PE ARIPI DE POVESTE: CE AM CITIT ÎN SEPTEMBRIE

Deja octombrie, iar eu nu știu sigur unde și când a zburat timpul ăsta. Serios. Ieri era întâi septembrie, azi e deja octombrie. Timpul fuge cu o viteză uluitoare sau noi fugim prin timp și suntem prea grăbiți. Mult prea grăbiți. Haideți să luăm o mică pauză de la tot! Doar cât să ne tragem sufletul și să reușim să facem ceva pentru noi. Acel ceva pe care ni l-am propus de mult, dar pe care îl tot amânăm. Haideți să trăim totul la intensitate maximă, să ne bucurăm mai mult, să iubim mai mult, să iertăm mai mult! Haideți să privim frunza care cade și să zburăm pe aripa toamnei! Spre vise, speranțe, noi încercări. Și noi lecturi. Luna asta să citim măcar zece minute pe zi. Se zice că pofta vine mâncând. Haideți să încercăm!

Și nu întâmplător vă îndemn să citiți măcar acest minim de timp pe zi. Simt că avem nevoie de asta. Eu în principal. Am devenit destul de leneșă atunci când vine vorba de citit. Îmi e greu să mă adun și să deschid o carte. Citesc astăzi cu o poftă avidă, termin cu lejeritate sute de pagini, dar apoi câteva zile mă relaxez total și pierd timpul cu aiureli. Îmi e greu să îmi păstrez concentrarea, dar am făcut un pariu cu mine ca măcar zece minute pe zi să le cedez cititului. Nu e mult, vor fi aproape de neobservat, dar suficiente pentru a îmi deschide apetitul.

În septembrie, am citit puțin. Bine, am fost și pe drumuri o mare parte și, contrat așteptărilor mele inițiale, nu am reușit să citesc pe cât m-aș fi așteptat. Am reușit să duc la bun sfârșit doar patru cărți, am început șase, dar merge destul de greuț. De curiozitate, pățiți la fel ca mine? Am terminat o carte de autor român, două de autor străin și o carte pentru tineri. Am început „Dintotdeauna tu” de Colleen Hoover, care îmi place, deși nu a reușit să mă cucerească total, și „Când mâine nu mai vine” de Heine Bakkeid, de care nu sunt mai deloc încântată. Sper din suflet ca în octombrie să îmi revin puțin și provocarea de zece minute de citit pe zi minim să mă ajute!

Pe aripi de poveste:

lecturile lunii septembrie

Luna septembrie începuse destul de bine în materie de lecturi, chiar eram entuziasmată și simțeam că voi muta chiar și munții din loc. Aș, de unde! Doar cât o clipire de ochi m-a ținut. Prima carte citită m-a încântat tare. Și următoarele, doar că eu am fost un pic mai lentă în citire.

Insula delfinilor albaștri este o carte de o frumusețe aparte, care împletește armonios aventura cu lecțiile de viață. Romanul este destinat în principal celor mici, dar este un deliciu pentru suflet și la vârsta adultă. Este o combinație între Robinson Crusoe și Winettou aș zice eu și aceasta din urmă datorită personajului principal, o fetiță de indian, forțată de împrejurări să supraviețuiască tuturor intemperiilor vieții. Romanul aduce în prim-plan singurătatea, care este tratată prin bunătate, speranță continuă în mai bine și, nu în ultimul rând, prin comuniunea cu natura și cu necuvântătoarele din jur. Ni se prezintă tehnici de supraviețuire, un teren sălbatic devenit acasă, libertatea neîngrădită de nimic și o realitate greu de închipuit atunci când stai comod într-un fotoliu și citești despre o fetiță rămasă captivă în urma unui cumul de factori nefericiți.

Când totul e adevărat este o lectură lejeră, ușurică, dar numai bună atunci când vrei să evadezi din cotidian. Este o carte adorabilă, încărcată de emoții și de momente amuzante, care pornesc de la fondul de bază: o minciună aparent nevinovată, menită să dea indici greșiți, care creează confuzii și lasă false impresii. Autoarele (căci Erin Watt este pseudonimul a două persoane reunite) reușesc să ia un clișeu, starul rock și fata cuminte, și să îl transforme în ceva autentic și de un umor spumos.

a

Jocul măștilor, cel de al doilea volum al seriei Eu, cea de pe locul doi, este o lectură uluitoare, care te șochează prin jocul cu genurile literare, de la romantic, la roman psihologic și, în final, la thriller, e un salt uriaș, și te surprinde prin fina cunoaștere a firii umane și prin ampla documentare. Amalia se dezvoltă, devine un personaj mult mai complex și mai bine conturat decât în primul volum și reușești să te conectezi foarte tare cu el. Autoarea se joacă teribil cu mințile noastre și ne oferă, dincolo de o explicație pentru întreg comportament haotic al fetei, și o perspectivă asupra minții umane și a personalităților multiple. Ajungi să te întrebi câți oameni aparent sănătoși cunoaștem și câte gesturi nu sunt rezultatul traumelor sau durerilor netratate din copilărie. Modul Amaliei de a fi este conturat de un eveniment tragic din copilărie, însă tot ceea ce urmează este pur și simplu halucinant. Cezara Zamfir s-a întrecut pe sine însăși și a dovedit că este o adevărată maestră a cuvântului scris, de care se folosește pentru a prezenta o dramă personală, ce se transformă într-un fel de model pentru noi toți. Și într-o lecție de viață greu de uitat.

Prietena este un thriller psihologic minunat scris, care te lasă cu multe urme de îndoieli în suflet cu privire la oamenii din jurul tău și, mai ales, la prieteniile legate cu persoane apărute de niciunde. Și, vrei nu vrei, asociezi povestea din mintea ta cu cea din carte și te gândești de mai multe ori înainte de a lăsa pe cineva străin să pătrundă în viața ta. Teresa Driscoll aduce în discuție tema prieteniei, asociată trădării, precum și modul în care apariția unui copil, corelată cu depresia postnatală, la fel și absența unui nou copil acolo unde se dorește își lasă amprenta asupra cuplului și a relației din interiorul acestuia. Rămâi cu multe semne de întrebare și cu senzația aceea stranie că nimeni nu este ceea ce pare la final, iar asta transformă orice lectură întru-una bună în opinia mea.

Cartea lunii cred că rămâne Prietena, pentru atmosfera creată și plasarea acțiunii într-un loc magic. Pare că aici, în acest orășel de provincie, Tedburry, nimic nu poate strica liniștea. Însă, tot ceea ce s-a petrecut întrece orice imaginație și asta am iubit la acest roman, amestecul acesta ciudat între siguranță și frică, între prietenie și trădare, între dulce și amar, normalitate și nebunie. Dezamăgiri livrești nu am avut, doar de mine am fost dezamăgită. În ultima perioadă, pierd timpul pe nimicuri și nu apuc să citesc pe cât mi-aș dori.

Voi câte cărți ați reușit să citiți în septembrie? Care e cartea lunii pentru voi? Ce dezamăgiri ați avut?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.