GÂNDURI ÎNTR-O ZI PLOIOASĂ

Deja termenii de izolare, carantină, virus și altele de felul acesta ne-au intrat în vocabular în ultimul an, așa că faptul că ziua mea de naștere nu cunoaște strălucirea celor de altă dată nu cred că mă mai deranjează chiar atât de tare. Nu mai simt tristețea de anul trecut și parcă nici nu mai contează. E o zi, o trecere prin timp, în care mă mai regăsesc câte un pic pe mine.

Da, azi e ziua mea de naștere. Vârsta? Nici măcar nu mai are o așa de mare importanță. Sunt treizeci și patru de ani de viață, dar la fel de bine ar putea fi zece, nouăsprezece sau cincizeci. Încă sunt tot eu, cu bune și cu rele, cu mirajul unui mai bine care parcă refuză să mai vină. Cu același optimism care refuză să mă părăsească. Și aceeași naivitate caracteristică, ce mă face încă să cred în oameni. Cu o patimă nebună, în ciuda faptului că, în ultimul timp, am înțeles că mă pot baza pe atât de puțină lume și că ajutorul se află la celălalt capăt al mâinii mele. Nu mai cred la fel de tare în miraculos, iar asta e o oarecare pierdere, pentru că am impresia că s-a rupt o bucățică din mine atunci când s-a întâmplat asta. Dar, altfel, e bine. Sunt puțin mai înțeleaptă. Mai aproape de viață. De ceea ce vreau eu să fie. De prezentul acela pe care mi-l doresc. Și am pierdut puțin din impulsivitate. Pun mai mult lucrurile în balanță când trebuie să iau o decizie importantă.

Eu astăzi? Aceeași dintotdeauna. Curg prin timp sau timpul curge prin mine. Nu vreau să mă încarc cu regretele trecutului, cu ceea ce ar fi putut fi mai bine, cu ceea ce ar fi putut fi, cu ceea ce aș fi putut evita. Nu vreau nici să îmi proiectez în minte idei despre ceea ce ar putea să fie, despre ceea ce va veni. Nu. Vreau doar să trăiesc clipa prezentă. Aici și acum. Atât. Restul sunt poveste.

Nu am nimic în afară de acest moment. Și acum, când scriu asta, sunt mulțumită cu ceea ce sunt. Cu ceea ce fac. Cu ceea ce am construit. Fericită? Nu încă. Nu pe deplin. Dar cred că niciunul dintre noi nu e pe deplin  fericit. E doar o stare de fapt, cât o clipire. O efemeritate, ca tot ceea ce ne înconjoară, supraestimată și dusă la rang de artă. Dar sunt bine eu cu mine și asta e important, ținând cont de istoricul meu cu anxietatea și depresia. E un punct bun de pornire pentru un nou început.

Astăzi, la fel ca întotdeauna. Sunt eu, cu nețărmuritul ocean de visuri și cu speranța de mai bine. Mulți au încercat să mă dărâme sau să îmi știrbească din  strălucire de-a lungul timpului, dar nu au reușit. Sunt ceea ce sunt și nimeni nu îmi va lua asta.

Și da, am treizeci și patru de ani. O vârstă care altă dată mă speria. Care părea atât de mult, atât de departe. Și, totuși, e doar un alt număr în buchetul vieții. În suflet la mine e tinerețe, zburdălnicie și cald. Și e bine.

Cum e la voi în suflet, oameni dragi? Ce ați făcut pentru voi azi? Aici și acum e tot ce aveți. Profitați! ❤

4 gânduri despre ”GÂNDURI ÎNTR-O ZI PLOIOASĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.