ANTON HOLBAN: JOCURILE DANIEI – IMPRESII LA CALD

Mi-am dorit să citesc încă un roman scris de Anton Holban, asta după ce am citit și recitit cele două romane mai celebre ale lui, Ioana și O moarte care nu dovedește nimic, mereu legate și interconectate în mintea mea, ca un fel de continuare al unuia prin celălalt. Și, într-o oarecare măsură, Jocurile Daniei continuă tradiția și duce mai departe lucrurile începute în celelalte romane, numai că aș spune că acest roman este oarecum o Ioana răsturnată, cu accente statice din O moarte care nu dovedește nimic, căci practic nici aici nu se petrece mare lucru, iar personajul feminin nu mai suferă până la pierdere de sine, ci se joacă în mod constant cu bărbații din preajma sa, așa cum o face și cu Sandu, personajul narator. Oarecum, doar într-o mică măsură, femeia se răzbună puțin aici pentru toate celelalte dăți în care autorul nu a vorbit despre ea măgulitor, dar doar puțin, pentru că, păstrând tradiția, și Sandu este tot un misogin, cu ceva gândire clar antisemită și discriminatorie. Aș fi vrut și părerea femeilor din viața lui, a Daniei, a lui Maddy și, de ce nu, a celei pe care el o portretizează deloc măgulitor, Milly.

Jocurile Daniei este un roman de fină analiză psihologică, doar că se simte faptul că autorul nu a publicat el însuși cartea de față, căci nu are cizelarea celorlalți cărți ale sale. E prea statică, un pic lungit pe alocuri, file de jurnal nedisimulate, care te surprind prin sinceritate și luciditate a analizei până la paroxism a femeii, ca un fel de pictură care este azi realizată, mâine ștearsă și apoi luată de la capăt, dar care, în definitiv, sunt mult lungite.

Ideea de bază se înțelege și, deși inițial o uram puțin pe Dania pentru toate jocurile sale, la final nu pe ea o blamez, ci pe Sandu, pentru obsesiile sale bolnave de bărbat adult îndrăgostit de o idee, de o himeră. Pe bărbatul intelectual rămas la nivel de copil în ceea ce privește emoțiile, pentru că, deși călătorește prin lume, are alături o femeie care clar îl ajută să crească în plan personal, el continuă să o viseze și idealizeze pe Dania, o copilă aflată în pragul descoperirilor personale și a jocurilor senzualității și seducției.

Iubirea lui e clar sortită eșecului încă de la început, pentru că e un bărbat matur care iubește o copilă, pentru că nu reușește să o cunoască pe Dania cu adevărat, ci doar o pune undeva sus pe un piedestal și uită să o mai coboare de acolo. Face supoziții, își hrănește singur iluziile, dar nu înțelege esențialul decât prea târziu și atunci la un nivel mai mult inconștient: Dania nu îl iubește, nici nu are cum, ea se caută pe sine și se joacă cu bărbații din jurul ei, căci e o femeie frumoasă, care nu duce lipsă de pețitori. E portretizată ca ușurică și lipsită de profunzime, dar, în definitiv, ce știe un bărbat plin de preconcepții, care își creionează în mintea sa o dragoste ca din cărți, despre sentimente și emoții? Cum poate judeca el, care se pretinde îndrăgostit de Dania, dar, în același timp, are relații cu Nuți, cochetează și o ține aproape pe Maddy, verișoara Daniei, fals pretinzând că doar pentru a afla vești despre ultima, sau pe Milly, femeia corporatistă capabilă să pună un pic de ordine în viața lui de intelectual împrăștiat și ratat? El însuși nu știe exact ce vrea, iubește o idee, deci nu poate fi un martor de nădejde.

