GILL PAUL: JACKIE ȘI MARIA – RECENZIE

Avem impresia aproape întotdeauna că, dacă ai bani și ai faimă, ești cel mai fericit om din lume. Poate tocmai din cauza asta privim către personalitățile publice ca la niște icoane. Considerăm că ele nu au probleme, așa cum avem noi, muritorii de rând. Le urcăm pe un piedestal înalt și parcă refuzăm să le mai dăm jos de acolo. Le judecăm viețile, despicând totul în patru, uitând să ne gândim și la sentimentele lor. Ne dorim să fim în locul lor și nici măcar nu ne gândim prin câte drame pot trece la rândul lor, unele generate tocmai de faptul că se află în permanență în vizorul presei. Și nu, nu am căutat neapărat să mă strecor încetișor în casa unor personalități de genul lui Jackie Kennedy, prima doamnă a Americii în anii ’60, și Maria Callas, soprana de renume internațional, însă recunosc că citirea despre viețile lor tumultoase a fost un adevărat festin pentru sufletul meu.

Jackie și Maria de Gill Paul este o carte cu un puternic impact emoțional. Cele două femei puternice, care au devenit șablon pentru generații întregi de oameni, Jackie Kennedy și Maria Callas, au avut niște vieți extrem de pline, în care suferința parcă le-a însoțit fiecare pas, ca un fel de blestem universal. M-am cufundat comod în fotoliu și am parcurs cu sufletul de multe ori îndurerat pasaje din viețile celor două, pe care Gill Paul le redă într-o modalitate tare catchy și extrem de viu, transpunându-te în New York, la Casa Albă, pe insula Skorpyos din Grecia, în apartamentele din Paris sau pe scenele marilor opere din lume. Iar dincolo de acestea, te face să cunoști latura umană a celor două femei iubite și urâte în egală măsură de o întreagă lume, pe care viața le-a încercat poate mai mult decât pe noi, cei care ne târâm zi de zi prin destin și pe umerii cărora nu apasă greutatea de a fi priviți de o întreagă lume. Și, pe măsură ce ajungi să le cunoști, dincolo de celebritatea lor, le deplângi soarta și verși lacrimi amare pentru tot ceea ce au de îndurat. Drame, tragedii, pierderi, toate se împletesc în două destine paralele, pe care soarta le aduce totuși la un loc la un moment dat, unindu-le pe vecie în suferință și regret.

Jackie și Maria – despre cum e să stai la masă cu oameni mari

Mi se pare extrem de greu să reușești să surprinzi într-o carte esența oamenilor celebri, pe care o lume întreagă îi cunoaște pentru ceea ce au făcut, dar nu ca oameni obișnuiți, cu dorințe, visuri, speranțe. Însă Gill Paul se descurcă magistral în a face acest lucru. Se simte documentarea din spatele poveștii pe care ne-o prezintă, însă își pune amprenta prin oferirea unui ochi în interiorul ușilor închise ale vedetelor de talie internațională, Jackie Kennedy și Maria Callas. Și face acest lucru cu emoție, transmițând și cititorilor săi fel și fel de trăiri și sentimente, toate duse la intensitate maximă, mai ales în ceea ce privește momentele cheie ale vieții celor două femei, ale morților pe care au fost nevoite să le înfrunte cu fruntea sus și să se recompună din bucăți de fragilitate, adunându-și bucățile lipsă de suflet și lipindu-le, pentru a se prezenta mai apoi lumii în forma lor cea mai bună. Căci cele două trăiesc într-un fel de universuri paralele: unul al aparențelor, de ochii lumii, și unul de multe ori fragil, al vieții de zi cu zi, în care trebuie să se confrunte cu suferința și durerea pierderii constante.

Jackie Kennedy mi-a plăcut ca personaj până la momentul asasinării lui Jack Kennedy, fostul președinte ale Statelor Unite. Părea un model demn de urmat, în ciuda fragilității sale de multe ori mascate de tăceri și nexprimarea sentimentelor reale. În sufletul ei, se duc bătălii complexe, între iubirea pe care i-o poartă soțului său și nenumăratele lui aventuri, uneori abia sesizabile, și dorința lui de putere și de a conduce lumea. Are de dus multe dureri pe umeri: pierde trei copii, dă naștere la doi, dar mai niciodată nu își are soțul aproape, căci el este prins în politică sau în cine știe ce aventură extraconjugală. Însă Jackie pare demnă, stilată, o adevărată doamnă, asemenea celor din Sud pe care le admir adeseori.

