RECOMANDĂRI DE CĂRȚI FANTASY

Iubesc să citesc cărți din sfera fantasy și acum, să fim serioși, cum ar putea să nu îmi placă? Suntem o societate de oameni din ce în ce mai triști, mai anxioși, mai puși pe fugă, pe grabă, pe muncă multă, așa că este nevoie ca, atunci când citim, să evadăm din cotidian și să pătrundem în lumi cu totul și cu totul noi, care să ne facă să visăm cu ochii deschiși, să ne ajute să ne cufundăm în oceane feerice și să ne creeze magia aceea care lipsește în viața de zi cu zi. Cărțile fantasy au o putere fantastică în acest sens și ne conduc în acele zone ale imaginației pe care de multe ori le credeam pierdute. Ne fac să redevenim copii și să credem că totul este posibil. Îmi place la nebunie să descopăr lumi după lumi și cred că nu mă voi plictisi vreodată de ele. Tocmai de aceea, în articolul de față mi-am propus să vă prezint o selecție de cărți fantasy pe care le iubesc cu tot sufletul meu. La final, aștept sugestiile voastre pe această temă. Niciodată nu sunt suficiente cărțile mele fantastice. Mereu e loc pentru altele noi! ❤

3575b-1

Recomandări de cărți fantasy

Miraj nu este un roman spectaculos încă de la primele pagini, ci, asemeni unui boboc de trandafir, se deschide pe măsură ce înaintezi cu povestea și te afunzi în lumile create cu măiestrie de către autoare, ajungând la final să plângi cu lacrimi amare toate pierderile și despărțirea de Amani și universul ei plin de obstacole și încercări. Se regăsesc multe elemente din basmele arabe și, asemeni unei Șeherezade, autoarea țese povești de viață care te captivează și te cuprind în mrejele lor, de unde îți este greu să mai ieși la final. Universul literar al lui Daud este deopotrivă mirifc, cu castele cu elemente unicat, cu detalii minunat croite, și crud, de parcă maștera din Albă ca Zăpada ar conduce lumea asta. Se țes intrigi și se creează alianțe neașteptate, povestea lui Amani, care o face să se pună în pielea dușmanilor săi, te farmecă de parcă ai fi băut din pocalul plin cu nectar al zeilor. Dincolo de toate, este o poveste inițiatică, în care iubești să o însoțești pe protagonistă. La final, plângi, iar acest lucru cred că spune totul despre frumusețea romanului.

picsart_11-29-026624933524328384356.jpg

O lume fără tine este o poveste extraordinar de sensibilă, care reușește pe alocuri să te emoționeze până la lacrimi. Cartea aduce în prim-plan istorii de viață, legate toate de un spațiu ce creează o atmosferă gotică extraordinară, unde poposesc copiii mai puțin înțeleși de către societate. Academia Berkshire este locul în care își dau întâlnire copiii cu nevoi speciale, iar ceea ce știm inițial este faptul că adolescenții de aici dețin puteri supranaturale. Unul poate controla timpul, altul focul, altul gândurile oamenilor, unul poate discuta cu spiritele, iar altul poate apela la invizibilitate atunci când este nevoie. Perspectiva aceasta se schimbă, însă, de mai multe ori pe măsură ce ne afundăm între paginile cărții, făcându-ne să nu mai fim siguri de nimic și transformând romanul într-unul al familiei, în care membrii acesteia nu mai știu exact cum să se raporteze unul la celălalt atunci când unul devine veriga slabă, într-unul al prieteniei și al raportării în mod constant la cel de lângă tine, a cărui suferință nu ai văzut-o la timp și tot mai ai speranța că poți îndrepta totul cu puțin norocul, într-unul al finei analize psihologice și al găsirii răspunsului potrivit. Acțiunea se derulează în fața noastră, a cititorilor, asemeni unui puzzle la care mai adaugi din când în când câte o piesă, sperând că este cea potrivită. Cu toate acestea, nimic nu stă sub semnul certitudinii, nici măcar la final, pentru ca miracolele pot avea loc, iar personajele nu sunt cele mai credibile din Univers din cauza haosului ce le cuprinde mintea.

