WALTER TEVIS: GAMBITUL DAMEI – RECENZIE

Zilele trecut, căutând ceva de văzut pe Netflix pentru a combate puțin frigul de afară, am dat peste Gambitul damei, un serial despre care știam deja destul de multe, căci a devenit extrem de popular. Cred că am văzut cam jumătate de episod până când un gând ce mă tot bântuia m-a făcut să mă îndrept urgent spre raftul bibliotecii, unde zăcea deja de multicel romanul lui Walter Tevis cu același nume ca al ecranizării. Așa că iată-mă la 12 și jumătate noaptea începând o lectură ce avea să îmi cucerească sufletul și să mă facă să mă îndrăgostesc în mod iremediabil de caracterul său, Beth Harmon!

Gambitul damei este romanul care m-a făcut să pierd noțiunea timpului și să mă afund cu totul între paginile sale vreme de cam două zile cât a durat lectura lui și alte multe apoi, căutându-i sensurile ascunse și implicațiile. Și sunt destule, căci, dincolo de a fi o carte despre șah, volumul de față este unul profund feminist și progresist. Walter Tevis imaginează o lume nouă (a scris romanul în anii ’80, când nici nu se punea vorba unei jucătoare feminine de o asemenea anvergură), în care o femeie nu numai că reușește să se infiltreze într-o lume profund masculină, ci, mai mult decât atât, ea reușește să le dea clasă bărbaților și chiar să îi umilească prin mintea sa sclipitoare și intuitivă, ce o făcea să anticipeze mișcări și să îi bată măr chiar și pe jucătorii cu ștaife vechi în meseria asta.

Acum, trebuie să recunosc că povestea lui Beth este romanțată pe alocuri, pentru că bărbații sunt mult prea generoși cu ea și îi acceptă victoriile mult prea ușor decât ar fi fost cazul (vorbim totuși de o perioadă temporară când femeia abia începea să capete voce, mai ales în șah), însă lucrul acesta trebuie să recunosc că nu mi-a displăcut. Este frumos ca și așa, măcar pe hârtie, femeia să dețină o oarecare putere, care să o transforme într-o zeiță a unui sport profund masculinizat chiar și astăzi. Îți oferă o anumită satisfacție și te duce cu gândul la egalitatea dintre sexe atât de dezbătută chiar și în zilele noastre.

Și, dincolo de a fi o carte despre sportul pe care mulți cred că îl cunosc, dar pe care prea puțini îl descoperă în profunzime, dincolo de transformarea șahului într-o adevărată artă, într-un spectacol care nu are cum să te plictisească în ciuda tuturor partidelor detaliate, este un roman despre genialitate asociată cu dependența. Atunci când ești antisocial, când ai o inteligență peste medie, îți este greu să te integrezi în lumea reală. Și, din păcate, uneori neadaptarea asta conduce la dependențe de diferite tipuri, fie ele legate de consumul de substanțe interzise sau de alcool. Beth, personajul central, se afundă în diverse adicții, obsesia pentru șah, ce îi devine unica preocupare de la o vârstă fragedă, pastilele verzi, calmantele care o ajută să își limpezească mintea traumatizată de pierderea părinților și ajungerea într-un orfelinat, alcoolul mai apoi, când nu reușește nicicum să se integreze printre cei asemenea lor. Și la toate astea există o compensație: accesul pe marile scene ale lumii și câștigarea respectului și admirației unei lumi întregi datorită meritelor personale. Da, și aici povestea este puțin romanțată, pentru că dependențele putea fi exploatate mai mult, psihologia și starea mentală ale lui Beth analizate mai în detaliu (nu ai cum să ajungi la ele din neant, fără un background), dar cred că aceste mici chichițe au făcut romanul mai frumos în imperfecțiunea lui. Și Doamne cât pot să iubesc cartea asta!

