MARGARET ATWOOD: POVESTEA SLUJITOAREI – RECENZIE

În general, nu mă apropii foarte tare de cărțile extrem de populare, pe care le poți observa cu ușurință pe rețelele sociale. Mi se pare că se creează un hype ce nu îți permite să te mai bucuri cu adevărat de lectură, să îți formezi o părere pertinentă, bazată numai și numai pe percepția ta, de cititor. Există o tendință de a te transforma într-o bucățică a unei minți colective, iar de asta mă feresc cu putere. Poate tocmai de aceea nu am citit nimic scris de Margaret Atwood până acum, deși acum, o spun cu toată sinceritatea, o regret, pentru că are un mod de a își construi poveștile absolut fascinant. Povestea slujitoarei este un roman extrem de cunoscut, poate și datorită noii ecranizări de pe Netflix, și mi se pare că sunt printre singurele persoane care nu ajunsese la el. Mă bucur că mi-am urmat impulsul de moment și am comandat-o de pe Libris, căci a fost cu adevărat una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul acesta.

Povestea slujitoarei este o distopie literară care ajunge să te prindă între paginile sale ca într-o capcană. Apoi, odată pătruns în acest univers minuțios creat, îți este greu să mai ieși la suprafață. Autoarea reușește să îți transmită cu o forță uluitoare toate stările personajului principal, narator, care rămâne până la final fără nume, denumită generic Offred (a lui Fred), iar asta te transpune în lumea aceasta dintr-un viitor deloc promițător, închis și închistat în niște cutume crude, dureroase. Apoi, pe măsură ce înaintezi cu lectura, ajungi să simți o stare de claustrofobie continuă, o teamă permanentă de faptul că ai putea să nu faci exact ceea ce trebuie, că vei greși și, în acel moment, totul se va sfârși.

Margaret Atwood aduce în discuție problematica libertății personale, înglobate într-un context global, al binelui social. Ajungi să te întrebi cât de liber ești de fapt și cât de mult ți se poate inocula un sentiment de frică supremă, astfel încât să îți suprimi toate dorințele și să acționezi doar în virtutea unor norme impuse, despre care ți se spune că sunt generatoare de bunăstare și aducătoare de bucurie. Povestea slujitoarei aduce în discuție o lume închistată în niște reguli foarte stricte, de la care nu se permite niciun fel de abatere. Există câteva portițe, dar nici acestea nu duc la existențe personale individuale, ci sunt mai mult un simulacru a ceea ce a fost odată, un fel de spectacol menit să ostoiască unele doruri, după care te întorci tot în punctul în care nu deții nimic, poate doar câteva gânduri și amintiri răzlețe, care nu te ajută cu nimic.

Lumea aceasta nouă reușește să te sperie din cauza instaurării unui fel de fascism, a unui regim teocrat ultra religios, în care lucrurile sunt văzute doar în alb și negru, fără niciun fel de nuanțe la mijloc. Există doar binele și răul, sacrificiul în vederea perpetuării speciei, rodirea, nimic altceva la mijloc. Societatea aceasta este una puternic sexistă, în care femeile sunt aproape de negăsit. Lumea le împarte în femei și nefemei, iar regulile dure, neexplicate suficient, nu au cum să nu te ducă cu gândul la ceea ce trăim astăzi în contextul pandemiei mondiale, când totul se împarte în vaccinat și nevaccinat, iar ura unul contra altuia este inoculată încet, dar sigur, alături de nesiguranța și neîncrederea în cel de lângă tine.

Povestea slujitoarei – un univers claustrofob, o lume dureros de brutală

Margaret Atwood își plasează povestea într-o Americă post apocaliptică, denumită poate nu întâmplător, cu un nume ce derivă din textul biblic – Galaad. După niște explozii nucleare și infectarea lumii cu deșeuri radioactive, oamenii au fost reorganizați din punct de vedere social, totul învârtindu-se acum în jurul procreării. Multe dintre femei au devenit infertile, iar acest lucru nu era străin nici în rândul bărbaților, dar aspectul acesta nu era niciodată discutat. Femeile sunt cele considerate responsabile, fapt pentru care sunt așezate în case organizate pe sistemul gospodăriilor, conduse de un comandant.