picsart_11-21-117875613176343987470.jpg

Prințesa de cenușă aduce în prim-plan o poveste complexă despre o eroină ajunsă la stadiul de marionetă, de „mielușică în cușca leului, care doar supraviețuiește”, plină de intrigi, condimentată cu puțină dragoste și cu multe răsturnări de situație. Are accente feministe și asta mi-a plăcut foarte tare la cartea asta, însă mi-ar fi plăcut ca Theodosia cea puternică și gata de luptă din partea a doua a cărții să o acapareze puțin mai mult pe Thora cea slabă și mereu supusă din prima parte a cărții. Este un roman al deciziilor greu de luat, al lucrurilor puse în balanță și a confuziilor cauzate de timpul petrecut prea mult în preajma dușmanilor, fapt care aduce un antagonism teribil între rațiune și simțire, între gând și suflet:

„Dacă aș putea să otrăvesc fiecare kalovaxian din palat în noaptea asta, aș face-o? Aproape că mă bucur că nu am opțiunea asta, pentru că nu știu ce alegere aș face. Da, asta ar însemna să scap de Kaiser, de Theyn și de ceilalți luptători cu mâinile pline de sânge astrean și cu priviri reci, dar aici sunt și copii a căror singură crimă ecă s-au născut în țara greșită.”

70289218_513207316098324_6308126683631190016_n

Prințul nemilos, primul volum al seriei Făpturile Văzduhului, este un roman extrem de bine scris, care te prinde în mrejele sale, unde te ține captiv de la prima și până la ultima pagină. Efectul pe care îl are asupra ta este cel al unei avalanșe, pe care nu o prevedeai deloc atunci când ai început să citești cartea, dar care te lovește din plin, cu o forță de neimaginat. Te afunzi cu totul într-o lume a intrigilor, a cimiliturilor și a zânelor, care nu sunt deloc așa cum ți-ai fi imaginat din basmele copilăriei. Nu sunt acele ființe de o bunătate exagerată, gata oricând să îți îndeplinească dorințele sau să îți ofere cadouri, ci niște ființe de o frumusețe extraordinară, nemuritoare, extrem de crude mai ales cu ființele muritoare, pe care le consideră inferioare, și mereu pregătite să joace vreo festă. Sunt rele, crude și manipulatoare, însetate de putere.

Lumea creată de Holly Black este extrem de credibilă și construită cu mână forte de maestru. Tărâmul Zânelor este la doar o aruncătură de băț de lumea oamenilor, fapt care le face ca, din când în când, să seducă și să constrângă ființele muritoare, pe care le consideră slabe, pentru a le servi scopurilor lor mârșave. Lumea lor este una a nemuritorilor, situată într-o zonă de basm, cu copaci verzi, lacuri magice, în care se reflectă imaginea ultimului care a privit la luciul lor, cu labirinturi din frunze, cu fructe ce dau dependență, cu rochii diafane și petreceri pline de dans și voie bună. Alături de ele, trăiesc fel de fel de ființe, precum impii, șpriții, trolii, goblinii, broaștele ce pot fi călărite, caii de rugină, care te poartă în zbor spre orice loc dorești, pixi cu ochi înșelători și chiar copaci umblători, din calea cărora trebuie să te ferești. Totul îmbracă o formă extrem de cinematografică și poți vizualiza totul, ba chiar dacă ai o grădină uriașă și un râu în spatele casei ca mine și mai și citești la umbra nucului, parcă te aștepți să vezi ființele acestea în spatele copacilor sau ieșind dintr-un boboc de floare sau dintr-o scorbură de copac.

62536287_2211541105547900_6953376375176691712_n

Sufletele celor Rătăciți a fost un adevărat festin pentru suflet, oferindu-mi o călătorie minunată printre magi, ifriți și mireni și o atmosferă demnă de romanele de atmosferă consacrate. Romanul este unul plin de aventură, iar pericolele se simt la orice pas, mai ales că protagoniștii sunt la început de drum în ceea ce privește cunoașterea lumii de care aparțin și au multe de descoperit despre ei și puterile lor. Tocmai pentru că personajele principale sunt adolescenți, care abia descoperă că nu sunt oameni, ci specii cu totul aparte, precum magi sau ifriți, cu reguli proprii și puteri magice nebănuite, cartea poate fi citită și ca un roman inițiatic, în care eroii, asemeni celor de basme, au de parcurs un drum al lor, plin de obstacole și de încercări care să îi facă mai puternici și mai înțelepți, la finalul căruia trebuie să se descopere pe ei cu adevărat. Au trăit o viață într-o realitate iluzorie, acum au multe de recuperat, iar acest fapt conduce la o acțiune alertă, care nu lasă loc plictiselii pe tot parcursul lecturii.

