BUCURII LIVREȘTI. CE CĂRȚI AM CITIT ÎN LUNA IANUARIE

Încă nu îmi vine să cred ca am ajuns în anul 2020, ba, mai mult decât atât, că prima lună a acestuia a ajuns deja la final. Timpul trece cu o viteză uluitoare și parcă îmi este tot mai greu să privesc în urmă. Încerc să mă bucur de clipa prezentă și să las în urmă trecutul, însă, în ceea ce privește cărțile, de data asta parcă lucrurile nu stau chiar atât de rău. Am avut un ianuarie productiv din punct de vedere livresc și am reuși să finalizez un număr de 11 cărți, dintre care cinci au fost autori străini, cinci autori români, iar ultima de pe listă este o carte de dezvoltare personală. Am avut destul de multe noutăți pe luna asta, pentru că îmi doresc să ies puțin din zona mea de confort și să diversific un pic lecturile, fapt pentru care am făcut cunoștință cu Armentrout, am redescoperit o altfel de Colleen Hoover, am mers puțin și pe literatura erotică și chiar am citit o carte de dezvoltare, pentru că simt nevoia să mă dezvolt puțin. În majoritate, au fost cărți bune și foarte bune, cu mici excepții, dar e nevoie să existe și acelea. Nu poate fi chiar totul perfect.

Bucurii livrești. Ce cărți am citit în luna ianuarie

Bucurii livrești. Ce cărți am citit în luna ianuarie

Am început luna ianuarie cu o carte de referință a literaturii dedicate Holocaustului: Pianistul. Am văzut anterior ecranizarea și nu credeam că o mai poate întrece ceva, însă m-am înșelat. Și de data aceasta, cartea bate filmul. Cu mult. Este atât de încărcată de emoție și redă niște imagini atât de teribile ale războiului, care te șochează, îngrozesc și distrug sufletește în egală măsură încât ajungi să o treci pe lista celor mai bune cărți despre război citite vreodată. Pianistul este o carte document, o poveste dură despre Polonia din timpul ocupației naziste. Este o pagină de istorie și o mărturie vie împotriva celor care au comis cele mai mari crime ale umanității, iar acest fapt este cu atât mai dureros cu cât relatează o poveste adevărată. În plus, este o carte despre arderea din temelii a orașului Varșovia, despre oamenii curajoși care s-au opus oprimării și i-au ascuns pe evrei, vecinii lor de altădată, cu toate că pedeapsa capitală plana asupra lor, precum și un roman despre soldații germani care au dat dovadă de acel strop de umanitate care contrazice regula și care s-au opus cum au putut lui Hitler și politicii sale. Este un roman la care am plâns, care m-a durut efectiv și m-a șocat în egală măsură.

După o astfel de carte dură, era nevoie de o carte care să îndulcească puțin atmosfera și care să mă facă să uit de gustul amar lăsat de prima carte a anului. La recomandarea prietenei mele, i-am dat o șansă lui Armentrout, cu ultimul volum din seria semnată J. Lynn: Lasă-mă să te iubesc. Am fugit de autoarea asta extrem de tare, mi-era teamă de clișee, dar nu a fost cazul. Romanul cuprinde o poveste drăguță de iubire, un clișeu transformat frumos, scris într-un stil cursiv. A fost un pic cam siropoasă pentru mine, ce-i drept, dar după ororile Holocaustului, a mers la fix. În plus, elementul de mister vine să completeze întreaga poveste și te face să rămâi pironit între paginile cărții, ca să vezi cine se face vinovat de vandalizare și de toate relele petrecute lui Roxy.

Am continuat cu un roman al unei autoare românce, Christa, semnat Ella Sorani. Nu mă așteptam să dau peste o poveste scrisă atât de bine și de închegat. Cartea asta, cu toate că este micuță, m-a surprins extrem de plăcut. A fost dovada clară că esențele tari se țin în sticluțe mici. Romanul este un historical romance autentic, cu acțiunea plasată în apropierea frumosului târg al Ieșilor. Are de toate: intrigi, tensiune, iubire, iar totul este plasat în timpul lui Cuza, chiar înainte de căderea lui, fapt frumos surprins de către autoare.