Jocurile Daniei – senzualitate și seducție, jocuri de culise

Nu ai cum să nu iubești romanul ăsta și să nu te lași purtat pe aripi de poveste direct în sufletul lui Sandu. Însă, în același timp, nu ai cu să nu îi simți durerea și tristețea care răzbat dincolo de fiecare cuvânt în parte, iar angoasa asta te face să urăști romanul ăsta în egală măsură. Și te gândești că parcă ai vrea să îl iei în brațe pe omul ăsta chinuit, care nu reușește să se iubească pe sine într-atât încât să nu mai caute iubirea în exterior. Dar, totuși, îți aduci aminte de meseria lui: e intelectual, cu cărți împrăștiate peste tot, iar condiția lui asta este în definitiv, mizeră, precară. Iar starea asta a lui te cuprinde ca un strigăt de ajutor și pe tine, cititor fiind.

Și, totuși, ca adult, nu ai cum să nu îi analizezi iubirea bolnavă pentru Dania, nu ai cum să nu îi observi deraierile de la normal. E un bărbat matur îndrăgostit până la obsesie de o copilă. Nu e o dragoste exclusivistă, între ei totul e mai mult carnal, deși nu trec de limitele săruturilor și mângâierilor. Nu ajung să se conecteze la nivel de emoție, de trăire. El mereu vrea mai mult de la Dania, uitând că e doar o fetișcană. Își dorește să o transforme într-un mini eu, care să iubească aceleași filme, aceleași cărți, spectacole, care să fie acolo de fiecare dată când o caută, dar dacă nu e, el o înlocuiește ușor cu altcineva, de regulă cu Milly. Iar Dania îl surprinde uneori în astfel de ipostaze și nu face scene, așa cum greșit ar vrea el să credem. Însă e clar că ea nu răspunde cu același patos, pleacă luni întregi cu familia, are pețitori și casa mereu plină.

Nu sunt de acord cu faptul că pe ei îi desparte religia, că iudaismul ei nu se completează cu ortodoxismul lui. Nu văd că asta ar fi fost o piedică între ei, ci idealizarea lui. El pare mai mult îndrăgostit de ideea de dragoste în sine, de imaginea femeii pe care și-o imaginează, iar nu de Dania în sine. Iar Dania iubește să se joace. Trăiește acum și aici. Uneori, i se face dor de Sandu și îl caută, dar altă dată uită complet de el și nici măcar nu îi scrie un rând. Însă, repet, la ea e de înțeles. E tânără, în perioada descoperirilor de sine. Am urât partea în care el, Sandu, bărbatul matur, își imaginează cum va arăta viața ei intimă de femeie măritată. Asta nu! Niciodată! Nu e treaba bărbatului să meargă atât de departe. Mi se pare că iubirea lui Sandu e una bolnavă, bolnăvicioasă, cu grave derapaje. Și da, aș fi vrut și punctul ei de vedere, dar, din păcate, în cazul lui Anton Holban, ca și la Ibrăileanu, nu avem parte de așa ceva. Ci doar bărbatul care își povestește în file de jurnal părerile, opiniile, dar care se opresc toate mai mult la nivelul visului decât al realității. Nu le face dreptate femeilor, ci doar se victimizează pe el, ca bărbat. Iar asta aici, în Jocurile Daniei, pare lungită la nesfârșit. Avem doar păreri care nu duc nicăieri, care îți lasă impresia că, din clipă în clipă, vor avea un deznodământ, dar nu, Sandu rămâne un inadaptat. El nu se poate desprinde de idealul său, de muza sa în definitiv.

Jocurile Daniei e un roman modern, dar cu puternice accente misogine. Iubești ideea lui de bază, dar te obosește puțin lungirea introspecțiilor naratorului, care oricum nu este un martor de nădejde. E un bun exercițiu pentru mintea adolescentină, dar, ca adult, nu ai cum să nu judeci lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă și să nu te gândești că, poate, ai fi vrut ceva mai multă acțiune, ceva mai puțină judecată.

Date despre carte:

  • Titlu: Jocurile Daniei
  • Autor: Anton Holban
  • Editura: Publisol
  • Colecție: FeminIN
  • Număr de pagini: 256
  • Anul apariției: 2021
  • Stele pe Goodreads: 3/5

Cartea o găsiți și voi pe Libris sau pe site-urile conexe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.