JOHN GROGAN: EU ȘI MARLEY – RECENZIE

Iubesc animalele și în special cățeii, iar asta nu cred ca mai este o surpriză pentru nimeni. Lăbuș este o dovadă suficientă în acest sens, iar de-a lungul timpului mi-am cam rupt din timp pentru a salva micile patrupede, neputând fi indiferentă la nevoile lor. Tocmai pentru că am această pasiune, adevărată terapie pentru minte și suflet, mă bucur întotdeauna când găsesc cărți ce au în centrul acțiunii lor aceste animăluțe minunate. Așa s-a întâmplat și când am dat pur întâmplator pe Cartepedia peste Eu și Marley de John Grogan. A fost dragoste la prima vedere, recunosc, pentru că ador coperta. Subiectul în sine nu îmi era chiar necunoscut, am văzut ecranizarea în trecut, dar este un adevărat deliciu să parcurgi isprăvile labradorului. Te binedispune instant.

Eu și Marley este un roman autobiografic absolut încântător. Autorul te îmbie în atmosfera cărții cu un stil extrem de simplu și de alert, mod în care așterne pe hârtie povestea vieții lui alături de câinele care a devenit un membru important al familiei sale timp de ani buni: Marley. Lectura este una absolut delicioasă și încărcată de emoție în stare pură, căci nu ai cum să nu te îndrăgostești în mod iremediabil de cățelul acesta care și năzdrăvăniile le face mânat de intenții bune și de o naivitate și inocență specifice patrupedelor, ce rămân veșnic niște copii mici, indiferent de mărime și de vârstă. Alături de el, râzi cu gura până la urechi, dar asta doar până când ajungi la partea grea, pe care o tot amâni cu o îndârjire cumplită: finalul. Acolo, deja începi să verși lacrimi amare, imaginându-ți, ca stăpân de animal, cum ar fi să nu mai existe cel mai bun prieten alături de tine și ți se pare cumplit acest scenariu. Tocmai de aceea, preferi să nu te gândești, să alungi totul în cel mai ascuns colț al minții și să păstrezi doar amintirile minunate despre Marley sau cățelul tău. Nu vrei să sesizezi trecerea timpului și nu vrei să știi că, pentru un cățel, timpul trece infinit mai repede decât pentru un om. E mult prea dureros. Așa că rămâi la partea frumoasă, chiar și la aceea enervantă când mai roade un prag sau un papuc:

„(…) începeam să-l percep pe Marley ca pe un mentor. Un profesor și un model de viață. Este oare posibil ca un cățel – orice cățel, dar în special unul nebun, sălbatic, incontrolabil ca al nostru – să le arate oamenilor ce este cu adevărat important în viață? Cred că e posibil. Loialitate. Curaj. Devotament. Simplitate. Bucurie. Și ne învață și să distingem lucrurile care nu sunt deloc importante. Cățeii nu au nevoie de mașini scumpe, de vile impresionante sau de haine de firmă. Statutul social nu înseamnă nimic pentru ei. Ei se mulțumesc cu un băț. Câinii nu judecă oamenii după culoarea pielii, religie sau clasă socială, ci după sufletele lor. Câinilor nu le pasă dacă ești sărac sau bogat, educat sau analfabet, deștept sau prost. Dacă le oferi inima ta, ți-o vor oferi și ei pe-a lor. E destul de simplu și totuși noi, oamenii, mult mai inteligenți și mai sofisticați, nu reușim mereu să distingem ce e cu adevărat important și ce nu.”

