Mult timp, nu am știut să mă pun pe mine pe primul loc și să îmi acord rolul principal în viața mea. Sunt extrem de empatică și, dacă observ probleme în viața altcuiva, am tendința să ajut, de multe ori chiar și fără să mi se ceară asta. Nu mă pot abține. Se numește sindromul … Continuă să citești TU EȘTI CEA MAI IMPORTANTĂ PERSOANĂ DIN VIAȚA TA
Lună: iulie 2022
SILVANA PRODAN: VÂNĂTORII DE GÂNDURI – RECENZIE
Îți dorești evadarea perfectă din cotidian, astfel încât să uiți de toate problemele și să te lași ancorat întru totul în povestea din fața ta? Atunci un fantasy și, de ce nu, unul pentru copii și adolescenți, este perfect pentru tine. Mai ales atunci când autorul știe cum să îți spună povestea astfel încât să … Continuă să citești SILVANA PRODAN: VÂNĂTORII DE GÂNDURI – RECENZIE
PUTEREA E ÎN NOI
Viața noastră este un continuu test, un carusel al emoțiilor în care urcăm și coborâm în funcție de stări și emoții. Acum putem fi extrem de sus, pentru ca în momentul imediat următor să primim o palmă atât de puternică încât să ne trântim cu totul la pământ. Pentru a nu mai simți. Pentru a … Continuă să citești PUTEREA E ÎN NOI
OAZA MEA DE LINIȘTE: BARAJUL DE ACUMULARE DE LA MĂNECIU, PRAHOVA
Am tendința uneori de a uita cât de norocoasă sunt, pentru că trăiesc într-o zonă montană deosebită, cu imagini de vis și locuri care îți taie răsuflarea, chiar și dacă le vezi de mai multe ori. Impactul lor asupra ta rămâne același, indiferent de anotimpul în care alegi să le vizitezi. Un astfel de loc … Continuă să citești OAZA MEA DE LINIȘTE: BARAJUL DE ACUMULARE DE LA MĂNECIU, PRAHOVA
UN LOC DE VIS: GRĂDINA CU LAVANDĂ, ȚIPĂREȘTI, PRAHOVA
Nu ies foarte des din casă, nu îmi place foarte tare să călătoresc, însă anul acesta mi-am dorit să ies puțin din zona de confort și să îmi bucur inima cu locuri minunate, care să se transforme în amintiri aproape de sufletul meu. Perioada aceasta este încărcată pe social media cu tot felul de poze … Continuă să citești UN LOC DE VIS: GRĂDINA CU LAVANDĂ, ȚIPĂREȘTI, PRAHOVA
MARIA, REGINA ROMÂNIEI: POVESTEA VIEȚII MELE, VOL. 1, COPILĂRIA UNEI PRINȚESE
Regina Maria este una dintre figurile emblematice ale istoriei României și poate una dintre cele mai iubite prințese și regine pe care țara noastră le-a avut, având la rândul său o iubire vădită pentru țara ei de adopție, pe care a sprijinit-o cu toată forța de fiecare dată când a fost nevoie. Crescută asemeni copiilor … Continuă să citești MARIA, REGINA ROMÂNIEI: POVESTEA VIEȚII MELE, VOL. 1, COPILĂRIA UNEI PRINȚESE
ALEXANDRU GORGHE: FIUL CRUZIMII – RECENZIE
Iubesc romanele care te provoacă să te gândești la conținutul său mult după ce ai terminat de citit, care te fac să vrei să fii o persoană mai bună, mai conștientă de sine și de acțiunile sale. Fiul cruzimii de Alexandru Gorghe este o astfel de lectură și unul dintre proiectele mele de suflet. Este … Continuă să citești ALEXANDRU GORGHE: FIUL CRUZIMII – RECENZIE
CHRIS SIMION: CARE DINTRE NOI – RECENZIE
Scriu imediat ce am terminat de ascultat cartea lui Chris Simion Mercurian, Care dintre noi, în lectura ei, fapt care a reușit să mă apropie extrem de tare de textul său și de ea, ca om. Și, recunosc, a reușit să mă emoționeze până la lacrimi și să mă facă să pun viața în perspectivă, … Continuă să citești CHRIS SIMION: CARE DINTRE NOI – RECENZIE
MELI DUMITRACHE: GUSTUL PROPRIEI OTRĂVI – RECENZIE
Iubesc să descopăr autori contemporani cu o sete nesecată de frumos și de bun. Iar atunci când observ calitatea în scrierile lor, nu pot decât să mă bucur și să mă grăbesc să împărtășesc și cu voi gândul bun. Vreau ca despre scriitorii talentați să afle cât mai multă lume, pentru că merită și pentru … Continuă să citești MELI DUMITRACHE: GUSTUL PROPRIEI OTRĂVI – RECENZIE
LAMPA LUNĂ – CADOUL PERFECT (LAMPAFOTO.RO)
De ceva timp, am dezvoltat o nouă obsesie pe lângă cea legată de cărți și cumpărat noi volume în mod obsesiv sau compulsiv… Este vorba despre minunatele lămpi în formă de lună, cadouri perfecte pentru orice visători sub soare și tind să cred că mai este loc pentru noi în lumea asta puternic tehnologizată. Și … Continuă să citești LAMPA LUNĂ – CADOUL PERFECT (LAMPAFOTO.RO)