LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA IULIA FLORENTINA PACIUREA

Iulia Florentina Paciurea este o voce tânără a literaturii române contemporane, extraordinar de puternică și de frumoasă. Prin ceea ce scrie, reușește să te poarte în lumi minunate, să te emoționeze, să te poarte pe mrejele celor mai pure sentimente și să te ademenească în călătorii de neuitat. Stăpânește extrem de bine arta cuvântului, de care se folosește pentru a le oferi cititorilor săi istorii de viață autentice, de o calitate exemplară. Scrie și poezie, ceea ce îi demască puțin firea sensibilă și ne arată că este un scriitor versatil, cameleonic, care se poate adapta diverselor genuri literare.

Eram curioasă să o cunosc mai bine, așa că am provocat-o la o șuetă, mai ales că amândurora ne place foarte tare vorba. Dacă și voi vă doriți să o cunoașteți mai bine, vă invit să o faceți în rândurile următoare.

La o șuetă cu autoarea Iulia Florentina Paciurea

La o șuetă cu autoarea Iulia Florentina Paciurea

Î: Te cunoaștem mai ales prin prisma scrierilor tale. Spune-ne trei lucruri despre tine care ne sunt mai puțin cunoscute nouă, cititorilor.

R: Este foarte greu să aleg trei lucruri, pentru că noi suntem suma unor întâmplări, alegeri, preferinţe, coincidenţe. Ceea ce mi se pare astăzi definitoriu poate că peste o vreme nu va mai conta la fel de mult. Voi alege însă un fel de „constante”: când este ploaie, ori chiar furtună, atunci mă simt cel mai bine, atunci sunt veselă şi creativă. Mă simt vie când vremea se supără tare de tot, iar dacă este trecut de 00:00, cu atât mai mult. Puţin haos în exterior calmează interiorul.

Înainte de a termina o secţie a Universităţii din Bucureşti, am făcut un an de cibernetică şi, lăsând la o parte materiile atractive, consider că acolo am fost în compania unor oameni uimitori dintr-o mulţime de puncte de vedere şi care-mi vor rămâne în suflet toată viaţa. Privesc în urmă, către ei, cu recunoştinţă că i-am cunoscut. Cred că am învăţat multe unii de la alţii şi s-au înfiripat prietenii atipice, valabile şi azi, izvorâte dintr-un fel comun de a privi către viitor.

Un ultim aspect: sunt empatică, prea empatica uneori… cu toată lumea, nu doar cu cei apropiaţi. Astfel mă bucur cu ei, dar şi plâng cu ei. Uneori sunt un carusel emoţional, pe care însă am ajuns să îl înţeleg şi să îl controlez din ce în ce mai bine, cred că datorită vârstei, dar mai ales a diferitelor experienţe.
Î: Care a fost prima experiență care ți-a arătat magia și puterea cuvântului scris, determinându-te, mai apoi, să devii scriitorul de astăzi?
R: În facultate, pe vremea când mă pregăteam să devin economist, am decis să scriu un articol pentru „Magazin cultural-stiintific”. Am decis dintr-un impuls. Am scris pe adresa redacţiei către redactorul şef, scriitorul George Cuşnarencu. Am fost bucuroasă când mi-am descoperit articolul publicat şi onorată când George Cuşnarencu a dorit să mă cunoască. Am început atunci o frumoasă colaborare pentru pagina „Întâmplări adevărate”, o colaborare ce a durat aproximativ un an. Cred că în anul acela, fără să conturez gândul la nivel conştient, am decis că nu pot trece prin viaţă fără să scriu.
Î: Cunoaștem faptul că majoritatea scriitorilor au un ritual de scriere. Care este ritualul tău? Există ceva anume care te ajută atunci când scrii? Cum anume arată o zi de scris? Ce anume te inspiră atunci când scrii?
R: Nu am un ritual, un loc preferat, o zi de scris care să arate într-un fel anume. Mă aşez la pc şi scriu atunci când simt să fac asta. Mă opresc când simt să mă opresc. Uneori, pun muzică ambientală, încet, nepărat fără versuri. Am observat însă un aspect interesant: scriu proză când sunt calmă, liniştită, veselă chiar, şi scriu poezie într-un ritm alert, atunci când întâmpin greutăţi în viaţa de zi cu zi, când sunt supărată, speriată, emoţionată… Este ca şi cum proza ar sosi dintr-un loc al dorinţei, al pasiunii, iar poezia dintr-un loc al nevoii de eliberare.
Î: Ce anume preferi mai mult: romanele sau seriile de sine stătătoare? Poezia sau proza?
R: Prefer romanele. Prefer o carte cu 800 de pagini, dar dintr-o singură bucată, faţă de cele împărţite în volume. Prefer proza, dar şi poezia are un loc al ei: se cere citită în anumite momente, în cadrul unei anumite stări de spirit.