66389488_1135021616684773_8778233740737380352_n (1)

Orașul de bronz are valențe de basm arab, atât prin modul de construire al subiectului, cât și prin plasarea acțiunii inițial în Cairo, apoi în fantasticul Daevabad, cu toate construcțiile lui mărețe, demne de profetul Suleiman (Solomon), cunoscut mai ales în lumea arabă și în cultura musulmană ca persoana care i-a cucerit pe djinni (duhuri crete din foc, cu puteri magice și invizibile pentru oameni), poveste care stă la baza construirii acestui oraș și a diviziunii dintre diferitele tipuri de duhuri magice, mult mai accesibili pentru musulmani, care cresc de mici cu aceste mici istorioare. Tocmai din această cauză, începutul poate fi un pic greoi pentru un neinițiat, însă nu trebuie să disperați, vă familiarizați repede cu termenii proveniți din arabă, iar glosarul cu termeni de la final este o adevărată mină de aur.

66036035_499967970748748_2061025230482046976_n (1)

Omul focului este o distopie literară captivantă, care te poartă în pași alerți printr-o lume post apocaliptică, în care domnește o nouă ordine socială, mânată de frică, vecină cu paranoia adeseori, dorința de putere, autodistrugere și speranța că va veni un timp mai bun, mai apropiat de ceea ce avusese omenirea înainte ca un virus letal, supranumit Solzu` Dragonului, să se extindă asupra multor oameni, transformându-i într-o torță vie, în combustibil pentru un foc măreț, care joacă un rol magistral pe tot parcursul romanului, devenind un antagonist sau un erou, în funcție de perspectiva din care privești lucrurile.

Dincolo de povestea în sine, Joe Hill aduce în discuție problematici care preocupă lumea modernă, precum posibilitatea de autodistrugere a omenirii, care întâmpină deja tot felul de rele, ce ar putea conduce la dispariția oricărui confort actual, la interrelaționarea dintre oameni în caz de dezastru natural iminent, dorința de a domina și de a conduce lumea, atunci când ordinea mondială se modifică în totalitate, capacitatea oamenilor de a rămâne buni chiar și în cele mai teribile situații și de a face bine chiar și atunci când nu ești sigur că vei ajunge să supraviețuiești unei noi zile, panica ce conduce la excluderea totală a celor care nu se mai încadrează în anumite tipare sau dorința de a îi proteja pe ceilalți în pofida tuturor temerilor:

„Dar când mă gândesc mai atent, păi, chiar și dinainte de Solzu’ Dragonului, majoritatea vieților oamenilor erau nedrepte, brutale, cuprinse de pierderi și de mâhniri și de confuzie. Majoritatea vieților oamenilor au fost și sunt prea scurte. Majoritatea oamenilor și-au trăit viețile înfometați și desculți, fugind de războaie și de foamete, o molimă aici și o inundație dincolo. Însă oamenilor le e dat să cânte pe mai departe. Chiar și un bebeluș care nu a mai fost hrănit de zile întregi se va opri din plâns și se va uita în jur când ar auzi pe cineva cântând de bucurie. Cânți și e ca și cum ai da de băut unui om însetat. E un act de bunătate. Te face să strălucești. Dovada că tu contezi se află în cântecul tău și în felul în care aduceți lumină unul pentru celălalt.”

Practic, Joe Hill imaginează un scenariu extrem de plauzibil ținând cont de modul în care evoluează societatea în prezent și ne oferă o privire de ansamblu asupra noțiunilor de bine și rău, care se modifică în funcție de situație și de punctul de vedere. Multe lucruri pornesc de la o intenție bună și sfârșesc prin a fi doar o pată urâtă în istoria omenirii. Uneori, fanatismul îmbracă hainele bunătății și supune oamenii la o teroare fără margini, iar frica scoate la iveală frânturi de suflet ale unor oameni care se temeau să se arate pe ei, cei autentici, într-o lume în care trebuie să te supui anumitor rigori. Însă, atunci când totul explodează și arde la propriu, nu mai este nevoie să păstrezi anumite aparențe și poți lăsa monștrii interiori să iasă la suprafață, preluând controlul și semănând teroare și moarte de jur împrejur.

