CE MAI CITIM DIN IZOLARE

Salutare, dragilor! Ce faceți? Cum o mai duceți? Bine, sănătoși, voioși?

Nu știu voi cum sunteți, dar mie îmi e destul de greu să mă concentrez la aproape orice zilele acestea, de parcă s-ar opri lumea în loc sau aș putea rezolva ceva citind toate știrile care apar în mediul online. Însă, încerc să mă motivez un pic, să încerc să îmi creez o rutină pentru tot ceea ce fac, astfel încât să pot să îmi păstrez optimismul și pozitivitatea chiar și pe perioada crizei și a izolării la domiciliu. Am un pic de noroc pentru că stau în mediu rural, am o grădină uriașă și chiar nu prea e nevoie să ies din zona mea de solitudine. M-am gândit să vă ofer o listă cu recomandări de cărți dragi, în speranța că vă va ajuta și pe voi să vă găsiți motivația de a citi, de a scrie despre cărți și de a evada puțin din cotidianul acesta destul de apăsător. Aștept și sugestiile voastre la final! ❤

 

Iubirea de sine - cel mai important pas pentru o viață fericită

Ce mai citim din izolare

Arta de a trăi frumos este o carte care pornește de la un eveniment real extrem de dureros, pierderea cuiva drag, care a ales să părăsească această lume, nemaiținând cont de cei dragi, fapt pentru care emoția irumpe din spatele fiecărei pagini, iar imaginația ta, ca cititor, trage un semnal de alarmă și te face să te simți extrem de mic și de nesemnificativ în această lume mare, în care ceea ce ai se poate fărâmița într-o clipită. Însă, dincolo de a fi o carte despre pierderi, durere și suferință, etape prin care trecem cu toții atunci când cineva iubit nu mai este printre noi, Arta de a trăi frumos este dătătoare de optimism și de o stare de bine de excepție, pentru că te face să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă, te forțează să treci peste limite, frici, anxietăți și te obligă să trăiești zi de zi la intensitate maximă, ca și cum totul ar fi un miracol, căci, în definitiv, fiecare nouă zi primită în dar, fiecare nouă zi este o șansă la a face totul mai bine, cu mai multă forță:

„Există două căi de a-ți trăi viață. Una este ca și cum nimic nu este miracol. Cealaltă este ca și cum totul este un miracol.” (Albert Einstein)

Arta de a trăi frumos - recenzie

 

Italia autentică. O insulă aflată la margine de lume, în apropiere de Sicilia, cu un nume extrem de muzical: Castellamare. Parfum de bougainvillea și leandru. O casă cu mireasma timpurilor trecute ce poartă cu sine un întreg univers. Grote pline de mister, valurile mării care se ciocnesc lin de maluri abrupte, o piazza dominată de o biserică patronată de Sant`Agata. Tradiții păstrate din moși strămoși și povești fermecătoare, de genul celor care încep cu „a fost odată”…

Toate acestea și multe alte aspecte se regăsesc în cartea „Casa de la Marginea Nopții” de Catherine Banner. Îmi amintesc că mă tentase foarte tare titlul în momentul în care cartea a apărut pe piață, căci are așa, un iz de basm și de „O mie și una de nopți” care m-a atras spre ea ca un magnet. Apoi, mult timp nu m-am mai gândit la ea.

Casa de la Marginea Nopții este o lectură extraordinară, de o splendoare și frumusețe aparte. Este genul acela de carte la care cu siguranță îți dorești să revii din nou și din nou, rămânându-ți alături pentru o lungă perioade de timp. Ți se lipește pur și simplu de suflet și refuză să mai iasă de acolo. Are o formă lirico-epică și o un mod de scriere extrem de elegant, plin de descrieri mirifice, care te fac să îți dorești să pleci în vacanță, și este încărcată de o multitudine de emoții, care te transpun într-un fel de carusel. Cartea este o saga de familie, urmărind destinul familiei Esposito de-a lungul unui secol, începând acțiunea în anul 1914 și mergând până în 2009, traversând epoci diverse, prinzând la un loc cele două Războiaie Mondiale, fascismul și comunismul, și ajungând până în timpurile mai moderne și pline de tehnologizare. Autoarea urmărește destinul a patru generații, însă, pe lângă acestea, observăm viața unei panoplii întregi de personaje, fiecare cu propria personalitate și istorie, fapt care îi conferă romanului autenticitate și îi asigură culoarea locală.

