PE ARIPI DE POVESTE: CE AM CITIT ÎN LUNILE OCTOMBRIE ȘI NOIEMBRIE

Nu știu pe la alte case cum se întâmplă, însă eu, de undeva de pe la jumătatea lunii august, cu greu mi-am regăsit plăcerea cititului oricând și oriunde. Mi-a fost mult mai dificil să mă conectez cu poveștile din fața mea, mult mai greu să stau într-un loc și să citesc pagini după pagini, așa cum am făcut în prima jumătate a anului, iar acest fapt s-a simțit semnificativ și în numărul de cărți finalizate. Am dus la bun sfârșit opt cărți în lunile octombrie și noiembrie, ceea ce pentru unii poate părea mult, însă pentru mine este destul de puțin, căci opt-zece era media mea pe lună în materie de citit. Nu mă recunosc, parcă acum, decembrie, a adus cu sine un pic mai mult chef de citit. Bine, am avut și mult de lucru și, cum eu lucrez tot cu cărți, cred că și de aici mi s-a tras un pic lipsa chefului de citit altceva. Când corectez, intru cu totul în povestea din fața mea, așa că mi-a fost destul de greu să mai pătrund în alte lumi ficționale. A mai fost și competiția SuperBlog, care a cam stors și ultima fărâmă de energie din mine pentru orice altceva. Oricum, am avut lecturi bune și foarte bune, ceea ce este clar un avantaj, pentru ca nu aș fi finalizat în mod clar o carte slabă. Nu aș fi avut răbdarea necesară. În majoritate, am citit doar cărți pe care am ajuns să le iubesc și să le port cu mine în suflet, ceea ce consider că este un mare avantaj. Poate, într-un final, am reușit să mă cunosc suficient, astfel încât să aleg doar lecturi pe placul meu…

PicsArt_11-21-11.36.37

Minți primejdioase este o distopie literară extrem de antrenantă și de plină de forță, pe care o citești cu sufletul la gură, așteptând cu înfrigurare să vezi ce anume se va întâmpla mai departe, prin ce va avea de trecut Ruby și câte va mai avea de îndurat. Îți dorești o finalitate fericită, în ciuda întregii neguri ce se așterne încet, încet peste o Americă a viitorului, în care copiii au parte de o soartă extrem de crudă și de cruntă. În aer, plutește virusul NIAA, care ucide anumiți tineri mai speciali, ce au anumite puteri, iar dacă boala nu îi răpune, sunt luați de forțele guvernamentale, într-o așa numită tabără de reeducare, care nu e nici mai mult, nici mai puțin, decât un lagăr de muncă, unde toți cei cu forțe speciale sunt torturați prin modalități greu de imaginat.

Alexandra Bracken ne pune față în față cu cele mai negre frici umane: pierderea copiilor și neputința de a face ceva ca adulți pentru a îi salva. Odată ce ajung în preajma vârstei de 10 ani, aceștia se schimbă și nu toți ajung să supraviețuiască. Pur și simplu, ceva nou se manifestă în interiorul puilor de oameni, iar necunoscutul și imposibilitatea de a controla traiectoria celor petrecute îi sperie pe adulți, ca întotdeauna, iar panica ce pune stăpânire pe ei îi face să acționeze impulsiv și să declanșeze instincte animalice în preajma propriilor copii, pe care nu știu cum anume să îi salveze, iar din prea multă frică, îi chinuie. Dincolo de presupusele intenții nobile se află minți diabolice, iar autoarea sondează din plin acest aspect al naturii umane. În plus, prin modul în care își construiește povestea, aceasta îți stârnește curiozitatea și te face să te întrebi care este motivația din spatele acestui virus, cine anume l-a aruncat în lume și de ce doar anumiți copii a trebuit să treacă prin asta.

71718482_524221414978549_1766601880856690688_n

Coșmarul de la Killman Creek este pur și simplu un thriller din acela de excepție, care te ține cu sufletul la gură de la prima și până la ultima pagină. Autoarea se joacă foarte tare cu mintea noastră, a cititorilor, și ne lovește cu puterea revelației și a adevăratei identități a dușmanului exact atunci când ne așteptam cel mai puțin. Ia fiecare scenariu în parte pe care ni-l facem în minte și-l demontează bucată cu bucată, pentru a ne năuci cu un final neașteptat. Merge mult pe partea psihologică a dramei lui Gwen Proctor și ne prezintă fapte care nu sunt demne de încredere, care au darul de a ne zdruncina din temelii încrederea în personajul său și în acțiunile pe care acesta le face. Ba chiar Gwen însăși ajunge să se îndoiască de ea la un moment dat, fapt care o azvârle direct în abisul deznădejdii și al neîncrederii, după ce incipitul o prezentase mult mai puternică decât o văzusem în primul volum și mult mai pregătită să preia frâiele vieții sale. Avem parte de minți extrem de bolnave, de un întreg mecanism al terorii și al acționării fără milă, iar perspectivele create asupra viitorului familiei Proctor stă sub semnul incertitudinii.