La o șuetă cu autoarea Iulia Florentina Paciurea
Î: Spune-ne câteva cuvinte despre cărțile tale.
R: Fiecare dintre ele a sosit la momentul potrivit. „Violet” este tinerească, foarte romantică, aşa cum eram eu atunci când am scris-o. A apărut de nicăieri. M-am aşezat într-o seară la pc şi am început să scriu. O scurtă vreme mai târziu, a fost gata. Într-un fel, a fost ca o poezie: a picurat din mine atunci când a sosit clipa, clipa în niciun fel premeditată ori măcar bănuită.

„Deja Vu” este complexă, îmbină multe fire narative, are trei poveşti de iubire şi prezintă trei ţări. Este gândită, documentată, scrisă responsabil, dar mai ales cu pasiune. Eroina creşte, povestea creşte odată cu ea, lumea întreagă se schimbă odată cu ea, pe parcursul mai multor ani.

„Emoţii”, volumul de poezie, a apărut pentru că simţeam nevoia să las în urma mea şi versuri. Titlul este sugestiv, căci cuprinde emoţii ce rimează, emoţii din cele mai diferite: de la cele de copil, la cele de femeie îndrăgostită.

„Apă plată cu lămâie” este o carte despre maturizare, dar nu în sensul celor care se doresc a fi de dezvoltare. Are multă acţiune, povestea de iubire fiind cumva în plan secund. Este inspirată de o parte a societăţii de astăzi, una frivola şi care se măreşte ca un bulgăre de zăpadă, ca o modă proastă care prinde avânt. Îmbină viaţa într-un mare oraş american cu o expediţie devenită curând o experienţă de supravieţuire în Amazonia. Vorbeşte şi despre triburi, despre faună şi floră, despre mituri şi legede locale. Este potrivită pentru cineva care nu cauta doar o poveste de dragoste, ci este dispus să călătoarească puţin mai mult, să descopere anumite detalii geografice şi istorice.