Sexul frumos își pierde complet identitatea în cartea lui Atwood. Numele sunt irelevante, ele preiau numele casei în care stau. Femeile sunt împărțite după un sistem bine definit, delimitat prin diverse roluri și culori. Există Mătușile, un fel de poliție religioasă, reprezentată din femei mai în vârstă, menite să le învețe pe tinere cum să se comporte în noua societate, Soțiile – femei care fuseseră deja căsătorite mai înainte, care nu pot aduce pe lume copii, dar care conduc gospodăria și au un pic mai multă libertate, Marthele – femeile care se ocupă de treburile gospodărești, Nefemeile – femeile care nu mai pot aduce copii pe lume, ținute în Colonii sau în zonele de adunare a deșeurilor, date adeseori drept exemplu negativ, și, nu în ultimul rând, Slujitoarele – cele care puteau aduce pe lume copii, în urma unui ritual barbar, în care Comandantul execută un act pur și simplu animalic de împreunare, în speranța că Soția va primi pruncul mult dorit.

Organizarea aceasta este destul de complexă și suprimă, în general, libertățile individuale. Sistemul este implementat ușor, dar sigur, pentru a se asigura că oamenii nu se revoltă, ci se învață încet, încet cu ceea ce li se impune. Mai întâi, s-a luat dreptul la lucru pentru femei, apoi li s-a interzis să dețină orice fel de proprietate personală, după care s-a dezlănțuit Iadul, iar nimic din ceea ce existase până atunci nu a mai fost posibil. Familiile au fost despărțite, iar identitatea sexuală, religioasă, familială a devenit un mit. Toți au fost aliniați la aceleași standarde, pe care cu greu le puteai combate, iar ca să ai un pic de libertate ca femeie, trebuia să ajungi în niște case ale orgiilor și plăcerilor, într-o lume subterană, pe piața neagră, unde oricum erai desconsiderată ca persoană și ajungeai doar o simplă unealtă a plăcerii masculine.

Personajul narator, Offred, este extrem de viu și de veridic construit. Ea prezintă viața sa de Slujitoare în casa lui Fred și a celei pe care o consideră a fi o fostă vedetă de televiziune din show-urile religioase, Serena Joy. Aceasta din urmă o desconsideră și o umilește constant, dintr-un soi de gelozie nu neîntemeiată, pentru că soțul ei o tot cheamă singură, oferindu-i felurite distracții interzise, într-un soi de joc murdar și oarecum bolnav.

Ea pendulează între un trecut în care avusese o fetiță și un soț și un prezent pe care nu îl simte neapărat al ei și tot speră să se trezească ca dintr-un coșmar. Își dorește să afle motivul din spatele tuturor acțiunilor din prezent, vrea să știe dacă toți care conduc acum și care au impus tot acest regim teocrat chiar cred că fac bine celor din jur sau doar și-au dorit să aibă puterea supremă. Încearcă să evadeze măcar mental din acest loc, apoi, pe măsură ci i se dezvăluie și alte metode de a face acest lucru, faptele sale escaladează puțin, conducând-o pe căi ce îi ostoiesc dorul de vechea ei viață, dar o discreditează în cea prezentă.

Povestea slujitoarei este un roman care te face să pui în discuție termenul de libertate și de bine social. Nu poți să nu te îngrozești puțin citind despre închistarea aceasta într-o lume liniară, ce reduce individul la nivelul de simplă unealtă în atingerea unor scopuri.

Date despre carte:

  • Titlu: Povestea slujitoarei
  • Autor: Margaret Atwood
  • Titlu original: The Handmaid’s Tale
  • Traducere: Diana Marin Caea
  • Editura: Grupul Editorial Art
  • Colecție: Musai
  • Anul apariției: 2020
  • Număr de pagini: 464

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul Libris.

4 gânduri despre ”MARGARET ATWOOD: POVESTEA SLUJITOAREI – RECENZIE

  1. georgianalauragheorghe zice:

    Nu am reușit să citesc cartea, dar am citit despre ea și din ce am observat societatea descrisă în aceasta se potrivește perfect cu distopia creată de mințile bolnave de acum și susținătorii lor. Alte opere literare profetice similare cu aceasta sunt: „1984” de George Orwell, „Minunata Lume Nouă” de Aldous Huxley, seria „Jocurile Foamei” de Suzanne Collins etc.

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Mie așa mi-a lăsat impresia, că seamănă tare cu ceea ce trăim acum. Ajută tare la observarea mecanismelor care conduc la absența libertăților. Se aseamănă ca atmosferă cu „1984”. E destul de șocant romanul ăsta. Pe mine m-a pus mult pe gânduri.

      Apreciat de 1 persoană

  2. georgianalauragheorghe zice:

    Celelalte romane pe care le-am enumerat reflectă mult mai bine societatea de acum pentru că un joc similar cu Jocurile Foamei se desfășoară în China. Majoritatea tinerilor au ajuns să se „autoflageleze” prin acel joc pentru a câștiga banii necesari să plătească facturile la drogurile media numite internet și siteuri de socializare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.