LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA ANDRADA REZMUVEȘ

Andrada Rezmuveș este autorul meu român contemporan preferat și acest fapt cred că nu mai este un secret pentru nimeni. Poate și pentru că îi cunosc romanele încă dinainte de a apărea pe piață și pentru că lucrăm cot la cot la fiecare în parte. Astfel, devin oarecum mult mai apropiate de sufletul meu. Însă, dincolo de a fi subiectivă, Andrada Rezmuveș scrie fenomenal, are o putere a cuvântului scris greu de bănuit atunci când o vezi delicată și extrem de modestă. Scrierile sale aduc în față o estetică a urâtului care domină lumea adolescenților ei. Personajele sale sunt creionate cu lumini și umbre și, fără excepție, au de luptat cu demonii lor interiori. Iubește să își treacă personajele prin focurile suferinței cu o plăcere sadică aș putea spune, dar tocmai prin acest fapt se diferențiază de mulți dintre scriitorii de romance de la noi. Liniile directoare ale acțiunilor din cărțile sale nu sunt previzibile, ci te iau prin surprindere întotdeauna, oferindu-ți lovituri la care nici măcar nu te-ai fi așteptat. Caracterele sale trăiesc cu durerea în suflet, care li se imprimă asemeni unei tare, dar toate, fără excepție, încearcă să se salveze și să se ridice deasupra nivelului lor inițial, să evolueze, și asta ai de învățat citind-o pe Andrada: să nu te dai bătut, indiferent de ceea ce ai de înfruntat în prezent, de ce furtuni te bântuie cu putere. Prin iubire, întotdeauna devii mai puternic.

În cele ce urmează, vă invit să vă așezați comod și să o cunoașteți mai bine pe autoarea romanelor Bătăile inimii mele frânte, Un final fericit? și a seriei Îmbrățișează-mi defectele (care, din păcate, în prezent, este retrasă de pe piață).

La o șuetă cu autoarea Andrada Rezmuveș

La o șuetă cu autoarea Andrada Rezmuveș

Î: Pentru cei care nu au apucat să te cunoască deja, descrie-te în câteva cuvinte.

R: Orgolioasă şi încăpăţânată. Fiind zodia berbec, cred că acestea mă definesc cel mai bine. (n. red.: Să nu o credeți pe cuvânt, e mai mult de atât, v-am spus că este modestă: este extrem de ambițioasă și de talentată, vă asigur eu. 🙂 )

Î: Care este prima carte care te-a făcut să te îndrăgostești în mod iremediabil de lectură?

R: Căutând-o pe Alaska. A fost prima carte pe care am citit-o în format fizic, pe vremea adolescenţei, şi tot ea mi-a deschis apetitul pentru lectură.

Î: Care este prima carte care te-a făcut să plângi și ți-a oferit o lecție nebănuită? Dar prima care te-a făcut să râzi în hohote?

R: Uf, nu ştiu dacă voi părea insensibilă, însă încă nu am plâns citind. Poate că am lăcrimat la anumite romane, dar niciodată nu am plâns în adevăratul sens al cuvântului. Totuşi, cartea care mi s-a părut că oferă o lecţie importantă de viaţă este: Totul se termină cu noi.

Cea mai amuzantă carte pe care am citit-o vreodată este Am numărul tău, am râs în hohote şi mi-a plăcut enorm originalitatea poveştii.

Î: Dacă ai fi putut să creezi un personaj/să scrii o carte din literatură română sau universală, care ar fi fost acela/aceea?

R: Nu cred că am întâlnit (încă) acea carte. Bineînţeles, mi-au plăcut multe şi am iubit fiecare rând al lor, dar nu m-am gândit niciodată că mi-aş fi dorit să le fi scris eu. 😁 Fiecare autor are acel „ceva” care-l defineşte de ceilalţi!

Î: Actul artistic a fost comparat de mulți autori cu dezbrăcatul în public. Ai simțit vreodată că ți-ai oferit sufletul gol, pe tavă, în fața cititorilor? Cum faci față acestei vulnerabilități?