60801629_591400581352080_5058912772457234432_n

Vicontele Verenței Pierdute este o serie fantasy feerică, având o acțiune inedită ce ne poartă pașii printr-o zonă literară cu totul nouă și singulară pe plaiul miortic, aceea a Valahiei Unite, dominată de academii Vel, dragoni și eroi de basm. Autoarea, Laura Știrbu, ne transpune într-o lume magică, de care ajungem să ne îndrăgostim în mod iremediabil. O sumedenie de enigme se derulează în fața noastră, pe care ne dorim cu disperare să le descifrăm, frânturi de adevăr ne sunt oferite de la un volum la altul, fapt care ne face să rămânem pur și simplu blocați în universul literar creat cu atâta măiestrie. Dacă nu ați citit până acum primul volum, „Lumina lui Trodheim”, vă recomand cu drag să vă îndreptați atenția spre el, nu veți regreta… În plus, a apărut de curând și cea de a doua carte a seriei – „Copiii din ceață” – care ne ajută să mai punem cap la cap câteva crâmpeie din adevărul mare și să ne afundăm și mai tare în poveste, devenind captivi ai istoriilor de viață ce se derulează în fața ochilor noștri.

5f4de-46459448_698896577150606_530614974305796096_n

Lumea lui Cristinne C. C. este conturată cu minuțiozitate și crește de la un volum la altul, se dezvoltă într-un mod extrem de frumos și de credibil, iar acest fapt te face să te îndrăgostești în mod iremediabil de universul ei literar. Te ademenește în lumea Coșmarurilor sale și te prinde acolo, făcându-te dependent de acțiunea cărților ei și de personajele sale, care îți devin prieteni apropiați și te însoțesc în viața de zi cu zi, căci autoarea are darul de a te face să nu mai poți sta fără ele și de a avea nevoie de ele și în realitate. Acum, pe bune, cum să stai fără Maximilian Novac cel plin de farmece și fără Alisia Iacob, Ephialte-ul extrem de imprevizibil și de nebunatic, care reacționează la orice impuls de moment?! Am citit pe nerăsuflate primele două volume ale seriei, iar o nouă carte cu acțiunea plasată în același spațiu, ce ne arată lucrurile din alte perspective, este întotdeauna bine-venită. Să tot fie astfel de romane, niciodată nu sunt suficiente!

Romanele Marinei Neagu sunt waw, mult mai mult decât m-aș fi putut aștepta și da, recunosc, autoarea a devenit una dintre scriitoarele mele preferate. Are un stil atât de complex, creează personaje atât de bine conturate și te ajută să pătrunzi în lumi trecute și prezente cu o asemenea abilitate încât ai impresia că urmărești un film, că scenele apar direct în fața ochilor tăi și că trebuie neapărat să te implici într-un fel, în orice fel, în acțiunea prezentată. Aș spune că am devorat romanele ei până la ultimă pagină, dar cred că, mai degrabă, ele au reușit să mă devoreze pe interior prin toate sentimentele pe care le-au creat în sufletul meu, pagină după pagină.

Marina Neagu aduce în prim-plan povești de dragoste ce trec dincolo de timp și de spațiu, legende mitologice care durează încă din timpurile străvechi ale dacilor și romanilor, personaje reale ale căror vieți se împletesc cu cele ale unor personaje supranaturale, o lume în care chiar și cele mai tainice coșmaruri pot deveni realitate, precum și o luptă dintre Bine și Rău, dintre forțele întunericului și cele ale luminii. Autoarea reușește să realizeze toate acestea în primul volum al seriei și să arate alte fațete ale oamenilor și ale lumii în care trăim, în care sentimentele cele mai negre pot crea dezechilibru în exteriorul nostru, creând haos:

        „Invidie, ură, dușmănie, lăcomie, dorința de a căuta doar defecte în semenii noștri, ne transformase pe toți, făcându-ne prizonieri ai unei realități sumbre. O realitate în care nu te puteai bucura decât dacă altcineva era mai slab decât tine, în care ne lăsăm conduși doar de dorința de a acapara, călcând în picioare principii, chiar și oameni, din simplul motiv că ne arogasem dreptul de a fi superiori.”

 

 

       Am momente, de regulă toamna târziu, când simt nevoia să mă întorc spre cărți dragi, care au darul de a mă scoate din orice fel de stare și de a mă ține puternic ancorată în poveștile lor. În plus, am tot citit în ultimul timp cărți minunate, dar extraordinar de triste, despre Holocaust și aveam nevoie să aduc puțină magie în viața mea, pentru a mă umple de energie, iar o călătorie la Hogwarts are întotdeauna efectul acesta asupra mea. Știam că voi plânge la final, revin la seria Harry Potter cel puțin o dată pe an, eram sigură că voi fi la pământ după ce voi închide ultima pagină (cine a citit volumul șase știe despre ce vorbesc), însă mi-am asumat din plin, căci până acolo, istoria celor trei prieteni, Harry, Ron și Hermione, este mult prea minunată, plină de feerie, mai ales că apar primii fiori ai iubirii și noi legături prin viață.