72693779_10213987148063139_2241716355755671552_n

Pactul este un roman plin de controverse și de emoții puternice, căci autoarea pune în balanță multe lucruri prin intermediul acțiunii sale. Sunt aduse în discuție relațiile de prietenie, la fel și cele de iubire, care, poate, uneori, de-a lungul timpului, ajung la o anumită saturație, dând senzația de plictis și nemaibucurând neapărat sufletul. Totul pare perfect inițial, căci există două familii cu o situație materială bună, una cu capul familiei doctor oftalmolog, iar cealaltă cu un cap al familiei doctor veterinar. Familiile Harrte și Gold erau vecine de mai bine de optsprezece ani și, cu toate că nu erau înrudite, ajunseseră să se considere una pe alta o prelungire a celeilalte. Tocmai de aceea, și copiii lor, născuți la o diferență extrem de mică, un băiețel și o fetiță, devin extrem de apropiați, fapt care nu mai miră pe nimeni, ba, mai mult decât atât, ajung să formeze un cuplu încă de la 13 și respectiv 14 ani. Chris și Emily par a avea relația perfectă, însă, un telefon în noapte, care anunță ceea ce e mai rău, cum că ambii copii sunt în spital, îi ia pe toți prin surprindere. Din acest moment, autoarea pendulează între prezent și trecut, prezentându-ne cu minuțiozitate faptele și relațiile și arătându-ne cum poate un eveniment tragic să schimbe oameni și relații. Dincolo de acțiune în sine, care ne conduce spre adevăr, care, ca orice adevăr, este unul relativ, în funcție de perspectiva din care este privit, Picoult ne vorbește despre relațiile dintre soți, despre relația dintre părinți și copii și despre dedesubturile minții umane, care pot conduce la răul cel mare.

72842287_2479370142180536_2782336851514490880_n

Sora este o carte absolut minunată, care sunt sigură că își va găsi locul printre marile romane ale literaturii clasice la un moment dat, căci este scrisă într-un stil care te pătrunde până departe, adânc în suflet, și o poveste plină de emoție, de sensibilitate. Autoarea scrie extrem de vizual și te face să observi totul cu ochii minții, de parcă ai fi chiar acolo, pe străzile Londrei, participând la găsirea lui Tess și mergând pas cu pas pe urmele ei. Elementul de mister, de thriller este la el acasă, iar tu, ca cititor, asculți mărturia surorii ei, Beatrice/Bee, te deplasezi alături de ea din aproape în aproape și cauți semnele și indiciile care îți arată că sora ta, de care erai extrem de apropiată, nu s-a sinucis, nu a suferit de psihoză, ci a fost ucisă în cel mai josnic mod cu putință. Nu primești toate indiciile de la început, nu știi unde vei ajunge, însă Bee i se adresează direct surorii ei în mărturiile sale, iar acest fapt te face să te apropii extrem de tare de ambele personaje. Apoi, alături de toate aceste elemente care te cuceresc citind romanul lui Lupton, există și o dramă ce rezultă din relațiile de familie și de iubire descrise în roman, iar acest fapt înduioșează și te face să verși lacrimi amare.

picsart_10-22-074984446174761625782.jpg

David Jackson are o predilecție pentru joaca cu mintea noastră și pentru aducerea în atenția noastră a unor subiecte extrem de sensibile legate de copii. Te poartă de colo colo pentru a veni cu acel bam final, care te zdruncină din temelii.

Nu scoate un sunet este o carte care te pune le gânduri, căci subiectul este unul care te prinde în mrejele lui. Începi să te gândești dacă monștrii se nasc așa sau devin astfel din cauza unor suferințe supreme. De asemenea, nu empatizezi cu răpitorii prea tare, căci e clar că nu sunt foarte stabili din niciun punct de vedere. Au grave probleme mentale provocate de lipsa posibilității de a avea propriul copil, fapt care îi face să împingă limite și să răpească pur și simplu copii, văduvindu-i pe alții de a mai fi părinți.