Gambitul damei – orfana care se regăsește prin intermediul șahului

Beth crește într-o familie dezorganizată, ai cărei părinți dispar pentru totdeauna pe când ea are doar opt ani, o vârstă la care alte fetițe se joacă cu păpușile și se bucură de rochițele și fundele roz. Ajunge la orfelinatul Methuen Home, un loc destul de radical în ceea ce privește creșterea și educația copiilor, mai ales că le oferă acestora diferite tipuri de droguri pentru a îi ține sub control, cel mai probabil.

Este un loc deplorabil, cu camere comune pentru fete de diferite vârste, unde, cel mai adesea, riști să te pierzi pe tine. Nu și Beth care, deși nu devine o adaptată, nu se amestecă foarte tare printre ceilalți copii, singura ei prietenă fiind o fată de culoare, Jolene (și aici autorul exploatează câteva teme specifice oamenilor de culoare, care nu își găsesc o familie adoptivă sau o slujbă pe măsura studiilor lor mai târziu din cauza culorii pielii), este liniștită, tăcută, un pic ciudată prin faptul că reușește să asimileze informațiile teoretice mult mai repede decât ceilalți, reușește să își găsească o preocupare care nu o lasă să își piardă mințile: șahul.

Ea învață șah intuitiv inițial, apoi cu ajutor în subsolul orfelinatului, alături de îngrijitor, domnul Shaibel, care îi deschide ferestre către lume micuței Beth, de a cărei inteligență peste medie este fascinat. Șahul este noua obsesie a lui Beth, alături de pastilele verzi, pentru care este în stare să dea o spargere atunci când nu mai primește, doar pentru a ajunge la drogul atât de eliberator. Însă, în ciuda a tot, ea reușește să se elibereze de tiparele de orfan și să se regăsească pe sine creându-și o lume proprie, în care nimic altceva nu mai contează în afară de intuirea mișcărilor și repetarea acestora din nou și din nou, până ajunge să se perfecționeze.

Gambitul damei – o nouă casă, o șansă la a ajunge mare Maestru la șah

Deși destul de târziu, pentru că Beth se evidențiază destul de greu printre ceilalți copii, ea ajunge să fie adoptată de doamna Wheatley, poate singura capabilă să îi fie mamă fetiței ciudate, îndrăgostite de șah. Este la rândul ei o progresistă, căci nu se lasă învinsă de abandonul soțului, ci, în ciuda propriilor dependențe, reușește să meargă mai departe. Este destul de ștearsă ca figură, dar reușește să o aducă pe Beth la nivelul mult dorit: acela de campioană la șah.

Alături de mama adoptivă, Beth începe un fel de călătorie inițiatică spre ceea ce avea să devină parte integrantă din viața ei: șahul profesionist. Joacă cu o ambiție și o perseverență greu de egalat și poate deveni model de așa da, căci statutul de orfană rămâne în spate, în plan secund, iar ea devine o forță în lumea șahului, o voce importantă a acestui sport și o poveste în sine de creștere în plan profesional, în ciuda tuturor greutăților și a dependențelor. Acestea nu o înving, deși poate ar fi fost calea mai ușoară, ci ea însăși își învinge viciile și devine un om cunoscut pe întreg mapamondul.

Dincolo de toate acestea, din roman nu lipsesc nici elementele romantice, pentru că, în ciuda condiției de om de geniu, de neadaptat, Beth are parte de câteva povești de iubire, cel mai tare remarcându-se Benny, campionul ratat, care oarecum ajunge să trăiască jocul prin ea.

Gambitul damei este un roman care reușește să îți atingă corzi sensibile ale sufletului și să te apropie puțin de lumea șahului și de anumite elemente din istoria acestuia. Elementele șahiste nu îngreunează povestea, ci îi oferă mai mult farmec. O carte frumoasă, un caracter memorabil, o poveste complexă. Recomand cu căldură!

Date despre carte:

  • Titlu: Gambitul damei
  • Autor: Walter Tevis
  • Titlu original: The Queen`s Gambit
  • Traducere: Maria Dosei
  • Editura: Bookzone
  • Anul apariției: 2020
  • Număr de pagini: 432

Cartea poate fi achiziționată de pe Bookzone sau site-urile conexe.

Un gând despre ”WALTER TEVIS: GAMBITUL DAMEI – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.