MELI DUMITRACHE: GUSTUL PROPRIEI OTRĂVI – RECENZIE

Iubesc să descopăr autori contemporani cu o sete nesecată de frumos și de bun. Iar atunci când observ calitatea în scrierile lor, nu pot decât să mă bucur și să mă grăbesc să împărtășesc și cu voi gândul bun. Vreau ca despre scriitorii talentați să afle cât mai multă lume, pentru că merită și pentru că ar fi păcat să nu vă fericiți și voi sufletele.

Un astfel de om este Meli Dumitrache, pe care am cunoscut-o prin intermediul rețelelor sociale, ușor timidă, ușor cu emoția la purtător. Zilele acestea, mi-a propus sa îi citesc povestea, publicată în cadrul unei antologii minunate, pe care o recomand cu căldură. Și mi-a plăcut la nebunie ceea ce am reușit să citesc. Să vă spun că mai vreau? Nu o mai fac, dar o să insist pe lângă Meli să își fructifice talentul la potențialul său maxim și, poate, să transforme această poveste de sine stătătoare într-un roman. Calsida/Zalina ar merita una, pentru toate femeile puternice care zac în interiorul multora dintre noi și nu reușesc să iasă la suprafață.

Gustul propriei otrăvi este o poveste cu iz de legendă împletită cu elemente de basm modern, din care nu lipsesc neprevăzutul și dorința de a oferi și răsplata după faptă. Faci rău, primești același lucru, pe măsura faptelor tale, aceasta este morala poveștii. Și fiți siguri că soarta lovește din plin. Sau șoimanele… creaturi ale văzduhului, care bântuie pădurile în căutarea oferirii de vrăji de dragoste unde este cazul, dar și extrem de răzbunătoare cu cei care caută să înșele tinerele fete, pline de speranța unui viitor mai bun în doi. Iar Meli ne învață că suntem puternice ca femei, mai puternice decât știam că putem fi, și dacă ne dorim cu tot sufletul, putem să fim independente și minunate. Putem răzbi deasupra tuturor dezamăgirilor pe care viața sau câte un ibovnic ni le scoate în cale.

Gustul propriei otrăvi – o poveste pentru suflet

Am citit povestea asta într-un moment în care viața mea nu e tocmai roz și în care dragostea este pusă puțin pe pauză, așa că istoria de viață a Carsidei mi-a ajuns direct în suflet. Am lecturat cu Ielele Irinei Rimes pe fundal și recunosc că atmosfera a fost asigurată.

Meli știe oricum să te țină cu totul captiv în interiorul paginilor sale. Are un dar al spunerii de excepție și scrie cu forță, creând imagini vizuale cu un mare impact asupra ta, ca cititor. Mai ales cele din final, în care alienarea își face simțită prezența, iar răzbunarea este la ea acasă. Citești și te înfiori de puterea cu care ea reușește să redea stări, sentimente, trăiri. Și mai vrei, clar mai vrei, pentru că iubești atât de tare ceea ce citești încât nu e de ajuns. Poate, cine știe, șoimanele ți-au făcut și ție o vrajă de dragoste, pentru că te îndrăgostești de creația sa.

Mi-ar fi plăcut totuși să o fi citit în noaptea de Sânziene, să fi fost cu totul ancorată în perioada descrisă, iar dacă ajungeți cumva să o citiți, atunci vă recomand cu căldură să o faceți în această perioadă sau, de ce nu, în perioada Halloween-ului, deși efectul este de o mai mare putere de Sânziene, mai cu seamă că acțiunea este plasată pe teritoriul fostei Dacii și este încărcat de tradiții și ritualuri specifice poporului român, ceea ce clar este un mare bonus. Ador când autorii noștri reușesc să se conecteze atât de tare la spațiul nostru și să nu ne poarte pașii prin străinătate, căci, în definitiv, asta îi face diferiți, unici, autentici.

Așa cum spuneam, acțiunea se petrece în Dacia aflată pe punctul de a fi cucerită de romani. Este o perioadă tulbure, pe care Meli o surprinde cu toate hibele sale, inclusiv cu trădătorii de neam, cu cei care ar vinde orice doar pentru a le fi lor bine. Pe acest fundal haotic, se construiește o poveste izvorâtă din legendele noastre românești, cele legate la șoimane, ielele coborâte din văzduh în anumite perioade ale anului, pentru a ne ajuta să ne găsim ursitul, sau, dacă suntem pregătite de sacrificiul suprem, răzbunarea contra celui iubit care nu a fost capabil să ne răspundă în același mod, cu sentimente profunde.

Carsida este o tânără dacă în drăgostită de pământurile natale și de tarabostele Bicilis, cel care i-a promis că o va lua în căsătorie în dulcile lor momente petrecute împreună. Însă cununa de flori ofilită aruncată sus pe casă îi arată cât de mult a putut să se înșele în privința lui. De aici și până la a își dori să renunțe la tot doar pentru a îl face pe el să plătească este doar un pas. Așa că apelează la șoimane, un grup de femei frumoase, care plutesc prin văzduh, ce curând îi devin surate. De aici și până la vindecarea prin oferirea aceleiași plăți și suferințe este doar un pas și cred că fiecare femeie care a trecut printr-o decepție se va regăsi în Carsida, devenită Zalina, pentru ca transformarea să fie completă, ca într-un ritual magic.

Gustul propriei otrăvi este o poveste frumos construită, un pic dark, cu rădăcini adânc înfipte în tradițiile și portul românesc. O recomand cu căldură, iar lui Meli îi doresc mult succes! Sunt sigură că vom mai auzi de ea, pentru că promite lucruri mărețe prin scriitura sa.

3 gânduri despre ”MELI DUMITRACHE: GUSTUL PROPRIEI OTRĂVI – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.