CHRIS SIMION: CARE DINTRE NOI – RECENZIE

Scriu imediat ce am terminat de ascultat cartea lui Chris Simion Mercurian, Care dintre noi, în lectura ei, fapt care a reușit să mă apropie extrem de tare de textul său și de ea, ca om. Și, recunosc, a reușit să mă emoționeze până la lacrimi și să mă facă să pun viața în perspectivă, să mă gândesc la ceea ce e cu adevărat important, la ceea ce trebuie eliminat, la ceea ce trebuie ajustat pentru a nu ajunge în punctul în care a fost ea. Pentru că, în definitiv, propriile alegeri, temerile și fricile reținute, au darul de a ne îmbolnăvi, de a ne face să ne îndoim de noi și de a ne transforma în niște oameni bolnavi. Sufletește și trupește.

Care dintre noi a fost pentru mine o lectură extrem de intimă și de profundă, de magică și revelatoare în același timp. Poate că și autoarea a ajutat în acest sens, căci, dincolo de a fi extrem de sinceră în ceea ce scrie, de francă, de directă, aruncând cuvintele așa cum îi vin în minte, ca pe niște bolovani de care trebuie să scapi neapărat, pentru a îți elibera sufletul, și vocea ei a ajutat enorm. Este când veselă, când tristă. Ia în derâdere experiența nefastă pe care a trăit-o, dar în același timp plânge, nu neapărat de supărare, nu, căci ia lucrurile așa cum vin și cancerul ca pe o binecuvântare, ci mai mult ca o eliberare a tuturor angoaselor trăite în mijlocul furtunii din viața ei, pe care boala a adus-o cu sine.

Cartea asta vorbește despre o boală necruțătoare, cu care ai vrea să nu te întâlnești în viața asta, dar peste care dai vrei nu vrei, la un prieten drag, la un bunic, la cineva din vecini: cancerul. Și ai vrea să nu îi fi văzut niciodată cauzele și efectele. Dar totuși… dai nas în nas cu el de multe ori și ți-a provocat deja enorm de multe lacrimi. Pentru că ai pierdut oameni dragi din cauza lui. Pentru că povestea ta personală a fost modificată indirect de atât de multe ori încât i-ai pierdut șirul. Totuși, Chris Simion nu prezintă această boală ca pe ceva fatalist, deși a trecut prin iad, prin multe îndoieli, nopți albe și mulți de ce, ci ca pe o experiență de viață menită să întărească, să îți arate ceea ce poți, ceea ce ești. Până la urmă, Dumnezeu nu îți dă mai mult decât ce poți duce și mereu doar ceea ce ai nevoie în acel moment:

,,Am știut că Dumnezeu dă exact ce ai nevoie niciodată mai mult sau mai puțin. Păi normal, dacă ar da mai mult sau mai puțin, tot El ar trebui să o rezolve! Iar dacă El m-a băgat în experiența asta, tot El o să mă scoată. Nu există să ni se întâmple ceva fără sens.”

Care dintre noi – o luptă-i viața, deci te luptă cu dragoste de ea

Chris Simion ne vorbește cu o voce extrem de sinceră, nedisimulată în niciun fel, deși, în spatele cuvintelor sale, doar ghicești extrem de multă durere. Pentru că boala asta nu apare din neant, ci din prea plinul existenței tale. Atunci când nu știi ce să faci cu viața ta, când te afunzi prea mult în suferință și întuneric fără margini, atunci, într-un final, deși nu neapărat când te aștepți, toate fricile, frustările, temerile și durerile tale trebuie să capete un sens. Și acesta este cancerul, ceva ce nu poți evita dacă îți trăiești viața în neacceptare și în angoasă. Iar ea află de această boală printr-o simplă palpare și poate nu ar strica să conștientizăm mai mult acest pericol palpabil și să avem mai multă grijă de noi.