 

Hobbitul de J. K. Tolkien aduce în prim-plan povestea lui Bilbo Baggins, un hobit scos din zona lui de confort şi care trăieşte aventura vieţii lui. Este o poveste iniţiatică, prin care tânărul Bilbo se formează, devenind mult mai curajos şi mai luptător pentru visele şi dorinţele sale. Acesta prezintă o lume fantastică, invizibilă ochiului uman, o lume plină de magie şi de incredibil. Întâlnim în paginile romanului personaje fantastice precum gnomi, goblini, oameni ce pot lua forma unor animale, pitici. O poveste extrem de alertă, care te poartă prin diferite zone şi te determină să crezi că eşti chiar acolo, în mijlocul poveştii.

 

Magie, creaturi fantastice, personaje cu puteri vrăjitorești, New York, obiecte cu puteri deosebite, toate acestea sunt ingredientele unei lumi fantastice minunate, după cum ne-a obișnuit J. K. Rowling încă de la seria „Harry Potter”.

Mi-am dorit Animale fantastice și unde le poți găsi – scenariu original încă de când am auzit de el. J. K. Rowling este una dintre scriitoarele mele preferate, care reușește întotdeauna să creeze universuri minunate, care te fac să crezi că tot ceea ce cunoaștem nu este real, că, dincolo de ceea ce ni se pare a fi normal, există alte lumi, în care totul este posibil.

Acest roman este amintit în seria „Harry Potter”, fiind unul dintre materialele de studiu de la Hogwarts, Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii. Cartea de față prezintă modul în care aceasta a luat ființă, arătând cât de documentată și de demnă de încredere este.

Forma este una deosebită față de ceea ce am citit până acum, se apropie oarecum de o piesă de teatru, însă, parcă indicațiile scenice sunt mult mai puține. Este prima dată când am șansa de a mă apropia de un scenariu de film și pot să spun că mi-a plăcut foarte tare, mă ajută să îmi creionez în propria minte întreaga lume creată de autoare. La toate acestea, se adaugă imaginile minunate pe care le întâlnim în carte, care ne prezintă unele dintre animalele fantastice și ne introduc mai bine în atmosfera operei.

 

  Caraval te introduce într-o lume de basm, în care nimic nu este ceea ce pare a fi şi în care toate lucrurile pe care le cunoaştem în lumea reală nu se aplică. Autoarea a reuşit să creeze o adevărată feerie, cu extrem de multe detalii, ce au rolul de te introduce în povestea creată, de a te face să participi în mod activ la acţiunea pusă în scena, să râzi şi să plângi alături de personaje, să îţi doreşti să fii chiar acolo, în lumea Caravalului, pentru a descoperi indiciile şi pentru a primi premiul pus în joc.

 În toate cele cinci zile ale Caravalului, Scarlett, personajul principal, se afundă tot mai mult în poveste, nu mai reuşevte să deosebească realul de ireal şi lumea reală de cea a visului. Nimic nu mai are sens, indiciile trebuie descifrate şi nu mereu reuşeşte sau, tocmai când crede că este pe drumul cel bun, ceva se întâmplă,ceva care schimbă total traiectoria poveştii. Misterul irumpe din tot ceea ce o înconjoară, chiar şi din simplele petale de flori. Personaje misterioase apar la tot pasul, unele ca ajutoare, altele ca duşmani, care vor să o oprească să câştige, iar cei mai mulţi vor să o lase în urmă, căci premiul pus în joc nu este unul oarecare: acesta constă din îndeplinirea unei dorinţe.

      În lumea aceasta nouă, oamenii se lasă purtaţi de val şi regulile dispar în mare parte, căci jocul scoate tot ceea ce este mai rău din oameni, mai ales că li se pare că se află sub protecţia anonimatului. Lui Scarlett îi este tot mai greu să ajungă la o finalitate, mai ales cu atâtea piedici în jur, chiar dacă are alături un ajutor de nădejde: pe Julian, cel care îi devine foarte apropiat de suflet.

