MARINA COSTA: PRIBEGII MĂRILOR – RECENZIE

Nu sunt la prima întâlnire cu cărțile Marinei Costa, cu forța cuvântului ei și cu modul ei de a prezenta faptele istorice, așa că eram sigură că voi iubi și această poveste. Are dulceața aceea de scriere clasică și extrem de multă documentare, care se simte și te poartă cu gândul direct în vremurile descrise de către autoare: direct în perioada în care vikingii furau fecioare și le duceau în propriul lor teritoriu, unde deveneau sclave. Am ales Pribegii mărilor pentru coperta extraordinar de artistică și de plină de culoare, care mă poartă cu gândul spre locurile mai însorite ale globului la care nu am acces în acest moment și care nu știu când vor deveni din nou accesibile pentru călătorit. Tocmai de aceea, m-am așezat comod cu o cafea în față, cu prăjituri și ciocolată alături și am zis să citesc doar câteva rânduri, ceea ce inevitabil a dus la pagini întregi citite. Acesta este efectul: odată ce te cufunzi în lectură, nu mai reușești să te întorci la realitate. Vrei să afli cum se vor desfășura lucrurile, ce se mai întâmplă cu personajele dragi și nici măcar nu realizezi când ajungi la final.

Pribegii mărilor este un roman istoric, extrem de bine documentat și de frumos scris, care te face să te închipui o fecioară trecută prin focurile iadului, nevoită să înfrunte aventuri fel de fel și să iasă la suprafață învingătoare la finalul tuturor probelor ce trebuie trecute. Soarta te obligă să fii puternică, să treci dincolo de limitele impuse de faptul că ești o femeie într-o lume a bărbaților și să faci orice pentru a supraviețui. Acum, că ajungi să te îndrăgostești de noua lume, cea a răpitorilor, cu toate că tânjești după ceea ce ai lăsat în urmă, e clar mâna hazardului. Bine, având niște principii de viață extrem de sănătoase, loialitate, cinste și verticalitate, ajută, pentru că nu sfârșești asemeni altor fete fie căsătorite cu cei pe care nu îi iubești, dar te eliberează de sub jugul sclaviei, fie trebăluind de zor pentru noii stăpâni, lovită în caz de nesupunere, fie ibovnica vreunui luptător. Nu, calitățile de viață te îndeamnă să rămâi demnă și să ajungi să explorezi lumi noi, găsindu-ți calea în viață cu toate că parcursul a fost dificil și presărat cu multe obstacole.

Pribegii mărilor –

aventură și spirit liber

Pribegii mărilor împletește cu măiestrie detaliul istoric, care ne arată o altă ordine a lumii, de mult apusă, cu aventura, spiritul liber și întreprinzător și, nu în ultimul rând, elementul de eros, de romantic, ce se contopește de multe ori cu cel de prietenie profundă, ce face posibilă supraviețuirea într-o lume ostilă și transformarea din sclavă în eroină iubită de toți cei din jur. Relatarea la persoana întâi, imediat sau chiar în timp ce acțiunea se derulează prin fața ochilor, face posibilă o mai mare apropiere de personajul principal, Marina, o tânără aromână, martoră mult prea devreme la atrocitățile asupritorilor, a francilor, care îi răpesc aproape întreaga familie. Printr-o suită de întâmplări, ajunge într-o mănăstire venețiană, loc în care este abandonată pentru un timp destul de îndelungat chiar de tatăl ei.

Destinul Marinei se modifică însă în momentul în care, în urma acțiunii de „seceriș”, cum este numită răpirea tinerelor fecioare de către popoarele nordice, vikingii, iar ea devine din tânăra orfană, dar liberă și cu educație, o simplă sclavă, ce trebuie să pregătească trusoul de nuntă al domniței Astrid. Însă, dincolo de a fi o simplă servitoare, Marina își depășește condiția încă de pe corabia ce o ducea în noua casă, ajutându-i pe cei bolnavi, chiar și pe cei dușmani, și fiind sprijin pentru toți cei aflați în nevoie. Apoi, prietenia ei cu Sigurd și Lars o conduc la o mai bună cunoaștere a tradițiilor și limbii răpitorilor.

Multe se petrec în viața Marinei, căci întâlnește un bărbat ce doar o amăgește, Iwar, asistă la luptele de culise dintre cuceritori și pleacă alături de cei care din dușmani îi devin prieteni pe mare, într-o pribegie ce îi duce chiar în Golful Mexic, unde descoperim o populație aborigenă ce îi scoate tinerei în față marea dragoste și o transformă din fecioară în soție și mamă.

Aceasta este în mare acțiunea romanului. Subiectul trebuie descoperit și parcurs cu sufletul. Ceea ce place la această carte și cucerește, dincolo de povestea romanțată, care transformă chiar și cele mai grele situații într-un mod de viață și transformă destine, sunt tradițiile și culturile prezentate cu o acuratețe deosebită. Avem, pe de o parte, aromânii, locuitorii de la poalele Olimpului, care se ocupă cu oieritul, popor cucerit de către franci, iar pe de altă parte poporul nordic, vikingii, cu zeii și tradițiile lor, urmat de cel aztec, mult mai primitiv, dar cu nimic mai prejos ca obiceiuri, tradiții și mod de viață. Alături de ele, apar baladele și referiri la marile cântări și poeme pe care le-a cunoscut omenirea, iar gândul mi-a rămas în mod cert la Edda. Am parcurs aceste pasaje cu o poftă avidă de a cunoaște mai multe despre lumi demult apuse și cu o bucurie clară că multe curiozități mi-au fost satisfăcute. Mai ales cele despre azteci, pe care îi iubesc încă de pe când citeam Fiica lui Montezuma.

Personajele mele preferate au fost de departe Marna, Sigurd și Lars, pentru că mi se pare că trec mult peste vremurile pe care le trăiesc. Altfel, caracterele feminine, altele decât Marina, sunt destul de greu de iubit, pentru că sunt actrițe în scena politică a noului loc în care ajung. Poate Ruth, vrăjitoarea comunității, care crește odată cu Marina, mai poate atinge suflete. Povești de iubire sunt mai multe, dar cele la care protagonista este implicată direct sunt cele care fac deliciul întregii cărți și te fac să visezi la acel prinț pe cal alb care să vină să te smulgă din zbuciumul tău sufletesc și să te facă să vrei să fii o versiune mai bună a ta.

Așadar, dacă iubiți romanele de ficțiune istorică, sunteți împătimiți ai cunoașterii altor culturi și tradiții, atunci Pribegii mărilor este pentru voi. Iar în pandemie, chiar e un bun punct de plecare într-o călători pe mare, în pribegie către găsirea locului ideal de locuire, precum și pe cel al inimii și al iubirii în lumea asta mare. O poveste minunat scrisă și remarcabilă, care se păstrează în suflet, unde se cuibărește cuminte.

Date despre carte:

Titlu: Pribegii mărilor

Autor: Marina Costa

Editura: Betta

Anul apariției: 2016

Pagini: 273

Cartea o găsiți într-o altă ediției aici.

Un gând despre ”MARINA COSTA: PRIBEGII MĂRILOR – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.