Cele patru cărţi sunt copile: sunt ale mele şi deşi le critic uneori, le iubesc nespus.
Î: Cum anume procedezi atunci când cititorii își doresc o anumită traiectorie pentru personajele dragi din romanele tale sau un anumit final? Ții cont de părerea lor? Cum reușești să păstrezi un echilibru între propriile dorințe cu privire la acțiunea adusă în fața cititorilor și dorințele acestora din urmă?
R: Eu cred cititorul îşi găseşte cartea, nu cartea… cititorul. Sunt absolut convinsă că există cărţi pe gustul tuturor şi ale mele, cu siguranță, sunt pe placul anumitor cititori. Din câte am putut să aflu cu mare bucurie, din pagina de autor, din comentarii şi recenzii, sunt pe placul multora dintre ei. Nu caut să scriu ceea ce cred că îşi doresc să citească unii dintre ei. Îmi vor cunoaşte sau îmi cunosc deja stilul şi decid singuri dacă sunt unul dintre scriitorii lor îndrăgiţi. Pot spune că am primit anumite sfaturi ori idei, de care am ţinut cont şi ţin în continuare. Ţin cont de fiecare părere în parte. Dar aceste păreri, deşi luate în seamă şi deseori cu adevărat constructive, nu mă fac să schimb profund ceea ce îmi doresc să transmit. Dacă aş proceda astfel, s-ar disipa unicitatea, s-ar risipi imaginaţia, iar eu nu aş fi corectă faţă de mine şi nici faţă de cititori. Nu voi prezenta niciodată o poveste pe care lumea, la modul general, vrea să o citească, ci o poveste care simt eu că a sosit vremea să prindă aripi.
Î: Consideri că scrisul are puterea unei practici spirituale? Cum anume te ajută scrisul în ceea ce privește starea ta emoțională?
R: Da. Cu siguranţă, da! Pentru mine, scrisul reprezintă, pe lângă inspiraţie, pasiune, dragoste pentru poveşti şi pentru cititori, un soi de eliberare emoţională. Este ca atunci când sunt norii încărcaţi de ploaie… Exact ca ei picur şi eu, picur litere. Iar pentru starea mea emoţională face minuni: după câteva ore de scris mă simt obosită, dar fericită. Şi eu nu prea folosesc cuvântul fericire, pentru că emoţia aceasta specială nu se găseşte pe toate drumurile şi nici nu durează mult atunci când o găseşti.
Î: Ai citit o anumită carte care a reușit să îți schimbe perspectivele asupra modului de scriere sau care să te facă să ai o altă viziune asupra scrisului?
R: Nu. Nu pot numi o carte care mi-a schimbat viziunea. Pot numi scriitori care m-au influenţat, în sensul că mă fascinează cam tot ce au scris. Dar nu îmi sunt exemplu, nu le semăn şi nu caut să le semăn. Ar fi Mircea Eliade, ar fi Ernest Hemingway… Şi ar mai fi Nichita Stănescu: mi-e tare drag tot ce a scris. Mi s-a spus, în mai multe rânduri, că scriu izbitor de asemănător cu Alice Munro, dar recunosc că nu am citit decât fragmente ale creaţiilor sale. Ce am observat este că autorii care îmi plac mult par să fie ori foarte iubiţi de cititori, ori deloc agreaţi. Curios aspect şi care îmi spune că mă încadrez undeva, într-o zonă bine definită ca cititor. Poate de vină să fie biblioteca imensă a părinţilor şi cărţile citite în copilărie şi adolescenţă, cele care m-au format ca cititor. Cititorii nu se nasc, se formează. Scriitorii se şi nasc, se şi formează.
Î: Ai vreo carte preferată, pe carte ți-ai fi dorit din tot sufletul să o fi scris tu?
R: Ştiu că am mai vorbit despre ea, dar vorbesc din nou: „Coliba unchiului Tom”. Mi se pare, mai presus de orice altă calitate, că te învaţă compasiunea. Mare nevoie am avea astăzi de compasiune, mare de tot! Şi nu doar astăzi, şi nu doar noi, românii. Pur şi simplu am devenit egoişti şi avem deseori motive să fim astfel, dar lipsa de umanitate rămâne ceea ce este şi nu are justificare în nimic. Mi s-a spus că sunt tânără şi romantică. O să mi se spună din nou. Dar faptele vorbesc singure şi sufletele nu au vârsta, nu cea scrisă de noi în calendar.

