SUSANA FORTES: SEPTEMBRIE POATE AȘTEPTA – RECENZIE

Iubesc cărțile din colecția Raftul Denisei, iar acest fapt nu cred că mai este un secret pentru cineva. În cazul romanului scris de Susana FortesSeptembrie poate aștepta, a fost aceeași dragoste și ceva mai mult: dragostea mea de când mă știu pentru Anglia. Coperta cărții aduce în prim-plan Big Ben-ul și Palatul Westminster și numai acest amănunt a fost suficient pentru a mă face să îmi doresc cartea atunci când am văzut-o pe Libris. După aceea, descrierea de pe coperta patru m-a convins în totalitate: acest roman este pentru mine. Special. Aduce în prim-plan evenimente petrecute în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, împletind trecutul cu prezentul într-o poveste ce se anunța încântătoare. Nu am putut să mă abțin. Deloc. Și tare bine îmi pare că nu am făcut-o. A fost totalmente genul meu de carte, de la prima și până la ultima pagină.

Septembrie poate aștepta este un roman care te cucerește încă de la prima pagină și te vrăjește prin stilul său deosebit de liric și de frumos, care curge cu o forță extraordinară. Autoarea împletește două planuri narative, un prezent în care războiul este doar un eveniment abstract, desprins din cărțile de istorie, și un trecut care stă foarte tare sub semnul incertitudinii, căci spionajul britanic a fost în floare, iar oamenii au ajuns să dispară fără urmă, fără ca cineva să pună prea multe întrebări. Rebecca Aldan se îndrăgostește de povestea și profilul scriitoarei Emily Parker și luptă cu morile de vânt pentru a afla ce anume s-a întâmplat cu aceasta, unde a dispărut la zece ani după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial. Merge pe firul memoriei celor care au cunoscut-o, caută printre documente vechi, ca un veritabil detectiv, în ciuda faptului că vrea doar să își scrie teza de doctorat pe acest subiect, și vrea neapărat să vadă unde duce toată această cercetare. Alături de Rebecca, și noi, ca cititori, stăm cu sufletul la gură și mergem din aproape în aproape încercând să descoperim adevărul din spatele acestei dispariții misterioase.

Septembrie poate aștepta - recenzie

Septembrie poate aștepta – un roman de o frumusețe aparte

Romanul Susanei Fortes cucerește prin elementul de mister oferit de dispariția scriitoarei Emily Parker, dar și prin numeroasele trimiteri la multe capodopere ale literaturii universale prin prisma Rebeccăi Aldan, doctorandă, care ajunge să își transforme teza de doctorat în țelul vieții sale, ca și cum reușita lucrării sale ar fi depins cu adevărat de aflarea adevărului.

Rebecca Aldan trăiește în Spania alături de iubitul său, oferă meditații și pare că are viitorul asigurat. Însă, spiritul ei aventuros moștenit pe linie paternă și dorința de a rezolva totul o fac să lase totul în urmă și să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a afla unde a dispărut scriitoarea de origine engleză Emily Parker. Ea transformă lucrarea ei de doctorat într-o adevărată pasiune, căci aceasta o face să nu se mai gândească la nimic altceva și să își dorească neapărat să afle ce anume s-a întâmplat, unde anume s-a evaporat scriitoarea la sărbătorirea a zece ani de la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial.

Găsește cu greu un profesor coordonator pentru teza sa, iar profesorul ei pensionar se va dovedi la fel de pasionat și de dornic să afle ce s-a întâmplat cu Emily ca și ea, mai cu seamă că el a cunoscut-o personal în timp ce lucra ca spion al Marii Britanii, alături de tânără și de viitorul soț al lui Emily. Scriitoarea avea talent, se remarcase și ca spioană într-o zonă extrem de tulbure, în care spionajul a jucat un rol extrem de important în învingerea naziștilor. Apoi, și-a urmat cursul vieții firesc și s-a căsătorit. A suferit de ceva probleme de sănătate, asemănătoare cu ceea ce cunoaștem azi a fi atacuri de panică sau sindrom posttraumatic. Dar nu acestea o fac să dispară, ci este văzută ultima dată în Trafalgar Square, la sărbătorirea a zece ani de la victorie, după care nimeni nu mai știe nimic de ea.

Rebecca Aldan devine obsedată de acest subiect. Continuă să cerceteze chiar și atunci când profesorul ei coordonator face un infarct, ca urmare a rememorării unor evenimente sensibile din viața lui. Nu poate sta deoparte de subiectul Emily Parker. A mers în Anglia special pentru a merge pe urmele sale și o face din aproape în aproape, împletind poveștile despre tânăra scriitoare cu povești din propria viață, care o apropie oarecum de femeia dispărută din trecut.

Dincolo de poveste, care poate fi un pic statică pe alocuri, cartea cucerește prin stil și printr-un umor extrem de fin. Septembrie poate aștepta este un roman palpitant, în care misterul irumpe la fiecare pagină și este întreținut cu măiestrie, iar elementul de ordin psihologic te face să fii ancorat puternic în acțiunea desfășurată în fața ta. Și, dincolo de poveștile spuse extrem de frumos, autoarea te ajută să călătorești atât în Londra din prezent, cât și în cea dintr-un trecut învăluit în mister, fapt care te face să lași totul în urmă și să pleci în marea metropolă. Acesta este bonusul cadou din partea Susanei Fortes.

picsart_02-19-112149105129760620649.jpg

Date despre carte:

  • Titlu: Septembrie poate aștepta
  • Autor: Susana Fortes
  • Titlu original: Septiembre Puede Esperar
  • Traducere: Cornelia Rădulescu
  • Editura: Humanitas
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Anul apariției: 2019
  • Număr de pagini: 264

 

 

2 gânduri despre ”SUSANA FORTES: SEPTEMBRIE POATE AȘTEPTA – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.