Nu scoate un sunet este un thriller captivant, care ne arată cât de întortocheată poate fi mintea umană și câte limite pot fi împinse atunci când disperarea este prezentă. În același timp, autorul aduce în prim plan frici cu care orice părinte se confruntă: răpirea propriului copil. Pur și simplu, te trezești dimineața și observi ca puiul de om nu mai este sau, ca în cazul celui de al treilea copil răpit din carte, plătești cu propria viață.

20191111_054738.jpg

O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri este o poveste pur și simplu magică, despre înfruntarea celor mai negre temeri și frici pe care o persoană le poate avea. Este o comedie spumoasă despre cele mai îngrozitoare coșmaruri, care se adună toate într-un singur loc, în casa familiei Solar, care se transformă, pe alocuri, într-o drama de familie destul de dureroasă, care ajunge să îți smulgă câteva lacrimi pe alocuri. Romanul aduce în discuție subiecte serioase, precum anxietatea și în principal cea socială, care te face să te închizi ca într-o carapace și să refuzi să ieși din casă, de teamă că toți ochii te vor privi și te vor judeca, sau depresia, care te aruncă în interiorul unei găuri negre, a unei nebuloase din care nu întotdeauna poți ieși fără ajutor, și obsesia, dependența de jocurile de noroc, care conduce la pierderea identității de sine. Însă totul este tratat într-o manieră extrem de gingașă și de plăcută, cu un stil ironico-comic, fapt care te face să te îndrăgostești de personajele cărții și să îți dorești să iei parte la experimentul propus de Jonah, prietenul lui Esther: să îți iei lista cu cele mai mari frici ale tale și să ieși în lume, mergând în întâmpinarea lor, înfruntându-le și bucurându-te de cele mai mici victorii, care te duc mai aproape de a fi tu însăți, fără niciun fel de opreliști mentale, pe care singură ți le creionezi.

picsart_11-20-023839156629259188392.jpg

Zorzoane este o poveste încântătoare despre prietenie, devotament și a îți fi alături unul altuia în cele mai grele momente pe care viața ți le scoate în față. De asemenea, este o istorie de viață, din care desprinzi multe lecții, care să te ajute să fii tu însăți într-o lume plină de falsitate și de așteptări nerealiste, să te regăsești pe tine și să te ajuți să ieși din nou la lumină din întunericul pe care anumite drame te-au cufundat. Dacă nu poți face asta singur, trebuie doar să te asiguri că ai oameni minunați alături, capabili să te ridice și să te facă să strălucești, arătându-ți adevărata ta valoare și de ceea ce ești în stare. Nu e nevoie de gesturi extreme sau de chestii ilegale pentru a răzbi în viață, ci doar de puțină încredere în tine și de prietenia unor oameni care să nu te judece, să nu te afunde mai tare în hibele tale, ci să te salte și să te aducă din nou pe linia de plutire.

picsart_11-25-026450000385136763210.jpg

O lume fără tine este o poveste extraordinar de sensibilă, care reușește pe alocuri să te emoționeze până la lacrimi. Cartea aduce în prim-plan istorii de viață, legate toate de un spațiu ce creează o atmosferă gotică extraordinară, unde poposesc copiii mai puțin înțeleși de către societate. Academia Berkshire este locul în care își dau întâlnire copiii cu nevoi speciale, iar ceea ce știm inițial este faptul că adolescenții de aici dețin puteri supranaturale. Unul poate controla timpul, altul focul, altul gândurile oamenilor, unul poate discuta cu spiritele, iar altul poate apela la invizibilitate atunci când este nevoie. Perspectiva aceasta se schimbă, însă, de mai multe ori pe măsură ce ne afundăm între paginile cărții, făcându-ne să nu mai fim siguri de nimic și transformând romanul într-unul al familiei, în care membrii acesteia nu mai știu exact cum să se raporteze unul la celălalt atunci când unul devine veriga slabă, într-unul al prieteniei și al raportării în mod constant la cel de lângă tine, a cărui suferință nu ai văzut-o la timp și tot mai ai speranța că poți îndrepta totul cu puțin norocul, într-unul al finei analize psihologice și al găsirii răspunsului potrivit. Acțiunea se derulează în fața noastră, a cititorilor, asemeni unui puzzle la care mai adaugi din când în când câte o piesă, sperând că este cea potrivită. Cu toate acestea, nimic nu stă sub semnul certitudinii, nici măcar la final, pentru ca miracolele pot avea loc, iar personajele nu sunt cele mai credibile din Univers din cauza haosului ce le cuprinde mintea.

picsart_11-21-117875613176343987470.jpg

2 gânduri despre ”PE ARIPI DE POVESTE: CE AM CITIT ÎN LUNILE OCTOMBRIE ȘI NOIEMBRIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.