EMIKO JEAN: NU NE VOM DESPĂRȚI NICIODATĂ – RECENZIE

Am citit Nu ne vom despărți niciodată de Emiko Jean acum ceva timp, în tandem cu o prietenă de suflet, pentru a putea discuta amândouă pe marginea ei. Cartea mă aștepta să o descopăr încă de la apariție și oarecum regret că am lăsat-o atât de mult timp la dospit. Are toate ingredientele necesare unei lecturi de neuitat și, recunosc, deși am mai bine de o lună de când am terminat-o, încă port povestea gemenelor în sufletul meu. A fost extraordinar de bună și de bine scrisă. Rămâi ancorat acolo, în lumea aceea statică a lui Emiko Jean, mult timp după ce termini de citit și asta este clar marca unui roman foarte bun.

Nu ne vom despărți niciodată este o lectură antrenantă, care îți oferă fiori reci pe șira spinării. Povestea gemenelor complementare, una bună și una rea, Alice și Celia, te ține puternic ancorat în poveste de la prima și până la ultima pagină și nu te lasă să respiri, să te desprinzi de lângă ele și să faci orice altceva. Cartea asta dă dependență. Grav. Și nici măcar nu realizezi când devii atât de obsedat de ceea ce se petrece în institutul de boli mintale în care se petrece întreaga acțiune, când din simplu cititor te transformi în spectator care strigă de pe margine: „Nu! Asta nu se poate întâmpla! Nu este posibil!”. Apoi, te avânți mai departe, mai dai o pagină, și încă una, și tot așa și te întrebi care este cel bolnav în povestea asta: Celia? Alice? Jason? Chase? E vreunul bolnav sau este vorba doar de un sistem defect? Sentimentele sunt atât de diverse și de schimbătoare în cazul acestei cărți. Citești și te minunezi. Îți creezi scenarii în minte, pe care ți le demontezi tot tu pe măsură ce cunoști întreaga structură a poveștii. Ți-e milă de Alice și o compătimești pentru că are alături o asemenea soră, care mereu o duce spre pierzanie. Ți-e milă de Celia, pentru că pare că nu realizează tot răul făcut. Și te gândești că au plecat de la o traumă majoră și au ajuns în punctul ăsta, în care răul le împresoară din toate părțile. Și vrei să le iei în brațe, sperând că le vei alina puțin toate durerile și neajunsurile.

Nu ne vom despărți niciodată - recenzie

Nu ne vom despărți niciodată – un thriller psihologic minunat

Alice și Celia. Gemene nedespărțite, un fel de ying și yang, o expunere a răutății și a bunătății nimerite în cele mai nepotrivite situații. Două orfane care se au doar una pe alta pentru a înfrunta lumea întreagă după moartea bunicului lor. Două copile refuzate de toate familiile adoptive, care nu se pot lupta cu problemele mentale, nevoile de posesiune și tendințele piromane ale Celiei. Două adolescente purtate de colo, colo, de la o casă la alta, două fete bătute de soartă. Nedespărțite nici chiar în cazul dezastrelor pe care Cellie le provoacă. Nedespărțite nici măcar când Alice se îndrăgostește. Nedespărțite nici chiar la institutul de boli mintale, unde, teoretic, Alice nu avea ce să caute, doar că a ales să își urmeze sora în toate relele. Iar oamenii au avut de suferit de pe urma lor. E nevoie de o anumită plată pentru faptele lor. Și, deși Alice simte că este nedreptățită, pentru că e băgată în aceeași oală cu Cellie, nu se poate despărți de ea. I-a promis că nu va pleca niciodată și e hotărâtă să își țină promisiunea chiar și atunci când lucrurile scapă în cel mai nefericit mod cu putință de sub control.

Începutul romanului este extraordinar de puternic și cu un mare impact emoțional, singurul din perspectiva surorii absente, dar atât de des pomenite, Celia: cu un incendiu de proporții, la care Cellie asistă satisfăcută și în care este posibil ca sora ei, Alice, și iubitul acesteia și prietenul Celiei, Jason, să moară și să devină cenușă. Încă de la prima întâlnire cu ea, o urăști pe Celia și îți vine să o zgâlțâi puțin. Înțelegi că are grave probleme, căci simte plăcere privind focul și pe cei dragi picați la pământ. Pe măsură ce înaintezi cu lectura și o descoperi din amintirile lui Alice, sentimentele se amplifică în mod constant și nu poți să nu te întrebi ce era în neregulă cu Alice de nu se poate desprinde deloc de sora ei nici măcar când înțelege că este ceva n neregulă cu ea.

