LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA MARINA COSTA

Marina Costa este una dintre vocile puternice ale literaturii române contemporane, care are puterea de a te face să visezi cu ochii deschiși atunci când o citești. Alături de personajele sale, vâslești pe valurile înspumate ale vieții și te bucuri de ineditul creat prin intermediul redării tradițiilor și obiceiurilor unor culturi cu care ne împletim pașii zi de zi în România de astăzi. Iubesc modul ei de a scrie, are o forță extraordinară a cuvântului scris, o scriitură elegantă, care abundă în dialoguri dinamice și are o fluență greu de egalat. Dacă vreți să o descoperiți mai bine, vă invit să citiți interviul pe care autoarea mi l-a acordat.

La o șuetă cu autoarea Marina Costa

La o șuetă cu autoarea Marina Costa

Î: Te cunoaștem mai ales prin prisma scrierilor tale. Spune-ne trei lucruri despre tine care ne sunt mai puțin cunoscute nouă, cititorilor.

R: Lucruri puțin cunoscute?

– Se știe că sunt economistă, de profesie. Din 30 de ani de muncă, am lucrat 22 de ani în management de fonduri europene și am adus patriei aproape un miliard de euro.

– Sunt tânără pensionară. Am ieșit la pensie anticipată, pe motiv de reorganizare. Pentru o vreme, a însemnat mai mult timp pentru scris. Pe urmă, timpul s-a comprimat, pe alte coordonate…

– Sunt căsătorită de 17 ani (nu, soțul meu nu e nici mariachi mexican, deși a avut treabă cu o chitară înainte să-l cunosc eu, nici marinar grec… este bucureștean cu origini de pandur de Motru, și am avut o poveste de dragoste demnă de o telenovelă. Nu este însă o poveste pe care s-o scriu eu… Se pricep mexicanii mai bine! Sau indienii, am auzit…)

Î: Care a fost prima experiență care ți-a arătat magia și puterea cuvântului scris, determinându-te, mai apoi, să devii scriitorul de astăzi?

R: Nu sunt sigură. Scriu de când am învățat să scriu, din clasa întâi. Mama spune că îi compuneam povești de dinainte să scriu.

Î: Există un mit conform căruia majoritatea scriitorilor au un ritual de scriere. Care este ritualul tău? Există ceva anume care te ajută atunci când scrii? Cum anume arată o zi de scris? Ce anume te inspiră atunci când scrii?

R: Nu am tabieturi, nici ritualuri, dar îmi place, când pot, să îmi scot laptopul la aer și să scriu în parc. Anii trecuți v-aș fi spus că, dacă vedeți o femeie cu un laptop care are steagul piraților pe capac, scriind la Buturugă, în Cișmigiu, într-o după amiază, aceea sunt eu.

De astă vară mi-am schimbat domiciliul și nu am mai putut scrie în aer liber, deși asta îmi doresc cel mai mult și cred că acolo mă concentrez cel mai bine. Acum scriu la masa din sufragerie, cu geamul deschis când pot să-l las. Nu mai pot spune că am o zi de scris. Acum scriu printre picături, de obicei după amiaza și seara, uneori un pic înainte de prânz, alteori nu reușesc să scriu. S-ar putea să pun pe blog, în curând, cum arată o zi de-a mea acum, dar vei vedea că nu are nimic de-a face cu scrisul (care intră printre picături), ci doar cu o plictisitoare rutină zilnică, piperată doar cu mici crize domestice permanente, care aș prefera să nu mai existe, ca să mă pot concentra din nou pe scris.

Se spune că am o gândire asociativă, analitică. Găsesc inspirație în cele mai diverse medii: cărți citite, filme văzute, muzică, firimituri de discuții auzite întâmplător în mulțime și chipuri remarcate pe stradă, povești reale de viață care mi-au fost spuse la un moment dat, chiar și visele nopții zbuciumate. Toate, îmbinate cu propria imaginație într-un rezultat final diferit.

Î: Ce anume preferi mai tare: romanele sau seriile de sine stătătoare?

R: Îmi plac și unele, și altele. Interesante să fie! Dacă nu sunt serii fluviu, gen Karl May, Mazo de la Roche sau Michel Zevaco, aș prefera să cumpăr toate volumele odată. Am înțeles că sunt în minoritate, editurile recomandă publicarea volumelor unul câte unul.

Î: Spune-ne câteva cuvinte despre cărțile tale.

Am publicat până în prezent 10 cărți. Una de poezii, două de proză scurtă și șapte romane. Unele istorice, de aventuri, altele Young Adult, ba chiar și unul de dragoste cu personaje mature, A doua cursă. Scriu pentru adolescenți, în primul rând, și pentru cei care au fost odată adolescenți, păstrându-și sufletul tânăr, sau nostalgic. Pentru cei care se uită la filme de capă și spadă sau western, ori la Liceenii și West Side Story. Pentru cei cărora le-a plăcut să citească romanele de aventuri ale lui Michel Zevaco, Alexandre Dumas, Raffael Sabbatini, Walter Scott, Karl May, și au nevoie de o după amiază de evadare din prizonieratul realității cotidiene în alte orizonturi geografice și temporale.