Pentru că vreau să ies din zona de confort, m-am îndreptat către o carte încărcată de erotism: Se numește pasiune. Cartea asta stătea la mine în bibliotecă de extrem de mult timp. M-a atras prin faptul că vocea narativă este cea a unei femei, iar aceasta disecă în bucăți extrem de mici pasiunea, sexualitatea, erotismul, dorința carnală. Mi-a plăcut absență oricărui fel de inhibiție, fapt destul de neobișnuit pentru lumea arabă, căci acțiunea se petrece în Liban, a cărei istorie a revoltelor se contopește cu povestea ratată de iubire din carte. Romanul este o adevărată odă închinată femeii și trupului ei. Nu este chiar pentru oricine, din cauza stilului specific literaturii arabe, însă consider că orice femeie ar trebui să îi acorde o șansă. Autoarea te învață să te iubești și să te accepți, trăind totul la intensitate maximă, cu dragoste de viață și de propria persoană.

Pentru provocarea de pe grupul meu, am recitit Un final fericit?, de Andrada Rezmuveș. Este una dintre cărțile cele mai dragi mie de la autoare, cu un personaj feminin pe care îți dorești să îl ții în brațe și să nu îi mai dai drumul niciodată, sperând că, astfel, vei compensa întreaga absență a iubirii pe care a întâmpinat-o de la o vârstă fragedă. Este o poveste despre pierderi, căutări și regăsiri de sine, despre cicatrici vechi, absența iubirii și putere. Extrem de multă putere interioară, în ciuda întregii estetici a urâtului la care Sheryl asistă de-a lungul existenței sale, așa cum sunt drogurile, o mamă acaparată de vicii, pierderea prietenelor sau a iubirii.

picsart_01-11-024655479457776345688.jpg

Ajungem acum la una dintre dezamăgirile lunii: Lady Mara de Silvia Rusen. Nu este o poveste extraordinar de rea, este bunicică, însă prea puțin credibilă pentru vârsta la care sunt. Un el și o ea se cunosc în împrejurări ciudate: ea se căsătorește, împotriva voinței ei, cu un bărbat mai în vârstă, care pune la cale un complot, ce o ajută să își descopere adevărata iubire. Există însă o tensiune și un joc de-a șoarecele și pisica între protagoniști care ajunge un pic să te obosească. Mi-aș fi dorit mai mult de la cartea asta, care să corespundă cu coperta feerică.

Am continuat tot cu o autoare româncă, Petruța Petre, pe care o cunoșteam prin intermediul poeziilor sale. Am citit El și Ea, adică noi, un roman monstruleț, care mă aștepta cam de prin vară, ce se citește extrem de ușor, pentru că, o dată ce te afunzi în poveste, vrei să ajungi la finalul pe care îl anticipezi cumva. Este o minunată poveste de iubire între un El și o Ea trecuți bine de prima tinerețe, care se regăsesc pe ei înșiși și se recompun prin intermediul sentimentelor puternice. Stilul de scriere este destul de poetic, fapt care oferă un cocktail de emoții la pachet cu o poveste minunat construită.

