ALEX MICHAELIDES: PACIENTA TĂCUTĂ – RECENZIE

Iubesc să citesc thrillere, pentru că au darul întotdeauna să activeze spiritul detectivist din interiorul meu. Am nevoie de ele ca de aer, dar trebuie neapărat să mă șocheze, să mă facă să exclam că nu se poate așa ceva la final, să mă determine să îmi fac scenarii în minte, pe care să mi le demonteze bucată cu bucată la final. Abia atunci mă declar cu adevărat mulțumită. Am acasă Pacienta tăcută de Alex Michaelides încă de când a apărut, dar prea era peste tot în online, iar acest fapt m-a făcut să mă încrâncenez puțin și să amân citirea ei. Nici nu prea am citit recenzii la ea, pentru că îmi e teamă de spoilere, iar dacă la un thriller te-ai prins de la început cum stă treaba, atunci degeaba îl mai citești.

Pacienta tăcută este un thriller de excepție, care te șochează suficient la final, astfel încât să ajungi să exclami mut de uimire. Nu te aștepți la un asemenea deznodământ, iar asta am iubit la nebunie. Tot ceea ce se întâmplă pe parcurs este nebunie curată, personajele sunt atent construite, astfel încât să nu știi exact cine este bolnav la nivel mental și cine este cel normal, care nu are nevoie de tratament. Medicul se confundă foarte tare cu pacientul, iar confuzia creată voit te face să te întrebi ce anume e real și ce e doar rodul imaginației, căci niciun personaj nu pare de încredere. Violența gestului pacientei tăcute, amplificate de viața ei ce părea perfectă șochează la cel mai înalt nivel, iar toate elementele cumulate transformă cartea într-o fină analiză a naturii umane. Nu se simte că romanul este un debut, pentru că totul este remarcabil și construit cu minuțiozitate și atenție la detaliu, fapt care te face să nu o poți lăsa din mână, dorindu-ți să afli mai repede adevărul din spatele faptelor pline de mari semne de întrebare. Cine e vinovatul și cine e victima în ecuație? Asta te întrebi în mod constant, iar autorul are grijă să nu îți spulbere îndoielile până la final, când totul vine ca un bum puternic.

Pacienta tăcută - recenzie

Pacienta tăcută – un thriller psihologic minunat construit

Romanul ne aduce două perspective narative, una a Aliciei Berenson, pacientă la spitalul de boli mintale The Grove, și cea a lui Theo Faber, doctor psihoterapeut. Însă, dacă la o altă carte, acest fapt te-ar fi ajutat să ai o mai bună imagine asupra acțiunii prezente, aici nu ești sigur, pentru că de la Alicia avem doar jurnalul, ce putea fi manipulat, astfel încât să nu pară o criminală cu sânge rece, iar Theo a avut probleme mentale cu care a avut de lucrat la terapeut mult timp. Mi-a plăcut tocmai nesiguranța creată cu aceste două personaje de la care nu știi la ce să te aștepți, apoi plasarea la acest institut, The Grove, unde doctorii se cam contopesc cu pacienții, fapt care amplifică atmosfera ușor gotică a romanului.

Viața Aliciei Berenson părea a fi una minunată: este pictoriță de succes, este căsătorită tot cu un artist, Gabriel, care face fotografii minunate, iar totul pare a pluti pe norișori roz. Cu toate că au existat niște semne de instabilitate mentală încă de la moartea tatălui ei, totul legându-se oarecum și de moartea mamei sale în copilărie, într-un tragic accident, nimic nu prevestea fapta finală. Părea că se înțeleg perfect și că duc o viață de succes în casa lor din Londra. Însă, totul este spulberat de gestul Aliciei: din senin, își împușcă de cinci ori soțul direct în față. Asta ni se spune încă de la început, știm că a comis un act de o violență extremă și de o cruzime ieșită din comun, dar nu știm de ce, care este motivul din spatele gestului său, mai ales că păreau îndrăgostiți. Iar faptul că Alicia alege să tacă timp de șase ani după ce totul s-a întâmplat nu ajută deloc. Bine, ajută la vinderea tablourilor sale și la animarea curiozității publicului larg, dar cam atât, căci altfel totul stă sub semnul incertitudinii.

Aici intervine Theo Faber, psihoterapeut, care alege să lase o slujbă de viitor pentru venirea la The Grove, institut asupra căruia plana pericolul închiderii. Are o obsesie evidentă față de Alicia Berenson, fapt mascat de implicarea lui tacită în problemele institutului. El ajunge să fie un fel de detectiv, plecat pe urmele Aliciei, interogându-i prietenii și rudele, pentru a își construi o imagine completă despre pacienta sa tăcută. Însă, dincolo de tratarea acestei paciente, care îi devine ceva mai mult decât atât, aflăm și crâmpeie din viața lui, care nu este chiar atât de roz pe cât și-ar fi dorit. Urmând un patern din copilărie, el se atașează în mod excesiv de soția sa, actriță, despre care află că îl înșală. Refuzul lui de a se despărți de ea te pune oarecum pe gânduri, la fel și urmărirea soției sale.

Pacienta tăcută este o carte minunat construită, care îți pune toate simțurile în mișcare. Curiozitatea atinge cote maxime și vrei să știi exact ce se petrece, de ce s-a comis acel act extrem de brutal și ce anume a condus la el, ce semne ți-au scăpat. Dacă încă nu ați citit acest roman, vi-l recomand cu drag, nu veți regreta! Obsesiile sunt ridicate la rang de artă în cartea asta și te fac să te întrebi care este firescul în ordinea lucrurilor care se petrec în roman.

fb_img_15825437326048219332705570721081.jpg

Date despre carte:

  • Titlu: Pacienta tăcută
  • Autor: Alex Michaelides
  • Titlu original: The Silent Patient
  • Traducere: Dana-Ligia Ilin
  • Editura: Litera
  • Colecție: Buzz Books
  • Anul apariției: 2019
  • Număr de pagini: 368

Cartea poate fi achiziționată de aici.

6 gânduri despre ”ALEX MICHAELIDES: PACIENTA TĂCUTĂ – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.