IUBIREA DE SINE – CEL MAI IMPORTANT PAS PENTRU O VIAȚĂ FERICITĂ

Trăim într-o societate a vitezei și a schimbării perpetue, fapt care ne aruncă de cele mai multe ori într-un carusel al emoțiilor, al trăirilor și al sentimentelor. Ni se cere aproape în mod obsesiv să ne asociem cu anumite standarde, astfel încât să fim acceptați în anumite cercuri sociale. Vedem în mass-media cum ar trebui să ne îmbrăcăm, ce ar trebui să mâncăm, ce ar fi bine să citim și ce ar trebui să facem pentru a duce o viață mai bună, mai împlinită. Ajungem astfel să fim prinși într-un vârtej al nevoilor, grijilor permanente și al stresului, care ne aruncă cu forță într-un fel de bulă plină de întuneric, într-un vortex nemilos care stoarce până și ultima fărâmă de energie din noi.

Și totuși, în noianul acesta de griji permanente, uităm de cel mai important pion de pe tabla de șah numită viață: noi înșine. Ne pierdem undeva pe drum și nu mai reușim nicicum să ne regăsim. Ajungem la o supra saturare a ideilor, a gândurilor și ne transformăm în crâmpeie de nesiguranță și fragilitate, incapabili să mergem mai departe pe calea noastră, iar până și cea mai ușoară pală de vânt ajunge să ne zboare cu putere, să ne arunce de colo colo de câte un zid, fără putința de a mai evada. Ne pierdem pe noi înșine și încercăm să mulțumim pe toată lumea pentru a fi acceptați, pentru a fi doriți într-un anumit anturaj, pentru a simți că facem parte din marele hău al umanității. Nu ne mai auzim gândurile, împrumutăm emoțiile celor din jur și ne subapreciem, considerând că suntem un mare nimic, care nu reușește să facă ceva anume în viața asta. Căutăm aprobări de la cei din jur, vrem soluții care se găsesc doar în interiorul nostru și nu ne mai arătăm niciun strop de iubire sau de milă, nu suntem toleranți cu noi înșine, ci ne criticăm cu o îndârjire de catâr pentru orice nimic, doar pentru că societatea este în așa fel clădită încât avem impresia că am fi egoiști sau răi dacă ne-am arăta nouă înșine un strop din iubirea pe care o răspândim cu o atât de mare generozitate în jurul nostru, către apropiați și chiar către necunoscuți întâlniți pe stradă. Suntem prea aspri cu noi și de aici apar depresii, anxietăți și tare greu de vindecat mai apoi.

Iubirea de sine nu este un păcat, nu este o plăcere vinovată, nu este o lăsare pe planul doi a orice altceva de dragul nostru, ci este modul nostru de a ne dărui mai apoi lumii. Nu este un act egoist, nicidecum, ci este primul pas pentru o viață fericită și împlinită. Nu putem răspândi lumină în jurul nostru dacă nu ne cunoaștem pe noi înșine și nu ne găsim bucuria în noi. Fericirea nu se găsește în lucrurile din jur, sunt oameni bogați care își plâng nefericirea, și nici în aprobarea celorlalți. Ea se găsește în noi înșine și, iubindu-ne suficient, învățăm să înotăm în multitudinea de valuri ale vieții și să facem lucruri extraordinare. Odată ce ne iubim pe noi înșine, putem să îi fericim și pe ceilalți, pentru că, atunci când noi suntem împăcați cu noi înșine și ne luăm seva dătătoare de bucurie din interiorul nostru, atunci putem arunca săgeți de iubire în jur și să îi ajutăm pe ceilalți. Când tu ești bine, îți permiți să răspândești bunătate în jur și să faci lucruri mărețe.

Iubirea de sine - cel mai important pas pentru o viață fericită

Iubirea de sine – un prim pas spre o viață fericită și împlinită

Iubirea de sine ne ajută să devenim o variantă mult mai bună a noastră. Reușim, astfel, să ne aruncăm în vâltorile vieții cu putere, căci nu ne mai temem de eșec, ci îmbrățișăm totul așa cum este, cu bune și cu rele. Luăm totul ca pe o binecuvântare, din neputințe și nereușite extragem lecții, iar din reușite încrederea în sine. Învățăm din orice vine asupra noastră și păstrăm alături doar oamenii care aduc un plus de savoare și de frumusețe propriei treceri prin lume.