Cunoșteam demult această serie, însă am considerat întotdeauna că sunt doar niște cărți dedicate copiilor, însă, nu este nici pe departe astfel. Seria conține pasaje înfricoșătoare, care te fac să te întrebi până unde pot merge forțele Răului, ale Întunericului, și cât de multe pot face forțele Binelui pentru a le împiedica. Coperta finală ne oferă îndemnul de „A nu citi această carte după miezul nopții!”, sfat care pare a fi un pic pueril, dar, descoperind toate ființele fantastice care apar în carte, îți dai seama că este un fapt real, că răul de care au parte personajele este mult dincolo de imaginația noastră.

Seria este un basm modern, în care Răul și Binele se află în antiteză, dar, deși Binele câștigă în cele mai multe cazuri, putem observa că acest fapt nu este în totalitate astfel, deoarece  nu întotdeauna Binele aparent este chiar Bine, iar Răul nu este în totalitate rău, la fel ca în viața reală.

     Încă de la început, ni se spune că acțiunea va fi învăluită de mister, dar că acțiunile sunt repetitive. Toți au uitat ceea ce s-a întâmplat odinioară, dar lespedea de pe cel mai înalt deal din Comitat, Wardstone, amintește de aceasta, ea fiind acea piatră de temelie care pecetluiește Răul:

     „Cel mai înalt deal din Comitat este învăluit în mister.

     Se zice că un om a murit aici într-o aprigă bătălie, în timp ce încerca să supună un demon care amenința întreaga lume.

     Apoi, ghețurile au venit din nou peste Pământ, iar când s-au retras, până şi forma dealurilor, până şi numele târgurilor din vale se schimbaseră.

     Astfel, pe vârful cel mai înalt din lanțul dealurilor, n-a rămas niciun semn din ce s-a întâmplat odinioară.

     Doar numele i s-a păstrat. I se spune:

WARDSTONE –LESPEDEA CARE PECETLUIEŞTE RĂUL”

Pe autoarea Oana Arion am cunoscut-o prin intermediul romanului „Ultimul Viking” și întâmplarea a făcut să găsesc acest prim volum al seriei „Nemuritor” la un chioșc de ziare. Tot întâmplarea a făcut ca acest lucru să se petreacă la puțin timp după ce am deschis blogul și nu la mult timp după achiziționarea volumului ce îi purta semnătura să o cunosc și pe ea. Poate tocmai de aceea o simt atât de aproape de suflet, pentru că totul se leagă de un proiect drag mie… sau poate că acest fapt se datorează personalității deschise și joviale a Oanei (aka Cici), a sincerității sale, a boemiei și a modului de scriere plin de măiestrie, a stilului cameleonic, a felului în care își surprinde mereu cititorul cu ceva nou, care să ajungă la sufletul acestuia.

Florin Buharu este o voce tânără a literaturii române contemporane, care dă dovadă de o mare forță creatoare și a cărui scriitură este deja conturată și extraordinar de puternică. În operele sale, se simte pasiunea sa pentru legende, mituri și depășirea granițelor realismului, poveștile sale trecând dincolo de normalitate și îndreptându-se spre un fantasy inovativ. Îi place să scrie și se simte acest lucru în fiecare cuvânt pe care îl așterne pe hârtie. Seria „Vânătorii Proscriși” este cea de a doua serie a sa, autorul publicând anterior două volume din seria „Îngerul nimicirii”, care au ca subiect tot elementul paranormal.

Sunt unele cărți cărora nu le prevezi miraculosul și extraordinarul de la început și care ajung să te ia în totalitate prin surprindere, învăluindu-te cu totul sub vraja lor. În ultimul timp, am ajuns să mă bucur de astfel de descoperiri, care îmi fac inima să tresalte și care se adaugă, cu siguranță, pe raftul cu cărți preferate, pe care prefer să le păstrez acolo, cu speranța că voi avea timpul necesar pentru a reveni la ele la un moment dat. Cam așa mi s-a întâmplat cu „Cerul din adâncuri” de Adrienne Young, o carte care m-a atras ca un magnet prin intermediul coperții sale feerice, care te face să vrei să o citești. Nu am știut foarte multe despre ea înainte să purced la drum întru citirea ei, doar că are la bază mitologia nordică, iar acest lucru mi-a plăcut și l-am considerat a fi cireașa de pe tort, căci iubesc să aflu noi detalii despre popoarele lumii, despre culturi și civilizații. Autoarea nu aduce în fața noastră chiar acele povești cu vikingi pe care le anunța coperta patru, însă o oarecare inspirație de acolo există, cu unele răsturnări de valori, pentru că în cartea ei, Adrienne Young a preferat să ofere o oarecare egalitate a sexelor, să echilibreze relațiile dintre bărbați și femei la un așa nivel încât până și zeul nordic, Thor, devine aici o zeitate feminină extraordinar de puternică, Thora.