Mi s-a mai spus să nu mai caut subiectele în istoria universală, ci să scriu despre România… dar sunt destui scriitori care aleg teme din țară și le abordează mult mai bine decât mine. În mintea mea sunt alte povești care vor să se aștearnă pe hârtie, despre locuri și timpuri îndepărtate, care mă fascinează. Locuri unde nu multora dintre noi le este dat să ajungă – și sigur că în adâncurile istoriei nimeni nu poate călători decât cu gândul. Atunci, de ce nu și cu ajutorul meu? Doresc să-i transport într-un alt timp și pe alte țărmuri, personajele mele călăuzindu-i în drumul prin istorie și dezvăluindu-le crâmpeie deosebite din lumea lor – fie cea a spadasinilor secolului al XVIII-lea, a haremurilor turcești și a Africii neexplorate, a Mexicului și Statelor Unite, a Republicilor Italiene în timpul războaielor napoleoniene sau a Brăilei noastre contemporane…

Mă găsiți pe Goodreads și, dacă vreți să-mi comandați cărțile, acestea sunt disponibile pe site Bibliocarti.

received_169593671040905968263949722359349.jpeg

Î: Cum anume procedezi atunci când cititorii își doresc o anumită traiectorie pentru personajele dragi din romanele tale sau un anumit final? Ții cont de părerea lor? Cum reușești să păstrezi un echilibru între propriile dorințe cu privire la acțiunea adusă în fața cititorilor și dorințele acestora din urmă?

R: Aș vrea ca cititorii să interacționeze cu mine mai mult, pe blog, pe pagina de FB, pe Goodreads… Cred că se poate găsi un echilibru!

Cititori care să-și fi dorit un anumit final sau o anumită traiectorie am avut numai în liceu și în facultate, când manuscrisele mele circulau din mână în mână, pe la toate prietenele. Îmi plăcea să discut cu ele toate posibilitățile paralele de continuare a poveștii, până o găseam pe cea mai bună. De fapt, pentru același motiv (faptul că puteam discuta cu persoane implicate toate posibilitățile de dezvoltare a poveștii) mi-au plăcut și roleplaying games, poveștile interactive în care fiecare partener de scris scria pentru un personaj ori mai multe, care interacționau cu ale celorlalți.

Țin minte că la o poveste (nepublicată) colega mea de bancă din facultate, împreună cu care scrisesem prima parte, voise un sfârșit tragic. Eu sunt, în principiu, în favoarea happy end (deși mai sunt excepții). În cazul acela, am lăsat poveștii sfârșitul tragic pe care îl voia ea, dar am pus un epilog așa cum am vrut eu – avionul care se prăbușise nu era cel în care fusese el, și peste o lună, ea primește scrisoare de la el, viu și nevătămat…

Î: Consideri că scrisul are puterea unei practici spirituale? Cum anume te ajută scrisul în ceea ce privește starea ta emoțională?

R: Practică spirituală? N-aș lua-o chiar așa. Poveștile din mintea mea, care își găsesc drumul spre hârtie, mă poartă departe de plictiseala și monotonia cotidiană, într-o lume cu alte valori, mai adânci.

Este adevărat, în același timp, că dacă sunt supărată sau preocupată de ceva, mă ajută să pun problemele pe hârtie – sau ce simt eu despre ele – pentru a mă putea elibera, măcar parțial.

Î: Ai citit o anumită carte care a reușit să îți schimbe perspectivele asupra modului de scriere sau care să te facă să ai o altă viziune asupra scrisului?

R: Citesc multe articole de pe internet despre creative writing și am citit și cărți. Prima pe care am citit-o, prin clasa a opta, era Gramatica fanteziei a lui Gianni Rodari. O recomand tuturor care scriu cărți pentru copii. Știu că mi-am tot luat notițe din ea, de rețete pentru povești noi. Dar deja scriam atunci. Umplusem caiete cu aventuri western și polițiste (acum, sper că nu ai pretenția că ar fi trebuit să aibă și logică, scrierile unei fete de 12-13 ani!).

Î: Ai vreo carte preferată, pe carte ți-ai fi dorit din tot sufletul să o fi scris tu?

R: Cred că Toate pânzele sus, cea care mi-a stârnit dorul de corăbii cu pânze.

Î: Ce surprize literare ne pregătești pe viitor?

R: Anul acesta cred că vor apărea doar proze scurte în reviste și antologii, dar am în lucru o serie de vreo patru volume – deocamdată doar primul aproape de final – intitulată Prețul libertății, cu pirați. 1718, Tortuga și împrejurimi… dar nu va semăna nici cu Pirații din Caraibe, nici cu Vele Negre (chiar dacă Sir Woodes Rogers poate apărea, pe ici pe colo, pe fundal, că el era guvernator pe vremea aceea). O parte din personaje au apărut, în treacăt, în volumul Ocrotiți de sirene. Primul volum se va intitula Îngerul cu Sabie. De asemenea, se adună proze scurte în două volume. Unul se va numi Ucenicul bătrânului artizan, și se va petrece, în principal, în Marsilia. Celălalt se va intitula Drumuri, oameni, cântece și va cuprinde impresii de călătorie din diverse țări și vremuri (dat fiind că am călătorit mai mult până în anul 2010). Desigur, locurile despre care ați citit în prima parte a volumului meu de poezii, Drumuri și doruri, fac parte dintre cele descrise. N-ar fi exclus să li se adauge un al treilea volum, poate la anul, cu povești pentru copii…

Î: De unde provine dragostea pentru alte culturi, așa cum este, spre exemplu, cea elenă, atât de frumos conturată în scrierile tale?