Eu și Marley - recenzie

Eu și Marley – o lectură lejeră și amuzantă

Romanul lui John Grogan oferă o stare de binedispoziție și te transformă într-un optimist incurabil, în ciuda finalului, iar acest fapt se potrivește în totalitate cu realitatea unui crescător de câine. Patrupedul necuvântător nu îți permite să te mai întristezi sau să te dai de ceasul morții. Cu el, ești întotdeauna vesel, plin de speranțe renăscute, adunând cununi de bucurie în suflet. Te face să pui viața în perspectivă și să înveți lecții deosebite, care rămân cu tine chiar și când el nu mai este alături de tine. Înveți răbdarea și toleranța și că cele mai importante lucruri în viață nu sunt cele materiale, ci clipele petrecute alături de cei dragi, amintirile și chiar și boroboațele acelea care pe moment te scot din minți, dar care, mai apoi, devin comori uriașe. Asta este Marley: bucurie fără margini, speranță renăscută, prieten, dragoste, toleranță, veselie:

„Comparativ cu alți câini, Marley nu avea niciun talent special, dar era, fără îndoială, cât se poate de loial. Acum era de datoria mea să repar stricăciunile și să fac totul să revină la normal.”

Marley pătrunde pur întâmplător în familia Grogan. Căsătoriți deja de ceva vreme, cu cariere de succes în jurnalism, Jenny și John simt că ceva lipsește din viața lor pentru a se simți compleți. Ar vrea un copil, însă acesta este o schimbare majoră în viața oricui și nu sunt siguri că sunt pregătiți să facă față acestei mogâldețe, fapt pentru care apelează la un substitut: un cățeluș, un labrador adorabil care speră ei că le va lumina căminul. Asta se se și întâmplă, numai că vine la pachet cu muulte neajunsuri, prea multe pentru ceea ce știau și se așteptau ei. Face toate ghidușeniile din lume, roade tot ce prinde, evadează din cușcă, strică, dărâmă, fură obiecte și le înghite. Este și masiv, iar asta este clar un dezavantaj. Dresajul este un chin și am empatizat cu ei, pentru că la fel mă confrunt și cu Lăbuș, care abia acum începe să accepte și să audă comenzile, după aproape trei ani. Însă ceea ce atinge cote maxime la Marley este teama lui aproape obsesivă de furtuni, tunete și fulgere, care îl scot din minți și care necesită clar medicație pentru calmare:

„Am încercat să-l învățăm comenzi de bază – vino, stai, șezi, jos -, cu un succes parțial. Marley era tânăr și plin de energie, deci capacitatea lui de concentrare era la fel de mare ca cea a unei alge, iar volatilitatea lui era ca a nitroglicerinei. Era atât de agitat încât orice fel de interacțiune îl aducea într-o stare de frenezie foarte puternică, care aproape-l făcea să se urce pe pereți – o exuberanță pe care numai un espresso triplu ți-o poate da.”

Dincolo de povestea lui Marley, aflăm detalii despre existența lui John și a lui Jenny, soarta lor care se împletește cu cea a cățelușului lor, care devine un membru cu drepturi depline în familia lor, un camarad minunat și un prieten de nădejde, gata oricând să se sacrifice pentru stăpânii lui. Aflăm cum se confruntă cuplul cu infertilitatea, cu pierderea unei sarcini, cu venirea pe lume a trei copii, ba chiar și cu mutarea. Te cufunzi cu totul în lumea lor și refuzi să mai pleci. Anticipezi finalul și nu îl dorești. Vrei veșnicia și nemărginirea, cerul albastru și marea azurie. Te oprești și speri să treacă de la sine, să nu ajungi acolo, la acel punct dureros, cu toate că știi că e inevitabil:

„În singurătatea întunericului, aproape că simțeam cât de limitat ne este timpul pe pământ și cât de prețioasă este viața. Nu o apreciem la adevărata valoare, iar viața e atât de fragilă, precară, incertă, poate să înceteze în orice moment, fără vreun avertisment. Mi-am reamintit ceva ce ar trebui să fie evident, dar de multe ori nu este: fiecare zi, fiecare oră și fiecare minut trebuie prețuite.”

Eu și Marley este o lectură minunată, lejeră, numa bună pentru zilele petrecute în izolare. Vă recomand cu căldură, mai cu seamă dacă sunteți iubitori de animale.

Eu și Marley - recenzie

Date despre carte:

Titlu: Eu și Marley

Autor: John Grogan

Titlu original: Marley and Me

Traducere: Ela-Evelina Jianu

Editura: Art

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 368

 

Cartea o puteți comanda de aici.

Publicitate

Un gând despre ”JOHN GROGAN: EU ȘI MARLEY – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.