PE ARIPI DE POVESTE: CE AM CITIT ÎN LUNA MARTIE

Am început anul 2020 cu o poftă nebună de a citi mult. Cât mai mult cu putință. Am devorat carte după carte și părea că nimic nu mă poate opri. Începusem în aceeași notă și primăvara și în primele zile ale lunii martie am citit binișor, evadând în mod constant din cotidian cum aveam câteva clipe libere. Apoi, a venit toată povestea asta cu izolarea și carantinarea, Pământul a pus stop tuturor activităților obișnuite, iar acest fapt m-a dat puțin peste cap. Sunt introvertă de felul meu, nu ies foarte tare la plimbare, stau ca ursul cuminte în bârlog cu lunile și nu simt apăsarea. Acum, parcă nu am putut să mă concentrez la nimic. Aveam nevoie să ies la aer și să mă plimb și sunt o norocoasă pentru că am o grădină mare, fără mulți vecini primprejur, și am mai compensat puțin.

Tocmai de aceea, am citit mai puțin în luna care tocmai s-a încheiat. Am dus la bun sfârșit șapte cărți, cu toate că am început vreo opt. Au fost în majoritate cărți de ficțiune, cu două excepții, ambele cărți de memorii, autobiografice, dar cu multe învățăminte. A fost perioada autorilor străini, doar unul român, dar voi avea grijă să compensez în aprilie, pentru că am mulți scriitori români contemporani pe care abia aștept să îi descopăr.

Dacă sunteți curioși ce am citit, vă las mai jos lista, iar recenziile complete le găsiți pe blog.

CE AM CITIT ÎN LUNA MARTIE

Ce cărți am citit în luna martie

Am început cu o autoare tare dragă mie: Sara Shepard. Am citit de la ea Micuțele mincinoase, o serie care m-a încântat foarte tare și m-a condus în  prezent la serial, fapt pentru care, când am observat că se traduce ceva nou la noi, am devenit extrem de curioasă și am vrut să o descopăr în noua ipostază. Am citit pe nerăsuflate Perfecționistele, pentru că m-a prins tare. Este un volum plin de mistere, minciuni și intrigi, nu știi exact care este realitatea, iar joaca asta continuă a autoarei cu mintea mea m-a făcut să nu vreau să las povestea jos deloc. Am multe întrebări în minte și încă aștept să primesc răspunsuri. Nu am știut că e parte dintr-o serie, iar acum încă mă gândesc dacă să îmi iau volumul doi în engleză sau să mai aștept. Deliberez. Curiozitatea mă macină teribil. 🙂

Am continuat cu o carte amuzantă, dar de la care aveam așteptări mult mai mari: Poate astăzi nu omor pe nimeni. Subiectul cărții este unul extrem de actual în contextul globalizării: o tipă egipteancă, născută și crescută în Italia, care nu își găsește deloc locul și care simte o furie extraordinar de mare pentru toți cei care se conformează regulilor sau nu fac așa cum crede ea că ar trebui să acționeze. Este de înțeles oarecum, pentru că fata este prinsă între două lumi: cea a musulmanilor, cu propriul mod de a privi viața, destul de obtuz, și cu felul lor de a acționa, și cea a italienilor, popor care a adoptat-o, dar nu pe deplin. Este o cărticică plăcută, dar mi-aș fi dorit ca autoarea să lase puțin în urmă clișeele despre orientali și occidentali și să vină cu propriile puncte de vedere. Este în definitiv o femeie musulmană care scrie o carte. Voiam clar mai mult. Resurse avea.

Cea de a treia carte a lunii a fost Septembrie poate aștepta, un roman din Raftul Denisei, o colecție foarte dragă mie. Este genul meu de lectură, cu o împletire minunată între trecut și prezent, fapt care mă încântă mereu, pentru că îmi permite să cotrobăi prin timp și să mai învăț câte ceva despre ceea ce a avut loc în lume. Povestea în ramă aduce în prim plan o doctorandă din Spania, venită în Anglia pentru a își duce la bun sfârșit teza, ce are ca subiect o scriitoare dispărută la zece ani după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial. Misterele legate de dispariția acesteia devin obsesia celei din prezent, fapt care o conduce pe firul memoriei altor persoane, pentru a afla adevărul. Cartea abundă în trimiteri spre alte cărți și mi-a făcut un dor nebun de perioada în care am studiat Litere. Numai pentru aceste chestiuni și deja m-am îndrăgostit de ea în mod iremediabil.

Printre picături, așa cum procedez de regulă cu cărțile de memorii sau de dezvoltare personală, din care nu simt nevoia să citesc continuu, am terminat Arta de a trăi frumos. A fost o recitire de fapt, dar aveam nevoie de optimism și de un zâmbet larg pe față, iar volumul ăsta are darul te a te încărca cu o energie pozitivă fantastică. Pornește de la un eveniment tragic: pierderea soțului, care a ales să lase tot în urmă și să se sinucidă. Autoarea este psiholog de meserie și se simte în modul în care abordează totul. Tocmai de aceea, oferă soluții minunate pentru a putea continua în această viață chiar și atunci când simți că totul se destramă în jur. Este o terapie pentru suflet, care pune pe tapet răbdarea, iubirea, iertarea, rugăciunea și credința, toate elemente speciale pentru a depăși greutățile destinului și a te vindeca.

Am citit și o carte pentru copii: Misterul ceasului din perete. Există film și asta m-a făcut să vreau și cartea. Povestea este una destul de întunecată, cu multe accente gotice. Aduce în prim-plan magia, prietenia și adaptarea la o nouă viață. Apar vrăjitori, fantome, mistere din plin și inocența copilăriei. Este o poveste drăguțică, dar cred că mi-ar fi plăcut mai tare dacă aș fi citit-o la cu totul altă vârstă.

Tot o carte pentru copii a fost Pictează vântul, dar a avut un cu totul alt farmec decât cea precedentă, pentru că face apel la sentimente și se joacă tare cu emoțiile noastre. Are în prim-plan o copilă ce și-a pierdut părinții în mod tragic la o vârstă fragedă. Este ținută în izolare de către bunica maternă, care devine mai mult decât protectoare cu nepoata sa, însă, după moartea acesteia, ajunsă la familia mamei, fetița descoperă libertatea supremă și dragostea pentru cai, mai cu seamă pentru cei sălbatici. Este o carte de o sensibilitate aparte, pe care am pus-o deoparte pentru vremuri viitoare.

Ultima carte terminată în martie a fost Învățare de Tara Westover. Este una autobiografică, despre o fată crescută într-o familie mormonă strictă și destul de fanatică, care nu le permite copiilor să aibă certificate de naștere, să meargă la școală sau să apeleze la serviciile medicale. Tatăl crede foarte tare în Zilele Disperării, când omenirea va fi pusă pe pauză, iar el va deține toate proviziile din lume și va reuși să supraviețuiască în mod optim alături de cei dragi. Tara reușește să își depășească condiția și să studieze, terminând o facultate, un master și un doctorat. E destul de șocantă, pentru că sunt brutalități descrise destul de deschis, însă stilul de scriere atenuează totul și te face să empatizezi cu Tara și să nu judeci pe nimeni, indiferent de modul de a acționa.

Cartea lunii este clar Învățare, care a intrat în topul celor mai bune romane citite anul acesta. Voi câte cărți ați citit în martie? Care este preferata voastră?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.