RUTA SEPETYS: SFÂRȘITUL ȘOAPTELOR. DECEMBRIE 1989 – RECENZIE

Așa cum nu sunt prea multe cărți care să vorbească despre ororile comise de naziști în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, nu cred că sunt suficiente cărțile care să vorbească despre regimurile totalitare, comuniste, în care tirania și frica erau elementele de bază. Și, dintre toate, poveștile individuale, care se pierde adeseori printre cele colective, sunt din punctul meu de vedere cele mai importante. Trebuie să aflăm ce au pățit independent oamenii care au trăit alături de un tiran opresiv, pentru ca să putem să ne formăm un tablou cât mai apropiat de adevăr. Nu sunt naivă, știu că nu vom putea cuprinde totul cu mintea de acum, că o parte dintre realități ne sunt ascunse, pentru că aceia care le-au trăit vor să le uite aroma, iar cei care s-au comportat ca niște monștri vor să se ascundă acum. Însă, este important să păstrăm atenția vie  către astfel de lucruri, tocmai pentru a nu uita și a nu reveni în același punct dureros, care se întinde ca o plagă, din nou și din nou.

Așa că puteți să vă închipuiți bucuria mea când am reușit să dau peste o astfel de carte, scrisă despre țara mea, România, de unul dintre autorii mei preferați, Ruta Sepetys. Ea are un fel al ei de a spune povești, simplu și, în același timp, încărcat de emoție, de profunzime, de sensibilitate. Iar asta se simte din plin la proiectul său legat de regimul comunist de la noi, cel care atinsese apogeul și urâțenia maximă în decembrie 1989, ducându-i pe oameni la limita critică a acceptării urmării turmei.

Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 este o lectură în stilul caracteristic al autoarei cu origini lituaniene. Rețeta este aceeași. Se ia un caz individual, particular, poveste de viață a unui adolescent care a trecut prin focurile terorii și ale suferinței provocate de un sistem politic totalitar și opresiv, după care se trece la generalități, la ceea ce se petrecea cu adevărat în acele locuri, astfel încât cititorii ei să nu uite că astfel de răutăți au existat ca o pată în istoria umanității și că este de datoria noastră, ca ființe umane, să nu uităm de cei care au pierdut atunci demnitate, persoane dragi sau chiar viața. Însă poate că acest nou roman al ei, despre istoria atât de apropiată, de recentă a României, cu comunismul ei încă prezent în gândurile locuitorilor ei și în poveștile bunicilor și părinților noștri, este una cu atât mai specială, capabilă să emoționeze și să se strecoare cu putere în suflet.

Sunt născută în 1987, nu pot să spun că știu foarte multe despre comunism. Eram prea mică. Însă sunt de părere că el nu a luat sfârșit odată cu revoluția din 1989, ci și-a întins tentaculele până în zilele noastre, prin frica pe care încă o resimțim, prin teama de a ne rosti cu voce tare nemulțumirile, prin suspiciunile care sunt la ordinea zilei legate de cei din jurul nostru, prin absența puterii de a lua decizii. Sunt multe efectele pe care le resimțim și azi, în ciuda faptului că ne considerăm democrați. Și poate tocmai pentru că e legat de ceva atât de la ordinea zilei în România m-a făcut să iubesc cartea asta nouă a Rutei, să o citesc cu o disperare vecină cu nebunia și să mă afund cu totul în paginile sale, devorând-o în miez de noapte, pagină după pagină, identificându-mă cu personajul ei central, adolescentul Cristian Florescu și imaginându-mi dacă nu cumva aș fi acționat ca el și ca alte mii de români, care au fost nevoiți să trăiască într-o țară izolată, amorțită în niște norme lipsite de sens, atât de anti libertate individuală și de expresie:

„Mă vezi?

Mijesc ochii în lumina slabă,

Căutând cheia pentru

Ușa încuiată a lumii.

Sunt pierdut în propria-mi umbră,

Captiv în imperiul fricii.”

Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 – despre lupta pentru eliberarea de sub jugul totalitarist al comunismului

După cum știm, regimul comunist a reușit să ucidă visele în fașă, să inducă frica în sufletele locuitorilor săi și să o izoleze de restul lumii, fapt care a dus-o mult în urmă față de alte civilizații. Oamenii stăteau la cozi pentru a își lua rația de alimente, asta dacă reușeau să prindă ceva, mai ales spre finalul lui, iar frica se inoculase în toți până în măduva oaselor. Izolarea de restul lumii și chiar de restul societății era prezentă, ca un fel de precauție, pentru că se spunea că există un băiat cu ochi albaștri (un securist) la fiecare zece persoane. Așa că frica și suspiciunea vizavi de cei din jur, ba chiar și de propria familie erau stări de fapt, prezente în permanență în casele românilor:

„În țara asta, suferința nu e doar fizică. Îți sucesc mințile. Se joacă cu mintea ta. Și fac asta multor oameni.”

