DE VORBĂ CU AUTORUL CORIN PETRARU

Înainte de Crăciun, am primit cadou cartea Iubire ascunsă, scrisă de autorul Corin Petraru. Nu știu nimic nici despre ea, nici despre autor, dar anul acesta vreau să ies din zona mea de confort și să descopăr scriitori români noi. M-am gândit că, înainte de a purcede la drum întru citirea romanului, nu ar strica să aflu puțin mai multe despre cel care l-a scris și de unde puteam afla detalii minunate dacă nu direct de la sursă? Dacă și voi sunteți curioși asemeni mie, vă invit să citiți interviul pe care autorul mi l-a oferit.

Î: Te cunoaștem mai ales prin prisma scrierilor tale. Spune-ne trei lucruri despre tine care ne sunt mai puțin cunoscute nouă, cititorilor.

R: Evident că sunt cunoscut prin prisma scrierilor mele! Este cât se poate de firesc să fie așa și nu altfel. Niciun scriitor, poet, oricine altcineva care a iubit scrisul, nu și-a expus și descris mai întâi persoana, să se afle și să se vadă pe coperta cărții culoarea tenului ori vulturescul nasului.

La această primă întrebare, mi se cer cel puțin trei lucruri despre mine, să mă arăt ce am fost și ceea ce sunt acum. Ei bine, hai să încep totuși cu ceva:

Dacă aș fi fost contemporan cu Michelangelo Buonarroti și dacă printr-o anumită spiță mă trăgeam din familia de Medici, sculptorul m-ar fi scos într-un basorelief pe un zid de marmură de Carrara, poate călare pe un cal ridicat în două picioare ori tronând într-un jilț de doge venețian.

Copil fiind, toți vecinii, prietenii, cunoscuții părinților, mă alintau spunându-mi: „Vai ce copil frumos, ce gene întoarse, tu trebuia să fii o Corina, nu Corin…”.

Nu sunt nici chior, legat la globul ocular cu o eșarfă smulsă într-o luptă trecută din Caraibe. Sunt perfect normal și nu am nici proteze dentare montate după ce au bubuit tunurile din Navarone ce mi-au smuls toți dinții cu barbă cu tot.

Într-un cuvânt, perfect normal, numai că m-am cam delăsat și stafidit, dar nu-i nimic, o să mă retrag în Tibet o perioadă de timp și o să-mi revin… (n.r. râde)

Î: Care a fost prima experiență care ți-a arătat magia și puterea cuvântului scris, determinându-te, mai apoi, să devii scriitorul de astăzi?

R: Referitor la experiența mea arătându-mi puterea cuvântului, frumusețea și noblețea lui, chiar și magia care mă fascinează neîncetat, în ceea ce privește cuvântul scris pentru mine a rămas și este har dumnezeiesc și nimic altceva. Prin scris pot să ucid, pot să reînvii orice, de la oameni, animale, sentimente crezute toate moarte pe vecie.

Să mă leg puțin de puterea scrisului, da, pentru mine este mare! Nu am cunoscut în trecut răul, a face rău sau ce ține de urâțenia ăstuia. Între timp, prin diversificarea vieții mele, am dat nas în nas chiar și cu ura care, la un moment dat, putea face din mine un monstru sau orice altceva.

Pe lângă ziduri de biserici pe lângă care am trecut, am mai ascultat șoapte abia percepute ce-mi porunceau „Să nu ții minte Răul!”. Și nu l-am ținut, numai că el mă zgândărea de multe ori pe la spate.

Nu am cunoscut și nu cunosc gelozia, dar în schimb am transformat-o într-un respect pe care numai eu am știut să-l răstălmăcesc. Adică, atunci când am crezut că-mi este călcat în picioare, am reacționat violent și, Doamne ajută, că m-am potolit descriind toată această lavă incandescentă și murdară, ca fiind doar teorie neslobozită în practică, putând astfel să o aștern pe hârtie.

Î: Cunoaștem faptul că majoritatea scriitorilor au un ritual de scriere. Care este ritualul tău? Există ceva anume care te ajută atunci când scrii? Cum anume arată o zi de scris? Ce anume te inspiră atunci când scrii?

R: Nu pot spune că am un ritual la scris, nu, nici pe departe…

De obicei, fără a-mi deranja tabieturile zilnice, la cafea dimineața, îmi creionez activitatea de peste zi. Nu suport programările, orarele, planificările, atât pe termen lung, cât și pe cel scurt.

Un alt exemplu în acest sens, scot pe tapet nu ca să mă justific și nici să mă laud, în toată activitatea mea de-a lungul perioadei din câmpul muncii, am cam lucrat fără un program zilnic prestabilit. Nu intru în amănunte de cum am făcut, dar oricum, am reușit.