Cerul din adâncuri  este o lectură captivantă și fascinantă, care te face să te cufunzi cu totul în poveștile descrise între paginile sale și să vrei să afli mereu mai mult. Autoarea imaginează o lume de o frumusețe aparte, sălbatică în esență, în care lupta și participarea la bătăliile ce asigură onoarea și continuitatea valorilor tribului din care fac parte personajele sunt principalele preocupări. Autoarea are un stil extrem de cinematografic, care te plasează direct în mijlocul acțiunii, observând îndeaproape strădaniile și frământările celor două clanuri rivale, aska și riki, care, o dată la cinci ani, se întâlnesc pe câmpul de luptă pentru a își demonstra supremația și pentru a își răzbuna morții trecuți.

Lumea în care se învârt caracterele romanului este una puternic ancorată în tradiții și superstiții moștenite din moși strămoși, iar acestea sunt bine conservate de-a lungul timpului, fapt care conduce o atmosferă tensionată, încărcată de ură și de lipsă de toleranță pentru celălalt clan, perpetuată de la o generație la alta. Însă, dincolo de toate aceste lupte, care rămân oarecum într-un plan secund în romanul lui Adrienne Young, descoperim o lume a contrastelor, în care iubirea, prietenia și legămintele de sânge își fac simțite prezența din plin. Este o lume a curajului, aprigă, în care ai nevoie de o mare forță fizică pentru a putea supraviețui, însă, printre toate aceste lupte exterioare, își fac simțite prezența cele mai pure sentimente și emoții, care conduc la distrugerea diferențelor rasiale și la contopirea valorilor într-un tot unitar. Cred că tocmai acest aspect, al bunătății și al toleranței, care irump de dincolo de toată ura existentă între cele două triburi, m-a făcut să mă îndrăgostesc de cartea asta, iar la acest sentiment de dragoste iremediabilă au contribuit și personajele extrem de credibile și de bine construite.

Everless te ademenește în mod viclean în lumea sa, purtându-ți pașii pe tărâmuri magice, în care realul se împletește într-un mod extrem de armonios și de credibil cu fantasticul. Te farmecă în mod iremediabil și te poartă ca într-un vis prin Sempera, o lume dominată de superstiții, de mituri și de legende, un univers cu totul deosebit decât cel pe care îl cunoaștem noi, în care timpul devine mult mai important decât îl considerăm în prezent și în care intrigile se țes la orice pas, iar misterele irump la fiecare pagină. Pătrunzi în Everless cu sufletul plin de speranțe, însă realizezi curând că nimic nu este ceea ce pare a fi și că totul este doar aparență, un dans al iluziilor, care se unesc pentru a crea un simulacru de realitate. În palatele nobililor din Everless domnește teama că întreaga viață s-ar putea scurge din trup efectiv într-o clipită, iar inamicul îmbracă adeseori hainele prieteniei și ale iubirii, doar pentru a te prinde în plasa sa ce se țese cu meticulozitate asemeni pânzei de păianjen.

 

Regele malefic este cel de al doilea volum al seriei Făpturile Văzduhului și este o continuare în forță a acțiunii din primul volum, sucindu-ți mințile și învârtindu-te printre planuri și urzeli, printre zâne pline de ură și de gânduri pătimașe, încât ajungi la finalul lui năucit, fără putința de a te desprinde total de cele citite, fapt pentru care te mai întorci puțin la anumite scene și recitești, și te minunezi la fel ca prima dată. Volumul doi l-am simțit adânc în ființa mea, m-a lovit direct în suflet și m-a purtat pe valurile tulburi ale unei lumi care a căpătat alte valențe odată cu urcarea pe tron a unui nou rege. Autoarea te duce până jos de tot, în tenebrele ființei umane, apoi te înalță pe aripi de iubire și de pasiune până sus de tot, asta doar pentru a te arunca din nou în ghearele disperării. Romanul ăsta este pur și simplu, pas cu pas, un joc al seducției. Te ia cu binișorul, cătinel, cătinel la început, lăsându-ți senzația că știi totul, că deții controlul absolut asupra tuturor evenimentelor, pentru ca, mai apoi, să capete substanță și, bam, să îți aplice lovitura finală, făcându-te să te îndrăgostești de el în mod iremediabil, chiar atunci când credeai că este mai puțin probabil să se întâmple asta. Holly Black a împrumutat din viclenia zânelor atunci când a scris romanul ăsta și îți joacă o farsă de zile mari, căci, la final, ajungi să plângi în pumni că nu ai încă volumul trei și jinduiești după tărâmul ăsta magic. Cascade de sentimente te încearcă și nu poți face nimic pentru a opri șuvoiul de emoții.

