JACQUELINE WOODSON: DACĂ TE APROPII – RECENZIE

Wow, wow, wow, ce carte am putut să citesc! Cu coperta asta atât de delicată, de suavă, în completare cu iarna de afară, care încă nu se vrea dusă, în ciuda primăverii ce deja și-a intrat în drepturi. Romanul acesta nu se bucură de foarte mult hype, însă m-a atras către el ca un magnet și mă bucur din tot sufletul că mi-am ascultat instinctul. Este un young adult puțin atipic, un fel de Love story răsturnat, cu personaje adolescente, dar extrem de profunde și de complexe în ceea ce privește construcția.

Dacă te apropii de Jacqueline Woodson este dovada clară că esențele tari se țin în  sticluțe mici. Atât de mici încât ai mai cerși câteva pagini, doar pentru a vedea viața de dincolo de tragismul ei, de nedreptatea aia care te lasă neputincios și te face să vrei să urli către stele. O poveste dulce ca o mângâiere, ca o pală de vânt care îți trece ușor peste chip într-o zi înăbușitoare de vară. Și, atât cât ține aceasta, ține și istoria asta de viață, iubirea dintre Jeremiah și Ellie, din motive independente de voința lor. O poveste caldă, încărcată de emoție și de forță. Pe care ajungi să o îndrăgești și să o porți în suflet mult timp după ce închizi ultima pagină. În ciuda faptului că protagoniștii par un fel de Tristan și Isolda sau Romeo și Julieta. Însă nu familiile li se opun neapărat, ci o întreagă societate, care stă cu ochii pe ei ca pe niște marionete:

„Oamenii se holbau la noi, dar ne prefăceam că nu observăm. Oamenii se holbau mereu. «Simt că mi-a crescut un picior de când am început să ieșim împreună!», a zis odată Miah.”

Și, în ciuda tuturor ochilor îndreptați asupra lor, Jeremiah și Ellie ajung să simtă iubire fără margini. Sunt doi copii de doar cincisprezece ani, pentru care bobocul dragostei înflorește cu putere în inimile lor, explodând cu putere pe măsură ce se cunosc mai bine. Poate că tocmai explozia asta de sentimente pure, imaculate, puternice conduc mai târziu la tragism. A fost prea mult, prea rapid, prea cu forță. În ciuda a tot ceea ce li se opune. Sunt suflete pereche, pe care soarta le aduce doar o singură dată alături:

„Cred că o singură dată în viață întâlnești pe cineva de care să spui: «Hei, acesta e omul cu care vreau să-mi petrec tot timpul care mi-a rămas pe pământ!» Și, dacă ratezi momentul sau dacă-i întorci spatele sau poate dacă doar clipești, gata, s-a dus.”

Dacă te apropii – despre forța iubirii într-o lume strâmbă

Romanul lui Jacqueline Woodson e dureros de bun. Te învăluie în povestea din interiorul său ca într-o vrajă. E cald și bine până spre final și, cumva, îi întrevezi suferința de la final, dar tot speri din tot sufletul ca inevitabilul să nu se petreacă. Pentru că sunt doi puști implicați în istoria asta de viață, mare cât un destin întreg, doi copii frumoși, deja confruntați cu multe dintre durerile lumii.

Ellie e evreică și, oarecum, deși trăiește în America, mama sa ține la toate tradițiile religiei sale. Însă, deși face parte dintr-o familie mare, Ellie are o durere mare în suflet. Pe când era copil, mama sa o părăsise de două ori și avea impresia că asta se putea întâmpla din nou la un moment dat. Părăsirea lăsase urme adânci în sufletul său, ca niște gheare nevăzute care, din când în când, o sufocau și o făceau să nu aibă o relație foarte apropiată cu mama sa:

„Când ești copil și mama ta pleacă, ceva dinăuntrul tău se umple cu absența ei. Nu știu cum să explic. O perioadă lungă, în mine a existat un loc unde ar fi trebuit să existe dragostea pentru Marion, dar nu era.”

Jeremiah este copil de celebrități. Tatăl său este regizor câștigător de premii Oscar, iar mama scriitoare de succes. Și, totuși, acest fapt nu este de ajuns, pentru că tatăl are o aventură cu vecina lor, pentru care o și părăsește pe mama lui, după ani de căsnicie. Miah, cum i se spune băiatului, are acum două case, iar asta îl obosește. Și, dincolo de toate aceste frământări din familia sa, mai există o povară în sufletul său: culoare pielii. Este negru și, deși America pare a fi liberală și deschisă la orice, pentru un om de culoare lucrurile nu stau chiar așa. Există diferențe pregnante între albi și negri și precauții de luat în seamă pentru cei de culoare. Nu poți uita de asta, pentru că uitarea în cazul lor poate fi fatală.

„Dar care era lupta? se tot întreba el. Unde era războiul? Mai târziu, când Jeremiah a văzut un desen animat cu o maimuță jucând baschet s-a simțit rușinat, de parcă maimuța aia era chiar el cumva. Și atunci și-a dat seama că războiul era peste tot în jurul lui. Erau oamenii și reclamele care încercau să-l facă să se simtă ca și cum n-ar fi contat, care încercau să-l facă să creadă că a fi negru e ceva greșit.”