Își expune propria traumă, materializată în vizita la multipli doctori, în speranța că, undeva, pe drum, cineva a făcut o greșeală, în operație, pierdere de oameni dragi și ședințe lungi și chinuitoare de chimioterapie, într-o manieră extrem de caldă, de firească. Iar asta te face să te apropii mult mai tare de omul Chris Simion. Să vrei să îl iei în brațe și să îi alini cumva toate nopțile alea albe, de dedublare și de plâns, pentru că, în situații absurde, asta este tot ceea ce ai:

,,… o noapte din zecile de nopți ale acelei etape din viața mea în care singurul duș care putea să-mi spele sufletul de absurd era câte o porție zdravănă de plâns. Tic tac, tic tac… Chipul acela rupt în bucăți m-a anunțat că o să plătesc într-o zi. Reacție conta reacție. Cauză-efect.”

Însă asta arată că este încă în viață. Nu bine, pentru că boala schimbă noțiunea de bine, dar cât se poate de vie:

,,Încă eram vie. Cel care nu mai poate plânge, nu mai poate nici simți.”

Iar dincolo de experiența sa, este și cea cu oamenii din jurul său, pentru că oamenii sunt adeseori iraționali, egoiști și prea puțin puternici pentru a te susține și pe tine, cu negrul și durerea din viața ta. Deși, poate, în astfel de cazuri nu vrei să cerni oameni și să alegi adevărații prieteni dintre cei din jur, ci doar un punct de sprijin, să știi că, atunci când greul e mai greu, ai parte de suport moral. Căci doar asta poți oferi, neînțelegând exact prin ce anume trece cel de lângă tine:

,,În situațiile extreme descoperi cine sunt ceilalți. Până atunci îi consideri parte din tine. Brusc îți dai seama că amputarea cea mai dureroasă nu e cea a chirurgului, ci a prietenilor care se desprind. Ce revelație! Wow! Există oameni care își văd înainte de orice propriul bine. Asta e! Când nu le mai dai, îți întorc spatele, se supără sau dacă le ceri să care cu tine ceva greu și urât te lasă liniștit să te descurci singur. Minunat! Ia partea bună din treaba asta. Așa se schimbă o listă din agenda telefonică în favoarea celeilalte. Din prieteni devin cunoștințe. Să nu-ți pară rău de ceea ce pierzi! Să-ți pară rău de ceea ce ai degeaba (…) ,Când faci exerciții de acrobație la înălțime fără plasă fiecare secundă poate fi fatală. Oamenii din jurul tău sunt cu tine, dar sunt jos. Unii au curajul să participe, alții nici măcar nu vor să intre în sală, așteptând să le dai tu un semn de viață dacă scapi teafăr. Unii te privesc în ochi, alții joacă baba oarba. Într-o astfel de poveste nu există buni și mai puțin buni. Există prezență.”

Care dintre noi este o lectură emoționantă, încărcată de emoția aia în stare pură și vă recomand, dacă puteți, să o ascultați în lectura autoarei. Merită din plin! Iar dincolo de toate, să surprindeți esența cărții: viața asta trebuie trăită la intensitate maximă, cu tot ceea ce are ea de oferit. Orice vine asupra noastră e o lecție, menită să ne facă mai puternici decât știam că suntem:

,,… situația ne e dată cu un scop. Învață lecția! Iubește-te! Iartă! Împacă-te cu tine, cu ceilalți! Pregătește-te pentru un final frumos! Trăiește-ți viața cu conștiința clară că într-o zi vei muri! Trăiești cu Dumnezeu în inimă și învață-i și pe cei din jur asta. Și atunci nimic din ce ai trăit nu va fi degeaba.”

Date despre carte:

  • Titlu: Care dintre noi
  • Autor: Chris Simion
  • Editura: Trei
  • Ediție bilingvă
  • Anul apariției: 2018
  • Număr de pagini: 88
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea poate fi achiziționată de pe Libris sau site-urile de profil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.