55783891_341650073148838_2848675696597794816_n

 

Cu toate că te-ai aștepta să găsești o poveste siropoasă între paginile romanului Cum să furi o inimă cu un sărut, datorită coperții cu tente roz, ce te fac să crezi că aduce în discuție o viață roz strălucitor, cartea te surprinde printr-un ritm alert, o tensiune permanentă între personaje, care te face să îți dorești să afli mult mai multe detalii picante legate de caracterele vizate, și o poveste atipică de iubire, deloc clișeică, care pornește de la o simplă superstiție: o cutie de valori care nu cuprinde bijuterii, ci simple citate de viață moștenite de la una dintre strămoașe, ce se presupune că ar indica persoana destinată să stea alături de tine o viață. Tocmai din cauză că aceste bilețele sunt un pic derutante, personajul principal, Francesca Rosi, nu știe exact ce să creadă în privința marii ei iubiri. Semnele îi spun ceva, inima tinde în cu totul altă direcție sau cel puțin așa crede. Să nu uităm că este o adolescentă, mereu nestatornică prin definiție. Și, dincolo de a fi o simplă poveste de iubire, cartea se dovedește a fi un drum al maturizării, presărat cu lecții mari de viață, care îi învață pe protagoniști că dragostea are o mare putere terapeutică și vindecătoare, căci este capabilă să transforme chiar și cea mai rece inimă într-un cuptor încins și să presare totul în jur cu toleranță și iertare, cele mai puternice trăiri pe care le poate simți o persoană. Aflată între datorie și sentiment, Francesca trebuie să decidă direcția pe care vrea să o ia viață ei, iar acest lucru nu este deloc o chestiune facilă, căci multe detalii trebuie puse în balanță și cântărite:

„Se spune că primul sărut trebuie să fie câștigat. Al meu a fost furat la un carnaval de un tip mascat, arogant și versat, sub cerul orașului Chicago. Aveam 19 ani. Se spune că jurămintele din ziua nunții sunt sacre. Dar, în cazul meu, au fost încălcate încă înainte să ieșim din biserică. Se spune că inima bate pentru un singur om și că poveștile de dragoste adevărată au un final fericit. Eu, Francesca Rossi, m-am surprins ștergându-mi și rescriindu-mi povestea până la ultimul capitol. Un sărut. Doi bărbați. Trei vieți. Împletite laolaltă. Și, prinsă la mijloc între acești doi bărbați, eu trebuie să îl găsesc pe cel care să-m fie alături până la sfârșitul zilelor.”

Cum să furi o inimă cu un sărut - recenzie

 

Verity este un roman genial, care se joacă cu mintea cititorilor săi cu o cruzime pe care cu greu i-o bănuiești la început. Te îmbie, te intrigă, te amețește cu fel de fel de povești, care mai de care mai macabre și mai produsul unei minți bolnave, te ademenește cu totul în lumea lui Lowen, Verity și Jeremy, după care te ia de o mână și te aruncă într-un abis fără margini, în care nu înțelegi exact ce anume te-a lovit. Cam ăsta este efectul romanului ăstuia asupra ta. Mintea îți rămâne încă prinsă în poveste la mult timp după ce ai închis ultima pagină. Urăști cu patimă, te lași furat de poveste și nici măcar nu bănuiești ceea ce ți se pregătește la final. Nu mănânci, nu bei apă, nu faci nimic altceva. Doar citești și fiori reci ți se strecoară pe șira spinării. Judeci acțiunile personajului principal, chiar dacă nu ești mamă, asemeni mie, și te întrebi până unde poate merge nebunia minții umane. Nu ești sigur dacă ai de a face cu o sociopată sau dacă totul este produsul minții unei scriitoare. Nu mai ești sigur de nimic și, cu toate acestea, ajungi să iubești cu patimă acest roman. Este wow! Atât am putut spune la final. Nu e chiar thriller, dar are o atmosferă gotică extraordinară, care te înfioară, iar ceea ce bucură cel mai tare este amestecul în doze potrivite cu elementele romantice și erotice.

picsart_01-18-054369283394225312172.jpg

 

Caruselul iubirii de Chiara Gamberale ne pune față în față cu toate temerile noastre, cu teama naturală de a nu ieși din zona noastră de confort și cu adâncirea noastră într-un cotidian de multe ori anost și care nu ne mai împlinește, tocmai pentru că ne adâncim în niște obișnuințe care, poate, după o anumită perioadă de timp, nu ne mai reprezintă ca persoane. Este o lectură ușurică, numai bună pentru vacanță și zilele toride de vară, dar cu un subiect original și cu o forță foarte mare de a oferi energie pozitivă și puterea de a lua viața de la capăt de câte ori este nevoie și acest lucru este marele plus al acestei cărți. Este jurnalul Chiarei, o italiancă de treizeci și șase de ani, care ajunge să piardă totul și pe care terapeuta sa o sfătuiește să facă zilnic ceva nou, timp de zece minute, cu speranța că se va vindeca de toate gândurile sumbre care o puneau la pământ:

„- Vreme de o lună, începând de acum, timp de zece minute pe zi, faceți un lucru pe care nu l-ați mai făcut niciodată.