Ajungem acum la cartea wow, care m-a făcut să o încep și să nu o las din mână până la final. Am început-o dimineața și seara era gata, fără drept de apel. Colleen Hoover a demonstrat că este cameleonică și a naibii de bună cu Verity, noul ei roman, care, dincolo de elementul romantic, atât de specific ei, aduce în prim-plan o poveste încărcată de mister, cu puternice accente gotice. Mi-a amintit foarte tare de Rebecca sau de Jane Eyre, pentru că asistăm și aici la o soție bolnavă, care locuiește cu soțul și cu cea care ar trebui să îi ia locul ca scriitoare, să îi continue munca, dar care ajunge să îi cam ia locul din toate punctele de vedere. Autobiografia lui Verity, în care descrie sentimentele ei deloc de mamă față de propriii copii, gelozia, torturile la care îi supune, îți întoarce stomacul pe dos. Însă, demența apare la final, când o scrisoare schimbă total percepțiile avute anterior. Încă stau cu gândul acolo, încă mă întreb care este adevărul, ce s-a întâmplat real, iar asta încă mă scoate din minți.

picsart_01-27-061245086174381418197.jpg

 

Am ajuns în sfârșit la Pictează-mă în culori indiene, o carte la care stăteam cu gândul de foarte mult timp. Autoarea transmite foarte tare, te emoționează și sensibilizează. Cartea seamănă foarte tare cu un film indian vechi, acelea create la rang de artă. Culoarea locală este redată cu acuratețe, autoarea descrie minunat obiceiuri și tradiții din India, iar acest fapt te face să călătorești cu ochii minții. Povestea de iubire se desfășoară pe un fundal original: acela al spectacolelor de dans. Ce mi-aș dorit mult mai tare ar fi fost o poveste un pic scurtată și o mai puțină dramatizare a situațiilor, care îi conferă un iz de telenovelă și totul ar fi fost perfect.

Pe Ruta Sepetys o iubesc și știți deja asta. Poate tocmai de aceea am fost puțin dezamăgită de începutul noului său roman: Adio, New Orleans!. Mi-a luat destul de mult să intru în atmosfera cărții, dar, odată ce am făcut-o, am regăsit aceeași autoare minunată, capabilă să emoționeze și sa îți dea cu totul lumea peste cap. Este o carte diferită față de ceea ce mă așteptam de la Ruta, cu mafie, bordeluri, matroane, dar cu un mare pozitivism, căci există o tânără ce încearcă să iasă din acest cerc vicios și să urce mai sus decât i-ar fi fost permis să viseze.

Am încheiat luna cu Arta subtilă a nepăsării, cartea de dezvoltare personală de care vă spuneam. Mi-a plăcut mai mult decât aș fi crezut. Este o carte care te ajută să te autoanalizezi, să pui în balanță lucrurile din viața ta și să lași în urmă tot ceea ce nu mai are relevanță. Te învață să îți pese doar de ceea ce este mai important pentru tine, ceea ce este cu adevărat necesar pentru tine. Nu îți spune că ești genial, ci normal, cu urcușuri și coborâri, cu bucurii și necazuri. Principalul este cum te strecori printre toate și cum înveți să rămâi la suprafață chiar și în cele mai tulburi ape.

Cartea lunii este clar Verity, pentru că m-a făcut să trăiesc atât de multe emoții și pentru că încă mai sunt cu gândul acolo. Va intra clar în top zece cele mai bune cărți citite anul acesta și va fi greu de întrecut.

picsart_01-18-054369283394225312172.jpg

 

6 gânduri despre ”BUCURII LIVREȘTI. CE CĂRȚI AM CITIT ÎN LUNA IANUARIE

  1. Radu E Cristina zice:

    Chiar eram tare, tare curioasa de cartile citite, eu din pacate nu am mai putut citi nimic in luna Ianuarie, imi doresc si eu sa citesc „El si Ea, adica noi, dar si Lady Mara, chiar daca pe dumneavoastră va dezamagit sunt tare curioasa de carte si de aceasta editura, sper sa apuc sa cumpar curand ceva de la ei.Multe lecturii frumoase in continuare.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ramona Răican zice:

    Verity, Adio, New Orleans și Pianistul, dar și Arta subtilă a nepăsării mă atrag și pe mine, le am deja pe listă. Până acum mi-am cumpărat doar Pianistul și abia aștept să o citesc. Lecturi inspirate!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.