IOANA TRIF: COPILĂRIA FERMECATĂ – RECENZIE

Am o poftă avidă în această perioadă să descopăr noi autori români contemporani. Nu mă întrebați de ce. Poate pentru că mă simt un pic vinovată că s-au strâns multe romane de-ale lor acasă, care stau cuminți pe birou, așteptând să le vină rândul la descoperire. Cert este că luna iunie le este clar dedicată lor. Avem mulți scriitori extraordinar de talentați și asta mă bucură nespus.

Am acasă două cărți scrise de Ioana Trif, una pentru adulți, care deja mă așteaptă de destul de mult timp, dar, cu toate că am răsfoit-o și mi-a plăcut ca stil, nu am reușit încă să o duc la bun sfârșit, căci are un subiect destul de delicat și de puternic, iar în pandemie îmi e destul de greu să mă concentrez la subiectele cu greutate. Tocmai de aceea m-am întors spre cartea ei pentru pitici, Copilărie fermecată, care a ajuns la mine abia zilele trecute. Parcă luna asta este deja atât de propice pentru lecturile dedicate particular celor mici și perfecte pentru cei mari.

Copilăria fermecată este o lectură absolut magică, o feerie de cuvinte, simțuri și trăiri ce se împletesc într-un tot unitar, formând o poveste desprinsă parcă din basmele citite în copilărie, în care totul era posibil. Autoarea este o vrăjitoare de cuvinte și te face să visezi cu ochii deschiși, cufundându-te cu putere în butoiul cu melancolie și teleportându-te direct în anii minunați ai copilăriei la bunici, când alergai cât e ziua de lungă, te scăldai la râu, aduceai animale acasă cu complicitatea bunului și a bunei și trăiai totul la intensitate maximă.

Ioana Trif- Copilăriei fermecată - recenzie

Copilăria fermecată – despre anii fermecați ai fiecăruia dintre noi

Romanul este o întoarcere spre anii fermecați, când până și imposibilul părea posibil, când candoarea și inocență erau atât de prezente încât credeam în povești cu zâne și prinți fermecați. Stilul este cel care te ține prins puternic în poveste, pentru că totul este scris într-un limbaj simplu, dar plin de boemia aceea a scrierilor trecute, a marilor autori de la noi. Cărticica aceasta mi-a amintit foarte tare de poveștile lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, poate și datorită relației speciale dintre bunici și nepoți, atât de cunoscute din poveștile lui, Bunica și Bunicul. Apoi, prin prezența tuturor animăluțelor și a căutărilor celor mici, m-am dus cu gândul și la Dumbrava minunată. Același farmec îl regăsim și aici, iar dacă aveți copilași, nu ratați această carte, ar fi o continuare frumoasă la poveștile devenite deja clasice. Are și o grafică de excepție, imaginile completând poveștile și animând imaginația.

Ioana Trif ne poartă pașii la țară, la bunici, unde este un fel de spațiu atemporal, în care totul pare fermecat și cuprins de vrăjile unei zâne bune, care colorează totul în cele mai frumoase culori ale curcubeului. Ea reușește să transforme o realitate contemporană destul de greu de dus pe umeri de adult, aceea a părinților de la oraș care își lasă copiii la părinți la țară pentru a fi crescuți, în ceva minunat și extraordinar de gingaș, de diafan. Personajele principale sunt doi prichindei, Gruia și Novac, care își trăiesc din plin anii fragezi în casa bunicilor, acei supraoameni care te fac să te simți iubit, protejat și plin de o energie pe care nu le întâlnești când stai închis în casă la oraș. Și, dincolo de gemeni, personajele sunt în egală măsură nenumăratele animale, care spun la rândul lor multe povești, despre acceptare, toleranță, iubire necondiționată, îndrăzneală și multe altele de acest gen. La casa bunicilor, e plin de căței, pisici, cai, vaci, capre, dar mai ales iezi. Și toate au ceva de spus și fiecare în parte oferă multe lecții demne de purtat mai departe în viață:

„(…) bunica știa foarte multe despre Lume. Îi învăța cum să se comporte, le explica mereu ce și cum se întâmplă, care era cursul vieții, cu cine trebuia vorbit, cum, de ce și mai ales ce trebuia făcut. Îi învățase despre natură, despre vânt și anotimpuri. Nici nu își imaginaseră ei câte lucruri se întâmplau în jurul lor. Din câte puteau înțelege ei de la bunica, Lumea era foarte mare!”

Casa bunicilor este un loc fermecat, desprins parcă din basmele pe care li le citea în fiecare seară bunicul. Aici, primesc educația și adevăratele lecții pentru viață. Aici, au parte de animale din plin, caută și găsesc altele, care să devină ale lor. Aici, miroase a cozonaci și a pâine proaspăt gătite, și a păpăruță. Aici, există pofta de mâncare și lipsa de griji. Aici, este râul în care se pot scălda oricând. Și tradițiile legate de Sânziene, venirea și plecare iernii. Aici, totul trece cu încetinitorul și este feeric.

Copilăria fermecată este o colecție de povestiri care bucură sufletul și te poartă pe aripi de vis spre locul cel mai sigur, când nu existau decât joaca, inocența și naivitatea. Ioana Trif conturează în cartea sa o lume a bucuriei și a surâsului spre soare, un loc magic în care să te simți acasă și să poți fi cine vrei tu să fii.

Ioana - Trif - Copilăria fermecată - recenzie

Date despre carte:

  • Titlu: Copilăria fermecată
  • Autor: Ioana Trif
  • Editura: Libris Editorial
  • Anul apariției: 2020
  • Număr de pagini: 132

Cartea poate fi achiziționată de aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.