R: Simt asta de fiecare dată când o persoană cunoscută/apropiată mă anunţă că îmi citeşte romanul. Este o parte din mine care intră în „defensivă”, dacă o pot numi aşa, încercând să se eschiveze/ascundă. Dar, la finalul zilei, romanul este scris în felul în care eu am simţit să o fac. Are emoţiile împletite cu gândurile şi ideile mele şi, chiar şi aşa, ştiu că pentru mine va fi mereu imperfect. Pentru că, şi când ne privim pe noi înşine în oglindă, este mai uşor să ne remarcăm defectele.

 

La o șuetă cu autoarea Andrada Rezmuveș

Î: Se spune că „Superman didn’t become Superman. Superman was born Superman. He wakes up in the morning and he’s Superman“. Crezi că te-ai născut scriitoare, te-ai trezit dimineața cu toate calitățile care îți trebuiau la scris sau ai devenit una și ți le-ai antrenat pe parcurs?

R: Probabil că fiecare om se naşte cu un talent al lui. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum cinci ani ce îmi doresc să devin, a fi scriitoare nu se afla pe lista mea de dorinţe. Cred că un scriitor devine mai bun cu fiecare roman al său. Învaţă câte ceva din fiecare, iar la sfârşit ajunge să îşi dorească mai mult de la el. Nu m-am născut scriitor, am devenit unul, pentru că uneori emoţiile sunt prea multe, prea intense, iar scrisul mă ajută să le investesc în ceva pozitiv.

Î: Ai un stil de scriere extrem de puternic, creezi personaje care au de înfruntat marile furtuni ale vieții. Se simte că iubești să îți treci caracterele prin iad, pentru a oferi la final o suavă petală a speranței. De ce astfel de cărți, în care drama și suferința predomină? De unde „plăcerea” de a îți chinui personajele până la sublim, până la punctul în care, nouă, cititorilor, ne vine să le luăm în brațe și să le ferim de toate?

R: Mi se pare mult mai uşor să scrii despre tristeţe decât despre fericire. Din punctul meu de vedere, suferinţa este printre cele mai profunde sentimente, tocmai de aceea poate fi cheia multor poveşti. Închid ochii, inspir, îmi imaginez durerea şi este mult mai puternică decât oricare alt moment fericit mi-aş implanta în minte. Nu sunt o fire pesimistă, ba din contra, aşadar, nu aș putea explica niciodată de ce acest gen este preferatul meu.

 

La o șuetă cu autoarea Andrada Rezmuveș

Î: Că tot vorbim de personaje, există vreunul care tronează în sufletul tău, unul care le-a întrecut pe toate celelalte în ceea ce privește iubirea ta pentru ele (sunt convinsă că toate sunt parte din tine, dar sunt curioasă care este „the best of the best”)?

R: Personajul feminin pe care am ajuns să îl îndrăgesc cu tot cu defectele sale, cu decăderile şi deciziile pripite este Maria din Îmbrăţişează-mi defectele. Iar personajul masculin este Chad, personaj pe care l-aţi întâlnit în seria menționată mai sus şi care va apărea în noul meu roman în curs de apariţie: Întodeauna el!.

Î: Cum s-a schimbat traiectoria ta ca scriitor din momentul în care ai devenit autor publicat? Simți că s-a schimbat stilul pe parcurs? Dacă da, ce anume s-a schimbat la felul în care scrii (ești deja la al patrulea roman publicat)?

R: Nu ştiu dacă mi-am schimbat stilul. Încă mă axez pe dramă şi durere, pe pierdere şi suferință. Însă, datorită editorului meu minunat, care are răbdare cu mine, am învăţat să mă exprim mai bine şi să scriu mai corect din punct de vedere gramatical (n. red.: Din acest punct de vedere, s-a schimbat în totalitate. Curând, mă va înlocui la corectură. Garantat. 🙂 ) Cu siguranţă, va exista mereu loc perfecţionare, dar ar fi nedrept să nu recunosc că sunt mandră de mine.

Î: Care este avatarul tău sau ce animal crezi că îți reprezintă spiritul?

R: Bufniţa. Iubesc noaptea! E momentul în care rotiţele creierului meu încep să se învârtă şi somnul pe care-l simt pe parcursul zilei dispare complet.

