IOANA ȚIGĂNILĂ: ADULTER – RECENZIE

Așteptam cu înfrigurare o nouă carte semnată Ioana Țigănilă, încă de când am citit Aroma sa de august. Avea acolo o dulceață a spunerii de povești care m-a cucerit. Și iată că începutul ăsta de an, într-o lună dedicată special femeii, a venit în forță cu un nou titlu, mult mai îndrăzneț și cu un limbaj specific jurnalistului din ea, iar nu femeii. O carte despre femei infidele și bărbați gata să cadă pradă păcatului. Însă, dacă vina acestui păcat capital, prea aspru pedepsit de alte religii, este dorința de a ieși dintr-un cerc vicios și a lua viața de la capăt, pe cărări care duc spre cunoașterea de sine, mai poate fi înșelatul privit ca pe ceva al naibii de greșit sau ca pe o soluție, ca pe o vestă salvatoare, care să te scoată la liman?

Adulter este o carte tare îndrăzneață, despre cinci femei al căror nume nu e neapărat reprezentativ, pentru că povestea lor poate fi povestea oricăreia dintre noi. Eu sau tu putem fi la rândul nostru Mara, Tania, Daniela, Angela sau Matilda. Sunt poveștile lor, temeinic documentate și cercetate de către Ioana, însă, în egală măsură, pot fi istoriile de viață ale oricărei femei, de pretutindeni. Timpul sau locul în care se petrec toate aceste relații extraconjugale chiar nu are nicio importanță. Își pierd esența. Însă, dincolo de gestul reprobabil, de relațiile interzise pe care le trăiesc, femeile din cartea Ioanei Țigănilă devin emblema unor femei puternice, care au ajuns cu toatele în niște căsnicii ciudate, închistatoare, care le fac să simtă că nu pot respira în interiorul lor, fie că e vorba de un om plat, a cărui religie îl lasă inert în fața oricărui sentiment, de un bărbat nepotrivit, pe care l-ai ales dintr-un impuls de moment, un cuceritor care a reușit să iasă în evidență față de cel care te iubea cu adevărat sau de un alcoolic violent, care te face să simți că totul este greșit la tine. Iar asta le conduce spre ceea ce se va dovedi a fi soluții de ieșire din impas, un fel de veste salvatoare care le arată din nou calea spre ele însele, care le fac să poată ieși la suprafață și respira din nou, în ciuda a tot. Da, sunt adulterine, comit adulter, dar, în același timp, se reîntorc spre ele. Spre ceea ce ar trebui să fie cel mai important element din viața lor.

Adulter – cartea de pe noptieră, un prieten de nădejde

Cartea Ioanei este plină de mărturii ale femeilor care au ajuns să își înșele partenerii din diverse motive. Sunt chestiuni banale sau mai puțin obișnuite, așa cum este satisfacerea nevoilor sexuale, asta după ce, mai înainte, chiar soțul tău te-a obligat să faci swing de partener, să asiști la un fel de orgii în locuri special amenajate. Dar toate au în comun puterea de a o lua de la capăt, de a încerca din nou, de a mai da o șansă iubirii, chiar dacă, inițial, aceasta vine sub forma unei modalități ilicite de a trăi viața. Poate datorită adrenalinei simțite în caz de înșelat, poate datorită pierderii de sine, știind că e posibil să nu te mai vezi cu adevărat niciodată cu acel bărbat. Nu cunosc motivațiile, nu am înșelat niciodată, pentru că prefer să las în urmă ceva ce nu mai merge. Dar nici nu am avut copii sau căsnicii lungi, ca personajele din cartea asta. Însă, dincolo de tot, gesturile acestor cinci femei sunt curajoase. Reușesc să iasă în afara cutumelor și prejudecăților sociale și să fie ele însele. Să se regăsească pe sine după perioade lungi de abandon și de uitare de sine.

Cartea asta este un bun material educativ în ceea ce privește relațiile de iubire. Dincolo de mărturiile femeilor, există o perspectivă a psihologului, care să ne ajute să înțelegem mai bine tiparele de comportament și modalitățile de a nu ajunge în acele puncte, în care să ne pierdem pe noi înșine în niște relații care nu ne fac bine.

Adulter este o carte frumos scrisă, destul de hot pe alocuri, de necitit pentru cei slabi de înger sau de inimă. Ai nevoie de o anumită deschidere pentru a te afunda cu totul în romanul ăsta, însă, odată ce îi guști frumusețea, nu te mai poți desprinde. Te așezi comod în fotoliu sau în pat și te pierzi printre povești reale de viața, impregnate cu vicii, interziceri, plăceri, pasiuni, senzualitate, dar, mai presus de toate, cu încredere și iubire. De sine. Lucru pe care nu ar trebui să îl pierdem niciodată din vedere atunci când ne îndrăgostim.

Am rezonat mai tare cu povestea Matildei. Poate pentru că și eu am trecut printr-o relație de genul, în care am fost două în loc de una în viața unui bărbat. Și poate pentru că și eu am rămas mult timp legată de acea legătură, fără putință de a ieși la lumină, de a mă avânta în noi relații, încă șocată de ceea ce mi se întâmplase. Întrebările adresate de Matilda psihologului au fost mult timp și ale mele. Alături de ea, am primit și eu anumite răspunsuri mult dorite.

Adulter e o carte pentru care vă trebuie o anumită deschidere. Pudicii nu au ce căuta aici. Puteți judeca, dar e de preferat să nu. Nu suntem la fel, fiecare vede și trăiește viața în mod diferit. Sunt multe lecții de învățat de la cele cinci femei. Lecții prețioase, la care, de cele mai multe ori, ajungem doar prin propria experiență. Fiecare dintre femeile din carte își caută partenerul ideal, genul de persoană capabilă să le sprijine necondiționat. Însă cred că tocmai aici eșuează ele în periplul lor printre mrejele dragostei. Tocmai așa și ajung să comită adulter, pentru a își găsi calea spre ele însele.

Cartea Ioanei Țigănilă este un fel de manual pentru a avea o relație reușită, o modalitate de a te ajuta să te vezi la adevărata ta valoare, căutând în același timp să rămâi pe linia de plutire indiferent de ceea ce ți se întâmplă. Caută adânc în tine, pentru a ajunge la o relație sănătoasă cu partenerul tău. Un volum minunat, de ținut pe noptieră, ca pe un bun prieten. Unul intim, capabil să îți poarte pe umeri toate secretele.

Date despre carte:

  • Titlu: Adulter
  • Autor: Ioana Țigănilă
  • Editura: Neverland
  • Anul apaiției: 2022
  • Număr de pagini: 112
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea poate fi achiziționată de pe Libris sau site-urile de profil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.