Odată cu iubirea de sine, crește răbdarea atât față de noi înșine, cât și față de cei de lângă noi. Nu mai avem așteptări nerealiste și nu mai avem nevoie să ne fie aprobat chiar fiecare pas pe care-l facem, așa că putem avea răbdare și deveni ascultători mult mai buni. Din ascultători pasivi, devenim unii activi,  capabili să ofere alinare. Atunci când te iubești, ajungi să te cunoști cu adevărat și să scapi de teama că te vei pierde undeva pe drum dacă îi ajuți pe cei din jur. Dispare acea frică excesivă și reușești să faci lucruri mărețe atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. Consider că ajungi să îi iubești așa cum se cuvine pe ceilalți abia când te iubești pe tine cu adevărat.

În plus, odată cu dragostea de sine, apare și încrederea în sine și în propriile puteri. Înveți să îți ascult sufletul și să faci primul pas spre împlinirea celor mai tainice visuri ale sufletului. Înveți să spui nu atunci când nu vrei să faci un anumit lucru sau când acesta nu corespunde cu propriile valori și dorințe. Nu îți mai este teamă că nu vei fi aprobat de cei din jur, pentru că nu îți vei mai dori atât de tare acceptarea tuturor celor cu care intri în contact. Înveți să discerni între oameni și să îi păstrezi alături doar pe cei care îți aduc lumină în viață, înlăturându-i pe cei care îți mănâncă energia, pofta de viață și dorința de a evolua. Nu îi mai vrei lângă tine pe cei care te trag în spate și înțelegi că puterea se află în tine, niciodată în exterior. Oamenii, chiar și cei mai apropiați și dragi, fie ei familie, prieteni, soț, copii, ne vor dezamăgi la un moment dat, la fel cum vom face și noi față de ei, pentru că suntem diferiți și e bine să fim așa. Principalul este să nu ne dezamăgim pe noi înșine, pentru ca acolo chiar ar fi o problemă.

Odată cu iubirea de sine, dispare și sentimentul de vinovăție, care poate fi de multe ori copleșitor, față de cei din jurul nostru. Religia, societatea și viața în general ne fac să ne considerăm narcișiști, egoiști și răi dacă ne iubim pe noi înșine, ne fac să ne gândim că e un păcat capital, care ne va conduce în iad. Însă, neiubirea de sine este singura care ne conduce în iadul personal, pentru că nu facem nimic din ceea ce ne-ar aduce fericirea, ci doar înaintăm prin viață cu temeri, nesiguranțe, nefericiri și dureri pe care ne temem să le rostim cu voce tare. Vina aceea că nu îi mulțumim pe ceilalți, că le spunem nu, că le spunem pas, că stăm în pat seara cu un bol de înghețată în brațe, că ne trezim mai devreme dimineața pentru a avea un moment doar cu noi, că ne facem o poftă, că ne cumpărăm bluza mult dorită excesiv de scumpă și lista ar putea continua la nesfârșit, dispare ca prin minune, pentru că înțelegem că, atât timp cât suntem bine cu noi înșine, nici lumea din jur nu se mai destramă.

Iubiți-vă! Faceți-vă poftele! Faceți primul pas spre legenda voastră personală! Căpătați încredere în propriile forțe! Râdeți cu poftă! Citiți ceea ce vă bucură sufletul! Dansați și puneți muzica la maximum! Opriți zumzetul celor din jur și ascultați bătăile propriilor inimi și ecoul propriilor gânduri! Iubiți! Trăiți viața la maximum! Bucurați-vă sufletele! Avem o singură viață și nu durează o veșnici. Nu trebuie să o trăim cu frică sau să o umplem cu regrete! Și cel mai important: iertați-vă! Numai atunci când veți fi voi bine la interior, veți putea să răspândiți lumină la exterior.

4 gânduri despre ”IUBIREA DE SINE – CEL MAI IMPORTANT PAS PENTRU O VIAȚĂ FERICITĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.