Î: Ca autor publicat, ți-ai dăruit bucăți din suflet lumii întregi. Cum este să citești părerile celorlalți despre ceea ce ai scris? Cum se simte critica adusă „puilor” tăi și cum se simt „laudele”? Cum faci față avalanșelor de idei și păreri legate de ceea ce ai scris? Cum gestionezi totul?

R: Fireşte că îmi place să îmi vad lucrările lăudate, dar, în acelaşi timp, nu pot zice că mă deranjează critica. Am primit unele critici constructive, altele aproape răutăcioase, însă nu pot afirma că m-au afectat. Pot spune că am învăţat din fiecare în parte.

 

La o șuetă cu autoarea Andrada Rezmuveș

Î: Acum, că am aflat câte ceva despre tine, spune-ne câteva cuvinte despre romanele tale.

R: Romanele mele nu sunt pentru toată lumea, aşa mi s-a spus. Scriu despre pierdere şi regăsire. Despre durere, suferinţă, secrete şi răni care încă sângerează. Combin toate acestea cu dragostea, oferind impresia că ea te ajută să te ridici atunci când totul te doboară. Iubesc să scriu, este singurul lucru unde am încredere că mă descurc, măcar pe jumătate.

Î: Cu care roman scris de tine crezi că ar trebui să înceapă un cititor? Există unul care crezi că ar ajunge mai repede la sufletele cititorilor, după care te pot descoperi cu toate celelalte scrieri ale tale?

R: Romanul în curs de apariţie este preferatul meu, dintre cele scrise de mine. Este cel la care am lucrat cel mai mult şi unde simt că am pus mai multă emoţie, dar, până la apariţia acestuia, recomand: Bătăile inimii mele frânte. Deşi se regăsesc mici greşeli în filele romanului, dacă cititorul poate trece peste, sunt sigură că va rămâne cu o lecţie întipărită în minte, la final.

Î: Câte cărți neterminate ascunzi în sertar? Ne poți dezvălui câteva cuvinte despre ele, astfel încât să tragem puțin cortina și să privim un pic în culisele vieții de scriitor?

R: Doar una. Nu îmi place să încep ceva şi să nu termin, iar dacă o fac, ajung să şterg romanul cu totul, pentru că înseamnă că-i lipseşte acel „ceva”, care-mi oferă dorinţa de a scrie.

Î: Numește un obiect sau o experiență pe care te bucuri că ai cheltuit banii câștigați din cărți.

R: Habar nu am, sincer. Dacă m-ai întreba ce am făcut cu banii, nu as ştii să îţi răspund. Au dispărut ca prin minune! 🤣

Î: Ce sfaturi i-ai oferi unui autor debutant, care poate fi copleșit de multitudinea de păreri ce se revarsă asupra cărții sale.

R: Uneori un „mulţumesc” este mai mult decât îţi poţi imagina. Părerile negative dor, fireşte, dar trebuie să învățăm să le acceptăm. În fond, nu putem mulţumi pe toată lumea!

Î: Unde anume te putem urmări?

R: Pe pagina mea de Instagram: @andradarzm

Sau pagina de Facebook: Andrada Rezmuveș

Î: Un gând pentru cititorii tăi și ai blogului.

R: Cititorilor mei le mulţumesc pentru încrederea încordată şi pentru susţinere! Iar vouă, vă mulţumesc pentru timpul acordat lecturării acestui interviu! Vă cuprind!

Îţi mulţumesc ţie, Oana, pentru întrebările care mi-au dat de furcă şi pentru că faci parte din viaţa mea! Te iubesc!

 

Și eu te iubesc, draga mea! Cea norocoasă sunt eu, pentru că te am mereu alături. Mulțumesc pentru interviu.

 

Cărțile Andradei Rezmuveș le găsiți pe site-ul editurii Stylished Books, unde vă așteaptă mereu reduceri minunate, sau pe site-urile conexe.

2 gânduri despre ”LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA ANDRADA REZMUVEȘ

  1. Uirebit zice:

    Iată o fată puternică! Chiar mi-a lăsat o impresie bună.
    Sunt convins că va ajunge departe 🙂
    Bravo ei!

    (Și bravo ție, dacă ești corectoarea textelor ei! Corectura și redactarea pot ridica sau coborî o carte! Ai făcut o treabă bună, Oana 🙂

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.