Ceea ce mă ajută pe mine la scris sunt de bună seamă gândurile mele gata arhivate. Având o memorie vizuală și auditivă ireproșabilă, tot fără laudă pot spune că stau bine, iar temele de bază ale scrisului meu, nu fac altceva decât să scoată materialul din arhiva ce o mai păstrez cu sfințenie, să-l pun pe hârtie.

Și, în fine, ce gândesc ziua scriu noaptea. Pun totul pe hârtie, metaforic vorbind, deoarece m-am învățat să scriu pe laptop.

Î: Ce anume preferi mai mult: romanele sau seriile de sine stătătoare? Ai un roman pe care îl preferi înaintea celorlalte dintre cele scrise până acum?

R: Să nu mai folosesc „De obicei…”, ci doar să mă rezum strict la întrebare, oare ce prefer? Romanele sau scrierile de sine stătătoare? Și unele și altele… Cu același drag cu care citesc, cu același drag și scriu, deci în egală măsură cartea mi-e dragă, de la un conținut liliputan și până la cel stelar.

81037714_2606111836173032_1770043588474830848_o

Î: Spune-ne câteva cuvinte despre cartea ta.                     

R: Fiindcă sunt mai multe cărți-cărticele scrise de mine, subțirele, dar bogate în conținut, am să încerc să spicuiesc din fiecare ceea ce consider mai elocvent și începând cu prima, pot detalia fără să clipesc.

IUBIRE ASCUNSĂ –   Este un roman autobiografic în care cu ardoare, dar și cu ura de atunci, am dorit să arăt ceea ce mi s-a întâmplat într-o anumită perioadă a vieții mele. De fapt, un episod situat între dramatism, descumpănire, sau o rătăcire a ceea ce am avut și am dorit să consemnez într-un mod mai special, mai direct, apoi să trag chiar un semnal de alarmă, fie el  și fără ecou.

A fi, spre exemplu, în vârful piramidei de sus, atunci când 50 de ani sunt socotiți pe drept cuvânt „apogeul vieții”, eu am fost atât de descumpănit, debusolat, rătăcit încât puteam pe acea latură să izbucnesc efectiv declanșând un rău în mod fizic, lipsit de metafore sau mai știu eu ce altceva.

Iubirea ascunsă, alături de credință a rămas!

AROMA IUBIRII –   O broșură de eseuri, simplă, cu un conținut care poate să pună pe gânduri, să încurajeze și să dea impulsuri pozitive cititorilor, prin stil și culoare…

HOINAR BĂTRÂN – Corpul central al volumului este povestea vieții Sfântului Serafim din Sarov, urmată de Învățăturile sale. Cadrul care le susține este pretextul povestirii. Hoinar bătrân este o carte scrisă cu suflet, așteptând să fie citită și cunoscută.

PENTRU CINE TREBUIA SĂ-MI DAU VIAȚA –    Această carte a mea are un aer de confesiune amară, dar și de document, de viață trăită cu intensitate, de istorie traversată cu toate simțurile. Pentru cine trebuia să-mi dau viața? este o carte amară despre revoluție, o mărturie adăugată multor altora, întreținând vanitatea cu care albia istoriei își face loc printre cei care descoperă târziu că au fost doar simplii ei figuranți sau umbre pe pânza vremii.

AȘEZĂRI ÎNGENUNCHIATE –   Este în primul rând o carte document, aducând imagini tulburătoare despre starea critică în care se află multe din mărturiile civilizației sașilor din Transilvania! Este o carte pe care am scris-o în forma unui reportaj emoționant, cordial cu trecutul, sever cu prezentul, atrăgând atenția asupra unui patrimoniu ce merită recuperat.

MICA SPOVEDANIE –   Ei bine, broșura de față am dorit să apară în ochii cititorului ca un fel de îndreptar de spovedanie venit din parte mea. Se știe că spovedania este ceva lăuntric și cu toate acestea, fără a păcăli Biserica, se mai poate deduce câte ceva pe ici pe colo, din priviri, gesturi, culori și nu numai…

BRIGITTE,  SIMBOLUL IUBIRII MELE –   Ei bine, în acest volum de mare calibru (cel puțin pentru mine), am dorit să prezint, prin intermediul faptelor și al actorilor imaginari, cum se trăiește iubirea în acest început de secol XXI, dragostea sufletului, dragostea vie, poate mai vie decât respirația prezentului. Ca autor, m-am transpus în pielea lui Bobdan Andrei, oferindu-i bucuria zilei, dar și lacrimile scurse noaptea efectiv, asistând la moartea Brigittei, căreia i-am oferit viață veșnică în schimbul morții.

