acestea, autorul a reușit să transforme povestea într-una extrem de puternică, așa cum mă obișnuise, și să lege cântatul la pian de actul creativ, transformând romanul într-o minunată ars poetica.

Doamna Pylinska și secretul lui Chopin este un roman al formării, al descoperirii de sine prin intermediul muzicii, strâns legate în cazul de față de actul creator al scrisului. Romanul are puternice accente autobiografice, trimițându-ne în copilăria autorului, de unde a rămas atârnată de mintea sa o amintire dragă legată de mătușa sa, cântând o melodie de Chopin la pian, continuând cu tinerețea lui Schmitt, când, student fiind, a decis să ia lecții de pian, sperând să recreeze aceleași senzații și aceleași emoții ca atunci când era copil și a asistat la spectacolul oferit de mătușa lui. Însă, dincolo de lecțiile de pian, Schmitt descoperă cum să trăiască viața, experimentând totul la intensitate maximă, trăind fiecare clipă cu bucurie și dragoste de ea, conducându-l spre adevărata sa vocație, scrisul, despre care el însuși mărturisește:

„Scriu mângâind florile de câmp, fără a le mișca picăturile de rouă. Scriu făcând cerculețe în apă, pentru a pândi amplificarea undelor și dispariția lor. Scriu ca un copac în bătaia vântului, cu trunchiul inteligenței rămânând neclintit și frunzișul sensibilității fremătând.”

Romanul acesta te poartă undeva la limita dintre real și ireal, dintre lumea văzută ca atare și oniric, Schmitt purtându-te pe aripi de vis printre gânduri, trăiri, sentimente, toate acestea conducând la excelență și la acel ceva care îi oferă scriitorului puterea de a scrie cele mai minunate povești.

Inițial, întâlnim un Eric copil, fascinat de modul de interpretare a lui Chopin realizat de către mătușa sa, Aimee, la pianul vechi din sufrageria casei copilăriei sale. Apoi, ca într-un basm cu valențe mistice, student fiind, Eric încearcă să regăsească perfecțiunea de atunci, însă nici chiar cei mai mari pianiști ai lumii nu reușesc să redea totul la intensitatea de atunci. Această amintire din copilărie devine idealul său, acel punct terminus spre care se îndreaptă, acel vis îndepărtat care speri că va prinde aripi la un moment dat și te va ajuta să te înalți în zări înalte.

Pentru că nu regăsește nimic ceea ce a păstrat în memorie, tânărul decide să ia lecții de pian la doamna Pylinska, care este în sine un personaj aflat la granița dintre real și fantastic. Și-a dedicat întreaga viață studiului lui Chopin, pe care îl poate reda la o intensitate greu de egalat, însă, dincolo de lecțiile despre pian, ea îi oferă lui Eric un adevărat mod de viață, bazat pe ascultarea vocii interioare, pe săpatul adânc în adâncimi de fragilitate, pentru a observa ce îți dorești cu adevărat și pentru a pune în aplicare ceea ce îți spune sufletul. Ea îi oferă lecții despre muzică, regrete, iubire, creație, iar acest fapt este punctul de pornire al scriitorului Schmitt de mai târziu.

Doamna Pylinska și secretul lui Chopin este un roman inițiatic, care te poartă la începuturile autorului Schmitt, oferindu-ți o oglindă a timpului, în care poți privi și învăța despre Chopin, act creator și scris. Un roman scurt ca întindere, mare ca semnificații și intensitate, așa cum ne-a obișnuit deja Schmitt, care vine asemeni unei adieri și te lovește direct în suflet.

picsart_12-06-12208630197857322913.jpg

Date despre carte:

Titlu: Doamna Pylinska și secretul lui Chopin

Autor: Eric Emmanuel Schmitt

Titlu original: Madame Pylinska et le secret de Chopin

Traducere: Doru Mareș

Editura: Humanitas

Colecție: Seria de autor Eric Emmanuel Schmitt

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 128

 

Cartea o puteți găsi aici.

 

7 gânduri despre ”ERIC EMMANUEL SCHMITT: DOAMNA PYLINSKA ȘI SECRETUL LUI CHOPIN – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.