– Și apoi, doamnă doctor, la final ce voi câștiga? Îmi voi recăpăta viața?

– Mai vorbim într-o lună, Chiara. Până atunci, jucați-vă, cu simț de răspundere, și nu trișați, aveți grijă!”

Aceasta este premisa de la care pornește cartea și lucrul care m-a atras spre ea. Mi s-a părut interesant să aduci ceva nou zi de zi în rutina ta, ceva nemaifăcut de tine mai înainte, de la care, în viitor, poți porni ceva nou, o poți lua de la capăt, cu un suflu nou. Consider că este nevoie de puțină nebunie și de puțină spontaneitate în viața asta, astfel încât să ne descoperim pe noi cei adevărați și să ajungem la eul nostru primordial, cum îl numește Chiara, la cea mai bună variantă a noastră, care zăcea în stare latentă în interiorul nostru, fără posibilitatea de a ieși la suprafață, căci, în graba noastră zilnică, am ajuns să o închidem acolo și să nu ne mai gândim la ea.

68750259_527287354676729_864708093575954432_n

 

Tentația de a fi fericit este o odă închinată vieții și trecerii prin ea cu capul sus, cu lumina în privire și cu forța de a face ceea ce te face fericit, luând hotărârile cele mai bune pentru tine, urmându-ți instinctele ce țipă să iasă la suprafață și făcând alegeri care să îți aducă liniștea și mulțumirea sufletească.

Cu toate că temele abordate sunt unele serioase, forma în care autorul îmbracă totul face ca adevărurile revelate să fie mai ușor de acceptat și ca romanul să nu fie unul în care se filosofează mult pe tema morții și a vieții. Printre toate chestiunile serioase, așa cum sunt un soț violent, singurătatea care vine odată cu bătrânețea și cu moartea partenerului de viață, infidelitatea în cuplu sau lipsa de mulțumire cu propriul destin, cu tine însuți, Lorenzo Marone strecoară un umor fin și un pic de sarcasm, care vin să coloreze totul în culori mult mai plăcute. Iar printre toate aceste teme serioase, descoperim un Napoli autentic, pe care doar un italian neaoș ni-l poate descrie, cu Vezuviul pe fundal și cu toată forfota orașului și dorința oamenilor de a ști totul unii despre ceilalți.

60577958_431543711007853_2933182764444286976_n

 

Piatră de hotar este o carte de proză scurtă, cuprinde o serie de povestiri și reflexii, și, la prima vedere pare o lectură ușoară, dar nu te-ai putea înșela mai tare. Este o carte terapie pentru suflet, de care se agață cu putere și se cuibărește comod acolo, făcându-te să te gândești la efemeritatea ființei umane, la șansele ratate, la visurile și speranțele făcute de-a lungul timpului, la iubirile neîmplinite, la dorurile care te acaparează cu totul, la natura umană atât de complexă și plină de surprize. Un cumul de emoții este acest roman, de trăiri și sentimente răzlețe, de bucurie fără margini și durere incomensurabilă. Citești și te oprești. Te gândești la tot, la ce ai tu, la ce ai avut, la ce ai fi putut avea, la cât de asemănătoare este viața ta cu cea a personajelor bine conturate din carte, la cât de multe ratezi din pricina unor orgolii prostești, la cât de multe ai fi putut fi și ajungi la concluzia că totul trebuie trăit conștient, la intensitate maximă, pentru a nu acumula regrete la final.

20190629_1708066821653111541183172.jpg

 

Femeia la 1000°C este o poveste savuroasă, care pornește de la o istorie de viață reală, cea a nepoatei primului președinte al Islandei, dar iese din tiparul realității, urmând regulile operelor cu caracter ficțional. Unele personaje au existat în realitate, însă altele sunt pură ficțiune. Autorul aduce în prim plan o femeie extrem de puternică, pe care viața a călit-o atât de tare încât nu se mai teme în prezent să spună lucrurilor pe nume și să își etaleze în fața cititorilor toate sentimentele așa cum sunt ele, fără niciun fel de prefacere sau înfrumusețare. Totul a fost și este așa cum este, iar timpul este limitat. Herra Bjornsson nu mai are chef de niciun fel de disimulare, oricum este bătrână și părăsită. Așterne în fața cititorilor săi evenimentele vieții sale așa cum au fost ele și cum îi revin în memorie, aducând în discuție perioada celui de Al Doilea Război Mondial, care a fost extrem de nemiloasă cu ea, lăsând-o să se descurce singură în haosul creat de naziști în întreaga lume, dar și cea de după, când a încercat câte puțin din tot ceea ce are viața de oferit: iubire, trădare, iertare.

picsart_02-19-11512591597742041210.jpg

 

2 gânduri despre ”CE MAI CITIM DIN IZOLARE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.