 Î: Cum anume procedezi atunci când cititorii își doresc o anumită traiectorie pentru personajele dragi din romanele tale sau un anumit final? Ții cont de părerea lor? Cum reușești să păstrezi un echilibru între propriile dorințe cu privire la acțiunea adusă în fața cititorilor și dorințele acestora din urmă?

 R: Scriu, bineînțeles,  pentru cititori, dar nu scriu sub îndrumarea lor, la sugestiile unora și altora. Scriu să las ceva în urma mea, nu de dragul de a scrie, ci cu ardoarea nemuritorului să simt acolo unde voi fi, că lumea dă buluc să spargă vitrine de librării, să-mi devoreze cărțile dintr-o-nghițitură și pe nerăsuflate!

Deci nu țin cont de nimic altceva decât de instinctul meu lăuntric și, hai să o spun și pe asta, din ce mi-a mai trecut tangențial pe lângă urechi și doar m-a mângâiat, nu zgâriat…

Î: Consideri că scrisul are puterea unei practici spirituale? Cum anume te ajută scrisul în ceea ce privește starea ta emoțională?

R: Scrisul pentru mine, pentru eul meu, așa cum am mai spus-o, îmi dă aripi să zbor de fiecare dată în altă lume, în lumea mea, care pentru cei din jurul meu poate fi de neînțeles sau, mai degrabă, nu o simt la fel ca mine. Deci, rămân în lungimea mea de undă , nu nemuritor și rece, ci neclintit în universul meu înghesuit printre rafturi de cărți, chiar dacă-s pline de praful stelelor de mult apuse… Ielele bicherele s-au metamorfozat… În ceea ce privește muzele, cu ele drăguțele mă mai joc noaptea de-a spiritismul, așezându-le dezinvolt printre rânduri din file de carte.

Î: Ai citit o anumită carte care a reușit să îți schimbe perspectivele asupra modului de scriere sau care să te facă să ai o altă viziune asupra scrisului?

R: Nicio carte nu mi-a schimbat optica de viață, gândirea ori viziunea. În schimb, pe de altă parte, pe vremea când nu aveam o maturitate profundă a gândirii, pe atunci când asimilam și citeam mult, un „mult”, luat la metri întregi, carte lângă carte, nu m-am gândit că o dată și o dată voi fi în stare să scriu. Deci nu mi-am luat niciun reper în cărți, nici coordonate bine stabilite așa cum se obișnuiește.

Dar să nu fiu prea dur cu mine, fiind refractar la această întrebare, da, am avut totuși un vis în catre să mă culc și să mă trezesc în pielea lui  Ava Surenian, din romanul Henriettei Yvonne Stahl – Între zi și noapte – cu barbă albă și deasă, pieptănată frumos de o tânără iubită desprinsă cu mare modestie dintre muzele mele fidele și favorite.

Î: Ce surprize literare ne pregătești pe viitor?

R: Până pe data de 8 martie a acestui an, pregătesc două surprize pentru cititori, apoi dacă Dumnezeu mă va ajuta cu zilele lui excedentare pe care mi le va dărui mai departe, voi mai scoate de la tipar, alte trei lucrări. Până atunci, nu le voi denumi cărți ori volume, ci simplu scrieri.

Î: Cum vezi tu literatura română contemporană? Cum se vede aceasta din punctul de vedere al autorului?

R: După umila mea părere, căci nu pot spune altfel din postura în care mă aflu, pot doar afirma că literatura română se face cu spor! Se scrie mult și bine, pe deasupra. Se scrie aproape cu un elan exuberant, numai că marele public, cititorii de carte, s-a cam lăsat pe tânjală de când cu tehnologia aceasta ultra-ultra, de „înfipt în cap totul cu vrute și nevrute…”.

Î: Zi de zi descoperim noi scriitori talentați. Ce sfat le-ai oferi celor aflați la început de drum în taina scrisului?

 R: Bine a spus Coșbuc : „O luptă-i viața; deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor!”. Făcând abstracție de faptul că știu, îndemn, nu la încă o luptă proletară, ci la una culturală. Deci, ce mai așteptați?

Î: Un mesaj pentru cititorii tăi și ai blogului.

R: Mesajul meu către toți cititorii, chiar și virtuali, doresc să fie simplu și concis: Cititul să vă fie precum un balsam, o mângâiere într-un colț de suflet neatins de nici o răutate a vieții cotidiene. Fiecare carte scrisă a mea să fie un tort cu multe lumânări neaprinse pe el!

Mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu!

Corin Petraru 2

2 gânduri despre ”DE VORBĂ CU AUTORUL CORIN PETRARU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.