Ruta Sepetys reușește să surprindă toate aceste aspecte în cartea sa și mă bucur că a făcut-o, pentru că, asemenea în cazul tuturor regimurilor opresive, sunt sigură că nici despre implicațiile comunismului în Europa de Est nu se știe prea multe în exterior, iar cartea asta are darul de a îi face curioși și pe străini în legătură cu ceea ce s-a petrecut aici, sub auspiciul conducătorului prea iubit, Ceaușescu, și a mamei supreme, Elena Ceaușescu.

În țara asta ajunsă la saturație din cauza lipsurilor de tot felul, cufundată adeseori în întuneric din cauza penelor de curent constante și în frig, trăiește Cristian Florescu, un adolescent de doar șaptesprezece ani, care își dorește lucruri total atipice pentru acele vremuri: să fie scriitor și să studieze filosofia la facultate, lucruri văzute nu foarte bine de regim, care este contra oricărei manifestări intelectuale neverificate în prealabil. Iar scrisul, cuvântul, oferă libertate și are puterea de a te smulge din situația ta mizeră, lucru clar nepermis.

Cristian își scrie gândurile într-un caiet, ascuns în debaraua sa transformată clandestin în dormitor. Ascultă alături de familia sa, dar mai ales de bunicul pe care îl adoră, știrile clandestine la radio, dat mereu pe Europa liberă. Și speră să reușească să îi transmită lumii întregi despre situația grea în care se află țara lui, în ciuda opoziției mamei sale. Este greu, pentru că pereții au urechi, iar în cazul lui, acest fapt pare real, căci cineva, nu știe sigur cine, dar bănuiește pe toată lumea, l-a turnat la Securitate pentru că făcea schimb de timbre cu un adolescent american și deținea valută, un dolar american. Acesta este punctul care îi aduce toate problemele de mai târziu. Este cooptat de Securitate pentru a deveni agentul său, pentru a o informa în legătură cu familia de americani la care lucrează mama sa. Acesta este punctul de plecare care conduce la o serie de multe tragedii și drame în plan personal, mai ales că temerarul Cristian, cu mintea lui de adolescent visător, crede că poate păcăli sistemul și să îl transforme în marioneta sa, în timp ce Securitatea este în permanență cu un pas înaintea sa.

Este trist să observi cum statul și mașinăria sa, agenții secreți, se jucau cu mintea oamenilor și cum făceau promisiuni goale pentru a îi prinde în capcana lor. Veneau cu un fel de cal troian, în cazul lui Cristian cu medicamente pentru bunicul său bolnav de leucemie, în cel al surorii sale cu pașapoarte americane, la care oamenii, atât de înveninați de traiul zilnic nu prea puteau spune nu.

Și totuși, Ruta Sepetys reușește să nu lase românii să pară slabi sau naivi, ci îi transformă în eroi, gata să se sacrifice pentru libertate și binele comun în cadrul revoluției din decembrie 1989, începută în Timișoara și continuată apoi în întreaga țară, care, prin efort comun, a condus la alungarea cuplului ceaușist de la putere. Este momentul în care urletul devine prioritar, iar șoaptele de atâția și atâția ani de tiranie sunt înăbușite:

„Șoapte?, a intervenit un bărbat cu o mustață groasă. Ăștia ne omoară în bătaie, împușcă și ucid tineri, copii. Despre așa ceva nu mai poți vorbi în șoaptă. Am fost acolo flămânzi și cu mâinile goale. Criminalii ăia au transformat totul într-o baie de sânge.”

Iubesc Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989 cu toată ființa mea. Este un punct de pornire pentru o nouă obsesie: regimul comunist și adevărul legat de acea perioadă, pentru că, deși răul a fost alungat de mulți ani, tentaculele sale și ecoul urâțeniei sale încă pot fi simțite și azi. Sunt conștientă că nu știm totul, poate că nu vom ști niciodată toate dedesubturile, dar e de datoria noastră să nu lăsăm atrocitățile să moară, pentru a nu repeta situația aceea închistantă și dureroasă. Stiul Rutei este unul cald, un pic romantizat pe alocuri, dar tocmai ăsta este farmecul scrierilor sale. Un roman de impact, cu puternice efecte emoționale.

Date despre carte:

  • Titlu: Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989
  • Autor: Ruta Sepetys
  • Titlu original: I Must Betray You
  • Traducere: Gabriela Stoica, Ioana Socolescu
  • Editura: Epica
  • Anul apariției: 2022
  • Pagini: 368
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea o găsiți pe Libris sau pe site-urile de profil.

Publicitate

Un gând despre ”RUTA SEPETYS: SFÂRȘITUL ȘOAPTELOR. DECEMBRIE 1989 – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.