NEIL MCGREGOR: ZBORUL GÂNDULUI SAU NEMĂRGINITA AȘTEPTARE A VREMII – RECENZIE

Într-o lume tot mai nebună, reușim să ne păstrăm mințile întregi doar întorcându-ne spre frumos, spre artă și spre una dintre cele mai frumoase forme ale sale: poezia, pictura realizată prin intermediul cuvântului. E zbor cu aripile larg deschise spre înaltul senin al cerului, e balsam pentru suflet și devorare a tuturor patimilor interioare.

Nu poți să îți închipui viața fără poezie, la fel cum nu poți simți trecerea timpului fără alternarea zilei și a nopții. Avem nevoie de ea ca de aer pentru a supraviețui, iar în perioada aceasta în care frica este elementul de bază pe care îl primim zi de zi, parcă inima se întoarce tot mai tare spre vers. Își găsește refugiul acolo și se rătăcește pe aripi de vis, transformându-se și transpunându-se într-o lume idilică, în care posibilitățile devin infinite și eternitatea o certitudine.

Nu de foarte mult timp, am primit emoție la pachet cu o carte ce a reușit să îmi atingă sufletul cu mângâieri calde, un volum de poezie extrem de profund și de o complexitate aparte: Zborul gândului sau Nemărginita așteptare a vremii. Sau a vieții. Sau a iubirii. Sau a nemuririi prin vers. Sau a mântuirii prin  credință, aș adăuga eu. Neil McGregor reușește să transmită extrem de multe prin modul său de scriere și te face să te îndrăgostești de poezia sa, scrisă într-o formă ce depășește cu mult canoanele. Și poate că nici nu mai este timp pentru un vers scris într-o formă clasică, căci în universul pe care îl trăim, doar modernitatea ne poate oferi noi perspective și determina să fim din nou noi înșine, dincolo de tot ceea ce se petrece în jur.

Lirica lui Neil McGregor împletește elementele terestre cu cele celeste, transpunându-ne într-un univers măreț, în care, dincolo de temeri, angoase, pierderi, putem regăsi absolutul și pierde într-un abis ce asigură veșnicia. Numai poetul reușește să se piardă printre stele și să dezlege lanțurile care îl țin prizonier într-o lume mult prea mică și plină de ură, resentimente și gânduri dureroase:

„Din norii grei și îndopați cu ură

plouă cu vorbe dureroase și acide,

mă bate crivățul schimbării

și lanțurile-mi zornăie din sinapse,

încolăcite a nemurire.

Așa trec timpurile, așa trec toate,

așa se vede stânca de pe care

într-o bună eternitate

îmi voi lua zborul.”

Ciclul complet al vieții se regăsește în acest volum, căci eul poetic trăiește, speră, iubește, pierde oameni dragi, iar la final, în toamna vieții, învață să se ia la trântă cu moartea, să stea la o cafea cu ea sau la un pahar de vorbă. Și o învinge prin versul său:

„So I`m just smoching a cigar with Death,

both reaching for the same old liquid friend

to fill up the emptiness within.

But, in the end, it`s only math.

Live to die or die to live?”

Versurile, fie ele în limba română sau engleză, sunt o perpetuă căutare a unei lumi încărcate de iubire și de credință, în care oboseala pe care viața aceasta ți-o aduce să nu mai fie așa de pregnantă. În care sacrificiul făcut în numele omenirii să nu mai pară în zadar. În care giulgiul să se deschidă spre o nouă salvare, care să aducă izbăvirea atât de dorită, precum și liniștea și creșterea spirituală, care să facă posibile iubirea de aproape și ostoirea tuturor dorurilor:

„Am obosit, Tată,

să-i iubesc,

să-i ascult și să-i îndrept.

Le e sufletul greu

și-ntunecat, și ars

de-atâta ură și vrăjmășie,

încât sângele

nu mai fierbe, nu mai

clocotește-n vine.

Am uitat iubirea, dorul,

și-amărăciunea

le e căpătâi acum.”

Căutarea apare ca urmare a dorinței de cunoaștere. Eul liric se caută pe sine în credință, în oameni, în persoana iubită și îi cere și celei din urmă să îl caute „în fiecare gest sau îndoială, ~ în fiecare zâmbet sau gând bun”. Dragostea nu este întotdeauna împlinită în versurile sale, uneori, iubita se îndepărtează sau se disipă în infinit, însă idealul acela de femeie rămâne prezent, amprenta acesteia, ecoul său reverberează încă în suflet. Însă regretul nu îl deprimă, ci îl face să se caute pe sine în acest sentiment profund care este iubirea. Și uneori pare să se regăsească în această trăire, ba chiar și în absență. Dragostea până la urmă este intensitate, durere și plăcere, pasiune și incertitudine în egală măsură, iar asta regăsim în versurile lui Neil McGregor.

Poetul se joacă foarte tare cu cuvântul. Regăsim un calambur minunat creat în versurile sale, care încântă toate simțurile. Simțim plăcerea de a scrie, de a se reda pe sine prin poezie:

„În mod absolut și printr-o oarecare

neîntâmplare

am necăzut în neîntoarcere

și ne-am neiubit

cu nepăsare.

Am nesuferit și am neplâns

netimpul,

neochiul și neputința

din nearipi

și din gândul

de nepătruns.”

Zborul gândului sau Nemărginita așteptare a vieții este un volum de poezie care se citește cu sufletul, se trăiește și se păstrează pe noptieră pentru momentele în care vă doriți profunzime și feerie puse în cuvinte.

Date despre carte:

  • Titlu: Zborul gândului sau Nemărginita așteptare a vieții
  • Autor: Neil Mcgregor
  • Editura: Ecou Transilvan
  • Anul apariției: 2021
  • Număr de pagini: 170

Cartea poate fi achiziționată de aici.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.