Apoi, romanul se continuă alternând acțiunea din prezent, când Alice este închisă într-un institut de boli mintale, și cea din trecut, care ne lovește cu putere din paginile de jurnal ale fetei, ca o formă de terapie impusă de către doctorul ei. Astfel, aflăm că au trecut printr-o traumă majoră atunci când erau copile și l-au privit pe bunicul lor murind. Au trăit cu el mort în casă până când aproape nu au mai avut ce mânca până la momentul în care un vecin a descoperit ce anume s-a întâmplat. Apoi, încep pendulările între casele de plasament, căci Cellie strică tot ceea ce atinge, este extrem de posesivă față de sora ei, pe care nu o lasă să se apropie de nimeni altcineva, și care o pedepsește pe aceasta punând foc ici și colo când Alice nu face ceea ce s-ar aștepta Celia să facă. Lucrurile se complică și mai tare atunci când îl întâlnesc pe Jason, un orfan asemeni lor, care devine iubitul lui Alice. Pe de o parte, ți se strânge stomacul la comportamentul Celiei, care l-ar vrea pentru ea pe Jason sau doar pentru ea pe Alice, pe de altă parte ridici pumnii a neputință și te întrebi ce este în neregulă cu Alice de tot acceptă abuzurile surorii sale și, mai apoi, pe cele ale iubitului său, care pare la fel de iubitor de foc și de creare de dezastre asemeni geamănei ei.

Nu pare să existe niciun fel de stabilitate în viața lui Alice. Celia pare a distruge orice element care le-ar fi putut produce fericire. Ai stomacul strâns de fiecare dată când afli ce a mai făcut aceasta. Te doare sufletul pentru Alice, pentru că i s-a răpit orice drept de normalitate, și îți vine să strigi către ea să se îndepărteze de tot ceea ce îi face rău, de tot ceea ce e atât de nociv încât pare un drog. Viața la institutul pentru oameni cu probleme mentale nu este ușoară și, cu toate că Cellie este absentă, teroarea provocată de aceasta este încă prezentă. Alice se simte încă sufocată, suferă pentru că Jason nu mai este, suferă pentru că sora ei a adus-o din nou în locul ăsta, suferă pentru că nu poate vedea cerul și vrea să se răzbune pe cea care a adus-o aici. Ar părea poate anormal, dar ajungi și tu să îți dorești evaporarea Celiei cu totul. Pare sursa tuturor relelor. Singura constantă în toată această mare de durere și de incertitudini rămâne Chase, un băiat cu probleme, care pare să o înțeleagă și să îi fie acolo. Este singurul care aduce un pic de lumină în tot întunericul acestui roman și cel care mai îndulcește puțin lucrurile, creând spațiul pentru o poveste de iubire atipică.

Nu ne vom despărți niciodată este romanul care s-a jucat cumplit cu mintea mea. M-a dus de nas până la final și, credeți-mă, mi-am făcut multe scenarii în minte. Nu am anticipat sfârșitul și evoluția aceea a lucrurilor, dar, recunosc, el este singurul care a știrbit puțin frumusețea cărții ăsteia. Aș fi vrut un final pe măsura a tot ceea ce am citit. Dar, cu toate acestea, rămâne un roman foarte bun, care te ține ancorat între paginile sale și care te face să vrei să afli mereu mai mult.

Date despre carte:

  • Titlu: Nu ne vom despărți niciodată
  • Autor: Emiko Jean
  • Titlu original: We’ll Never Be Apart
  • Traducere: Liviu Szoke
  • Editura: Epica
  • Anul apariției: 2019
  • Număr de pagini: 304

Cartea o puteți achiziționa de aici.

 

Un gând despre ”EMIKO JEAN: NU NE VOM DESPĂRȚI NICIODATĂ – RECENZIE

  1. Dana zice:

    Mi-a plăcut mult de tot cartea asta! Deși am citit-o hăt de mult, încă e în mintea mea. Unul dintre cele mai cu impact thrillere. Mă bucur că am recitit povestea prin prisma recenziei tale frumoase!🥰

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.