67740380_889164804798280_7734600449231159296_n

 

Pe Theo Anghel, mama demonilor, am descoperit-o prin intermediul romance-ului său, „Rochia aurie”, o poveste de dragoste extrem de diafană, care are puterea de a învinge totul. Este un fel de poveste dintre Cenușăreasa și Prinț, însă extrem de bine scrisă. Apoi, am continuat cu seria „Am murit, din fericire!”, care cred că va ajunge una dintre seriile mele preferate. Mi-a plăcut foarte mult modul în care a început, cu o temă care pe mulți îi fascinează, aceea a ce se întâmplă după moarte. Cei doi îngeri, Abel și Ama, cele două forțe opuse, binele și răul, fac deliciul cărții.
Păcatele fiului este un cumul de sentimente antagonice: agonie și extaz, dulce și amar, iubire și deznădejde, putere și slăbiciune, inocență și păcat, puritate și impuritate și lista ar putea continua astfel la nesfârșit. Theo Anghel ne poartă pașii în trecut, la momentele de început ale relației dintre Lheya și Beleth (Lia și Luca din prezent), tocmai la porțile Elazardului, unul dintre cele șapte Orașe care asigură siguranța lumii pe care o cunoaștem noi, oferindu-ne o poveste plină de dinamism, încărcată de emoții diverse și de mistere ce irup în viețile celor doi, încercând să le zădărnicească planurile. Ajungem la începuturile omenirii și un tăvălug de evenimente vin peste noi și peste protagoniști, o veche profeție se luptă să iasă la iveală și multe forțe demonice se străduiesc să pună capăt tuturor visurilor pe care cei doi le au. Scriitura este alertă și debordează o forță deosebit de puternică, ce reușește să te plaseze direct în mijlocul acțiunii și te forțează să rămâi ancorat acolo, în istoria celor doi, trăind alături de ei fiecare întâmplare în parte. Forțele răului se dezlănțuie cu putere și sunt hotărâte să preia frâiele puterii, amenințând să distrugă universul cunoscut, iubirea apare între două ființe antagonice, o tânără inocentă, ce abia acum cunoaște lumea, și un demon feroce, dar capabil de cele mai nobile acțiuni și trăiri, erotismul își face și el simțită prezența, împletindu-se cu romantismul situațiilor și, pur și simplu, devii captiv în noua lume creată de Theo Anghel.
      Lumini și umbre se ițesc din fiecare filă, țesând intrigi complexe și situații limită, care îți fac pielea de găină, inima să tresalte, iar pulsul să o ia razna. Trăiești fiecare întâmplare în parte la o intensitate maximă și tot amâni sfârșitul, sperând că, printr-o minune sau o zbatere de baghetă magică, finalul mai poate fi amânat puțin. Nici măcar nu bănuiești ce anume te așteaptă la final și nu pot să vă zic exact, trebuie să aflați singuri, pot doar să vă spun că am plâns cu lacrimi amare și am recitit scenele acelea de mai multe ori, pentru că nu puteam să mă despart de personajele iubite, pentru că nu puteam să las deoparte senzațiile ce m-au străbătut atunci și pentru că aveam nevoie să mai zăbovesc un pic în Elazard, lumea pe care mi-am dorit să o cunosc încă de la primul volum.

2e612-21849107_10209278071459167_69891827_n

Publicitate

4 gânduri despre ”RECOMANDĂRI DE CĂRȚI FANTASY

  1. anasylvi zice:

    O lista plina de minunatii! Si eu sunt fan fantasy, dar mai ales high-fantasy (epic), fie ca este medieval, militar, cu accente SF sau steampunk. In acest sens, iti recomand Calea regilor, de Brandon Sanderson, sau daca vrei o trilogie terminata poti incepe Ultimul imperiu, ori daca vrei de sine statatoare – Elantris. Ti-i recomand cu drag pe Rothfuss, Martin, Pierce Brown, Robert Jordan, Sapkowski cu al sau Witcher, Robin Hobb, Abercrombie, Peter V. Brett, Visul isi alege visatorul – Laini Taylor.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.