ZIUA MEA DE NAȘTERE A FOST CARANTINATĂ

Sunt o persoană introvertită, care iubește să stea acasă și să nu iasă în lume cu lunile. În mod obișnuit, acesta este normalul zilelor mele și chiar nu mă deranjează deloc. Acum, că totul a devenit o normă și că toți stăm în case, fără posibilitatea de a mai ieși din casă, parcă nu mai simt atât de tare că vreau să rămân în izolarea-mi caracteristică și claustrofobia începe să se instaleze încet, de sigur, alături de anumite accente de anxietate și panică. Nu mi le doresc deloc, dar nu le pot controla întotdeauna așa cum mi-aș dori. Mă sufocă impunerea statului doar în interior când întreaga natură revine la viață, soarele strălucește tot mai des pe cerul de un albastru uimitor, care îmi amintește de mare, și verdele crud și pur devine obișnuit. Mă plimb prin grădină, Lăbuș trebuie scos zilnic și cred că și eu, dar tot simt o apăsare destul de mare pe suflet și gând. Vreau să știu că pot face tot ceea ce îmi doresc fără restricții și sper din suflet să ajungem la finalul acestei perioade urâte de pandemie cu mintea întreagă și cu toți neuronii neafectați de tot ceea ce se petrece în jurul nostru. Asta e optimista din mine. E clar. 🙂

Încep oarecum să fiu ceva mai comodă cu perioada pe care o traversăm și să îmi revin usor, ușor la un normal mult dorit. Știu că va fi bine, întotdeauna este, nu e finalul lumii încă, doar o problemă ce se dorește rezolvată. Nu e o vacanță continuă, e devotament față de cei dragi, pe care nu îi vizităm din iubire, și un pic de pauză de la toată nebunia care ne cuprinsese puțin. Ne plângeam mereu de faptul că nu avem timp, iar acum avem un pic cam mult și nu știm exact ce anume să facem cu el, cum să îl cheltuim cu cap, fără a irosi momentele, clipele, zilele. Petrecem mai mult timp în compania noastră înșine și cred că singurătatea asta apasă cel mai tare și sperie, pentru că suntem obligați să fim mai puternici și mai bine cu noi înșine și realizăm că ne-am îndepărtat destul de tare de noi înșine și de ceea ce ne doream cu adevărat. E destul de greu să stăm atât de mult timp doar în compania noastră și nu întotdeauna cel mai plăcut lucru, dar, pe măsură ce intervine obișnuința, parcă devine un pic mai ușor de acceptat totul.

ZIUA MEA DE NAȘTERE A FOST CARANTINATĂ

Ziua mea de naștere a intrat în carantină anul acesta

În perioada aceasta, pe 3 aprilie, a fost ziua mea de naștere. Hei, da, am 33 de ani și încă mi se pare ireal. Sufletul meu este încă de copil. Bănuiesc că sunt un copil mare. Nu vreau să las deoparte inocența și naivitatea atât de caracteristice mie. Ele mă țin în viață, cu toate ca nu mă scutesc și de multele probleme și de durerile provocate de la așteptarea primirii acelorași sentimente și trăiri de la cei din jur, dar asta e cu totul o altă poveste.

Este primul an când nu am marcat acest eveniment în niciun fel special. Am stat acasă alături de părinții mei ca de obicei. Da, am avut o masă mai specială, cu câteva prăjituri făcute cu făina aceea și drojdia ce se găsesc mai greu, dar nu a avut același farmec. Am primit telefoane peste telefoane, mesaje care m-au făcut să mă simt importantă. Specială. Dar mi-a lipsit tare interacțiunea cu oamenii. Nu stau atât de mult în preajma celor din jur, dar, de ziua mea, vreau interacțiune. Un pahar de vorbă și o strângere în brațe. Un pupic pe obraz. O floare colorată care să aducă soare în suflet. O bomboană degustată cu cei dragi sufletului meu. O poezie spusă privind în ochii celuilalt. Un simplu mulțumesc venit din adâncimea inimii mele și rostit cu voce tare.

Ziua mea de naștere s-a aflat în carantină anul acesta. Va deveni istorie și, cu toate că nu a avut nimic special în ea, ba chiar a fost de o banalitate extraordinară, a devenit specială. Pentru că a durut să nu îi am pe toți cei dragi alături. Pentru că mi-a lipsit masa aceea plină de mâncărurile dragi mie mâncate alături de oameni frumoși. Pentru că 33 de ani nu sperie atât de tare cum o face pauza asta din lume. Pentru că nu e drept. Pentru că voiam mai mult. Era dreptul meu și nu sunt un copil răsfățat. Am fost cuminte și am avut răbdare. Dar am fost furată. Prădată de multe momente anul acesta.

Și da: ziua mea de naștere a fost carantinată. Izolată cu totul în casă. Ca noi toți de altfel. Totul va fi bine. Trebuie să fie. Nu am renunțat la momentele frumoase degeaba.

6 gânduri despre ”ZIUA MEA DE NAȘTERE A FOST CARANTINATĂ

  1. Velcz Gabriela zice:

    Citindu-te, parca ma regasesc pe mine in acest monolog. Mai ales ca si ziua mea a fost carantinata, sunt născută la diferenta de o săptămână, pe 10 aprilie. Ca sa nu mai zic ca si sotul si băiețelul sunt tot berbeci si am serbat doar acasă pe fiecare. Sănătate!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.