La o șuetă cu autoarea Iulia Florentina Paciurea
Î: Ce surprize literare ne pregătești pe viitor?
Trei surprize, ca să fiu modestă! Pregătesc una, care deja nu mai este chiar o surpriză: o carte cu acţiunea în România, aşa cum mulţi cititori şi-au dorit şi cum îmi doream şi eu de ceva vreme. Este scrisă în proporţie de 70-80% aş spune, însă eu am obiceiul să schimb lucrurile din mers. Nu folosesc un plan exact stabilit, astfel încât procentul se poate modifica uşor. Am alte două posibile colaborări în vedere, însă până nu le văd concretizate ar fi prematur să vorbesc despre ele.
Î: Cum vezi tu literatura română contemporană? Cum se vede aceasta din punctul de vedere al autorului?
R: Înfloritoare şi tristă. Am cunoscut cu mare drag o mulţime de scriitori talentaţi. Am descoperit opere care rivalizează cu ale clasicilor pe care îi admir, opere care din păcate sunt semi-cunoscute. Aici este şi partea tristă… Chiar eu am prieteni de-o viaţă care mă întreabă cum de încă mai fac ceea ce fac? La început, au crezut că este un hobby, dar văzând anii ce s-au scurs, cărţile apărute şi mai ales munca din spatele unei cărţi, mă întreabă dacă merită. Mă întreabă mai ales dacă merită aici, în România. Eu le răspund de fiecare dată că da şi cred că îmi pot schimba părerile într-o mulţime de cazuri, dar nu şi în acesta. Am oameni care îmi scriu că le-am schimbat ziua, că erau obosiţi ori trişti şi că după lectură, se simt mult mai bine. Eu pentru asta scriu în primul rând. Există o reticiență din partea cititorilor, şi aşa puţini, faţă de autorii români. Preferă o carte de 9 lei, un simplu triunghi amoros, dar pe care scrie mare că a fost vândută în n exemplare. Preferă o shaorma cu de toate, căci, nu-i aşa, cartea autorului român este prea scumpă! Spun că nu au timp, dar deseori pentru a afla ce tip de pisica sunt azi sau a juca fotbal pe telefon se găseşte vreme. Ar fi prea multe de spus pe acest subiect şi mă opresc aici. Ar fi de scris o satiră pe această temă.
Î: Zi de zi descoperim noi scriitori talentați. Ce sfat le-ai oferi celor aflați la început de drum în taina scrisului?
R: Să nu renunţe. Dar să se gândească bine şi să conştientizeze că scrisul este un act de curaj din multe puncte de vedere. Vorbim aici despre curajul despre a veni cu propriile gânduri şi a lăsa pe absolut oricine să la răstălmăcească după bunul plac, vorbim despre curajul şi posibilitatea de a scrie din pasiune, fără să fie siguri că vor avea de câştigat şi din punct de vedere financiar, vorbim despre a fi judecaţi prin prisma celor scrise, căci mi s-a întâmplat şi nu o singură dată, să fiu identificată cu eroină din carte, identificare ce nu poate merge decât până la un anumit punct pentru mine, însă care merge până la capăt pentru o parte dintre cititori. Îi sfătuiesc să scrie mai ales din instinct, din pasiune, chiar dacă urmează sau au urmat cursuri care îi ajută în acest domeniu. Îi sfătuiesc să citească mult şi să nu uite nici o categorie: trebuie să înveţe ceva de la clasici, ceva de la contemporani, ceva din cărţile vândute în milioane de exemplare şi ceva din cele prăfuite, găsite pe ultimul sertar al unui biblioteci aproape părăsite. Îi sfătuiesc să caute alţi scriitori, să caute recenzori, să vorbească cu mulţi editori. Toate acestea şi încă un strop de disciplină!
Î: Un mesaj pentru cititorii tăi și ai blogului.
R: Cum spun eu adesea: vă mulţumesc că sunteţi aici! Îţi mulţumesc ţie, Oana, pentru minunata ocazie de a mă face încă o dată auzită, căci să fim auziţi cred că ne lipseşte cel mai mult nouă, autorilor! Vă mulţumesc vouă, care citiţi aceste rânduri, căci deja avem ceva în comun: pasiunea pentru litere! Şi, dacă ne-am găsit, poate că va fi ceva mai bine, poate că deja am devenit amici şi deschizători de drumuri, aşa cum este Oana, într-ale pasiunii pentru carte!

Îți mulțumesc și eu, draga mea, pentru timpul acordat acestui interviu! ❤ Cărțile Iuliei Paciurea le puteți achiziționa de aici. Pe autoare o găsiți pe pagina ei, unde vă așteaptă cu feedback.

3 gânduri despre ”LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA IULIA FLORENTINA PACIUREA

  1. Uirebit zice:

    Autoarea are dreptate, nu trebuie sa incerci sa-ti multumesti cititorii ori sa-ti apleci urechea la sfaturile lor (uneori bine intentionate).
    Cititorii apar si dispar. Cititorii evolueaza. Gusturile se schimba.
    O carte este scrisa ca sa ramana, iar rolul ei este sa-l multumeasca intai si intai pe cel ce a scris-o.
    Cat despre a razbate pe piata romaneasca de carte, aici am zambit.
    Eu unul am renuntat demult la himera asta. Prefer sa scriu ca sa scriu, e un exercitiu zilnic.
    Ma bucur ca nu sunt singurul.
    (care se imbata cu apa rece)

    La o adica, de ce scriem? Pentru cine?

    Pentru noi.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.