„De când era copil, tata îl avertizase deja să nu alerge în cartierele de albi. Odată, când avea vreo zece ani, se desprinsese de tatăl lui și o luase la goană pe Madison Avenue. Când tatăl lui l-a prins din urmă, l-a apucat ferm de umăr. «Să nu mai alergi niciodată într-un cartier alb!», șoptise apăsat, cu lacrimi în ochi. Apoi îl trăsese pe Miah la pieptul lui. «Niciodată!»”

Acesta e backgroundul pe care îl are fiecare în spate, însă, în ciuda faptului că universurile lor sunt atât de diferite, lumile lor se intersectează odată cu ajungerea la un nou liceu. Unul de fițe. De copii cu bani. Unde ai zice că nu contează neapărat culoarea pielii. Dar nu e adevărat, sunt permanent urmăriți de ochi de adolescenți, cărora li se pare ciudat să vadă la braț un negru cu o albă. Și la fel li se întâmplă și pe stradă, în ciuda faptului că locuiesc în New York, ea lângă Central Park, el în Brooklyn. Loc unde ai zice că totul este mult mai transparent. E inima Statelor Unite. Lucrurile ar trebui să stea cu totul diferit. Să fie un exemplu pentru restul lumii. Însă nu. Rasismul e prezent în permanență. Atunci când ies pe stradă, mână în mână, oamenii au tendința de a sări să o ajute pe Ellie, doar pentru că e albă, iar el pare dușmanul, inamicul public. Și cât de sensibil îmi e subiectul acesta, căci aceasta este mentalitate și astăzi când ești diferit! Nu puține au fost ocaziile atunci când purtam batic când oamenii voiau să mă salveze de soțul arab opresiv, pe care nu îi convingeam că nu îi am. Nu, mentalitățile se schimbă greu. Poate niciodată din păcate. E trist și doare.

Și, Doamne, cum mai simți emoțiile celor doi adolescenți! Emoțiile le înfloresc în piept și simt că celălalt e jumătatea lui perfectă, cel căutat peste tot și găsit într-un final. E o dragoste adolescentină care pare și are posibilitatea să devină mult mai mult. El bate în ea și ea bate în el. Restul lumii se estompează. Însă doare cu o intensitate mult mai mare când îți dai seama că bobocul lor de iubire înflorește într-o societate extrem de nedreaptă cu ei, doar pentru că au culori diferite ale pielii. Nu înțeleg de ce lucrul acesta ar trebui să conteze! De ce culoare pielii, naționalitatea sau religia ar trebui să fie o piedică în calea sentimentelor pure, imaculate, profunde?! De ce suntem atât de ipocriți ca societate, încât să stricăm tot ceea ce ar putea să fie frumos? De ce vrem să fie putred totul chiar și acolo unde nu e cazul?

Autoarea, Jacqueline Woodson, tratează toate aceste subiecte extrem de delicate într-un mod realist, viu, palpabil. Cartea ei prezintă o poveste dulce amăruie, despre iubire și despre ură, despre emoția aceea pură, înfloritoare, și despre neputința de a schimba mentalități. Rasismul este la el acasă în cartea asta. În cote alarmante. Și dureroase. Simți trăirile adolescenților cu o putere imensă, le iubești dragoste și, într-un fel, ai vrea să îi protejezi. Să fii în stare să creezi o bulă magică în jurul lor, unde să poată rămâne în siguranță pentru totdeauna. Și apoi te apasă societatea din jur, rea, gata de judecată, gata să intervină fără a cunoaște adevărul, creionându-și în minte neadevăruri, proiectând asupra unor copii temeri și frici vechi, lipsite de sens.

Dacă te apropii este o poveste de iubire adolescentină, deloc clișeică, despre doi copii gata să înfrunte o lume întreagă pentru împlinirea poveștii lor și despre o întreagă lume incapabilă să îi înțeleagă și nepregătită să îi accepte, să îi lase să trăiască liberi în sânul ei. Și, deși verși multe lacrimi pe măsură ce înaintezi cu cititul, finalul te dărâmă pur și simplu. Nu e ceea ce ai vrea să vezi, să citești. Totuși, în ciuda a tot, speranța și optimismul răzbat la sfârșit dintre filele romanului. E o lume nedreaptă și injustă, însă poate fi schimbată. Dacă ne dorim asta. Dacă învățăm toleranța și iubirea. Dacă nu ne mai lăsăm pradă impulsurilor de moment. Dacă…

Date despre carte:

  • Titlu: Dacă te apropii
  • Autor: Jacqueline Woodson
  • Titlu original: If You Come Softly
  • Traducere: Oana Dușmănescu
  • Editura: Grupul editorial Art
  • Colecție: Young Art
  • Anul apariției: 2021
  • Pagini: 208
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea o găsiți pe Libris și pe site-urile de profil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.