MIA SHERIDAN: VOCEA LUI ARCHER – RECENZIE

Am ajuns la concluzia că unele cărți te aleg drept cititor al lor. Pur și simplu. Vin la tine la un moment dat, îți pătrund pe rafturile bibliotecii și rămân acolo, târându-se de colo colo și fiind șterse din când în când de praf, până la momentul potrivit, când îți răsar pur și simplu în cale și te strigă cu disperare, urlându-ți în ureche: „Citește-mă! Acum e momentul!”

Așa am pățit cu Vocea lui Archer de Mia Sheridan. Este genul acesta de carte. O am acasă de mult timp. Mult prea mult aș spune acum, privind retrospectiv. A devenit una dintre lecturile mele de suflet, s-a cuibărit acolo și refuză să mai plece. Clar este cea mai bună carte citită în luna iulie și va intra în top 10 cărți ale anului acesta.

Vocea lui Archer este o poveste încărcată de emoție și sensibilitate, despre pierderi enorme, mai mult decât poate duce un simplu om, și despre regăsirea de sine prin iubire. Dragostea devine un laitmotiv al acestui roman, căci absența ei provoacă adevărate furtuni interioare, iar prezența ei vindecă, având adevărate puteri vindecătoare și transformându-se în cea mai bună terapie care s-a inventat pe fața Pământului. În plus, dincolo de povestea de iubire ce distruge orice tipar, dintre o străină singuratică ce se reunește cu natura pentru a își tămădui sufletul rănit, și singuraticul orașului, care nu reușește să se exprime deloc și este evitat astfel de toți, ca și cum ar fi o piesă de decor, Mia Sheridan le oferă cititorilor săi numai minunății: o atmosferă minunată, un loc de poveste, un pic de mister și un stil frumos, care curge lin și te face să te îndrăgostești de ceea ce citești și să te cufunzi cu totul în poveste, estompând totul în jurul tău.

Mia Sheridan: Vocea lui Archer - recenzie

Vocea lui Archer – vindecarea prin iubire

Mia Sheridan ne plasează în frumosul orășel american Pelion, un oraș oarecum provincial, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar turismul nu a pătruns încă, fapt care îi permite să își păstreze aerul autentic. Localnicii sunt prieteni între ei și formează o mare familie, gata să acționeze acolo unde este nevoie. Ce este minunat la acest loc este acela că nu te face să te simți un străin, ci le permite și acestora să se integreze în spațiul drag sufletului lor.

În acest loc mirific, cu aer de poveste, poposește Bree Prescot, care fuge de realitatea ei mult prea dură, după ce un hoț a lăsat-o fără unicul părinte rămas în viață, tatăl ei, și se refugiază în locul vacanțelor din copilărie, închiriind o căsuță pe malul lacului și rupându-se de toți prietenii ei de acasă. O aduce cu sine doar pe cățelușa ei, Phoebe, și e determinată să se integreze un pic în peisaj, pentru a își încărca bateriile și a o lua din nou de la capăt atunci când se va simți pregătită și cel care i-a distrus viața nu va mai fi o amenințare, ci va sta în spatele unor gratii, așa cum este drept.

Ceea ce trebuia să fie un refugiu temporar, devine pentru Bree acasă, pentru că își face prieteni noi și descoperă o persoană extraordinară, care îi atinge sufletul, dar pe care lumea tinde să o ignore, așa cum o faci cu o bucată de material sau cu un obiect de mult stricat: Archer Hale, un tânăr mut, care a ajuns în această situație după un teribil eveniment petrecut în copilăria sa. Între cei doi se naște o frumoasă poveste de dragoste, care îi poartă pe fiecare în parte în locurile mai puțin comode din interiorul lor și îi face să se vindece unul pe altul de toate durerile, temerile și atacurile de panică. Tocmai asta transformă lectura acestei cărți în ceva magic: se iau două persoane pe care nu le-ai vedea la un loc și se sudează o relație ce devine curând indestructibilă, capabilă să vindece și să ofere alinare.

Archer este clar personajul meu preferat din carte, un fel de Heathcliff din La răscruce de vânturi, la fel de tăcut și de neadaptat la viața socială reală, dar la fel de ofertant în ceea ce privește energia pozitivă. A fost rănit copil fiind, când unchiul său a încercat să îi salveze pe el și pe mama sa de o relație abuzivă cu nimeni altul decât propriul frate, eveniment care a deviat de la normal și s-a sfârșit tragic, cu un Archer mutilat sufletește. Bree este salvarea lui, motivul necesar pentru a ieși din peștera de urs în care s-a închis, dar, la rândul său, Archer este barca de salvare a lui Bree, care reușește să o facă să trăiască din nou cu bucurie.

Stilul este cel care te încântă la cartea asta. Vizualizezi conacul lui Archer, muncit cu atâta migală, la fel și cățelușii ce se plimbă liber pe lângă ei. Observi plaja pe care se refugiază Bree și citește, rupându-se de o întreagă lume. Ajungi la restaurantul de familie a lui Maggie și Norm și te pierzi în decor, devenind unul cu localnicii. Apoi, ajungi să visezi cu ochii deschiși la un astfel de loc, în care să evadezi de fiecare dată când realitatea devine prea dură și prea greu de îndurat.

Vocea lui Archer îți oferă o lectură feerică, încărcată de cele mai frumoase trăiri și sentimente. Devii una cu cartea citită și uiți de tot ceea ce te înconjoară. Apoi, înveți că dragostea te face întotdeauna mai puternică, că iubirea te protejează chiar și de demonii tăi interiori, că poți fi mai bun iubind. Afli după lecția prieteniei, căci ai nevoie de socializare și de un umăr pe care să te sprijini atunci când e greu. Dacă nu ați citit încă acest roman, eu zic să nu mai amânați. Citiți-l și apoi spuneți-mi și mie cum vi s-a părut!

20200727_2221376717381965926446338.jpg

Date despre carte:

  • Titlu: Vocea lui Archer
  • Titlu original: Archer`s Voice
  • Traducere: Adina Pintea
  • Editura: Epica
  • Colecție: EpicLove
  • Anul apariției: 2017
  • Număr de pagini: 413

Cartea o găsiți aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.