Dar moartea lui Jack, în urma asasinării din Dallas la care este martoră și la traumele suferite mult timp după, asemenea celor suferite de soldați, aduc la lumină o latură a lui Jackie necunoscută până atunci: oportunista, persoana dornică să aibă un soț bogat, capabil să îi satisfacă toate capriciile, căci ea nu își dorește să muncească. Se reabilitează un pic pe finalul cărții, imediat după moartea celui de al doilea soț al ei, Onassis, când se angajează în sfârșit și face pași în calea cunoașterii sale. Însă căsătoria cu Onassis o prezintă ca pe o femeie fără scrupule, deloc naivă, care este capabilă să treacă peste orice, pentru a își atinge scopul, inclusiv peste sora sa sau Maria Callas, iubita de mulți ani a omului de afaceri. Poate tocmai de aceea o prefer pe cea de a doua soră Beauvier, Lee, cea care este ușuratică, se plictisește repede de bărbații din viața ei, nu știe ce drum să urmeze, însă e sinceră și autentică. La rândul ei, iubita lui Onassis, ajunge să se distanțeze de sora sa după căsătoria ei cu cel iubit cu patimă tocmai de sora sa.

Maria Callas e o personalitate vulcanică, explozivă, asemeni marilor artiști. Nu a fost iubită de mama sa pe când era copil, fiind văzută mai mult ca o oportunitate de a face bani decât ca o fiică, iar acest fapt se reflectă și mai târziu, în căsătoria sa cu Battista, italianul care i-a văzut talentul și care a reușit să o propulseze pe marile scene ale lumii, însă pe care nu l-a iubit niciodată. Nu cu pasiune cel puțin.

Asemenea lui Jackie, și în sufletul ei se duc adevărate lupte. Este celebră, cunoscută de o lume întreagă, însă presa o blamează întotdeauna, considerând-o oportunistă și creându-i o imagine total neadevărată, de femeie vanitoasă. Lucrurile astea o dor, la fel și faptul că este destul de plinuță. Luptă în permanență cu greutatea și mai ascunde în sufletul său o durere: aceea de a nu fi mamă, deși își dorește din tot sufletul.

Adevărata ei viață începe în momentul în care îl cunoaște pe Onassis, omul de afaceri grec, pentru care e gata să confrunte gura lumii, de care se teme, și pentru care își părăsește soțul. Dragostea lor este pe cât de pasională, pe atât de vulcanică, culminând de multe ori în certuri violente. Însă, dincolo de toate, Onassis rămâne marea sa dragoste, iar el rămâne iubirea vieții sale, în ciuda numeroaselor lui aventuri și a greșelii de a se căsători cu Jackie cea fadă. Și poate că, dacă nu și-ar fi pierdut prematur fiul, Onassis ar fi divorțat de fosta prima doamnă a Americii, cu care nu se potrivea deloc și care îl enerva prin pudismul și dorința ei de a cheltui enorm, plus prin faptul că nu îi stătea alături, preferându-și copiii și prietenii, și ar fi luat-o de soție pe Maria. Dar așa, nu vom ști niciodată.

Există în cartea asta pasaje extrem de emoționante, care m-au făcut să plâng, așa cum este moartea lui Jack și reacțiile lui Jackie de după, pierderea copiilor ei în mod prematur, asasinarea fratelui lui Jack, Bobby, prietenul și confidentul lui Jackie, descrisă în carte într-un mod extrem de plastic și de dureros, sau pierderea unicului fiu al cuplului Maria și Ari Onassis, născut mort. Toate acestea, ca și poveștile de viață ale celor două femei, profunde, complexe, mai mereu neînțelese de cei din exterior, au făcut ca povestea asta să fie una ce mi-a pătruns în suflet.

Frankie și Maria este o carte cu o profunzime aparte, cu povești emoționante, care reușesc să te sensibilizeze și să te facă să vrei să citești mai multe despre viețile personalităților descrise în carte. Îți face inima să bată la un loc cu poveștile celor două femei. Trăiești alături de ele, plângi și râzi. Și te emoționezi teribil. Recomand cu căldură acest roman. Merită din plin, chiar dacă nu sunteți fanii celor două.

Date despre carte:

  • Titlu: Jackie și Maria
  • Autor: Gill Paul
  • Traducere: Emanuela Tegla
  • Editura: Litera
  • Colecție: Blue Moon
  • Anul apariției: 2021
  • Pagini: 448
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea o găsiți pe Libris și pe site-urile de profil.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.