PIERDUTĂ PRINTRE GÂNDURI: CÂT VALOREAZĂ VIAȚA? DAR MOARTEA?

Trec printr-una dintre cele mai haotice, dureroase și apăsătoare perioade din viața mea, când, nu știu, totul pare atât de ireal, atât de suprarealist, de la fel cum te-ai fi detașat cumva din greșeală de viața ta și te-ai urcat undeva extrem de sus, de unde privești totul în ansamblu, dar fără a fi direct implicat. Nu știu exact cum să explic toate senzațiile de acum, pentru că au mai fost pierderi destul de semnificative, atunci când mi-au murit bunicii de ambele părți. Însă niciodată sentimentul nu a fost atât de pregnant. Sau poate doar eu eram prea mică, iar fenomenul acesta al trecerii prin lume nu îl percepeam exact ca acum.

Ne văd pe noi toți, oamenii, ca biete furnici ce pendulăm între un ieri și un azi, fără a avea cu exactitate o promisiune pentru mâine. Și asta mă face să mă întreb oare cât valorează viața asta? Dar moartea? Cum anume faci să rezumi o întreagă existență? Cum te repliezi să trăiești din nou în absență? Cum faci să redevii tu, fără a te pierde în toți acei ce aș fi putut face mai bine? Oare am făcut suficient? Oare am arătat dragostea și prețuirea suficient? E totul prea definitiv acum și mult prea greu de susținut la nivel mintal. Știi că nu mai e cale de întoarcere. Ce a fost a fost. Nu mai poți schimba nimic, iar veșnicia asta în gol e tristă, e plină de închistare. Te apasă direct pe suflet și te lasă fără suflu momente bune. Nu știu exact cum să fiu în absență. Cunosc prezența, dar doare extrem de tare lipsa.

Până acum, o foaie de hârtie albă a reprezentat întotdeauna o oază de liniște pentru mine. Mă remontam aici, scriind, scoțând toată suferința din mine, până într-acolo încât apoi puteam să las plânsul ăsta tăcut deoparte și să merg senin prin viață. Dar acum, cuvintele nu mă ajută deloc. Sunt seci. Sunt golite de semnificații. Sunt răsturnate cu susul în jos. Nu le mai percep deloc. Sunt goale. Oh, atât, atât de lipsite de sens. Nu cred că există cuvânt care să exprime dorul, senzația aia de plutire între vis și realitate, durerea generată din miezul tău. Nu e doar dor, nu e dor durere. E ceva mai mult și asta mă face să mă întreb cum va fi în timp. Cum anume toate astea s-ar putea alina sau cum s-ar putea plia pe alte și alte pierderi inerente. Inevitabile. Cum le voi putea așeza în sertare pentru a nu rătăci calea spre mine și din mine. Spre lume. Spre exterior.

E totul atât de întors spre interior acum încât puterile sunt secate. Nu există chef pentru a face mai nimic. Și e primăvară afară. Flori o mulțime. Câte o rază de soare. Și atât am așteptat perioada asta. Când mugurii explodează în miriade de flori minuscule, parfumate. Dar acum, nu reușesc să le prind înțelesul. Sunt pierdută printre gânduri nesfârșite. Repetitive. Care alungă până și somnul. E privirea aceea în gol, spre nicăieri și pretutindeni deodată. Spre infinit. Spre un cer de unde speri să te privească cei dragi prea devreme plecați spre înalt, rătăcitori acum prin lumi nevăzute, neștiute de niciun muritor.

Mi-e dor și doare. Oare cum e acolo sus, printre nori? Oare cei plecați dintre noi ne văd suferința? Observă tristețea ce acaparează sufletul? Știu că au fost iubiți? Știu că am fi vrut să nu se fi întâmplat acum, deși cu toții spunem că suntem conștienți că moartea e inevitabilă? Că dincolo de realitatea vieții, e venită la pachet cea a morții? Oare ei văd cât ne apasă durerea asta a pierderii? Oare trimit picuri de ploaie pentru că ne simt lacrimile sau cerul plânge la unison cu noi?

Sunt mult prea multe necunoscute și orice calcul nu duce la niciun rezultat. Și oare cât valorează o viață? Și cât valorează o moarte? Care e prețul în sentimente, amintiri, momente?

Suntem trecători prin lume, pe acest pământ. Rătăcitori prin timp, prin clipe. Ne zboară vântul cât am clipi. Uităm prea des să ne odihnim, să ne tragem sufletul, să ne oprim din alergatul ăsta inutil, care ne face să strângem tot mai multe și mai multe chestii materiale, asemenea furnicilor, pentru ca, la final, toate astea să nu aibă nicio noimă. Nu luăm tot confortul de aici cu noi, tot ce strângem ca nebunii. Tot între patru scânduri ajungem, undeva în frig și întuneric cu carcasa pe care o purtăm ca pe o armură în această viață. Tânăr sau bătrân. Bogat sau sărac. Și atunci, la ce bun? Nu mai bine am strânge momente, clipe de bucurie și fericire? Nu mai bine ne-am opri de fiecare dată când obosim atât de tare? Să ne facem măcar o mică bucurie? Nu luăm nimic. Nu suntem nimic. Doar stări. Așa că ar trebui trăit frumos, în armonie cu noi și cu ce ne înconjoară. În iubire. Să ne luăm unul pe altul în brațe atât cât se poate și, odată ce facem asta, să nu ne mai dăm niciodată drumul.

Da, porți oamenii dragi în suflet. Îi duci cu tine peste tot pe unde mergi. Acasă e acolo unde e cald în suflet în definitiv. Dar, cât absența devine permanentă, asta nu prea mai ajută. Goliți de sentimente, de doruri, de tot, ne ducem spre necunoscut. Iar cei rămași se luptă să găsească un sens în toate astea. Nu poți schimba deși tare ai vrea să nu fie permanent. Să știi că dincolo sufletul e liniștit, în armonie. Asta speri cel puțin.

Și poate că ar trebui să facem unul pentru altul atât timp cât suntem în viață. Apoi, degeaba te aduni toți la un loc pentru cel pierdut. Degeaba vrei să faci mai mult chiar acum, la final, cu o înfrigurare frenetică. Fă asta și înainte să fie finalul! Prețuiește cât timp ai pe cel drag lângă tine și lasă orgoliile la o parte, certurile, ura! La final, va fi prea târziu.

Mi-e dor și doare. Atât, atât de tare. Și e abia începutul. Sper ca timpul să aline puțin, să sufle peste suflet și să readucă seninul și liniștea la interior. Dar până atunci, să ne citim cu bine, prieteni! Promit să încerc să regăsesc sensul în scris!

2 gânduri despre ”PIERDUTĂ PRINTRE GÂNDURI: CÂT VALOREAZĂ VIAȚA? DAR MOARTEA?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.