R: Nu știu. Din străfundul sufletului și dintr-o curiozitate eternă, hrănită cu muzică și literatură specifică. Nu numai cultura elenă m-a fascinat. Cea spaniolă și diverse culturi ale Americii Latine (inclusiv precolumbiene), cea italiană (venețiană în special, dacă vorbim despre vremea dinainte de Rissorgimento), cea arabă… La fiecare mi-a trezit ceva curiozitatea, la o anumită vârstă. Cred că prima a fost cultura spaniolă, la 10 ani…

Î: Cum vezi tu literatura română contemporană? Cum se vede aceasta din punctul de vedere al autorului?

R: Literatură română contemporană există, pentru toate gusturile. Există mulți oameni care au ceva de spus, și alții dornici să-i citească. Există edituri mari, edituri mici… Problema principală este piața de carte. Cărțile nu ajung la cititori. Nici revistele literare, scoase de majoritatea cenaclurilor, nu ajung. Din considerente financiare, sunt scoase în 200-300 de exemplare. Multe reviste au devenit trimestriale tot din aceleași motive… Se vând cărți și reviste numai la evenimentele literare.

În librării, cărțile publicate de edituri mici, în caz că sunt primite, sunt expuse la subsol 2, după colț, să nu le vadă nimeni. (Nu glumesc, acolo mi-am găsit cartea, în compania unora de scriitori cunoscuți, chiar lângă sala de lansări de carte, adică exact unde v-am spus!)… Cât despre majoritatea librăriilor online, gen Elefant, vor să lucreze în exclusivitate cu edituri, nu cu autori. Iar editurile mici nu au cum să aibă responsabili de marketing – de obicei au un editor, un tehnoredactor/ corector și un grafician.

Există mulți scriitori locali, cunoscuți doar în zona din care sunt. Și au cărți frumoase! Eu am încercat să-i promovez pe domnul Ioan Gh. Tofan de la Galați, de exemplu, pe domnul Nicolae Ariton de la Tulcea, dar sunt vocea care strigă în pustie.

De aceea cunosc tinere scriitoare care preferă să scrie în limba engleză și să publice pe Amazon. Cică așa ajunge cartea la mai mulți cititori…

Î: Zi de zi descoperim noi scriitori talentați. Ce sfat le-ai oferi celor aflați la început de drum în taina scrisului?

R: În primul rând, să termine ceea ce au început. O pagină scrisă poate fi editată oricând, o pagină albă nu. În al doilea rând, nu sunt de principiul write what you know – scrie numai despre lucrurile care îți sunt familiare. Eu spun, dimpotrivă – know what you write – documentează-te bine despre ceea ce vrei să scrii. Exoticul are și el farmecul lui, atâta vreme cât nu se întâmplă greșeli majore.

Î: Un mesaj pentru cititorii tăi și ai blogului.

R: Chiar dacă în general nu vă omorâți după un anumit gen literar, mai dați o șansă unei cărți sau alteia din acel gen. S-ar putea să găsiți și excepția care să vă placă! Eu am găsit câteva în genuri neașteptate.

 

Mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu! Cărțile Marinei Costa le găsiți aici, iar pe ea o găsiți aici și aici.

7 gânduri despre ”LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA MARINA COSTA

  1. Uirebit zice:

    „În librării, cărțile publicate de edituri mici, în caz că sunt primite, sunt expuse la subsol 2, după colț, să nu le vadă nimeni.”

    Chestia asta m-a cam întristat.
    Trebuie să ai o personalitate deosebită ca să continui să scrii în astfel de condiții.

    E de înțeles de ce tinerii preferă să scrie direct în limba engleză și să publice direct pe Amazon, nu?

    Apreciat de 2 persoane

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      De multe ori, le adaugă acolo chiar și în română. Mai nou, pe Google Play sau Apple Books. Costă foarte mult să poți ieși în față, iar o editură mică, din păcate, greu găsește resursele materiale pentru asta. Acum vreo 5 ani când mergeam la târguri, un stand standard, de 7 metri pătrați, era undeva la 400 de euro. 12 metri patrați 700 de euro. Organizatorii iti dau o masă, un scaun si cateva rafturi. Ca să atragi, sa ai vitrine sau ceva de dăruit, scoți din buzunar. Și, sincer, nu prea scoți investiția. Discutasem cu colegii mei și era aceeași situație. Aici mergi pentru a ieși un pic din umbră, dar cam atât. Din păcate, piața de carte nu e tocmai ok aici. 🙈

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.